www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_01_06
 

 Revista "Familia creotina" - 01/2004 

DESPRE NUME aI DESPRE CUM LE DAM
Familia creotina

Casatoriile mixteCuprinsInelele din viata lui Tolkien

 

Numele a fost dintotdeauna important pentru om. Principala lui functie este cea de identificare. Unul sau doua nume proprii plus numele de familie, constituie de regula o identificare unica. Numele vorbeste apoi despre predecesorii nostri, despre arborele nostru genealogic: pentru unii motiv de mândrie, pentru altii o cruce. În unele tari este foarte scurt (în Indonezia) în timp ce în alte tari este foarte lung (Spania). Cu unele exceptii (exemplu China, unde cu secole în urma parti din nume se schimbau periodic), numele pe care îl avem îl purtam întreaga viata. Este o parte din noi. Ne identifica si se identifica cu noi. Este sunetul la care noi reactionam.

Ce bucurie este în sufletul nostru atunci când cineva fata de care nutrim un mare respect îsi aminteste numele nostru! Ce sentiment de pierdere în multime simtim când ni se spune: "tu! acela de acolo!". Nu întâmplator în închisori se practica folosirea unui cod de cifre pentru detinuti în loc de nume, o pedeapsa suplimentara, perceputa de acestia ca o înjosire, ca o anulare a persoanei. Cu greu acceptam ca numele sa ne fie stâlcite, dar este o experienta cu care ne întâlnim adesea, ce începe din scoala si continua o viata întreaga, fie din rautatea unora, fie din neatentia altora.

Mai rau este când nu ne simtim confortabil cu numele nostru. Cu totii am auzit de tot felul de nume ciudate, iesite din alcoolemia prea mare a vreunui tata (exemple: Expertiza sau New York) sau al celui ce scrie certificatul de nastere (Leopard în loc de Leonard). Dar exista si unii care fac intentionat astfel de gesturi. Îmi amintesc de un caz întâmplat în Germania, la un an dupa evenimentele de la 11 septembrie, când doi parinti au dorit sa îsi numeasca fiul Osama bin Laden. Sau despre niste parinti din Suedia care au dorit sa îsi cheme fiul Superman. Ambele cazuri au fost oprite de legislatiile tarilor. Sunt apoi cei "impresionati" de vedete, fie ele din filme, muzica, sport. În România au existat zeci de Pamele dupa lansarea serialului Dallas. Iar dupa campionatele mondiale de fotbal, alte sute de baieti primesc nume ale celor mai buni marcatori. Sunt doar câteva exemple.

 

Poate fi dat numele la întâmplare? Cu siguranta ca nu. Este o responsabilitate a da un nume copilului tau, si tocmai de aceea merita reflectat asupra problemei înaintea unei decizii. Pentru noi, crestinii, cu atât mai mult numele au o importanta deosebita. Prin traditie, se cauta ca unul din numele proprii sa fie un nume de sfânt, ales fie dupa sfântul sarbatorit în ziua nasterii copilului, fie dupa un sfânt favorit, sub a carui protectie se doreste a fi pus copilul. Un alt criteriu de cautare a numelui este semnificatia lui, pornind de la etimologia lui. Desigur, exista numeroase alte traditii de alegere a numelor pentru copii, printre cele mai raspândite fiind de exemplu folosirea numelui bunicului sau al nasului.

Alegerea unui nume crestin pentru copii îsi are originea într-un obicei foarte vechi, conform caruia, la botez, persoana îsi alegea înca un nume, crestin. O dovada o avem în lucrarea "Faptele Sf. Balsamus", care a murit în 331 si care se prezenta astfel: "Dupa parinti, numele meu este Balsamus, dar numele spiritual primit la botez îmi este Petru". De fapt acest obicei nu face decât sa reflecte o idee prezenta atât în Vechiul cât si în Noul Testament: schimbarea numelui în anumite momente foarte importante din viata omului. Ma voi limita doar la câteva exemple clasice: lui Avram Dumnezeu îi schimba numele în Avraam, în momentul în care încheie legamântul cu el (Facerea 17,5); lui Simon Isus Cristos îi schimba numele în Petru (Ioan 1,42); iar Saul, prigonitorul crestinilor, dupa convertire se va numi Paul (Fapte 13,9).

Alte dovezi ne ofera Socrate, care ne spune ca Athenais, devenind sotia împaratului Teodosie cel Tânar, s-a botezat si a primit numele de Eudoxia. Sf. Beda Venerabilul povesteste apoi despre venirea regelui Caedwalla la Roma, unde a fost botezat de Papa Sergiu si a primit numele de Petru. Interesant este ca în primele trei secole cele mai folosite nume crestine proveneau din Vechiul Testament. Abia spre sfârsitul secolului al IV-lea numele Fecioarei Maria sau ale Apostolilor încep sa se raspândeasca ca folosire. Sfintii Parinti, chiar si canoanele unor Concilii locale, i-au îndemnat pe credinciosi sa dea copiilor lor nume dupa Sfinti recunoscuti oficial de Biserica. Niciodata însa în istorie aceasta recomandare nu a fost urmata foarte strict.

Mai mult, în Evul Mediu numele crestine par sa fi fost tot mai putin folosite. Dar desigur, numerosii Sfinti ai acelor secole aveau sa îmbogateasca galeria de nume crestine. În acea perioada apare în Ritualul Roman o nota care cerea preotilor sa vegheze ca la botez copiii sa nu primeasca nume obscene sau ridicole, ori nume ale unor zeitati pagâne, ci pe cât posibil sa fie doar nume de sfinti prin al caror exemplu si sub a caror protectie acestia sa fie inspirati în a duce o viata sfânta. În Dieceza de Bourges din Franta s-a mers mai departe, sugerându-se sa nu se accepte folosirea unor nume de sarbatori, precum Pâques (Pasti), Noël (Craciun) sau Toussaint (Sarbatoarea Tuturor Sfintilor). Cu toate acestea, Toussaint a devenit un nume destul de raspândit în Franta, iar Noël a ajuns sa fie folosit chiar si în Anglia. Cultul adus Fecioarei Maria s-a reflectat în numele date în Spania si în Italia, mai ales dupa sarbatori mariane: Concepción, Inmaculada, Asunción, Encarnación, Mercedes, Dolores, respectiv Assunta, Annunziata, Concetta. Interesant este însa ca numele de Maria a fost multe secole putin folosit, fiind considerat poate prea demn de respect pentru a fi folosit de oamenii de rând. Un caz mai aparteeste uzanta, actuala înca în lumea hispanofona, de a-i boteza pe baieti fie cu însusi numele de Jesús, Salvador (cu varianta italiana Salvatore), Cruz (Isus, Mântuitor, Cruce), fie cu un nume compus prin adaugarea celui al sfintei Fecioare: Jesús Maria, José Maria, Juan Maria (Isus Maria, Iosif Maria, Ioan Maria. Acest din urma caz este frecvent si în cazul numelor date fetelor: Maria Jesús, Maria José. Ceea ce pentru celelalte culturi poate parea o lipsa de respect si eventual un obicei temerar - cum s-a vazut cu numele Mariei -, pentru cultura si religiozitatea hispanofona este exact contrariul, respectiv un semn de pretuire deosebita si o implicita încredintare a celui botezat "direct" Mântuitorului Isus.

În tara noastra în schimb, numele de Maria a fost si este foarte folosit. O statistica de acum câteva decenii arata ca în Oltenia 75% dintre femei poarta numele Preasfintei Fecioare. Alte statistici indica urmatoarele nume ca fiind printre cele mai populare la români: Ion, Ioana, Maria, Marin, Gheorghe, Dimitrie, Nicolae, Petre, Constantin, Paraschiva, Elena. Conform traditiilor rasaritene, si la noi exista pâna nu de mult o ierurgie a punerii numelui celui nou-nascut. Aceasta avea loc în ziua a opta, conform unei traditii mentionate înca din Vechiul Testament. În acea zi copilul era adus la biserica, în pronaos si nu mai înauntru, nefiind botezat. Preotul citea o rânduiala speciala, dupa care îl binecuvânta cu semnul Crucii la frunte, la gura si la piept, si aîi citea o molitfa pentru punerea numelui. Astazi acest obicei nu mai este practicat nici chiar în Biserica Ortodoxa, ritualul fiind încorporat în cel de la botez.

 

Într-o societate ca a noastra, care se reface foarte greu dupa anii de ateism comunist, folosirea numelor unor sfinti a ajuns sa fie mai mult accidentala decât intentionata, oferind nu un patron, ci un motiv de sarbatoare, marcata cu bautura si mâncare din plin. Ce-o fi gândind oare Sf. Vasile, Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Gheorghe, Ss. Constantin si Elena, Sf. Ilie, Fecioara Maria, Sf. Dumitru, Ss. Mihai si Gavril, Sf. Andrei sau Sf. Nicolae când vad ca sunt sarbatoriti adesea prin chefuri ce degenereaza cel mai adesea în betie? Oare astfel trebuie sa fie celebrata sarbatoarea patronului nostru? Întrebare pur retorica, evident. Aceasta zi trebuie sa fie una de multumita pentru relatia speciala dintre noi si Sfântul patron. Desigur, daca avem o astfel de relatie.

În anumite tari exista frumoase traditii legate de sarbatorirea patronului. Daca noi am pierdut startul, putem organiza astfel de petreceri pentru copiii nostri. În aceasta zi, toate evenimentele trebuie sa se învârta în jurul patronului ceresc: tatal va citi si reciti împreuna cu copilul viata Sfântului, în timp ce mama va gati prajituri asortate. Da, cu ceva imaginatie si prajiturile pot vorbi despre sfinti. Îl cheama pe copil Daniel sau Marcu? Atunci puteti face prajituri folosind forme de leu. Cititi vietile lor pentru a gasi elemente definitorii. Chiar si decorarea se poate face în ton cu Sfântul: este cumva un franciscan? decorati masa cu servetele maro! este cumva Fecioara Maria? cautati servetele alb cu albastru! Idei se pot gasi multe: de exemplu puteti organiza an de an mici scenete cu evenimente din viata Sfântului, implicându-l în primul rând pe sarbatorit, dar si pe fratii lui, sau chiar pe Dvs. Daca de-a lungul anului încurajati relatia copiilor cu Sfintii ale caror nume le poarta, cu siguranta ca zilele onomastice vor deveni momente de mare bucurie, traite în spirit crestin si nu lumesc.

Din pacate Sfintii patroni, ca si Îngerii pazitori, sunt neglijati de omul secolului XXI, care nu mai crede în "basme". V-as recomanda o carte, dar cum în România nu exista vreuna cu un astfel de continut, va recomand un sit: deschideti Catholic-Forum.com/Saints/ si veti descoperi mii de sfinti, cu vietile lor (peste 300 le gasiti în limba româna si pe ProFamilia). Pe acest sit în limba engleza veti gasi si un index al patronilor, unde veti fi poate surprinsi sa aflati ca exista patroni pentru aproape orice: tesatori, chirurgi, mecanici, elevi, mame însarcinate, bolnavi de diabet...; chiar si cauzele imposibile au o patroana. Ce spatiu de explorat, în sens spiritual desigur!

 

Revenind însa la nume, dincolo de Sfântul sau Sfintii care l-au purtat, fiecare poate contine o bogatie de sensuri prin etimologia lui. Exista si în limba româna numeroase dictionare onomastice, iar mai nou si situri pe Internet (exemplu: Parinti.com) care ofera liste de nume cu etimologiile lor. Sa citam câteva dintre etimologiile unor nume: Alexandru vine din limba greaca si înseamna aparatorul popoarelor (de la alexein=a apara si andros=barbat, neam); Ana vine din ebraica si s-ar traduce prin har, gratie; Anton pare a veni din latinescul anthos care înseamna floare; Calin vine din slavona, din cuvintele Kalos=frumos, bun si nike=victorie; Daniel corespunde în ebraica la "Dumnezeu este judecatorul meu"; Elena vine din grecescul helane=torta, lumina; Dragos din slavona însemnând iubit, drag; Felician din latina însemnând fericire; Grigore din greaca, însemnând cel care vegheaza, treaz; si exemplele ar putea continua. Dupa cum se vede, majoritatea numelor deriva din ebraica, greaca sau latina, sau din primele forme ale limbilor germana, celta sau slavona. Un acelasi sens se poate regasi în mai multe nume, din diferite limbi: astfel, numele de Teodora, Matei si Dragos înseamna "dar al lui Dumnezeu" în limbile greaca, ebraica si slavona.

Dincolo de simpla etimologie a cuvântului, Sfânta Scriptura ne aduce elemente suplimentare, deosebit de valoroase. De exemplu numele de Iosif. În limba ebraica Yoseph este o prescurtare a numelui Yosephyah care înseamna "Dumnezeu sa mai dea, sa mai adauge". Acest nume se dadea copiilor dupa a caror nastere parintii mai doreau sa mai aiba un alt copil. Când Rahela, sotia lui Iacob, l-a nascut pe al unsprezecelea copil, i-a pus numele Iosif, exprimând rugaciunea: "Domnul sa-mi mai adauge un fiu". Si asa s-a întâmplat: a urmat si un al doisprezecelea copil, Veniamin. Iata deci un nume frumos pentru cei care doresc sa mai aiba înca un copil! Un alt exemplu: numele Simeon are la baza shama=a auzit, a îndeplinit, si se dadea copiilor ce s-au nascut în urma rugaciunilor parintilor. A fost purtat de mai multe personaje biblice, printre care unul dintre copiii aceluiasi patriarh Iacob. La nasterea acestui copil, Lea, mama lui, a exclamat: "A auzit Domnul ruga mea", si i-a pus numele Simeon, adica "Domnul asculta ruga".

 

Încheiem aici cu doua sperante. Prima este legata de cei care, mai devreme sau mai târziu, vom avea copii: sper ca am aflat împreuna în aceste rânduri câteva idei care sa ne ajute sa alegem constient un nume frumos pentru copiii nostri. A doua, care ne priveste pe toti: sa încercam sa aflam cât mai multe despre numele nostru, ca etimologie, dar si despre Sfintii care l-au purtat, si care ne pot fi patroni si modele pentru viata noastra. Sa pretuim numele Domnului, al nostru, si al semenilor nostri.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_01_06
Vă rugăm să respectați drepturile de autor