www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=43
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA a VI-a
SI
PORUNCA a IX-a

Sa nu faci fapte necurate.
Sa nu poftesti femeia aproapelui tau.

Curatia inimii

Nu am de gând sa ma opresc si sa tratez despre diferitele categorii de pacate comise cu fapta, prin care este încalcata virtutea castitatii. As vrea sa amintesc doar unul dintre aceste pacate: masturbatia. Sunt voci, sunt carti care trateaza cu usuratate aceasta problema, afirmând ca o asemenea fapta nu-i nici un pacat. Afirmatia este gresita si imorala. Biserica îsi reafirma învatatura sa cu privire la acest pacat în Noul Catehism, unde gasim scris: "În linia unei traditii constante, atât Magisteriul Bisericii, cât si simtul moral al credinciosilor au afirmat fara ezitare ca masturbatia este un act în mod intrinsec si grav dezordonat". "Oricare ar fi motivul, folosirea deliberata a facultatii sexuale în afara relatiilor conjugale normale îi contrazice finalitatea". Placerea sexuala este cautata în afara "relatiei sexuale cerute de ordinea morala, aceea care realizeaza, în contextul unei iubiri adevarate, sensul integral al daruirii reciproce si al procrearii umane" (nr. 2352). Catehismul citeaza aceste cuvinte dintr-un recent document al Bisericii, Persona humana.

Sa ne oprim în aceasta meditatie la radacina si izvorul tuturor pacatelor de necuratie, izvor care se afla în inima omului. E vorba de gânduri si dorinte rusinoase. Acestea tin de acum de porunca a noua a lui Dumnezeu. Si e normal ca de la porunca a sasea sa trecem imediat la porunca a noua, deoarece exista o legatura strânsa între aceste porunci. Nici un pacat nu ar exista în exterior daca el nu ar fi mai întâi în interior, în inima omului. E ceea ce ne învata Mântuitorul în Evanghelia Sfântului Matei: "Din inima ies gândurile rele, crimele, destrabalarile, curviile, furturile, marturiile mincinoase, hulele. Iata lucrurile care îl spurca pe om" (Mt 15, 19-20). Porunca a noua nu este un simplu adaos, un apendice la porunca a sasea, nici o dublura a acesteia. Pacatul este ca un aisberg, ca un ghetar. Partea de deasupra apei, care se vede, a ghetarului e mica si neînsemnata în comparatie cu partea care nu se vede, care e scufundata în apa. Porunca a noua ne pune în fata ochilor partea invizibila a pacatului de necuratie care se afla în inima omului. Razboiul împotriva pacatului de necuratie se duce în inima omului. Aici e frontul de lupta, potrivit dictonului: principiis obsta - rezista de la început. Cine are inima curata, cine este stapân pe gândurile si dorintele sale, este curat în întregime si în faptele si în cuvintele sale.

"Sa nu poftesti casa aproapelui tau. Sa nu poftesti femeia aproapelui tau, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui si nimic din ceea ce este al aproapelui tau" (Ex 20, 17). În cartea Exodului e o singura porunca ce interzice sa poftesti proprietatea altuia, iar proprietatea în Israel cuprindea aceste trei elemente: femeia, sclavii si animalele. Cateheza catolica si luterana a separat aceasta unica porunca în doua: porunca a noua si a zecea. "Sa nu poftesti" - hamad în ebraica. S-ar parea deci ca Dumnezeu vrea prin aceasta porunca sa apere dreptul de proprietate, femeia fiind considerata, la vremea când s-a dat porunca, proprietatea barbatului. Caci dupa ce ai poftit în inima ta, urmatorul pas este acela de a-i smulge altuia ceea ce poftesti. David nu l-ar fi ucis pe Urie ca sa-i ia femeia, daca mai întâi n-ar fi poftit-o pe Betsabea în inima sa. Regele Ahab nu l-ar fi ucis pe Nabot ca sa-i ia via, daca mai întâi nu ar fi poftit în inima sa bucata de pamânt a vecinului sau.

Morala si cateheza catolica nu puteau sa nu separe unica porunca din Deuteronom în doua porunci distincte. Cine încalca porunca a zecea: Sa nu poftesti boul si asinul aproapelui, lezeaza într-adevar dreptul de proprietate, aproapele având dreptul sa posede animale. Dar cine încalca porunca a noua: Sa nu poftesti femeia, lezeaza un alt domeniu: cel al sexualitatii, al castitatii, fiindca aproapele nu poate fi proprietar de femei, nici femeia proprietara de barbati.

Aceasta este linia pe care merge revelatia ulterioara si predica marilor profeti ai Vechiului Testament cu privire la porunca initiala din Deuteronom. Dorinta, pofta, e pacat nu numai când e vorba de femeia aproapelui. "Am facut legamânt cu ochii mei sa nu-mi opresc privirile asupra unei fecioare" spunea Iob, "omul fara prihana, curat la suflet, temator de Dumnezeu, care se abatea de la rau" (Iob 31, 1; 1,1). Iar Eclesiasticul: "Nu-ti opri privirea asupra unei fecioare... Nu privi pe ulitele cetatii, nici nu rataci prin locurile ei dosnice" (Ecles 9, 5-7).

Ca e vorba de pacat împotriva castitatii si nu doar de o nedreptate facuta aproapelui, ne-o arata si traducerea greaca a Septuagintei. Sa nu poftesti, hamad din ebraica, e tradus în greaca cu "epityméseis". În limba greaca "epitymia" indica unul din caii imaginati de Platon înhamati la caruta sufletului, mai exact, e vorba de dorinta sexuala. Isus clarifica perfect lucrurile: "Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: "Sa nu savârsesti adulter". Eu însa va spun ca oricine se uita la o femeie, dorind-o, a si savârsit cu ea adulterul în inima lui" (Mt 5, 27-28). Ce-i de facut cu ochiul prin care intra în inima dorinta pacatoasa? "Si daca ochiul tau te face sa cazi în pacat, scoate-l; este mai bine pentru tine sa intri în Împaratia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât sa ai doi ochi si sa fii aruncat în focul gheenei, unde viermele nu moare si focul nu se stinge" (Mc. 9, 47-48). La aceste cuvinte se adauga cele rostite în predica de pe munte: "Fericiti cei cu inima curata, caci ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5,8).

Pentru a ne pastra inima curata e necesara stradania, vegherea, lupta permanenta. "Pastreaza-te în simplitate, în nevinovatie si vei fi ca pruncii care nu cunosc raul ce pustieste viata oamenilor", ne îndeamna una din primele scrieri crestine (Pastorul lui Hermas). Inima noastra, ne spune la tot pasul Apostolul Pavel, e templul, e locuinta lui Dumnezeu: "Nu stiti ca voi sunteti templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi?... Sfânt este templul lui Dumnezeu care sunteti voi" (1 Cor 3, 16-17). "Noi suntem templul Dumnezeului celui viu" (2 Cor 6, 16). Cum ar putea sa locuiasca Dumnezeu într-un templu, într-o inima murdarita de gânduri si dorinte rusinoase? Poti fi asaltat uneori de ispite urâte, sâcâitoare, obsedante. Trebuie sa ai rabdare, calm si statornicie în a le alunga. Dupa învatatura înteleapta a Sfântului Francisc de Sales, trebuie sa procedezi cu ispitele cum procedezi cu mustele sâcâitoare care vin si ti se aseaza pe cap fara sa le chemi tu. Ce faci când vin si ti se aseaza pe cap? Le alungi. Si daca vin din nou? Le alungi din nou. Si de câte ori sa le mai alungi? De câte ori vin si ti se aseaza pe cap.

Arma pe care o avem mereu la îndemâna e rugaciunea. Sfântul Augustin recunoaste motivul caderilor sale când scrie: "Credeam ca înfrânarea e în puterile noastre, puteri pe care nu stiam ca le am, caci eram atât de prost încât nu stiam ca nimeni nu poate fi înfrânat daca nu-i dai tu (darul înfrânarii)... De buna seama tu mi l-ai fi dat, daca as fi batut la usa urechilor tale cu suspinul meu launtric si cu credinta tare as fi aruncat asupra ta grija mea".

"Cine nu primeste Împaratia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea" (Mc 10, 15). Nu poate intra în cer cine nu are o inima curata de copil. Aceasta învatatura a Mântuitorului o dezvolta admirabil Parintele M. Quoist în cea mai frumoasa poezie din volumul sau Pricres intitulata Iubesc copiii:

"Iubesc copiii, spune Domnul, si vreau ca toti sa fie la fel ca ei.

Nu-i iubesc pe cei batrâni, spune Domnul, daca nu au ramas copii în inima lor.

De aceea, am hotarât ca Împaratia mea sa fie locuita numai de copii!

Infirmi, ghebosi, zbârciti, numiti-i cum vreti, copii cu barba alba, copii de toate soiurile, dar care sunt totusi copii.

Aceasta este dorinta mea. Nu mai încape nici o îndoiala. Nimeni altcineva nu are ce cauta acolo!...

Iubesc copiii, spune Domnul, caci în ei imaginea mea este neatinsa.

Nimic nu a împutinat chipul meu în ei; sunt curati, sunt neîntinati, sunt neprihaniti si fara nici un cusur.

Astfel, când ma aplec cu drag peste ei, ma recunosc în ei întocmai...

Cel mai mult iubesc copiii, spune Domnul. Îi iubesc pentru

privirea lor.

Numai în ea le pot vedea si citi vârsta...

Dar nu e de mirare, spune Domnul, caci eu locuiesc în interiorul misterios al inimii lor; eu sunt cel care privesc prin fereastra sufletului lor.

Daca întâlniti vreodata în drumul vietii o astfel de privire curata, sa stiti ca eu zâmbesc prin ea.

Nu cunosc în schimb ceva mai sumbru, ceva mai jalnic, decât imaginea unui copil în ochii caruia s-a stins raza seninatatii..."

Dar si în pieptul celor îmbatrâniti de pacate, Domnul poate sa creeze o inima noua si curata de copil:

"Aleluia, aleluia, spune Domnul, deschideti usa voi, sarmani batrânei.

Iata, Dumnezeul vostru, cel Înviat vine sa reînvie copilul dinlauntrul vostru!

Grabiti-va! Acum e momentul! Sunt gata sa va ofer un chip nou, frumos, de nou nascut, sa aveti toti priviri de copil.

Caci eu iubesc copiii, spune Domnul, si vreau ca toti sa fiti ca ei...".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=43
Vă rugăm să respectați drepturile de autor