www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=27
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

PORUNCA A IV-A
Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta
ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti mult pe pamânt.

Îndatoririle parintilor fata de copii

În ziua de 15 mai 1992 a fost gasita moarta în W.C.-ul garii Tiburtina din Roma o fata cu numele de Francisca. Avea 21 de ani. Se spânzurase. Motivul? Avea de toate, era frumoasa, în fata i se deschidea un viitor promitator. Un singur lucru îi lipsea: nu avea un ideal în viata si nici valori morale. În biletelul pe care l-a lasat parintilor erau scrise aceste cuvinte: "Mi-ati dat totul, dar nu mi-ati dat ce era absolut necesar. Nu m-ati sfatuit niciodata, nu m-ati îndrumat, nu m-ati îndemnat la bine cu nici o ocazie. Despre mine, voi parintii, nu cunosteati decât cum ma cheama".

Educatia copiilor, spune Papa Ioan Paul al II-lea într-una din catehezele sale, este o arta dificila, o misiune grea pentru parinti caci pentru a aduce un om pe lume sunt suficiente câteva luni. Pentru a-l face sa creasca în bine si în virtute nu e de ajuns o viata întreaga.

Pentru a izbuti în aceasta misiune dificila, doua lucruri sunt necesare, spune Sfântul Parinte: pedagogia iubirii si forta exemplului. In emisiunea "Orizonturi crestine" radio Vatican a proclamat acum câtiva ani în urma cele zece fericiri ale parintilor. Pe acestea le voi expune, în continuare, parafrazându-le si explicându-le.

1. Fericiti parintii care îsi educa copilul chiar de la venirea lui pe lume. Copilul e ca o planta, ca un copac. Un copac la început e flexibil, maleabil, îl poti îndrepta. Când a crescut mare, când a îmbatrânit, devine dur, inflexibil. Strâmb a crescut, strâmb ramâne. Nu-l mai îndrepti.

Asa e cu copilul: nu este educat, modelat de mic, îmbatrâneste si moare cu apucaturile si cu viciile lui. Spune o vorba din batrâni: picioarele calului batrân nu le mai îndrepti.

2. Fericiti parintii care nu dau copilului tot ce vrea el, nu-i fac toate mofturile si capriciile. Doua lucruri îi pot conduce pe copii la ruina: sa nu aiba nimic si sa aiba totul. A avea totul este mult mai rau decât sa nu aiba nimic. Copilul care are totul devine un egoist. Mai târziu traieste cu mentalitatea ca el are numai drepturi pe lume, nu si obligatii. Iar mai târziu, daca nu are totul, e în stare sa le dea în cap si parintilor ca sa aiba totul.

3. Fericiti parintii care nu iau întotdeauna apararea copiilor lor. Daca copilul greseste, nu numai ca nu trebuie sa-i ia apararea , dar trebuie sa-l corijeze, mustrându-l sau chiar pedepsindu-l.

Când Mussolini era copil, daca îl batea cineva si se plângea tatalui sau, tatal sau îl mai batea o data si el zicându-i : "Daca te-a batut, înseamna ca ai facut ceva, esti vinovat si n-ai primit destula pedeapsa".

Iubirea adevarata fata de copil nu consta în a-i lua apararea când greseste, ci a-l obisnui cu umilinta, adica cu recunoasterea sincera a greselii, cu cainta din care se naste dorinta de îndreptare. Altminteri, copilul creste cu convingerea ca este desavârsit si niciodata în viata nu va admite ca are vreun defect sau ca poate gresi. El va avea întotdeauna dreptate. El va cadea întotdeauna în picioare.

Când G. Washington era mic, a gasit odata un cutit în casa. A voit sa-l încerce, sa vada daca taie. Ce sa taie? Taie în piciorul unei mese monumentale din salonul casei parintesti. Catastrofa! Când tatal sau vede ce s-a petrecut, este cuprins de toate furiile si vrea sa afle cine a fost vandalul. In timp ce se desfasoara ancheta, copilul se arunca la picioarele tatalui sau plângând: "Taticule, eu sunt vinovatul. Nu mi-am dat seama ca o sa-ti fac o suparare atât de mare". Tatal se potoleste. Merge în bucatarie, ia cutitul cel mai ascutit si îl da copilului spunându-i : "Ciopleste toata masa. Aceasta este rasplata pentru curajul sinceritatii tale".

Bataia, pedeapsa nu are nici o valoare daca nu este recunoasterea sincera a greselii si cainta. Cu bataia parintii, educatorii, pot face dresura, dar nu educatie. De unde marea importanta a spovezii în educatie. Importanta pe care a cunoscut-o bine marele educator al timpurilor moderne, Sfântul Ioan Bosco.

4. Fericiti vor fi parintii care nu se vor lansa în critici sterile si continui la adresa altora, a societatii, a Bisericii, care nu se critica unul pe altul, nu se vorbesc de rau reciproc în fata copiilor creând partide în familie: baietii cu tata, fetele cu mama, daca vor ca mai târziu copiii lor sa nu ajunga niste anarhici si niste potentiali criminali.

5. Fericiti parintii care nu-si caina copiii pentru orice mic neajuns care li se întâmpla, dar îi vor ajuta sa profite de inevitabilele necazuri, mici sau mari, pentru a-si întari si cali vointa, facându-o capabila sa înfrunte mai târziu numeroasele dificultati ale vietii. Un copil cocolit, crescut în puf, neobisnuit de mic cu munca si cu greutatile, va fi mai târziu în mod inevitabil un ratat.

6. Fericiti parintii care, cu rabdare si încredere, îi ajuta pe copiii lor sa-si dezvolte propriul "eu", propria personalitate, sa faca sa îmboboceasca, sa înfloreasca, sa creasca acele calitati, acele valori, acele virtuti, acele talente pe care copiii le au deja potential, în germen, în zestrea genetica cu care vin pe lume.

Rolul parintilor, al educatorilor, nu este acela de a înabusi darurile lui Dumnezeu puse în copil, ci de a-l ajuta pe copil sa devina ceea ce este. Ei vor face educatie daca nu se vor limita doar sa certe si sa pedepseasca, ci se vor stradui, în primul rând, sa încurajeze, sa stimuleze, sa aprecieze, sa laude, sa rasplateasca ce este bun la copii.

Un faimos psiholog american a facut o experienta interesanta. La sfârsitul anului scolar a mers într-o scoala si a facut un test de masurare a inteligentei elevilor. A ales din fiecare clasa zece elevi si apoi le-a spus profesorilor: "Ocupati-va în mod deosebit de acesti copii. La testul de inteligenta au iesit ca fiind supra dotati. Dar lor sa nu le spuneti nimic cu privire la capacitatile lor iesite din comun. Ar putea sa le dauneze". În anul urmator psihologul a vizitat din nou scoala si s-a interesat de supra dotati. Într-adevar, acestia aveau rezultate exceptionale. Întrebati de psiholog cum merg supra dotatii, toti profesorii au avut cuvinte elogioase: inteligenti, dinamici, vioi, interesati s.a.m.d. Ei formau elita clasei. De fapt, psihologul simulase un test de inteligenta, dar nu facuse nici un test. A ales la întâmplare zece nume din fiecare clasa si le-a prezentat profesorilor. Profesorii au luat-o de buna. I-au privit si i-au tratat pe acei copii ca pe niste supra dotati si au facut, fara sa-si dea seama, din niste copii obisnuiti, normali, niste supra dotati.

Psihologul a repetat experienta pe animale. Le-a dat studentilor de la psihologie care studiau comportamentul animalelor niste sobolani si le-a spus: "Uitati-va, aveti un soi superior de sobolani, ei se vor comporta cu totul diferit fata de ceilalti". Studentii, fara sa-si dea seama ca sunt sobolani obisnuiti, i-au tratat în mod cu totul deosebit, lucru pe care animalele l-au simtit si s-au comportat în mod cu totul diferit fata de celalte. S-au dovedit a fi un soi superior.

Un renumit preot american, Pr. Flennagan, întemeietorul Cetatii copiilor, a ajuns un personaj de legenda. A reusit sa transforme, sa scoata oameni de valoare din copii abandonati, delicventi, criminali, incorigibili care treceau din închisoare în închisoare si cu care politia nu stia ce sa mai faca. Când era întrebat; "Cum poti sa schimbi acesti copii rai?", raspunsul era: "Nu exista copii rai". Vedea în copii numai bunatatea si când nu o descoperea, o crea. Îi trata ca pe niste copii valorosi si scotea din ei oameni valorosi.

E o lege pe care putini o cunosc: copilul va fi mai târziu ceea ce i s-a spus ca este când era mic. Daca i s-a spus tot timpul ca este un bou, un magar, un porc, un animal, un tâmpit, un huligan, un cretin de care nu se va alege nimic în viata, asta va fi mai târziu.

7. Fericiti parintii care cultiva bunatatea, darnicia, compatimirea fata de altii în inimile copiilor. Întelepti si buni educatori sunt acei parinti care, de pilda, dau pomana la saraci sau pun banul la colecta în biserica prin mânutele copiilor.

8. Fericiti parintii care vor pune în practica ceea ce scrie pentru ei Noul Catehism al Bisericii Catolice: "Prin harul sacramentului Casatoriei, parintii au dobândit raspunderea si privilegiul de a-si evangheliza copiii. Ei îi vor initia din primii ani ai vietii în tainele credintei, fiind pentru copiii lor "primii vestitori" ai ei. Din frageda copilarie îi vor asocia la viata Bisericii. Modul de viata în familie poate hrani dispozitiile afective care în timpul întregii vieti ramân preliminarii autentice si temeiuri ale unei credinte vii" (nr. 2225).

9. Fericiti parintii care, urmând exemplul Sfintei Familii din Nazareth, se straduiesc sa traiasca în mod concret împreuna cu copiii lor Evanghelia iubirii, atenti permanent la soaptele Duhului Sfânt.

10. În sfârsit, fericiti parintii si educatorii care, în pofida tuturor greutatilor, vor avea permanent fata senina si zâmbetul pe buze, creând astfel o atmosfera de bucurie si de pace, caci zâmbetul de pe buzele parintilor este semnul vizibil al credintei, sperantei si iubirii crestine, este sarutul lui Dumnezeu întiparit pe fruntea copiilor. Fiindca nu bataia e rupta din rai, ci zâmbetul parintilor, al educatorilor e rupt din rai.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=27
Vă rugăm să respectați drepturile de autor