www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=25
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA A IV-A
Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta
ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti mult pe pamânt.

Familia se întemeiaza pe iubire

Ca introducere la tratarea poruncii a IV-a a lui Dumnezeu, Noul Catehism al Bisericii Catolice pune aceste cuvinte: "Isus le-a spus ucenicilor sai: "Sa va iubiti unii pe altii asa cum v-am iubit eu pe voi" (In 13,34). Ca raspuns la întrebarea pusa despre cea dintâi dintre porunci, Isus spune: "Cea dintâi este: "Asculta, Israele ! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn; sa-l iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta!". Iar a doua este aceasta: "Sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti". Nu exista porunca mai mare decât aceasta" (Mc 12, 29-31).

Apostolul Pavel reaminteste: "Cel care iubeste pe semenul sau a împlinit legea. Caci porunca: "Sa nu savârsesti adulter; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu râvnesti", si toate celelalte se rezuma în aceste cuvinte: "Sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti" (nr. 2196).

Porunca de a-l iubi pe Dumnezeu e cuprinsa în primele trei porunci de pe prima tabla a Decalogului. Porunca de a-l iubi pe aproapele e cuprinsa în celelalte sapte porunci scrise pe a doua tabla.

Asadar, înainte de a vorbi despre îndatoririle copiilor si ale parintilor impuse de porunca a IV-a, trebuie sa vorbim despre suprema îndatorire si a copiilor, si a parintilor, care este aceea de a crea o atmosfera de dragoste, de afectiune, de unitate si armonie în familie. Luam cuvântul familie nu numai în întelesul restrâns al termenului, dar si în întelesul larg, adica orice comunitate umana în care unii detin autoritatea de la Dumnezeu ca sa conduca, iar altii se lasa condusi. Iubirea într-o familie, într-o comunitate, e o chestiune vitala. Asa cum o planta nu poate creste, nu se poate dezvolta, nu poate ajunge la maturitate fara soare, fara caldura, la fel într-o familie fara caldura iubirii din partea parintilor, copiii nu se pot dezvolta normal, nu pot ajunge la maturitate umana si crestina. Si invers: fara caldura iubirii copiilor, nici parintii nu se pot dezvolta normal ca parinti. Spune iarasi Catehismul: "La rândul lor, copiii vor contribui la cresterea si la sfintenia parintilor lor" (nr. 2227). Nu numai parintii îsi cresc copiii, dar si copiii, în felul lor, îsi cresc parintii. Si asa cum pot fi copii ratati din cauza parintilor, tot astfel pot fi parinti ratati din cauza copiilor. Despre importanta vitala a iubirii vorbeste deosebit de frumos Papa Ioan Paul al II-lea într-o omilie din 4 noiembrie 1979:

"Chemarea cea mai mare a omului este chemarea la iubire. Iubirea da vietii umane semnificatia ei definitiva. Ea este conditia esentiala a demnitatii omului, dovada nobletei sale sufletesti. Sfântul Pavel spune ca este "legatura desavârsirii" (Col 3,14). E lucrul cel mai mare în viata omului, fiindca iubirea adevarata poarta în sine dimensiunea vesniciei. E nemuritoare: "iubirea nu se va sfârsi niciodata", citim în Prima Scrisoare catre Corinteni (1 Cor 13,8). Omul moare în ceea ce priveste trupul, fiindca aceasta este soarta fiecarui om pe pamânt, cu toate acestea moartea nu afecteaza iubirea care s-a dezvoltat în viata sa".

Fiindca familia, dupa cum spune Conciliul II Vatican, este "biserica familiala", semn si imagine a comuniunii dintre Tatal si Fiul în Duhul Sfânt, în timpurile noastre toate fortele iadului s-au dezlantuit împotriva familiei pentru a lovi în Dumnezeu si în Biserica, la dispozitia acestor forte punându-se marile finante ale lumii si mass-media care în cea mai mare masura sunt în mâinile dusmanilor lui Dumnezeu. Aceasta campanie a ajuns de-a dreptul furibunda în anul 1994, an pe care Sfântul Parinte Ioan Paul al II-lea l-a declarat Anul Familiei. La 20 februarie a anului 1994, Sfântul Parinte spunea la Angelus:

"Din nefericire, trebuie sa constatam tocmai în acest An al Familiei initiative întreprinse de o parte însemnata a mijloacelor de comunicare în masa, care în substanta lor se dovedesc a fi "anti-familiale". Sunt initiative care dau prioritate la ceea ce provoaca descompunerea familiilor, caderea fiintei umane: barbat, femeie, copii. Caci numesc bine ceea ce în realitate este rau; si anume, despartirile facute cu usuratate, infidelitatile conjugale care nu numai ca sunt tolerate, dar sunt ridicate în slavi, divorturile, amorul liber, sunt uneori propuse ca modele de imitat. La ce serveste aceasta propaganda si cui îi serveste? Din ce izvoare se nasc? "Tot pomul bun - spune Isus - face roade bune, si tot pomul rau face roade rele" (Mt 7, 17). Asadar, e vorba de un pom rau pe care omenirea îl poarta în ea, si pe care îl cultiva cu ajutorul unor uriase cheltuieli financiare si cu sprijinul puternicelor mijloace de comunicare în masa".

Membrii familiei au o obligatie cu totul aparte de a pune în practica porunca lui Cristos: "Sa iubesti pe aproapele tau". Caci cine-ti este mai aproape decât cei cu care traiesti împreuna în casa, în comunitate, sub acelasi acoperis? Însa în foarte multe cazuri iubirea este o simpla lozinca fara acoperire în practica. Filosoful Bertrand Rusell scria despre un prieten al sau ca nutrea o mare dragoste pentru omenire si în acelasi timp avea o ura plina de dispret fata de cei mai multi dintre indivizi: "Iubea omenirea, dar nu putea sa suporte lumea".

Ceea ce distruge climatul de iubire si armonie într-o familie, într-o comunitate, este faptul ca iubirea se întemeiaza pe iluzie, pe utopie, nu pe realitate. Adica pe iluzia ca exista o familie, o comunitate perfecta în care toti sunt desavârsiti ca îngerii lui Dumnezeu. Asa poti ajunge sa-ti iubesti iluzia ta, nu lumea reala. Dietrich Bonhoeffer, înainte de a fi închis la Auschwitz, a fost director de seminar la Finkenwalde. Din propria experienta el si-a dat seama cât de distrugatoare poate sa fie utopia unei comunitati ideale, desavârsite, desavârsit fiind numai Dumnezeu. Scria: "Cine iubeste propriul ideal de comunitate crestina mai mult decât comunitatea crestina însasi, va distruge orice comuniune crestina".

La un preot vine odata un barbat tânar, abia casatorit, si se plânge ca e cu desavârsire deziluzionat de femeia cu care se casatorise. Ce sperase si ce aflase! Si fusese femeia viselor sale! "Da divort", îi spune preotul. Barbatul ramâne mirat si chiar scandalizat de un asemenea sfat venit de la un preot. "Cum asa?". "Uite, continua preotul, ti-ai facut o imagine, o icoana idealizata a femeii perfecte. Da divort de femeia din icoana, pune icoana pe perete, închina-te la ea si recasatoreste-te cu sotia ta adevarata, reala, cu defecte si calitati ca toti oamenii". Aceeasi deziluzie nascuta din iluzii utopice o pot trai si cei care intra într-o comunitate religioasa, în seminar, în manastire, si vazând ca nu gasesc acolo numai îngeri, se întâmpla ca unii sa umble din seminar în seminar, din manastire în manastire, dupa cum cei casatoriti trec din divort în divort, cautând ceea ce nu exista decât în imaginatia lor.

Dar la fel de distrugator ca si idealismul utopic este contrariul acestuia: fatalismul cinic. Ultra-realistii care zic: nu se poate face nimic; s-a încercat totul; nu merge; n-au schimbat lucrurile cei dinaintea noastra, nu o sa le schimbam noi. Si atunci se trece la privatizare în familie, în comunitate. Fiecare cu buticul lui, cu viata lui, cu interesele lui, cu egoismul lui, nutrind dispret fata de toata lumea. O atitudine de pesimism radical nascut din principiul. "Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult câinii".

Acestea sunt cele doua cauze pentru care toti în familie, în comunitate, se critica reciproc, se judeca, se condamna, se acuza unii pe altii; toata lumea e nemultumita de toata lumea. Iubirea într-o familie, într-o comunitate, se întemeiaza pe un realism sanatos, pe recunoasterea sincera ca fiecare are limite, slabiciuni, scaderi omenesti. Se întemeiaza pe încercarea de a-si vedea fiecare si de a-si corecta propriile greseli, pe suportarea si iertarea reciproca, pe corijarea fraterna facuta fara a rani. "Înainte de a te plânge ca strada e murdara, zice un proverb oriental, fa curat în dreptul portii casei tale". Într-o zi se prezinta un tânar la un eremit si îi cere sfat: cum ar putea sa schimbe lumea aceasta atât de rea si mizerabila în mijlocul careia e condamnat sa traiasca? "Tinere, raspunde sfântul monah, nu exista decât o cale destul de usoara si la îndemâna tuturor: tu sa devii bun si sfânt, eu voi încerca, de asemenea, sa fiu bun si sfânt si în felul acesta lumea aceasta nenorocita si mizerabila va avea cu doi mizerabili mai putin".

Frumoasa este parafrazarea Psalmului 127 pe care o face psihologul Don Piero Balestro în cartea sa Parlare di amore:

"Daca temelia unei familii nu este iubirea, putin conteaza sa construiesti o casa frumoasa!

Daca temelia unei familii nu este iubirea, putin conteaza sa faci proiecte mari si sa ai initiative multe!

Daca temelia unei familii nu este iubirea, putin conteaza sa întaresti fortele politienesti!

Daca temelia unei familii nu este iubirea, atunci autoritatea nu este slujire, ci samavolnicie: fara iubire poti fi autoritar, dar nu poti avea autoritate.

Daca într-o familie lipseste iubirea, putin conteaza sa te zbati ca sa agonisesti si sa traiesti având multi bani. Daca într-o familie lipseste iubirea, putin conteaza sa te îmbraci bine si sa te arati, în exterior, fericit; îti va lipsi întotdeauna bucuria inimii, care este darul lui Dumnezeu".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=25
Vă rugăm să respectați drepturile de autor