www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=42
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA a VI-a
SI
PORUNCA a IX-a

Sa nu faci fapte necurate.
Sa nu poftesti femeia aproapelui tau.

Pudoarea

Are dreptate Sfântul Ioan Gura de Aur când scrie: a deveni asemenea animalelor e mai rau decât a te naste animal. A fi din natura lipsit de minte e suportabil. Dar a te naste om, înzestrat cu ratiune, si apoi a trai ca un animal, urmând poftele carnii, fara a tine cont de ratiune, e un lucru intolerabil. Înseamna a actiona mai rau ca un animal care actioneaza potrivit firii sale. Ce ati spune de un om care, fiindca asa îi place, ar locui în grajd cu caii, s-ar hrani ca si ei cu ovaz si fân, ar dormi pe paie? Mai rau se comporta în fata lui Dumnezeu cel care se lasa stapânit de patima.

Pe lânga ratiune, mai exista o însusire care îl deosebeste pe om de animal: e pudoarea, sau simtul rusinii, sau capacitatea de a rosi. Un câine sau oricare alt animal nu simte nevoia sa-si puna haine pe el când iese în public. Omul, când îsi pierde mintea, îsi pierde, totodata, si simtul rusinii. Nudismul, observa Giovanni Papini, la om e semnul nebuniei.

Pudoarea ocupa un loc foarte important în povestirea pacatului originar. "Atunci lor (lui Adam si Eva) li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele" (Gen 3,7). Rusinea îi facea sa se ascunda de privirea lui Dumnezeu. "Ti-am auzit glasul în gradina si mi-a fost frica, pentru ca eram gol si m-am ascuns" (Gen 3,10). Dar pestelca din frunze de smochin nu era suficienta, acum dupa caderea în pacat, pentru a proteja intimitatea omului. Trebuia protejat mai bine si mai complet. "Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine din piele si i-a îmbracat cu ele" (Gen 3, 21).

Pudoarea sau simtul rusinii este o bariera psihica pusa de Dumnezeu în fiinta umana pentru a ocroti floarea delicata a castitatii. Nimic mai umilitor si mai rusinos pentru un om decât sa-i spui ca si-a pierdut simtul rusinii, numindu-l nerusinat.

Sfânta Scriptura cultiva cu grija pudoarea. Cain, fiul lui Noe, e blestemat de Dumnezeu, el si urmasii lui, fiindca s-a aratat lipsit de rusine într-un moment când tatal sau era dezvelit. Mical, fiica lui Saul îl dispretuieste pe David considerând comportarea lui indecenta si rusinoasa când a dansat îmbracat sumar în fata chivotului Legamântului. Din motive de decenta, Dumnezeu a dispus ca altarul din templu sa nu fie prevazut cu trepte. Dar mai ales este accentuat acest aspect când e vorba de femei. Dat fiind faptul ca femeia la specia umana este cea care emite semnalele erotice, la ea Dumnezeu a sadit mai profund simtul rusinii si al modestiei. "Dar peste dar este femeia rusinoasa si nici o comoara nu pretuieste cât o femeie înfrânata" (Ben Sirah 2,7). Înfrânat, desfrânat, limbajul si simtul comun vorbesc despre aceasta frâna pusa în psihicul omului de Dumnezeu, care este pudoarea, rusinea. Când aceasta frâna e distrusa, nu mai exista, omul nu mai are nici un control asupra lui, exact ca o masina fara frâna, în plina viteza. "Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage îmbracate în chip cuviincios, cu rusine si sfiala" (1 Cor 2,9).

Iluministii rationalisti au proclamat ca omul este bun de la natura - nici vorba de pacat originar si de concupiscenta - si au predicat întoarcerea la natura. Care natura? Natura animalului. Ei nu au realizat ca natura omului nu e totuna cu natura animalului. Si în continuare, stiinta pozitivista materialista din secolul al XIX-lea, darwinismul, ideologiile si filosofiile materialiste dominante, psihanaliza lui Freud, s-au straduit sa convinga pe toata lumea ca omul nu este altceva decât un animal; ce-i drept, un animal superior, dar tot animal. S-au straduit, si au reusit în mare masura, sa-l întoarca pe om la natura, la natura animalului, distrugând pudoarea, simtul rusinii, al modestiei care îl deosebeste pe om de animal. Si l-a coborât pe om mai prejos decât animalul. Homosexualitatea si alte perversiuni sexuale nu se pomenesc în lumea animalelor. Nudismul, pornografia, erotismul, dezmatul în toate formele sale, sunt efectul distrugerii acestei bariere puse de Dumnezeu în om: pudoarea. Desi studii temeinice, în special de etnologie, arata clar ca simtul pudorii e un instinct înnascut, ca face parte din structura psiho-fizica a omului, s-a impus în lume mentalitatea iluminista a revenirii la natura, la natura animalului. Pudoarea, ne spun teoreticienii acestei mentalitati, nu e înnascuta omului, ci e un tabu, o convenienta sociala, care a aparut din faptul ca primitivii au început sa umble îmbracati, ceea ce este împotriva naturii si nesanatos; animalele nu umbla îmbracate. Si de ce au început sa umble primitivii îmbracati? Se aduc cele mai fanteziste explicatii. Din motive magice, ne spune, de pilda, Durkheim din dorinta de a ascunde diformitatile corporale, inferioritatea anatomica la femeie, deci motive de estetica, de vanitate, de igiena, dupa Spencer, W. James, Dumas, Freud si altii, care pornesc de la realitatea ca simtul pudorii este mai accentuat la femei.

De fapt, Dumnezeu a pus în natura omului o dubla bariera de protectie, am zice doua sisteme imunitare: unul biologic, în trupul omului, altul psihic, în sufletul omului: e pudoarea.

Pe plan biologic, mecanismul de aparare a organismului e format din leucocite si anticorpi. Când în organism patrunde fatalul virus al SIDEI (HIV - virusul imunodeficientei umane), el distruge complet mecanismul de aparare al trupului într-o perioada de timp ce poate ajunge pâna la zece ani. Din acest moment, organismul nu mai are nici o posibilitate de a se apara împotriva microbilor, a virusilor: intra asa-numitele "boli oportuniste": cancer, tuberculoza s.a.m.d. Nu mai e nimic de facut. E moartea. Aceasta este propriu-zis SIDA - sindromul imunodeficientei dobândite - care ameninta astazi omenirea cu exterminarea.

Mecanismul de aparare a sufletului este simtul pudorii: când acesta e distrus, intra nestingheriti toti virusii si microbii pacatelor: odata cu necuratia intra alcoolismul, drogurile, violenta, crima, adulterul, divortul, distrugerea familiei s.a.m.d. De altfel, la om aceste doua sisteme de aparare sunt legate între ele, trupul si sufletul constituind o unitate substantiala. SIDA a fost depistata pentru prima data în 1981, la homosexualii din Statele Unite si caile principale de propagare sunt tocmai pacatele de necuratie: homosexualitatea, prostitutia, infidelitatea conjugala.

Cade bariera psihica, automat cade si cea biologica.

Când este vorba de fapte necurate, mai este întrucâtva o anumita jena, o retinere; se cauta locuri mai retrase, mai întunecoase, se mai evita ochii oamenilor, daca nu ai lui Dumnezeu. Dar este un domeniu unde rusinea si bunul simt rar se mai întâlnesc. E domeniul discutiilor, al vorbelor care îi corup deja pe copii mai înainte ca acestia sa priceapa sensul cuvintelor. Pretutindeni atmosfera e otravita de cuvinte grosolane, josnice, triviale, de discutii vulgare, de glume murdare, de aluzii lascive, cuvinte cu doua întelesuri, de cântece obscene. Cuvintele care ies din gura omului arata ce este în inima omului caci, spune Mântuitorul, din prea plinul inimii vorbeste gura. Medicul când vede un om ca limba are culoare neagra, îsi da seama ca ceva e bolnav înauntrul lui si când gura îi miroase urât îsi da seama ca stomacul îi este bolnav. La fel, limba spune ce este în inima omului. Cuvintele sunt rasuflarea inimii. Rasuflarea urât mirositoare nu poate iesi dintr-o inima plina de parfumul delicat al castitatii.

Imaginea psalmistului e si mai socanta: "gâtlejul lor este un mormânt deschis" (Ps 5,9), si dintr-un mormânt deschis ne dam seama ce miresme pot iesi; de cadavru intrat în putrefactie.

Trupul nostru e templul lui Dumnezeu - ne învata Apostolul Pavel; e tabernacol viu. Inima noastra e "vasul delicat al sufletului" - cum se exprima scrisoarea lui Barnaba; ciboriu viu, când intra în ea Cristos în Sfânta Împartasanie. Iar vasele în care se pastreaza Sfânta Împartasanie obligatoriu trebuie sa fie din aur. Atunci cum pot iesi din inima crestinului mirosurile pe care le simtim când trecem numai pe lânga lazile de gunoi? Cum poate fi profanata cu trivialitati limba pe care se aseaza Cristos în Sfânta Împartasanie? Pacat ca s-a scos ritul sarii din celebrarea botezului. Pe limba catecumenului, înainte de a primi euharistia, se punea sare binecuvântata spre a o purifica si dezinfecta de toata vorba murdara.

Thuribulum divinitatis - numea un vechi autor limba omului; cadelnita divinitatii din care se înalta fumul de tamâie al rugaciunii; cum pot iesi dintr-o cadelnita mirosuri respingatoare de latrina?

Patima necuratiei îl trage mereu pe om în jos, în noroi. Patima, scrie A. Daudet, "cauta animalul în strafundul omului, cauta sa trezeasca ce a ramas din faptura cu patru picioare în patrupedul care s-a ridicat în doua picioare". Ea trezeste "batrâna maimuta lasciva care motaie în noi" (Taine).

Urâte pe buzele unei femei, care din natura sa trebuie sa fie mai pudica, cuvintele si glumele triviale: femeie ordinara se spune despre o asemenea femeie. Dar urâciune si scandal ar fi asemenea cuvinte si glume degradante pe buzele unui slujitor al altarului. Atentie la amenintarea lui Isus: Mai bine ar fi sa-si lege o piatra de moara si sa se arunce în mare. Ca cineva e trivial si vulgar în vorbire, e urât, dar ar fi culmea sa mai fie si grobian, adica sa cultive vulgaritatea, sa se faleasca, sa o considere drept semn de bravura si barbatie si sa-i dispretuiasca pe cei care nu se preteaza la vulgaritate. Instinctul, simtul pudorii toti îl au de la Dumnezeu, dar se poate toci. Trebuie cultivat cu grija prin contributia mintii si a vointei si atunci pudoarea devine pudicitia; e virtute, e noblete, e finete sufleteasca.

"Curvia sau orice altfel de necuratie... sa nu se pomeneasca între voi, asa cum se cuvine unor sfinti... Sa nu se auda nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase... din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultatori. Sa nu va asociati câtusi de putin cu ei" (Ef 5, 3-7).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=42
Vă rugăm să respectați drepturile de autor