www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=05
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA I

Eu sunt Domnul Dumnezeul tau.
Sa nu ai alti dumnezei în afara de mine.
Sa nu-ti faci chip cioplit
casa te închini lui.

Sa nu ai alti dumnezei în afara de mine

Inima omului e o fabrica de idoli. Aceasta trista realitate ne-o aminteste Papa Ioan Paul al II-lea:

"Omul se prosterna în fata a o mie de idoli si sfârseste prin a fi dezbinat în el însusi, devine sclavul lucrurilor. Si ne mai miram apoi ca omenirea este un teatru trist de razboi, de violente, de tragedii fara sfârsit? «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau..., sa nu ai alti dumnezei în afara de mine» (Ex. 20.2). Prima porunca a Decalogului sta la temelia tuturor celorlalte si este fundamentul vietii umane. Nu e vorba, preaiubitilor, de pretentia unui tiran, nici de capriciul unui despot; e vorba mai degraba de glasul îndurerat al Creatorului care, în ciuda infidelitatilor noastre, nu înceteaza sa ne trateze ca pe niste copii. A-l recunoaste de stapân e, prin urmare, prima noastra datorie; e însasi conditia mântuirii noastre" (Angelus, 14.03.1993).

La popoarele în mijlocul carora traia poporul evreu, cerul si pamântul erau pline de forte supranaturale, de divinitati: sus, soarele, luna, stelele; jos, copacii, stâncile, râurile, marea, muntii. Armata aceasta de zei sufocau viata oamenilor. Capriciosi si iuti la mânie cum erau, pretindeau nenumarate rituri, exorcisme, jertfe, chiar jertfe omenesti, spre a se lasa îmbunati. Oamenii erau sclavi ai multor tabu-uri, legati cu mii de interdictii, de inhibitii, de superstitii. Cerând monoteismul si monolatria prin porunca întâi a Decalogului, Dumnezeu nu vrea sa-si impuna hegemonia asupra celorlalte divinitati, nici nu vrea sa îngradeasca libertatea cuiva. Nu e vorba, cum spunea Sfântul Parinte în citatul de mai sus, de pretentia unui tiran sau de capriciul unui despot. Dimpotriva, el iubeste si pretuieste libertatea poporului sau si a fiecaruia în parte. Nu vrea ca poporul sau, abia eliberat din sclavia Egiptului, sa cada din nou în sclavia idolilor, a falselor divinitati: "Sa nu ai alti dumnezei în afara de mine, sa nu-ti faci chip cioplit la care sa te închini daca vrei sa-ti pastrezi libertatea pe care ti-am daruit-o".

Dar lucru paradoxal si de neînteles! Omul nu iubeste libertatea, dimpotriva, iubeste sclavia, lanturile. Sunt putini, o elita, cei care iubesc libertatea si se straduiesc sa traiasca liberi. Multimea prefera sclavia. Eram copil când a murit Stalin, unul din cei mai mari tirani pe care i-a cunoscut omenirea. Dar nu pot sa uit lacrimile celor care plângeau dezolati la moartea lui. Ne sunt înca proaspete imaginile de la televizor la moartea altui mare dictator: Mao-Te-Dun. Am vazut coloana nesfârsita de chinezi care plângeau nemângâiati trecând pe lânga sicriul tiranului. Cadavrul lui Lenin n-a fost nici acum aruncat din mausoleul din Kremlin, desi conservarea lui costa sute de milioane de dolari pe an; zilnic, de saptezeci si ceva de ani e tratat, scaldat cu solutii speciale. Nu se poate renunta; poporul s-ar revolta daca ar fi scos de la locul lui.

Libertatea are riscurile ei. Sclavia are avantajele ei: tragi la jug, dar esti în siguranta, ai un stapân. Abia eliberat de sclavie evreii au si fost cuprinsi de nostalgia vremurilor bune când erau sclavi în Egipt. Aveau acolo existenta asigurata. Îsi aminteau de oalele cu carne, de ceapa si usturoiul din Egipt, dar uitasera de munca fortata si de bicele care le lovisera spinarea.

N-au putut suporta multa vreme libertatea. Dupa ce abia gustase libertatea, ajuns la poalele Sinaiului, poporul ales cade în pacatul idolatriei. "Poporul, vazând ca Moise întârzie sa coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron si i-a zis: «Haide! Fa-ne un dumnezeu care sa mearga înaintea noastra, caci Moise, omul acela care ne-a scos din tara Egiptului, nu stim ce s-a întâmplat cu el". Aaron a cerut cerceii din urechile femeilor si fetelor si a facut din ei un vitel turnat. "Si ei au zis: «Israele, iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului!» Aaron a zidit un altar înaintea lui... A doua zi s-au sculat dis-de-dimineata si au adus arderi de tot si jertfe de multumire. Poporul a sezut de a mâncat si a baut. Apoi s-au sculat sa danseze" (Ex 20).

Vitelul acesta turnat era în realitate un tauras. Taurul era în Orientul antic idolul si simbolul fecunditatii si al fortei. Si astazi se spune în satele noastre despre un barbat cunoscut ca mare desfrânat ca e taurul satului. Si azi toreadorii la corida se lupta cu taurul, cunoscut pentru forta si violenta sa.

Taurasul acesta turnat de evrei în pustiu este simbolul celor trei forme principale de idolatrie antica si moderna: idolul sexualitatii, idolul puterii si idolul banului.

Idolul sexualitatii. Filosofia, literatura dominanta, filmele, comportamentul general al lumii divinizeaza sexualitatea, vazând în descatusarea fara limite a acestui instinct eliberarea totala a omului si realizarea lui deplina. Totul e sacrificat pe altarul acestui idol: trupul, sufletul, sanatatea (sa ne gândim numai la milioanele de victime ale SIDA), onoarea, familia, mântuirea vesnica fiindca, spune Apostolul Pavel, "desfrânatii n-au loc în împaratia lui Dumnezeu"... Idolul promite eliberarea si aduce în schimb cea mai rusinoasa forma de sclavie. E sclavia despre care Sfântul Pavel le scria Romanilor: "Dupa cum odinioara v-ati facut madularele voastre sclave ale necuratiei si faradelegii, astfel încât savârseati faradelegea, tot astfel acum trebuie sa va faceti madularele voastre sclave ale curatiei ca sa ajungeti la sfintenia voastra" (Rom 6,19).

Idolul puterii, al dorintei de a domina asupra altora. Împaratii si regii antichitatii se divinizau pe ei însisi. Împaratul Constantin si urmasii lui, multa vreme, desi crestini, chiar daca nu s-au divinizat, purtau titlul de Pontifex Maximus (Mare Preot). Toti tiranii moderni de tip fascist sau stalinist, chiar daca au fost atei, s-au divinizat, au considerat ca au o misiune divina, mesianica în lume, au pretins cult idolatric, cult al personalitatii sau liturgie a neantului, cum se mai numeste. Ne mai staruie pe retina imaginea procesiunilor si mitingurilor cu icoana idolului, iar în urechi osanalele înaltate celui mai iubit fiu al poporului.

Toti acesti idoli, întruchipând forta divinizata a taurului, se proclama eliberatori ai omenirii, asezându-se în locul lui Dumnezeu.

Ascultati cuvintele lui Hitler:

"Noi luptam împotriva celui mai vechi blestem pe care omenirea l-a luat asupra sa. Noi luptam împotriva pervertirii sfintelor noastre instincte. Acest Dumnezeu al desertului, acest despot asiatic, prost, stupid, gelos, cu puterea sa de a dicta legi!... Acest diabolic: «tu trebuie, tu trebuie!» Si acest ridicol: «nu trebuie». Afara din sângele nostru acest blestem al muntelui Sinai!... Sa nu furi? Fals! Toata viata e o hotie... va veni ziua când, împotriva acestor porunci voi ridica tablele unei noi legi. Iar istoria îi va recunoaste miscarii noastre meritul de a fi înfaptuit cea mai mare batalie pentru eliberarea omenirii... Noi luptam... împotriva blestemului asa-zisei morale... Noi luptam împotriva asa-zisului Decalog" (Eine Unterhaltung mit Hitler). Iar Hitler a eliberat omenirea exact ca si tiranii comunisti.

Idolul banului, al aurului. Vitelul caruia i s-au închinat evreii si în jurul caruia au dansat era de aur. La ora actuala acest idol: banul, aurul, capitalul dicteaza destinul popoarelor si al indivizilor. Totul e sacrificat pentru ban. Nu mai conteaza ce esti, conteaza numai cât ai. Mamona, idolul prin excelenta pe care îl condamna Cristos: "Nimeni nu poate sluji la doi stapâni... Nu puteti sluji si lui Dumnezeu si Mamonei" (Mt 6,24). E idolatrie. Le spune Sfântul Pavel si Efesenilor si Colosenilor: cel lacomi de bani, de avere e închinator la idoli (Cf. Ef 5,5; Col 3,5).

Sfântul Parinte, în textul citat, vorbeste de o mie de idoli în fata carora se prosterna omul. Toate realitatile acestei lumi când sunt absolutizate, divinizate, când din realitati penultime devin realitati ultime, se transforma în idoli. Gasim scris în Catehismul Bisericii Catolice: "Idolatria nu se refera numai la cultele false ale pagânismului. Ea ramâne o tentatie constanta a credintei. Ea consta în a diviniza ce nu este Dumnezeu. Este vorba de idolatrie atunci când omul cinsteste o creatura în locul lui Dumnezeu, fie ca e vorba de zei sau demoni (de exemplu, satanismul), fie de putere, placere, rasa, stramosi, stat, bani, etc..." (2113).

Daca întotdeauna omul s-a închinat la un idol sau altul, timpurile noastre cunosc o forma de idolatrie nemaiîntâlnita în trecut: o idolatrie globala, totala. Închinarea la toti cei o mie de idoli, închisi ca într-un panteon al tuturor idolilor în cuvântul «lume». Spune iarasi Papa Ioan Paul al II-lea: "Lumea, în special lumea complexa a produselor omului, devine, într-un fel, un dumnezeu pentru om. Secularismul divinizeaza, spre a spune asa, lumea. Ca atare omul traieste ca si cum Dumnezeu nu ar fi Creatorul lumii cu tot ce cuprinde ea, cu toate bogatiile si resursele sale" (1.03.1987).

Fabrica de idoli poate functiona foarte bine si în interiorul Bisericii la cei la care nu ne-am astepta. Aspectul cel mai socant al idolatriei de la poalele Sinaiului e faptul ca cel care a facut vitelul de aur a fost tocmai un preot: Aaron, preotul Dumnezeului unic si adevarat.

Cum vom putea sa ne salvam de idolatrie?

Mai întâi eliberându-ne de iluzie, fiind realisti, rezistând tentatiei idolatriei, fascinatiei falsei libertati. Logica lui Dumnezeu este opusa logicii idolului în ceea ce priveste libertatea. Dumnezeu cu îngradirile, cu poruncile sale, garanteaza, salveaza libertatea. Idolul, ridicând îngradirile lui Dumnezeu, da iluzia libertatii si aduce sclavia. Asupra acestui lucru Sfântul Pavel le atragea atentia Galatenilor: "Fratilor, voi ati fost chemati la libertate. Numai sa nu faceti din libertate un pretext ca sa traiti dupa firea pamânteasca (dupa poftele trupului)... Ramâneti, asadar, tari si nu va plecati iarasi grumazul sub jugul sclaviei" (Gal 5,13; 5,1).

Apoi, rugaciunea permanenta catre unicul Dumnezeu viu si adevarat este de a ne feri de idoli. "Binecuvântat sa fii tu Dumnezeul meu, fiindca m-ai eliberat de idoli, fiindca ai facut sa te ador numai pe tine si nu pe Isis sau pe Osiris, sau Dreptatea, sau Progresul, sau Adevarul, sau Divinitatea, sau Umanitatea, sau legile Naturii, sau Arta, sau Frumusetea... sau Vidul lasat de absenta ta" (P. Claudel, Cinci ode mari).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=05
Vă rugăm să respectați drepturile de autor