www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=11
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA I

Eu sunt Domnul Dumnezeul tau.
Sa nu ai alti dumnezei în afara de mine.
Sa nu-ti faci chip cioplit
casa te închini lui.

Impietatea

"Sa nu ai alti dumnezei în afara de mine... sa nu-ti faci chip cioplit ca sa te închini lui". Daca asa suna porunca, se pune întrebarea: Cultul adus sfintilor, în special Sfintei Fecioare Maria, cultul imaginilor, al icoanelor, al statuilor, nu este o încalcare a poruncii I a lui Dumnezeu? Raspunsul îl gasim în cuvintele Conciliului II Vatican care în Constitutia liturgica reafirma învatatura Bisericii: "Conform Traditiei, Biserica îi cinsteste pe sfinti si venereaza relicvele lor autentice si icoanele lor". În continuare, Conciliul atrage atentia care sunt cele doua scopuri principale pe care le vizeaza cultul sfintilor: "Sarbatorile sfintilor proclama faptele minunate ale lui Cristos în slujitorii sai si ofera credinciosilor exemple vrednice de imitat" (SC 111). Sa le tratam pe rând.

Mai întâi, deci, în sfinti noi îl cinstim pe Cristos, izvorul a toata sfintenia. O realitatea pe care Sfântul Ambroziu o descrie printr-o frumoasa comparatie: "Toata sfintenia vine de la Isus Cristos si prin el ne este daruita. Când sunt expuse la soare mai multe oglinzi, desi toate raspândesc o mare stralucire, desi toate raspândesc raze si vazându-le ai impresia ca sunt tot atâtia sori, nu exista totusi decât un singur soare care straluceste în toate aceste oglinzi carora le transmite toata stralucirea sa. Astfel încât unul singur este Sfântul, cel care este gloria Tatalui, de la care toti oamenii primesc toata sfintenia lor. Vreau sa spun ca este Isus Cristos Domnul nostru. Noi toti am primit din plinatatea sa, suntem bogati cu bunurile sale, suntem puternici cu fortele sale".

Si în al doilea rând, cultul sfintilor vizeaza imitarea exemplului de viata, de virtute pe care ei ni-l dau. Ce fel de logica e aceasta, se întreaba Sfântul Ioan Gura de Aur, sa-i cinstesti pe sfinti si sa dispretuiesti sfintenia?

Când aceste doua aspecte lipsesc si se recurge la sfinti numai pentru a dobândi avantaje pamântesti, materiale, cultul sfintilor usor poate degenera în superstitie, în magie, întrucât iarasi e vorba de captarea fortelor supranaturale, spre a le manipula, spre a dispune de ele dupa bunul plac. Asa poate fi cazul lenesului care nu se da la treaba, dar se roaga la Maica Domnului sa câstige la loterie ca sa aiba din ce trai, sau a betivului care îsi distruge sanatatea cu alcoolul si cu tigara si se roaga sfintilor pentru sanatate, a elevului trândav care pierde vremea iar la examen se roaga cu foc la Sfântul Anton si plateste acatiste ca sa primeasca lumina si ajutor.

Un batrân rabin îi slujise toata viata lui Dumnezeu. Într-o zi s-a rugat lui Dumnezeu: "Doamne, m-am închinat tie si m-am supus legii tale. Am fost un evreu de treaba, dar acum sunt batrân si am nevoie de ajutor. Doamne, ajuta-ma sa câstig la loterie, ca sa-mi petrec linistit batrânetea!" S-a rugat, s-a rugat si iar s-a rugat... Nimic. Au trecut doua saptamâni, au trecut doua luni, trei, cinci, un an. Tot nimic. Dupa trei ani, rabinul a strigat disperat: "Doamne, fa ceva!" Dumnezeu i-a raspuns: "Mizerabile, fa tu mai întâi ceva. Cumpara macar biletul de loterie".

Cât priveste cultul imaginilor, în Vechiul Testament interdictia oricarei reprezentari a lui Dumnezeu facuta de mâna omului este severa. Dumnezeu a voit sa traseze precis hotarul între Creator si creatura: o bucata de lemn sau de piatra cioplita nu poate fi Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi o bucata de lemn sau de piatra cioplita. Atractia popoarelor idolatre în mijlocul carora traiau evreii, si stim ca pagânii nu aveau notiunea de creatie, pentru ei întregul cosmos era în întregime divin, era puternica. Dupa aventura cu vitelul de aur de la poalele Sinaiului, regele Ieroboam face doi vitei de aur: "Regele a facut doi vitei de aur si a zis poporului: "Destul v-ati suit la Ierusalim. Israele, iata Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului!" (2Regi 12,28).

Singura imagine permisa de Dumnezeu în Vechiul Testament a fost aceea facuta de el si întiparita în omul creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, un chip necioplit de mâini omenesti. În plus, au fost permise câteva imagini care prefigurau întruparea Cuvântului, precum sarpele de arama, chivotul legamântului si heruvimii. Dar în Noul Testament situatia se schimba. Precizeaza foarte bine Catehismul Bisericii Catolice: "Întrupându-se, Fiul lui Dumnezeu a inaugurat o noua economie a imaginilor. Bazându-se pe misterul Cuvântului întrupat, al saptelea Conciliu ecumenic de la Niceea (787) a justificat, împotriva iconoclastilor, cultul icoanelor: cele ale lui Cristos, dar si cele ale Maicii Domnului, ale îngerilor si ale tuturor sfintilor" (2131).

Cunoastem influenta iudaismului la curtea bizantina si contributia pe care iudaismul a avut-o mai târziu la aparitia protestantismului. De aceea împaratii bizantini iconoclasti si iconoclastii protestanti, în special Zwingli si Calvin, n-au facut altceva decât sa se reîntoarca la conceptia, la economia Vechiului Testament.

Întrupându-se Cristos, a devenit imaginea, icoana lui Dumnezeu, cum se exprima Apostolul Pavel: "imaginea si gloria lui Dumnezeu" (1Cor 11,7). Imaginile, sunt o continuare a misterului întruparii Fiului lui Dumnezeu, sunt o prelungire pe pamânt a trupului înviat si glorios al lui Isus din cer. Prin imagini întelegem în primul rând partea vizibila a liturgiei, riturile liturgice numite simboluri, dar si eicon (icoana) si immago (imagine, chip). Pe acelasi plan cu riturile liturgice stau icoanele, statuile, obiectele de arta sacra. Cu privire la acestea Conciliul ne spune în Constitutia liturgica: "Obiectele care apartin cultului, deci si statuile si icoanele, sa fie într-adevar demne, armonioase si frumoase, semne si simboluri ale realitatilor supranaturale". Semne si simboluri în întelesul liturgic al cuvântului: semnele, simbolurile, ca si riturile liturgice, semnifica si contin ceea ce semnifica.

Rituri, ceremonii, persoane consacrate, icoane, statui, biserici, vase sfinte, toate intra în categoria de imagini sfinte, simboluri ale realitatilor divine. Catehismul Bisericii Catolice vorbeste despre pacatul de impietate, prin care ele sunt profanate; e vorba de sacrilegiu.

Cu privire la sacrilegiu Catehismul noteaza: "Sacrilegiul consta în a profana sau a trata cu nevrednicie sacramentele si celelalte actiuni liturgice, precum si persoanele, lucrurile si locurile consacrate lui Dumnezeu. Sacrilegiul este un pacat grav, mai ales când este savârsit împotriva Euharistiei" (2120). Asadar, sacrilegiul nu se reduce la primirea cu nevrednicie a sacramentelor. Cu nevrednicie sunt tratate sacramentele si celelalte actiuni liturgice, si deci e sacrilegiu, atunci când nu sunt celebrate conform dispozitiilor normelor liturgice. Exegetii noteaza faptul ca porunca întâi a lui Dumnezeu condamna în primul rând nu politeismul, ci cultul adus idolilor. De aceea în Vechiul Testament a aduce cult lui Dumnezeu în afara sau împotriva prescriptiilor stabilite de Dumnezeu era un pacat mai grav decât idolatria. În liturgia crestina, cultul adus împotriva legilor liturgice stabilite de autoritatea Bisericii nu este cult adus lui Dumnezeu. Morala îl numeste "superstitio cultus superflui" (superstitia cultului inutil).

Sacrilegiu deosebit de grav este profanarea Euharistiei prin primirea ei sacrilega, cu pacatul de moarte pe suflet. Cunoastem avertismentul sever facut de Sfântul Apostol Pavel Corintenilor: "Oricine manânca pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul si sângele Domnului. Caci cine manânca, îsi manânca si îsi bea propria osânda daca nu deosebeste trupul Domnului (adica daca nu tine cont de faptul ca e vorba de trupul Domnului si nu de o bucata de pâine oarecare). Fiecare, asadar, sa se examineze pe sine si asa sa manânce din pâinea aceasta si sa bea din paharul acesta. În aceasta privinta sunt între voi multi infirmi si bolnavi, si nu putini dorm (1Cor 11,26-30). La fel de socanta este remarca Sfântului Ioan Gura de Aur care spune: "Mult mai vinovat si mai temerar decât diavolul este cel care se apropie de altar constient fiind de pacat grav pe suflet. Diavolii tremura în preajma altarului. Sacrilegul se apropie de altar fara sa tremure".

Sacrilegiu este, de asemenea, a profana si a trata cu nevrednicie imaginile sfinte: icoanele, statuile. Nu numai imaginile din lemn, din lut sau din piatra, dar si imaginea pe care Dumnezeu si-a întiparit-o în fiecare om. Iar aceasta imagine este distrusa si profanata la tot pasul. Lumea e plina de iconoclasti: iconoclasti care saruta icoanele din Biserici si de pe pereti, dar profaneaza icoana lui Dumnezeu din semenii lor. În special cu limba. Observa Sfântul Iacob în scrisoarea sa: limba "este un rau care nu se poate înfrâna, este plina de o otrava de moarte. Cu ea îl binecuvântam pe Domnul si Tatal nostru si tot cu ea îi blestemam pe oameni care sunt facuti dupa asemanarea lui Dumnezeu" (Iac 3,8-9). Apelative ca: bou, magar, catâr, porc, animal si altele luate din limbajul zoologic si adresate mai ales copiilor sunt profanari ale chipului lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu este transformat în chipul dobitoacelor cu patru picioare si al tarâtoarelor, cum spune Sfânta Scriptura.

Cuvintele scriitorului G. Ebeling din cartea sa consacrata celor zece porunci merita sa fie retinute: "A-l idolatriza pe om e idolatria cea mai rea. Dar este esenta cea mai pura a slujirii lui Dumnezeu a crede în prezenta lui Dumnezeu în semenii nostri si a-i lua în serios ca imagini ale lui Dumnezeu si reprezentanti ai sai si a face în asa fel încât în raporturile noastre cu ei sa se învedereze frica, iubirea si încrederea datorate lui Dumnezeu".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=11
Vă rugăm să respectați drepturile de autor