www.profamilia.ro /porunci.asp?decalog=52
 
 PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

Cuprinscapitolul anterior PORUNCA A VIII-A

Sa nu marturisesti strâmb
împotriva aproapelui tau.

Pacatele limbii

"Seminaristii... sa învete sa pretuiasca virtutile care sunt mult apreciate de oameni si care îl fac iubit pe un slujitor al lui Cristos, cum ar fi sinceritatea... fidelitatea fata de cuvântul dat,... caritatea în discutii" (O.T. 11).

Într-adevar, chiar daca se minte mult si lumea învata în minciuna, acesta este singurul criteriu prin care se deosebeste omul de caracter de omul de nimic: sinceritatea, dragostea de adevar. Împaratul Augustus, învingatorul lui Antonius si al Cleopatrei, a întâlnit un om de 60 de ani care în viata lui nu mintise niciodata. L-a asezat alaturi de el la intrarea triumfala în Roma si i-a ridicat o statuie pe Capitoliu ca unui erou.

Romanii antici îi marcau pe cei prinsi cu minciuna cu fierul rosu pe frunte; mincinosii purtau vesnic întiparit semnul infamiei. Împaratul Traian era si mai sever. Îi arunca pe cei prinsi cu minciuna pe o barca fara cârma si fara vâsle si îi împingea în largul marii, lasându-i sa piara în mijlocul valurilor.

Daca pentru oricare om, fie el si ateu, minciuna este o rusine si o nota infamanta, ea capata un aspect deosebit de grav la un membru al poporului lui Dumnezeu, la un crestin. Motivul? Ni-l prezinta Catehismul Bisericii Catolice unde citim: "Porunca a VIII-a interzice falsificarea adevarului în relatiile cu altii. Aceasta prescriptie morala decurge din vocatia poporului sfânt de a fi martor al Dumnezeului sau, care este (adevarul) si vrea adevarul. Încalcarile adevarului exprima prin cuvinte sau fapte, un refuz de a se angaja în corectitudinea morala; ele sunt infidelitati fundamentale fata de Dumnezeu si în acest sens ataca temelia Legamântului" (nr. 2464). Mai pe înteles: orice crestin trebuie sa fie un martor al lui Dumnezeu în lume, un vestitor al adevarurilor descoperite de Dumnezeu. Or, daca el minte, se descalifica în ochii lumii, îsi pierde credibilitatea, nu mai poate fi un martor al lui Dumnezeu care este adevarul însusi. Adevarul, spune Catehismul, poate fi încalcat nu numai prin cuvinte, dar si prin fapte. Când crestinul îsi traieste viata în contradictie cu adevarurile de credinta si principiile morale pe care pretinde ca le îmbratiseaza si pentru care trebuie sa dea marturie, atunci însasi viata lui devine o minciuna permanenta; viata lui îmbraca forma cea mai urâta de minciuna si cea mai condamnata de Cristos, care este ipocrizia. În felul acesta crestinul mincinos, ipocrit ataca temelia Legamântului, submineaza temelia Împaratiei lui Dumnezeu.

Nu mai e nevoie sa spun cât e de grava, sub acest aspect minciuna, ipocrizia, la un slujitor al altarului. Cea mai mica minciuna iesita de pe buzele lui îl descalifica, îl face sa-si piarda autoritatea în fata credinciosilor. Le poate minti cu vorba sau cu viata sa. Daca una învata pe altii si alta face, poate sa fie orator genial, poate sa faca minuni, nu-l mai crede nimeni, nu mai valoreaza doi bani în ochii lumii. Parafrazând cuvintele Sfântului Francisc de Sales cu "umilinta", daca cineva m-ar întreba: care este lucrul cel mai important în viata unui preot si a unui viitor preot, as raspunde: sinceritatea. Dar al doilea? Sinceritatea. Dar al treilea? Sinceritatea. Si ori de câte ori ma vei întreba, tot de atâtea ori îti voi raspunde: sinceritatea.

Despre marturia falsa si despre minciuna ca atare, ca pacate împotriva poruncii a VIII-a, am vorbit deja. Sa amintim, pe scurt si celelalte pacate care se pot savârsi împotriva acestei porunci.

Exista un pacat facut numai cu mintea. E judecata temerara, care înseamna a gândi despre altul de rau, a-l banui, a-l acuza fara temei, în loc sa te gândesti la propriile pacate. E si aceasta o forma de ipocrizie pe care Isus o condamna sever: "Fatarnicule, de ce vezi paiul din ochiul altuia si nu vezi bârna din ochiul tau?... Nu judecati si nu veti fi judecati... Cu masura cu care masurati pe altii veti fi si voi masurati".

Cu un subtil simt psihologic, Sfîntul Pavel, analizând acest fenomen, le arata Romanilor ca a vedea raul din altii înseamna, de fapt, a proiecta asupra altora raul din tine însuti: "Asadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, te osândesti singur, fiindca tu, care judeci pe altul, faci aceleasi lucruri" (Rom 2,1). Comenteaza Sfântul Ioan Gura de Aur aceste cuvinte ale Apostolului: "Dupa cum este greu sa întâlnesti un om bun care sa-l banuiasca pe altul de rau, la fel este greu sa întâlnesti un om rau care sa-l judece pe altul de bine".

Trecând la pacatele limbii, unul din cele mai raspândite pacate împotriva poruncii a VIII-a este vorbirea de rau sau bârfa, sau clevetirea care consta în a dezvalui defectele si greselile cuiva altor persoane care nu le cunosc, fara un motiv serios din punct de vedere obiectiv. La nimic nu tine omul mai mult decât la prestigiul, la bunul nume, la onoarea sa, la reputatie. "Mai mult valoreaza bunul nume decât multimea de bogatii" - gasim scris în Cartea Proverbelor (22,1). De aceea Sfântul Francisc de Sales considera ca cine îi fura aproapelui reputatia prin bârfa e mai vinovat decât hotul care îi fura banii din buzunar. "Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" - e un precept pe care îl gasim în codul moral al tuturor popoarelor. Nu-ti place ca altii sa te bârfeasca, sa te vorbeasca de rau, sa atenteze la onoarea ta, nu bârfi nici tu pe altii.

Mai grava decât vorbirea de rau e calomnia, atunci când se inventeaza pe seama cuiva lucruri neadevarate, false si se afirma , se raspândesc.

Explicând cuvintele Scripturii: "Limba lor e sabie ascutita, venin de vipere e sub buzele lor, limba lor e mai rea decât iadul", Sfântul Leonard zice: Într-adevar e mai rea decât iadul, fiindca iadul îi arde numai pe cei vinovati, în timp ce o limba rea îi arde mai mult pe cei nevinovati decât pe cei vinovati. Iadul este efectul dreptatii lui Dumnezeu, o limba rea este efectul nedreptatii si perversitatii omului. Iadul face deosebire între viciu si viciu, între crima si crima si îi pedepseste pe vinovati proportional cu delictele lor, în schimb, o limba rea transforma virtutea în viciu, prezinta evlavia drept ipocrizie, castitatea drept slabiciune, blândetea drept lasitate s.a.m.d.

Desigur, sunt si alte pacate împotriva poruncii a VIII-a, cum ar fi laudarosenia, când cineva umfla faptele ca sa se dea mare în fata altora cu ispravile sale sau ironia, când altul este caricaturizat cu rautate.

Dar în mod cu totul deosebit trebuie subliniat un pacat propriu sufletelor meschine: lingusirea sau adularea. Meschin e cel care cauta lingusitori, care sa-l flateze; meschin e si lingusitorul care flateaza spre a se pune bine, spre a intra sub pielea altuia, spre a obtine avantaje pe care nu le merita, spre a fi bine vazut, spre a face cariera. Zice Sfântul Augustin: "Persoanele valoroase sufera când sunt laudate, persoanele lipsite de valoare cauta lauda si se înconjoara de lingusitori".

Se povesteste ca Alexandru cel Mare traversa odata cu barca un fluviu împreuna cu scriitorul Aristotel. Acesta îi citea din biografia pe care i-o scrisese, o carte plina de elogii si lingusiri. Împaratul îi smulge cartea din mâini si i-o arunca în apa.

Ladislau, regele Poloniei, considera drept o palma un cuvânt de lingusire. Când cineva îl flata, îl palmuia. Întrebat: "De ce ma bati?" Raspundea: "Îi palmuiesc pe cei care ma palmuiesc".

Catehismul atrage atentia ca cei care se preteaza la lingusire, la adulare, devin complici la viciile si pacatele celor pe care îi aduleaza, încurajându-i si aprobându-i prin aceasta pe cei adulati în rautatea faptelor lor si în perversitatea purtarii lor.

Cu amaraciune ne amintim cum un popor întreg, poporul nostru, timp de aproape 50 de ani a înaltat osanale unor paranoici ca Stalin sau Ceausescu, unor tirani care au dus tara la ruina morala si materiala. Tiranii au murit, complicii lor traiesc. Avea dreptate Sfântul Ieronim când scria: "Plus nocet lingua adulatoris quam gladius persecutoris" (Mai mult rau face limba lingusitorului decât sabia prigonitorului).

În încheiere, sa reflectam la urmarile pe care le au aceste pacate ale limbii: "Orice greseala savârsita la adresa dreptatii si a adevarului atrage datoria de a repara chiar daca autorul ei a fost iertat... Aceasta datorie de reparare priveste si greselile savârsite la adresa reputatiei altora" (nr. 2487). Si cât e de greu sa mai repari ce ai daunat prin vorbe!

Avea dreptate Sfântul Filip Neri: e mai usor strângi penele unei pasari pe care le-ai împrastiat cu o zi înainte, pe drum, decât sa strângi vorbele care au ajuns la urechile altora. Închipuiti-va ca vedeti pretutindeni cuvintele pe care Sfântul Augustin le-a scris pe peretele sufrageriei sale:

"Quisquis amat dictis absentium rodere vitam,
Hanc mensam vetitam noverit esse sibi
".

(Daca cineva vrea sa muste prin vorbele sale din reputatia celor care nu sunt de fata, sa stie ca nu are loc la aceasta masa).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog=52
Vă rugăm să respectați drepturile de autor