www.profamilia.ro /revista.asp?id=2003_01_04
 

 Revista "Familia creotina" - 01/2003 

INFAILIBILITATEA PAPALA
PRINCIPALELE ARGUMENTE APOLOGETICE
traducere Monica Culei

Familia, inima noii evanghelizari. 20 de ani de la Carta drepturilor familieiCuprinsGanduri la inceput de an scolar. Parintii si scoala

 

Învatatura Bisericii Catolice cu privire la infailibilitatea Papei este în general înteleasa gresit de catre cei din afara Bisericii. În particular, fundamentalistii si crestinii care se bazeaza exclusiv pe Biblie adesea confunda carisma "infaibilitatii" Papei cu imposibilitatea totala de a gresi. Ei îsi imagineaza ca crestinii catolicii cred ca Papa nu poate pacatui. Altii, care nu fac aceasta greseala, cred însa ca Papa se bazeaza pe vreo amuleta sau incantatie magica atunci când da o definitie infailibila.

Date fiind aceste interpretari gresite ale dogmei infailibilitatii papale, este necesar sa explicam exact ceea ce nu este infailibilitate. Infailibilitatea nu este absenta pacatului. Nici nu este o carisma care apartine doar Papei, caci infailibilitatea apartine de asemenea Sinodului Episcopilor ca întreg, când învata în mod solemn o doctrina ca fiind un adevar de credinta. Ne-o spune Isus însusi, care le-a lasat Apostolilor si urmasilor lor, Episcopilor, autoritatea Bisericii: "Cei care va asculta pe voi, pe mine ma asculta" (Luca 10,16), si "Tot ce veti lega pe pamânt va fi legat si în ceruri" (Matei 18,18).

Definitia infailibilitatii data de Conciliul Vatican I

Redam mai jos definitia infailibilitatii, asa cum a fost ea formulata de Conciliul Vatican I - desfasurat pe timpul Papei Pius al IX-lea - în constitutia dogmatica Pastor Aeternus, n. 4.

"... De aceea, Noi, ramânând fideli traditiei primite dintru începuturile credintei crestine, pentru slava lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, pentru propasirea religiei catolice si pentru mântuirea popoarelor crestine, cu aprobarea Sacrului Conciliu, proclamam si definim dogma revelata de Dumnezeu, ca Pontiful Roman, când vorbeste ex cathedra , respectiv când îsi exercita suprema functie de Pastor si de Învatator al tuturor crestinilor, si în virtutea supremei sale puteri apostolice defineste o doctrina privind credinta si moravurile, [prin ea] obliga întreaga Biserica, prin dumnezeiasca asistenta promisa lui în persoana sfântului Petru, se bucura de acea infailibilitate cu care divinul Mântuitor a voit sa fie înzestrata Biserica sa în definirea doctrinei privitoare la credinta si la moravuri: de aceea, aceste definitii ale Pontifului Roman sunt imutabile prin ele însele, si prin consensul Bisericii." (Dat la Roma, în sesiunea publica celebrata solemn în Bazilica Vaticana, în anul 1870 de la Întruparea Domnului, la 18 iulie, al 25-lea an al Pontificatului Nostru).

Explicatia oferita de Conciliul Vatican II

Conciliul Vatican II a explicat doctrina infailibilitatii dupa cum urmeaza: "Desi fiecare episcop în parte nu se bucura de prerogativa infailibilitatii, totusi atunci când, fie si raspânditi în întreaga lume dar pastrând legatura comuniunii între ei si cu Urmasul lui Petru, în învatatura lor autentica de credinta si morala sunt de acord asupra unei afirmatii care trebuie socotita definitiva, atunci ei enunta în mod infailibil învatatura lui Cristos. Acest lucru este si mai evident când, reuniti în Conciliu ecumenic, ei sunt pentru toata Biserica lui Cristos învatatori si judecatori ai credintei si moravurilor, si definitiile lor trebuie primite cu adeziune de credinta." (Lumen Gentium 25).

Infailibilitatea apartine într-un mod special Papei ca si cap al Episcopilor (Matei 16,17-19, Ioan 21,15-7). Asa cum a aratat Conciliul Vatican II, este o carisma de care "se bucura Pontiful roman, capul Colegiului Episcopilor, în virtutea functiei sale, atunci când, în calitate de Pastor si Învatator suprem al tuturor credinciosilor, care întareste în credinta pe fratii sai (cf. Lc 22, 32), proclama printr-un act definitiv o învatatura privind credinta sau moravurile. De aceea pe drept se spune ca definitiile Pontifului roman sunt ireformabile prin natura lor si nu în virtutea consimtamântului Bisericii, deoarece ele au fost proclamate cu asistenta Duhului Sfânt, care i-a fost fagaduita lui în persoana Sfântului Petru."

Infaibilitatea Papei nu este o doctrina ce a aparut brusc în învatatura Bisericii; mai degraba ea este o doctrina implicita în Biserica primelor veacuri. Doar întelegerea noastra asupra infailibilitatii s-a dezvoltat si a devenit mai clara de-a lungul timpului. De fapt, doctrina infailibilitatii reiese implicit din aceste texte petrine: Ioan 21,15-17 ("Paste oile mele..."), Luca 22,32 ("M-am rugat pentru tine ca sa nu se piarda credinta ta") si Matei 16,18 ("Tu esti Petru...")

Bazat pe mandatul lui Cristos

Cristos a poruncit Bisericii sa propovaduiasca toata învatatura lui (Matei 28,19-20) si a promis protectia Duhului Sfânt, care o va "calauzi la tot adevarul" (Ioan 16:13). Acest mandat si aceasta promisiune garanteaza ca Biserica nu se va îndeparta niciodata de la învataturile sale (Matei 16,18, 1Tim 3,15), chiar daca, individual, catolicii o pot face.

Pe masura ce crestinii au început sa înteleaga mai clar autoritatea Bisericii si primatul Papei, ei au dezvoltat o întelegere mai clara a infailibilitatii papale. Aceasta dezvoltare a întelegerii credinciosilor îsi are începuturile în Biserica primelor veacuri. De exemplu, Ciprian din Cartagina, scriind prin anul 256, a pus întrebarea astfel: "Vor îndrazni ereticii sa vina la scaunul lui Petru de la care vine credinta apostolica si de unde nu pot aparea erori?" (Scrisori 59 [55], 14). În secolul al V-lea, Augustin a surprins atitudinea acelor vremuri când spunea: "Roma a vorbit, cazul s-a închis" (Predici 131,10).

Unele clarificari

O declaratie infailibila - fie ca e facuta de Papa singur, de un Conciliu Ecumenic, sau de învatatura constanta a magisteriului Bisericii de-a lungul secolelor - este facuta de obicei numai când unele doctrine sunt puse în discutie. Cele mai multe doctrine nu au fost niciodata puse la îndoiala de marea majoritate a catolicilor.

Luati un catehism si priviti numarul mare de doctrine, dintre care majoritatea nu au fost definite de o afirmatie oficiala a Papei. De fapt, exista putine subiecte asupra carora un Papa ar putea sa decida ceva fara sa dubleze una sau mai multe declaratii infailibile ale Conciliilor Ecumenice sau ale magisteriului Bisericii.

Pentru un catolic cu educatie, subiectul este simplu, si paragrafele de mai sus, cu trimiterile lor, pot fi suficiente. Alta este însa problema cu crestinii ce se raporteaza exclusiv la Biblie. Pentru ei, infailibilitatea papala reprezinta adesea o nebuloasa, pentru ca întelegerea pe care o dau acesteia este adesea incorecta.

Unii întreaba cum pot fi Papii infailibili când unii dintre ei au trait scandalos. Aceasta obiectie desigur ilustreaza confuzia obisnuita între infailibilitate si impecabilitate. Repetam, infailibilitatea nu este o garantie ca Papii nu vor pacatui si nu vor da exemplu rau. (Trebuie sa remarcam aici gradul mare de sfintenie gasit la Papi de-a lungul istoriei, "Papii rai" fiind foarte rari). Altii se întreaba cum poate exista infailibilitate daca unii Papi nu au fost de acord cu altii. Aceasta, de asemenea, arata o întelegere inexacta a problemei: infailibilitatea se aplica doar la proclamari solemne, oficiale, privind probleme de credinta sau morala, si nu la decizii disciplinare sau chiar comentarii neoficiale privind credinta sau morala. Opiniile teologice particulare ale unui Papa nu sunt infailibile, doar ceea ce el defineste solemn se considera învatatura infailibila.

Chiar si cei care nu fac aceste greseli comune, adesea gândesc ca infailibilitatea înseamna ca Papilor le este dat un dar special care le permite sa propovaduiasca pozitiv adevarurile care trebuie sa fie cunoscute. Dar nici acest lucru nu este tocmai corect: infailibilitatea nu este un substitut pentru studiul teologic din partea Papei. Ceea ce face infailibilitatea este sa previna faptul ca un Papa sa propovaduiasca solemn si oficial un "adevar" care, de fapt, este eroare. Aceasta nu îl ajuta sa stie ce este adevarat, nici nu îl "inspira " sa învete pe altii ce este adevarat. El trebuie sa învete adevarul în felul în care îl învatam cu totii - prin studiu -, desi, pentru a fi clari întelesi, el are unele avantaje datorita pozitiei sale.

Petru nu e infailibil?

Ca un exemplu biblic al incorectitudinii infailibilitatii papale, fundamentalistilor le place sa sublinieze comportamentul lui Petru în Antiohia, unde a refuzat sa manânce cu crestinii dintre neamuri pentru a nu ofensa pe unii iudei din Palestina (Galateni 2,11-16). Pe aceasta tema el are un conflict cu Paul. Demonstreaza aceasta ca infailibilitatea papala nu exista? Deloc. Actiunile lui Petru au legatura cu probleme de disciplina, nu cu probleme de credinta si morala. Problema a fost actiunea lui Petru, nu învataturile lui. În acest exemplu, Petru nu a dat nici o învatatura, si cu atât mai putin nu a definit o problema de credinta sau morala.

Fundamentalistii trebuie de asemenea sa recunoasca ca Petru avea o anume infailibilitate - ei nu pot nega ca el a scris doua epistole infailibile ale Noului Testament. Astfel, daca comportamentul sau în Antiohia nu a fost incompatibil cu acest fel de infailibilitate, comportamentul sau gresit din acel episod nu este contrar nici infailibilitatii papale în general.

Întorcându-ne la istorie, criticii Bisericii citeaza anumite "erori ale Papilor". Argumentul lor se reduce de fapt la trei cazuri, cel al Papilor Liberius, Virgilius si Honorius, la care se întorc toti opozantii infailibilitatii papale, deoarece acestea sunt singurele cazuri aparent mai solide. Nu e cazul sa intram în detalii aici - orice carte buna de istorie a Bisericii va oferi detaliile necesare; este destul sa notam ca nici unul dintre cazuri nu întruneste cerintele subliniate de definitia infailibilitatii papale data de Conciliul Vatican I în Pastor Aeternus.

"Cazul favorit"

Conform fundamentalistilor, cazul lor cel mai bun se refera la Papa Honorius. Ei spun ca acesta a predicat monotelismul, o erezie ce sustinea ca Cristos a avut doar o fire (cea divina), nu doua firi (una divina si una umana), asa cum sustine dreapta credinta. Dar Papa Honorius nu a facut niciodata asa ceva. Chiar si o cercetare sumara a datelor ne arata ca el s-a decis pur si simplu sa nu ia vreo decizie. Asa cum explica Ronald Knox, "din prudenta umana, el s-a gândit ca controversa se cuvine sa ramâna nerezolvata [pentru moment], pentru mai binele Bisericii. Noi, având stiinta de acum, spunem ca a gresit. Dar nimeni, cred, nu poate pretinde ca un Papa nu este infailibil pentru ca nu a definit o doctrina."

Respingerea infailibilitatii papale de catre cei ce nu recunosc Traditia ci doar Biblia este provocata de conceptia lor despre Biserica. Ei nu cred ca Cristos a stabilit o Biserica vizibila, ceea ce înseamna ca ei nu cred într-o ierarhie a Episcopilor condusa de Papa. Nu este aici locul pentru a da o demonstratie elaborata a înfiintarii Bisericii vizibile. Dar este destul de simplu sa subliniem ca Noul Testament îi arata pe apostoli înfiintând, dupa instructiunile Învatatorului lor, un organism vizibil, si ca fiecare scriitor crestin din primele veacuri - si de fapt, aproape toti crestinii pâna la Reforma - au recunoscut dintotdeauna ca Cristos a stabilit un organism activ.

Un exemplu al acestei credinte vechi vine de la Sfântul Ignatiu de Antiohia. În scrisoarea sa din secolul al II-lea catre Biserica din Smirna, el scrie: "Oriunde apar Episcopii, lasati poporul sa vina, asa cum oriunde este Isus Cristos, este Biserica". (Epistola catre smirneni, 8, 1 [A.D. 110]). Daca Cristos a înfiintat un astfel de organism, El trebuie ca l-a prevazut sa dainuiasca, sa fie usor identificabil (adica, sa fie vizibil, pentru a putea fi gasibil), si s-a gândit la o metoda care sa conserve învatatura sa în acest organism. Toate acestea s-au realizat prin succesiunea apostolica a Episcopilor, iar pastrarea mesajului lui Cristos, în deplinatatea sa, a fost garantata prin darul infailibilitatii, a Bisericii ca întreg, dat mai ales a conducatorilor numiti de Cristos, Episcopii (la modul colectiv) si Papa (la modul personal).

Duhul Sfânt este cel care îl opreste pe Papa de la a propovadui erori în mod oficial, si aceasta carisma provine în mod necesar din însasi existenta Bisericii. Asa cum a promis Cristos, portile iadului nu vor triumfa împotriva Bisericii; de aceea, ea trebuie protejata de caderea în erori si astfel de îndepartarea de Cristos. Ea trebuie sa se dovedeasca un ghid perfect neclintit în problemele legate de mântuire.

Desigur, infailibilitatea nu include o garantie ca orice Papa în particular nu va "neglija" sa ne învete adevarul, sau ca el va fi fara de pacat, sau ca deciziile disciplinare vor fi luate în cel mai cuvenit mod. Ar fi frumos daca ar fi atoatestiutor si impecabil, dar nefiind astfel nu va aduce distrugerea Bisericii. El trebuie sa fie capabil sa propovaduiasca corect, din moment ce îndrumarea spre mântuire este principala functie a Bisericii. Pentru ca oamenii sa se mântuiasca, ei trebuie sa stie ce sa creada. Ei trebuie sa aiba o stânca sigura de sprijin în credinta si o sursa credibila pentru învatatura oficiala crestina. Tocmai de aceea exista infailibilitatea papala.

Cristos a spus ca portile iadului nu vor birui Biserica (Matei 16,18b), ceea ce înseamna ca aceasta Biserica nu va înceta niciodata sa existe. Dar daca Biserica ne-ar învata vreodata erezii, atunci ea ar înceta sa existe, deoarece ar înceta sa fie Biserica lui Isus. Astfel, Biserica nu poate sa învete erezii, însemnând ca orice propovaduieste ea solemn pentru credinciosi este adevarat. Aceasta realitate se reflecta în exprimarea Apostolului Paul potrivit careia Biserica "este stâlpul si temelia adevarului" (1Timotei 3,15). Daca Biserica este temelia adevarului religios în aceasta lume, atunci ea este reprezentantul lui Dumnezeu. Asa cum a spus Cristos discipolilor sai, "Cine va asculta pe voi pe Mine ma asculta si cine va nesocoteste pe voi pe Mine ma nesocoteste, iar cel care Ma nesocoteste pe Mine îl nesocoteste pe cel care m-a trimis pe Mine" (Luca 10,16).

traducere si adaptare dupa CatholicAnswer.org
republicat cu acordul sursei

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2003_01_04
Vă rugăm să respectați drepturile de autor