www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=46
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA a VII-A
SI
PORUNCA A X-A

Sa nu furi.
Sa nu poftesti casa aproapelui tau
si nici un lucru ce este al lui.

Doua cai ale libertatii

Porunca a VII-a "Sa nu furi!" nu poate fi despartita de porunca a X-a : "Sa nu poftesti casa aproapelui tau si nici un lucru ce este al lui". Nimeni nu încalca porunca a VII-a fara a o încalca mai întâi pe a zecea, caci cum sa furi casa aproapelui tau sau un alt lucru ce este al lui daca n-ai poftit mai întâi în inima ta casa sau lucrul aproapelui tau? Hotul pacatuieste în inima sa mai înainte de a baga mâna în buzunarul altuia. "De unde vin luptele si certurile între voi?" se întreaba Apostolul Iacob în Scrisoarea sa. "Nu vin oare din poftele voastre care se lupta în madularele voastre? Voi poftiti si nu aveti... pizmuiti si nu izbutiti sa capatati" (Iac 1,4).

Primul lucru pe care trebuie sa-l avem în vedere pentru a întelege ce ne cere Dumnezeu prin porunca a VII-a este acesta: cine fura sau nedreptateste pe cineva, nu pacatuieste împotriva omului care este un simplu administrator si beneficiar al bunurilor acestui pamânt, ci împotriva lui Dumnezeu, stapânul absolut al pamântului, cu tot ce este pe el. Cine fura, baga mâna în buzunarul lui Dumnezeu.

Acesta e un lucru pe care Dumnezeu îl aminteste la tot pasul în Sfânta Scriptura: "Pamânturile sa nu se vânda de veci; caci tara este a mea, iar voi sunteti la mine ca niste straini si venetici" (Lev 25, 23).

Acesta a fost motivul pentru care Nabot a refuzat categoric sa-i vânda regelui Ahab ogorul: nu el, ci Dumnezeu era proprietarul ogorului si nu avea dreptul sa vânda proprietatea altuia. "Al Domnului este pamântul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc" (Ps 24, 1). "A mea este lumea si tot ce cuprinde ea" (Ps 50, 12). Pentru ca nimeni sa nu-si faca impresia ca poate fi stapânul absolut al vreunui alt om sau al vreunui lucru, Dumnezeu stabileste în cartea Leviticului anul jubiliar: în fiecare al 50-lea an toti sclavii trebuiau eliberati, iar lucrurile înstrainate, vândute, amanetate între timp trebuiau sa revina la fostii lor proprietari.

Dumnezeu, stapânul absolut si Creatorul lumii, a creat bunurile acestei lumi pentru ca toti oamenii sa se bucure si sa beneficieze de ele. Cine din egoism si lacomie acapareaza mai mult decât are nevoie, lasându-i pe altii sa duca lipsa, sa sufere, pacatuieste împotriva vointei Creatorului. Catehismul Bisericii Catolice, tratând despre porunca a VII-a, începe cu acest titlu: Destinatia universala a bunurilor si proprietatea privata asupra lor. Remarca Sfântul Ambrozie: "Lumea a fost creata pentru toti. Natura nu face distinctii, pentru ca ne naste pe toti saraci. Nu ne nastem cu îmbracaminte; goi ne va primi pamântul. Saracului ca si bogatului îi este de ajuns un petec de pamânt pentru înmormântare; iar pamântul, prea mic pentru dorintele bogatului cât e viu, îl înghite în întregime când e mort. Cum e posibil sa deosebesti printre morti cine este bogat si cine este sarac? Sapati pamântul si aratati-mi bogatul".

Mai departe, ceea ce vrea Dumnezeu în primul rând sa apere prin porunca a VII-a nu sunt banii sau bunurile materiale, ci omul, demnitatea si libertatea omului. Decalogul înseamna zece cai ale libertatii. Dumnezeu l-a promulgat imediat dupa eliberarea poporului evreu din sclavia Egiptului pentru ca evreii sa traiasca liberi, sa nu mai cada în sclavie. Porunca a VII-a e una din cele zece cai ale libertatii. "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-am scos din tara Egiptului, din casa sclaviei... Sa nu furi". Ce sa nu furi? Sa nu furi oameni ca sa-i faci sclavi, ca sa-i cumperi si sa-i vinzi.

Pentru furtul de obiecte sau animale, pedeapsa prevazuta de Dumnezeu în Sfânta Scriptura este mare: "Daca un om fura un bou sau o oaie, si-l taie sau îl vinde, sa dea cinci boi pentru boul furat si patru oi pentru oaia furata" (Lev 21, 1). Dar numai pentru furtul de persoane este prevazuta pedeapsa cu moartea: "Cine va fura un om, si-l va vinde sau îl va tine în mâinile lui, sa fie pedepsit cu moartea" (Ex 21, 16). "Daca se va gasi cineva care sa fi furat pe vreunul din fratii lui, pe vreunul din fiii lui Israel, si sa-l fi facut sclav sau sa-l fi vândut, hotul acela sa fie pedepsit cu moartea" (Deut 24, 7). Asa se explica faptul ca fratii lui Iosif care l-au sechestrat si l-au vândut pe Iosif ca sclav ismaelitilor, când l-au descoperit pe fratele lor în Egipt s-au facut albi ca varul la fata de frica. Stiau ce pedeapsa îi asteapta: moartea.

Sa nu furi! Cuvântul ebraic folosit în Biblie este verbul ganab care înseamna în primul rând: sa nu sechestrezi, sa nu rapesti persoane. Explica Talmudul: "Maestrii nostri învatau: Sa nu furi! Scriptura vorbeste aici de rapire de persoane". Asadar, porunca a VII-a nu-i vizeaza în primul rând pe borfasi, pe hotii de buzunare. Hot este cel care, într-un fel sau altul, atenteaza la libertatea si la demnitatea unei persoane umane, cel care îi trateaza pe semenii lui ca pe niste sclavi. Întelegem aici corect cuvântul libertate, nu cu sensul de libertinaj sau anarhie. Hoti sunt teroristii care rapesc, sechestreaza persoane, hoti sunt cei care în razboaie iau prizonieri si-i trateaza ca pe sclavi; hoti sunt cei care baga oameni nevinovati în puscarie ; hoti sunt tiranii, dictatorii de tipul lui Hitler, Stalin, Ceausescu, care închid oameni în lagare de concentrare sau îsi sechestreaza propriile popoare, transformându-le în turme de sclavi.

Desigur, porunca a VII-a interzice si furturi de bunuri materiale, dar scopul interzicerii este acelasi: salvarea libertatii si demnitatii omului. Omul redus la saracie prin furt, înselaciune, nedreptate, e redus la conditia de sclav. E un lucru pe care îl precizeaza bine Catehismul, vorbind despre proprietatea privata când spune: "Însusirea bunurilor este legitima pentru a garanta libertatea si demnitatea persoanelor" (nr. 2402). Si aici, iarasi trebuie subliniat ca vinovati în fata lui Dumnezeu de furt nu sunt micii gainari, micii borfasi. Vinovate, în primul rând, sunt popoarele bogate ale lumii, considerate avansate, civilizate, care, netinând cont ca Dumnezeu la origini a daruit pamântul omenirii în ansamblul ei, au acaparat bogatiile pamântului tinând doua treimi din populatia globului în saracie, adica în conditie de sclavi. Traiesc într-un huzur fara margini, fara sa le pese ca în lume, la fiecare doua secunde un copil moare de foame.

"În folosirea bunurilor, omul nu trebuie sa considere niciodata lucrurile exterioare pe care le poseda în mod legitim, ca fiind numai ale lui, ci ca fiind si comune, în sensul ca trebuie sa-i fie de folos nu numai lui, ci si altora. Proprietatea asupra unui bun face din detinatorul lui un administrator al Providentei pentru a-l face sa rodeasca si a împartasi binefacerile lui cu altii, si în primul rând cu cei apropiati" (C.B.C. 2404).

Cine stie sa împartaseasca bunurile sale cu altii a gasit secretul fericirii. Ilustrez aceste cuvinte ale Catehismului cu o anecdota a lui Anthony de Mello, luata din cartea lui intitulata Rugaciunea unei broaste. Undeva, într-un sat, o femeie se trezeste ca-i intra în casa un om bine îmbracat si îi cere ceva de mâncare. "Îmi pare rau, îi zice femeia, dar în clipa aceasta n-am nimic de mâncare în casa". "Nu-i nimic, spune omul. Am în desaga o piatra pentru supa. Fac imediat supa, numai sa-mi dai o oala mare". Curioasa, femeia pune oala cu apa pe plita la foc si merge sa dea de veste unei vecine. Într-un minut s-a umplut casa cu femei curioase sa vada ce supa o sa iasa dintr-o piatra. Omul pune piatra în oala si când apa clocoteste ia cu lingura, gusta si exclama: "E nemaipomenita. Lipsesc numai niste cartofi". "Uite aici cartofi", zice stapâna casei si pune cartofii în oala. Dupa câteva minute gusta din nou: "E grozava, numai ca ar mai trebui ceva carne". O vecina se repede acasa si vine cu o bucata de carne pe care o arunca în oala. Fierbe carnea, gusta din nou: "Excelenta, dar daca ar avea si ceva zarzavaturi, ar fi perfecta". Una dintre femei alearga acasa si se întoarce cu un cos cu morcovi si ceapa. Dupa un timp gusta din nou: "Sare si sos" - striga pentru ultima data. Stapâna casei toarna în oala sare si sos. "Gata! Farfurii si linguri pentru toata lumea!". Femeile alearga si îsi aduc tacâmuri. Câteva aduc pâine si fructe. Omul le umple farfuriile cu nemaipomenita supa. Femeile sunt în al noualea cer, bucuroase, niciodata nu mai mâncasera împreuna. În mijlocul veseliei generale, strainul dispare neobservat, lasându-le piatra miraculoasa sa o foloseasca si alta data când vor voi sa faca supa cea mai buna de pe lume.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=46
Vă rugăm să respectați drepturile de autor