www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=22
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA a III-a
Adu-ti aminte sa sfintesti
ziua Domnului.

Ziua caritatii

Duminica este ziua prin excelenta a caritatii. Destinatarul caritatii duminicale nu este doar aproapele. Este vorba de o tripla caritate: caritate, iubire, fata de creatia lui Dumnezeu, caritate, mila fata de noi însine, caritate, iubire fata de semenii nostri în suferinta.

Mai întâi, este vorba de caritate, de mila, pentru creatia care a iesit din mâinile lui Dumnezeu. De remarcat ca Dumnezeu are grija sa fie scutit de suferinta muncii sâmbata nu numai evreul, nu numai strainul si sclavul, nu numai animalele din batatura, dar si pamântul trebuie lasat sa se odihneasca si sa-si traga sufletul. Mai mult, odata la sapte ani, în anul sabatic, pamântul trebuie lasat nelucrat, deci trebuie lasat sa se odihneasca un an întreg.

Daca sabatul, în crestinism duminica, este memorialul creatiei si ziua în care este sfintita creatia iesita din mâinile lui Dumnezeu, aceasta este ziua de sarbatoare pentru întreaga creatie.

Celebrând memorialul creatiei, duminica crestinii sunt invitati sa respecte mai mult ca în orice zi natura si sa celebreze pe Creator împreuna cu întreaga creatie. În realitate, duminica este ziua în care crestinii dau dovada de totala lipsa de caritate si mila fata de natura: e ziua în care pângaresc, mutileaza, murdaresc, necinstesc creatia lui Dumnezeu uneori prin adevarate acte de vandalism. Stim cum arata locurile cele mai frumoase ale naturii - padurile, pajistile, apele - dupa ce pleaca cei care petrec duminica la iarba verde. Dezolant. În minte ne vin cuvintele barbarului Attila: "Unde calca copita calului meu nu mai creste iarba".

Gândindu-se la profanarea creatiei lui Dumnezeu, tocmai în ziua de duminica, Papa Ioan Paul al II-lea la rugaciunea Angelus din 19.10.1986 spunea aceste cuvinte:

"Adesea omul trateaza natura în mod egoist, distrugându-i multe bogatii, murdarindu-i frumusetile si poluând mediul natural în care este chemat sa traiasca. E necesar ca omul sa-si îndrepte privirea spre natura ca spre un obiect de admiratie si de contemplatie, vazând în ea oglinda iubirii Creatorului! Natura e o carte. Omul trebuie sa o citeasca, nu sa o murdareasca. În paginile ei exista un mesaj care asteapta sa fie descifrat: e un mesaj de iubire, prin care Dumnezeu vrea sa ajunga la inima fiecaruia pentru a o deschide la speranta".

A doua forma de caritate duminicala: caritatea fata de noi însine.

Spuneam într-una din meditatii ca ziua Domnului e ziua libertatii: ziua eliberarii din sclavia Egiptului în iudaism, ziua eliberarii din sclavia pacatului în crestinism. Ne întrebam: cum sarbatoreste ziua libertatii crestinul care îsi petrece duminica legat cu lanturile pacatului, sclav sufleteste? Preceptele Bisericii ne cer sa ne abtinem, duminica, de la muncile servile. Ce sunt muncile servile? Sunt muncile pe care le faceau în antichitate sclavii. Explica Sfântul Augustin cum putem petrece duminica facând munca de sclav: "Ce vrea sa spuna sa te abtii de la munci servile? Înseamna sa te abtii de la pacat. Si cum putem noi face munca de sclavi? Ne-o spune Domnul: «Oricine savârseste pacatul e sclavul pacatului»".

În dialogul sau cu Trifon, Sfântul Iustin afirma cu tarie primatul libertatii si odihnei sufletesti asupra libertatii si odihnei trupesti în ziua Domnului, reprosându-le iudeilor: "Legea noua cere ca sa respectati mereu sabatul iar voi, fiindca stati fara sa faceti nimic o zi întreaga, va închipuiti ca sunteti piosi. Voi nu reflectati asupra naturii preceptului. Domnul nu-si gaseste placerea în aceste lucruri. Daca exista între voi un sperjur sau un hot, sa înceteze de a mai fi. Daca exista un desfrânat sa faca pocainta si atunci va observa sabatele desfatarilor, sabatele adevarate". Cuvinte care trebuie spuse si repetate acelor crestini care îsi închipuie ca observa odihna duminicala stând toata ziua pe marginea santului sau în cârciuma. Odihna trupeasca fara odihna sufleteasca duminica înseamna trândavie. Si ce este odihna sufleteasca? Ne-o explica foarte frumos Sfântul Augustin: "Adu-ti aminte de ziua sabatului ca sa o sfintesti. E porunca a treia. Ea pare sa se impuna o odihna care este linistea inimii si a sufletului, rodul unei constiinte curate. Aceasta odihna ne sfinteste fiindca e prezent Duhul lui Dumnezeu. Nelinistitii se sustrag actiunii Duhului Sfânt, ca si iubitorii de certuri, raspânditorii de calomnii, dornici mai mult de dispute decât de adevar. Nelinistea lor îi face incapabili de odihna sufleteasca a sabatului. Sabatul (odihna) poruncita sa o celebram e în inima noastra sub actiunea sfintitoare a Duhului lui Dumnezeu, menita sa îndeparteze orice fel de neliniste" (Sermo 8,4.4).

Programul de spovezi sâmbata seara. Un obicei existent în toate bisericile noastre, daca a disparut ici, colo, el trebuie reintrodus. Dar si duminica este zi de spovada si penitenta. Nu vine aceasta în contradictie cu bucuria zilei de duminica? Nu, dimpotriva. Aducând eliberarea sufleteasca, spovada, pocainta, e poarta prin care intra în inima bucuria si îi da crestinului dreptul de a se aseza la ospatul euharistic, asemenea fiului risipitor care, dupa ce s-a cait si s-a marturisit, a putut sa se bucure de banchetul pregatit de tatal sau.

În sfârsit, duminica este ziua caritatii fata de aproapele. Scrie Catehismul Bisericii Catolice: "Crestinii care dispun de timp liber sa-si aminteasca de fratii lor care au aceleasi trebuinte si aceleasi drepturi si nu se pot odihni din cauza saraciei si a mizeriei. Prin traditie, duminica este consacrata faptelor bune si slujirii smerite a bolnavilor, infirmilor si batrânilor" (2186).

Daca ziua Domnului e ziua bucuriei, nu poti sa te bucuri în mod egoist, vazând ca altii nu se bucura, din cauza bolii sau a saraciei. Acesta este motivul pentru care Isus îi vindeca pe bolnavi, de preferinta, sâmbata, spre scandalul si indignarea fariseilor. Daca ziua Domnului e ziua eliberarii si a salvarii, Isus îi elibera în aceasta zi pe cei legati de suferinta. De aici cuvintele "a salva", "a elibera" pe care le repeta mereu în replicile date farizeilor: "Va întreb, e permis în zi de sâmbata sa faci binele sau raul, sa salvezi o viata sau sa o pierzi?" (Lc 6,9). "Femeie, esti eliberata de neputinta ta... Femeia aceasta, care este o fiica a lui Abraham, si pe care Satana o tinea legata de 18 ani, nu trebuia oare sa fie dezlegata de legatura aceasta în ziua sabatului?" (Lc 13,12.16).

Urmând exemplul lui Isus, crestinii au dedicat în mod deosebit duminica practicarii faptelor de caritate. Asa proceda apostolul Pavel, dupa cum rezulta din îndemnul facut Corintenilor: "Cât priveste strângerea de ajutoare pentru sfinti (crestini), sa faceti si voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua întâi a saptamânii (duminica), fiecare din voi sa puna deoparte acasa ce va putea, dupa câstigul lui, ca sa nu se strânga ajutoarele când voi veni eu. Si când voi veni, voi trimite cu scrisori pe cei pe care îi veti socoti vrednici ca sa duca darurile voastre la Ierusalim" (1Cor 16,1-3).

Era normal ca acest gest de caritate - colecta - sa se faca în cadrul Euharistiei, devenind astfel rit liturgic; acest gest de iubire fata de saraci este raspunsul concret la gestul de iubire al lui Cristos care îsi sacrifica viata pentru noi. Sfântul Iustin, descriind desfasurarea liturghiei pe la anul 150, descrie astfel colecta: "Cei bogati, care au bunavointa, dau dupa bunul plac cât vor si ce se aduna este asezat în fata celui care prezideaza. Acesta îi ajuta pe orfani, pe vaduve, pe cei care duc lipsa din cauza bolii sau din alt motiv, pe cei din închisoare, pe oaspetii care vin din alte localitati, într-un cuvânt, îi avem la inima pe toti cei care se afla în nevoi" (Apol. I, 67).

Între timp, colecta sau strângerea de ajutoare la ofertoriu a disparut. A mai ramas ceva la liturghia canonizarii sfintilor, erau aduse pasari ale caror culori întruchipau virtutile sfintilor canonizati. Acesta nu mai era simbolism liturgic, ci alegorism medieval.

Noua reforma a reintrodus ritul ofertoriului, nu ca o reînviere a alegorismului medieval, ci în toata simplitatea si autenticitatea de la început. Ritul este descris astfel la numerele 49-50 din I.G.M.R." "La începutul liturgiei euharistice sunt aduse la altar darurile care vor deveni Trupul si Sângele lui Cristos... Se pot oferi de asemenea bani sau alte daruri pe care le aduc credinciosii sau sunt adunate în biserica pentru saraci sau pentru biserica. Acestea sunt asezate într-un loc potrivit, nu pe masa euharistica. Procesiunea de prezentare a darurilor este însotita de cântarea de la ofertoriu. Cântarea se prelungeste cel putin pâna când darurile sunt asezate pe altar". E vorba de cântarea care exprima caritatea. Ce pacat însa ca acest moment liturgic în multe biserici e transformat în show, în montaj! Se aduc la ofertoriu tot felul de lucruri, de pilda, porumbei care sunt lasati sa zboare spre distractia credinciosilor, se recita tot felul de texte, de alegorii fortate. Putem fi siguri ca Dumnezeu nu se distreaza vazând un asemenea spectacol.

Iarasi ne întrebam: a sacrifica banul, timpul, efortul pentru cei în suferinta, duminica, în cadrul liturghiei sau în afara ei, nu e o suferinta si prin aceasta bucuria duminicala este umbrita? Nu, dimpotriva, este sporita. Caci bucuria adevarata se naste din suferinta. E o realitate pe care a exprimat-o astfel Beethoven când a compus Simfonia a IX-a:

"Ah, sa celebrezi bucuria! Sa o cânti, sa o cânti mereu!... Noi muritorii cu suflet nemuritor, noi ne-am nascut nu numai pentru suferinta, dar si pentru bucurie si putem spune ca cei mai buni dintre noi prin suferinta ajungem la bucurie".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=22
Vă rugăm să respectați drepturile de autor