www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=23
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA A IV-A
Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta
ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti mult pe pamânt.

"Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta"

Importanta poruncii a IV-a a fost bine scoasa în evidenta de catre vechii învatatori ai Israelului. Potrivit unei traditii rabinice, porunca de a da cinstea cuvenita parintilor este superioara poruncii de a da cult lui Dumnezeu, fiindca Scriptura pe sarac nu îl obliga sa plateasca zeciuiala si sa aduca jertfe la templu, în schimb, spuneau rabinii, pe parinti trebuie sa-i cinstesti "indiferent ca esti sarac sau bogat, chiar daca esti nevoit sa cersesti din poarta în poarta".

Daca întreg Decalogul a fost sapat de Dumnezeu în inima omului, mai înainte de a fi fost scris de degetul lui Dumnezeu pe cele doua table ale Legii data lui Moise pe muntele Sinai, daca întreg Decalogul face parte din zestrea genetica cu care orice om vine pe lume, aceasta porunca, a IV-a, care consfinteste legatura intima dintre parinti si copii, este cel mai adânc sapata nu numai în inimile oamenilor, dar si în inimile animalelor si ale pasarilor. Nu s-a auzit vreodata ca o fiara, oricât de cruda si flamânda ar fi ea, sa-si manânce propriul pui sau puiul parintii. Respectul, grija fata de parinti, este o lege prezenta în toate codurile scrise sau nescrise de conduita umana pe care le gasim la toate popoarele din toate timpurile. În civilizatiile antice gasim exemple admirabile de respect fata de parinti din partea copiilor.

Ne amintim de cazul celebru a lui Eneas, când flacarile au cuprins Troia. Cetatenii încercau sa salveze si sa scoata din cetate lucrurile mai de pret pe care le aveau. Eneas iese si el din Troia cu comoara sa cea mai pretioasa pe umeri, pe care voia sa o salveze : era batrânul sau tata Anchise. Din instinct copilul, în cazul în care nu e un copil degenerat, vrea sa-si aiba parintii alaturi în momentele cruciale ale vietii sale. Faimosul general al grecilor din antichitate, Epaminonda, dupa o rasunatoare victorie, spunea: "Bucuria mea cea mare în aceste momente este sa ma gândesc ce vor simti parintii mei când vor afla vestea unei victorii atât de mari".

Când Papa Ioan al XXIII-lea, abia ales Papa, a urcat pe "sedia gestatoria" (tronul papal portabil) pentru prima oara si era purtat pe umeri de garda elvetiana, parea foarte absent, purtat cu gândurile departe: "Sanctitatea Voastra" - l-au întrebat cei din anturaj la sfârsitul ceremoniei - "pareati foarte gânditor. La ce va gândeati când erati purtat pe "sedia gestatoria"? Raspunde Papa: "Gândurile mele erau la Sotto il Monte, satul meu natal. Si ma întrebam: "Ce ar zice mama daca m-ar vedea în aceste clipe?"

Pe câmpul de lupta, soldatii raniti, în agonie, în delir nu-si cheama nici sotia, nici logodnica, ci mama. Exemplul cel mai stralucit este exemplul lui Isus care în clipele supreme ale agoniei si mortii sale pe cruce, pe Calvar, a voit sa o aiba alaturi pe mama sa.

Cinstea datorata parintilor se datoreaza pe faptul ca Dumnezeu cedeaza parintilor calitatea sa de Creator. Un vechi învatator al Israelului, când auzea pasii mamei sale, se ridica în picioare si spunea: "Ma ridic în picioare când ma aflu în prezenta lui Dumnezeu".

Nu facea literatura când spunea asa ceva. Si fiindca autoritatea respectata în parinti nu este a parintilor, ci este a lui Dumnezeu, porunca a IV-a este apodictica, adica neconditionata, nu e legata de calitatile sau defectele parintilor. Nu spune: Cinsteste pe tatal si pe mama ta daca merita cinste, daca sunt buni si ireprosabili. Dar daca sunt decazuti, betivi, înjura , nu se îngrijesc de familie, blestema si se cearta, ce altceva pot astepta decât dispret? În spiritul Decalogului si în gândul lui Dumnezeu, este exclusa ipoteza ca ar exista tati si mame care nu ar fi vrednici de cinste.

Am citit un caz impresionant petrecut la Viena pe vremea împaratului Iosif al II-lea. Un grup de puscariasi condamnati la munca fortata lucrau în marea piata Graben din fata palatului imperial. Baronul Kressler, consilier imperial, vede la un moment dat pe fereastra palatului, în piata, un lucru care îl socheaza: un student se apropie de un puscarias si îi saruta mâna. Îl cheama imediat la el si îl dojeneste: "Nu se cuvine sa saruti în public mâna unui puscarias". "Dar Excelenta", se scuza tânarul cu lacrimi în ochi, "e tatal meu". Faptul ajunge la urechile împaratului Iosif al II-lea care îl gratiaza imediat pe detinut, spunând: "Un tata care îsi educa atât de bine copilul nu poate fi un delicvent de rând".

In general, nu pacatele, nu imoralitatea parintilor îi fac sa-si piarda în ochii copilului autoritatea si respectul cuvenit, ci faptul ca parintii sunt batrâni, nu mai au frumusetea fizica si prospetimea judecatii care, în mod firesc, slabesc odata cu anii. Acesta este motivul pentru care adesea copiii îsi dispretuiesc parintii, se rusineaza de ei, nu vor sa se faca de râs cu ei. De unde avertismentul pe care Dumnezeu îl face în cartea lui Ben Sirah: "Fiule, sprijina pe tatal tau la batrânete si nu-l mâhni în viata lui. Si chiar de i se va împutina mintea, fii îndurator si nu-l dispretui când tu esti în putere... Ca un hulitor este cel care îsi paraseste tatal si blestemat de Domnul este cel care o ocaraste pe mama sa" (Sir 3, 12-13 16).

Am vorbit pâna acum de relatia copii - parinti. Dar nu este de ajuns. Gasim scris în Catehismul Bisericii Catolice: "Porunca a patra se adreseaza în mod expres copiilor în relatiile cu tatal si cu mama lor, pentru ca aceasta relatie este cea mai universala. Ea se refera, de asemenea, la relatiile de rudenie cu membrii grupului familial. Ea cere sa se acorde cinstire, afectiune si recunostinta bunicilor si strabunilor. In sfârsit, se extinde la îndatoririle elevilor fata de profesori, ale angajatilor fata de patroni, ale subordonatilor fata de sefii lor, ale cetatenilor fata de patria lor, fata de cei care o administreaza sau o guverneaza" (nr. 2199).

Cu alte cuvinte, cinstire, afectiune si recunostinta datoram nu numai celor care ne transmit de la Dumnezeu viata biologica, dar tuturor celor care ne ajuta sa pastram aceasta viata si celor prin care ni se transmite viata supranaturala, morala, spirituala, intelectuala. În acest sens, spune Catehismul mai departe: "Crestinii datoreaza o recunostinta deosebita celor de la care au primit darul credintei, harul Botezului si viata în Biserica. Poate fi vorba de parinti, de alti membri ai familiei, de bunici, de pastori, de cateheti, de alti învatatori sau prieteni" (nr. 2220).

Din libertate se naste bucuria cea mai mare. Dar când tata si mama, în loc sa garanteze libertatea pe care o voieste Dumnezeu, o blocheaza?

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=23
Vă rugăm să respectați drepturile de autor