www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_01_08
 

 Revista "Familia creotina" - 01/2004 

SO?UL, DESPRE FERICITA SA SO?IE
Oana Capan

Interviu: Maria GotiaCuprinsCasatoriile mixte

 

Citind editia din 22 decembrie a stirilor Catholica, ochii mi s-au oprit pe stirea: "Gianna Beretta, o mama care si-a dat viata pentru fiica sa". "Papa Ioan Paul al II-lea o va canoniza în curând pe Gianna Beretta Molla, un medic italian, care a decis sa accepte sa-si riste viata, la numai 39 de ani, refuzând sa avorteze fetita din sânul ei." Cine era Gianna? m-am întrebat. Stirea nu spunea prea multe. Am ales atunci Internetul aproape a-toate-stiutor pentru a afla mai multe.

Asa am aflat ca Gianna s-a nascut la 4 octombrie 1922, a zecea din cei treisprezece copii ai unei familii din Italia. Mama ei a jucat un rol important în sadirea credintei în mica Gianna. Stând întotdeauna aproape de Sacramentele Bisericii, Gianna a fost contemplativa si activa în acelasi timp, implicându-se în ramura pentru fete din Actiunea Catolica (AC). Ca membra a AC a participat la exercitii spirituale si iata ce scria la doar 15 ani, într-un jurnal al unor astfel de exercitii: "Îti promit, Isuse, sa ma supun la tot ceea ce Tu vei permite sa mi se întâmple. Arata-mi voia Ta. [...] Mai bine sa pier decât sa comit un pacat de moarte. Prefer sa mor de o mie de ori decât sa îl ranesc pe Domnul. Îi cer Domnului sa ma ajute sa nu ajung în iad si sa ma fereasca pentru aceasta de orice poate dauna sufletului meu. Voi spune un 'Ave Maria' în fiecare zi pentru a avea o moarte buna."

Despre moartea ei aveam sa aflu mai încolo. Citind mai departe am aflat ca tânara membra AC a ajuns medic, dedicându-se mamelor, copiilor si batrânilor. În 1950 si-a deschis o clinica în Mesero. Astfel ajunge în apropierea celui care avea sa îi devina sot: Pietro Molla. La 24 septembrie 1955 se casatoreste cu acesta, carierea fiindu-i acum îmbinata cu minunata "meserie" de mama. În noiembrie 1956, decembrie 1957 si iulie 1959 da nastere la trei copii: primul baiat, urmatoarele doua fete. Doi ani mai târziu este din nou însarcinata. În luna a doua de sarcina, în septembrie 1961, afla ca are un fibrom în uter. Medicii recomanda evident avortul, pentru a salva mama.

Aici intervine alegerea ei: pentru viata, dar nu pentru viata ei. Accepta operatia, dar cu conditia ca fatul sa nu fie afectat. Este operata, dar problema nu este rezolvata, si urmeaza sapte luni de mari emotii. La finele lor, în chiar Vinerea Sfânta din 1962, Gianna este internata în spital pentru a naste. La analize medicii descopera în uterul mamei un copil sanatos dar si o peritonita septica. Astfel, a doua zi, se naste al patrulea copil, tot o fetita, dar starea mamei începe sa se înrautateasca dramatic. Saptamâna urmatoare, sâmbata, 28 aprilie 1962, la ora 8, moare. La funeraliile ei, o prietena medic avea sa spuna: "Cred ca memoria Giannei va fi o samânta ce va rodi. Nu putem sa credem ca Dumnezeu a luat-o din aceasta lume fara un mare motiv pe care noi acum nu îl întelegem."

Într-adevar, viata Giannei avea sa devina tot mai cunoscuta. În 1973, însusi Papa Paul al VI-lea avea sa aminteasca, în timpul unei audiente generale, de "mama din Dieceza de Milano care, pentru a salva viata copilului ei, si-a sacrificat în mod deliberat propria ei viata". La 11 aprilie 1978, Cardinalul Giovanni Colombo de Milano si alti 16 Episcopi semnau o petitie pentru deschiderea cauzei de beatificare a Giannei, în care o prezentau ca "un exemplu pe deplin relevant pentru timpurile noastre, în care dreptul la viata este adesea dispretuit si încalcat". Aceiasi Episcopi petitionari mai scriau: "Aceasta mama este un martir si a oferit exemplul sublim de eroism crestin. Acest exemplu de sfintenie a unui laic, traita în casatorie, va fi o încurajare pentru numerosi crestini sa caute voia lui Dumnezeu în viata de casatorie. Sacrificiul ei constient poate oferi o lumina familiilor crestine."

La 15 martie 1980, Papa Ioan Paul al II-lea semna decretul de introducere a cauzei de beatificare. La 6 iulie 1991, Congregatia pentru Cauzele Sfintilor promulga decretul de recunoastere a virtutilor eroice ale Giannei Beretta Molla. Devenea astfel Venerabila Gianna. La 21 decembrie 1993, acelasi Dicaster al Vaticanului recunostea un miracol atribuit Giannei. Acesta avusese loc înca înainte de introducerea cauzei de beatificare, în 1977. Subiectul miracolului a fost o protestanta, internata într-un spital din Grajau, Brazilia, care tocmai nascuse dar au aparut complicatii ce solicitau o interventie chirurgicala imediata. Mijloacele medicale din Grajau nu permiteau o astfel de operatie, deci mama ar fi trebuit dusa în cel mai apropiat spital, la 600 km. Nu ar fi supravietuit însa drumului. Nu întâmplator, spitalul din Grajau fusese fondat de fratele Giannei, pr. Alberto Beretta. O asistenta, Sr. Bernardina, stiind viata Giannei si având o fotografie a ei, a chemat înca doua surori si s-au rugat astfel: "Tu care esti sora pr. Alberto, mijloceste vindecarea acestei boli si fa sa nu fie nevoie de acest drum lung." În acea clipa, durerile mamei nu s-au redus ci au disparut de tot.

Miracolul recunoscut de Vatican în decembrie 1993 avea sa duca la beatificarea din anul urmator, Anul Familiei. La 24 aprilie 1994, Papa Ioan Paul al II-lea beatifica în Piata San Pietro trei laici: un tânar martir din Zair si doua mame din Italia, printre care, desigur, Gianna Beretta Molla. Printre miile de credinciosi aflati în Piata era si sotul Giannei si copiii lor. "Gianna Beretta Molla, încununând o viata exemplara de student si de tânara angajata în slujirea comunitatii eclesiale, precum si de sotie si mama fericita, si-a sacrificat viata pentru ca pruncul pe care îl purta în pântece sa traiasca. Ca medic, era constienta de ce o asteapta, dar nu s-a speriat de sacrificiu, confirmând prin aceasta natura eroica a virtutilor ei", a spus Papa la predica din acea zi. Pornind de la exemplul celor doua mame declarate Fericite, Papa a continuat: "dorim sa aducem un omagiu tuturor mamelor brave care se dedica fara limite familiilor, care sufera când dau nastere copiilor si care sunt gata sa faca orice efort, sa treaca peste orice sacrificiu, pentru binele acestora. A fi mama poate fi sursa de bucurii dar si de suferinte. Va multumim, mame eroine, pentru iubirea voastra de neînvins! Va multumim pentru încrederea voastra curajoasa în Dumnezeu si în iubirea sa."

Faima ei s-a raspândit în numeroase tari, pe toate continentele. Acum este aproape de canonizare. Decretul din 20 decembrie 2003 deschide calea spre declararea ei ca Sfânta prin recunoasterea unui nou miracol. Subiectul acestuia a fost tot o mama, Elisabete Arcolino Comparini. La începutul anului 2000, cel de-al treilea copil cu care era însarcinata Elisabete a început sa aiba probleme serioase de sanatate. În luna a treia, tânara mama a pierdut complet lichidul amniotic. Fetusul, fara protectia naturala, ar fi trebuit sa moara. Fara vreo explicatie stiintifica, în mai 2000 a nascut o fetita. Parintii ei, care în zilele de încercare au apelat la mijlocirea fericitei Gianna, au numit-o pe fetita Gianna Maria.

Gianna Beretta Molla a devenit deja o patroana invocata de mii de mame, un stindard pentru cei care lupta în favoarea vietii. Astazi, ultimul copil al Giannei este tot medic si, desigur, este implicat în miscari pro-life. Pentru mine personal, descoperirea vietii acestei Fericite a fost un moment extraordinar, la care am dorit sa va fac partasi. Dincolo de scurta biografie creionata în rândurile de mai sus, va invit însa sa o descoperiti mai bine din cuvintele sotului ei. Pe situl Gianna.org am gasit publicata o carte de 66 de pagini, "Gianna: Primo Piano", ce cuprinde un amplu interviu cu Pietro luat de Elio Guerrero. Am încercat sa înghesui în doar câteva pagini ceea ce am considerat mai important. Lectura placuta si sa ne învredniceasca Domnul ca în acest an sa o vedem pe Gianna cuprinsa în constelatia Sfintilor Bisericii Catolice.

 

* * *

 

- Cum v-ati cunoscut sotia?

- Prima oara am vazut-o pe Gianna în 1950, când am mers sa îmi vizitez sora internata într-un spital din Magenta. Teresina, sora mea, a murit dupa o saptamâna. Atunci, la spital, am vazut-o prima oara: era medic acolo. În 1951 am fost sa îl vad pe fratele Giannei, care era de asemenea medic în Magenta. Avea o clinica si am fost sa ma consulte la gât. Atunci am vazut-o din nou pe Gianna, dar nu ne-am spus nici un cuvânt. Gianna a deschis apoi o clinica în Mesero în fata casei parintilor mei. Eu locuiam în Ponte Nuovo di Magenta si când mergeam în Mesero drumurile noastre se intersectau adesea. Stiam ca este o distinsa domnisoara, cunoscuta în Mesero mai ales pentru discursurile pe care le tinea la ramura de fete a Actiunii Catolice. Relatia noastra a început însa abia în sarbatoarea Neprihanitei Zamisliri, în 1954. Cu acea ocazie, un frate capucin, Don Lino Garavaglia - azi Episcop de Cesena si Sarsina - celebra prima sa Liturghie. Am fost invitat deoarece eram din orasul sau natal, iar Gianna ca medic si prieten al familiei lui. Atunci am fost prezentati unul celuilalt; m-am simtit atras de ea instantaneu. Am vazut-o mai întâi îngenunchind în biserica, apoi la masa oferita dupa Liturghie am stat fata în fata. Am scris în acea zi în jurnal: "Laudat sa fie Domnul: cred ca astazi am întâlnit pe cineva cu totul deosebit." De atunci, încercam sa o întâlnesc mai des.

- Cum a înflorit dragostea dintre Dvs si Gianna?

- Discutând cu Gianna, primele mele impresii s-au confirmat: era într-adevar o persoana extrem de gratioasa si de senina. Ceea ce m-a atras la ea a fost privirea ei, atitudinea ei, ochii ei, frumusetea ei. Am înteles ca era persoana potrivita pentru mine. A început sa îmi placa sa fiu cu ea. Astfel m-am îndragostit, dar nu gaseam cuvinte sa îmi exprim sentimentele. Gianna, slava Domnului, era mai îndrazneata decât mine, mai deschisa. Simteam deja cum personalitatea Giannei o completa pe a mea. Aceasta impresie avea sa mi se confirme la începutul anului 1955. Dupa mai multe întâlniri în ianuarie, în februarie avea sa îmi scrie: "Îti voi spune direct ca sunt o femeie ce cauta afectiune; te-am gasit si intentionez sa ma daruiesc deplin pentru a forma împreuna o adevarata familie crestina".

- Dar înainte sa va cunoasca, Gianna planuia sa îsi urmeze fratele în Brazilia.

- În mod providential, am aflat de aceasta abia dupa ce ne-am casatorit. Daca as fi stiut dinainte, nu m-as fi pus în calea planurilor ei. Pe de alta parte, gândindu-ma acum la modul în care Gianna si-a trait vocatia la casatorie, modul în care s-a comportat cu mine din prima zi a logodnei, îmi este greu sa îmi imaginez cum ar fi putut fi ea înclinata spre o viata calugareasca sau de celibat. Ea dorea sa îsi urmeze fratele si din perspectiva nevoilor din Grajau (în partea de sud a Amazonului), unde era nevoie de mare ajutor. Diferite obstacole i-au stat însa în cale si în final a înteles, cu ajutorul unui confesor, ca vocatia ei era pentru viata la casatorie, si i s-a dedicat acesteia cu tot sufletul.

- Cum a evoluat mai apoi relatia?

- Dupa ce m-am convins cât de minunata este si vazând cât de mult ne iubeam, ne-am decis sa ne miscam rapid pe drumul ce duce spre casatorie. Nu mai eram tineri nici unul dintre noi. Astfel ca ne-am cunoscut în 1954 si în aprilie 1955 ne logodeam deja. Ea mi-a propus atunci: "Pietro, hai sa începem logodna noastra cu o Liturghie si Împartasanie la manastirea surorilor canossiene." A urmat o perioada minunata. Gianna si cu mine eram mai mult decât bucurosi. Apoi ne-am hotarât sa ne casatorim, la 24 septembrie 1955. Înainte de aceasta, ea îmi scria: "Douazeci de zile înca si voi fi doamna Gianna Molla. Ce ai spune de ideea de a ne pregati pentru casatorie prin rugaciune?" Am acceptat cu bucurie si ne-am rugat pentru casatoria noastra. Cu zece zile înainte de casatorie îmi spunea: "Îmi doresc ca noua noastra familie sa fie ca un cenacol în jurul lui Isus."

- Vorbiti adesea despre scrisorile de la sotia Dvs. Ne-ati putea spune ceva mai mult despre ele?

- Desigur. Între cele mai impresionante "relicve" de la sotia mea pe care le pastrez înca se numara scrisorile pe care mi le-a trimis pe când eram logoditi. Mai am si alte scrisori, din timpul casatoriei, dar acestea se refera în general la copiii nostri si la viata noastra. Scrisorile din perioada logodnei, însa, sunt cele care transmit cel mai clar ideile ei despre casatorie, viziunea pe care o avea ea despre pregatirea la casatorie, modul în care s-a pregatit pentru sacramentul iubirii, bucuria pe care a simtit-o înaintea acestui eveniment. Încrederea ei în Domnul si invitatia la rugaciune sunt leitmotive ale scrisorilor.

Am considerat util sa inseram aici ca un exemplu de scrisoare pe cea trimisa de Gianna lui Pietro la 9 aprilie 1955, în ajunul logodnei:

"Dragul meu Pietro, cum sa îti multumesc pentru minunatul inel de logodna? Pentru a-ti multumi îti voi darui inima mea si te voi iubi pentru totdeauna asa cum stiu eu. Aflându-ne acum aproape de momentul logodnei, vei fi fericit cred sa stii de la mine ca îmi esti cea mai draga persoana, ca toate gândurile, sentimentele si dorintele mele se îndreapta spre tine, si ca abia astept sa fiu a ta pe veci. Draga Pietro, stii ca dorinta mea este sa te vad si sa te stiu fericit; spune-mi doar cum trebuie sa fiu eu, ce trebuie sa fac sa fii fericit. Am mare încredere în Domnul si sunt sigura ca ma va ajuta sa îti fiu o sotie pe masura ta.

Îmi place sa meditez adesea acel pasaj în care se spune: 'Cine poate gasi o femeie cinstita? Ea este mai de pret decât margaritarul. Inima barbatului se încrede în ea, iar câstigul nu-i va lipsi niciodata. Ea îi face bine, si nu rau, în toate zilele vietii sale' (Pildele lui Solomon 31,10-12). Pietro, cât de mult doresc sa fiu, alaturi de tine, femeia aceea cinstita laudata de Sfânta Scriptura! Dar în schimb ma vad pe mine si ma simt slaba. Asa ca ma voi rezema de bratul tau. Ma simt atât de sigura când sunt cu tine! Îti cer o favoare, Pietro. Daca vezi ca voi face ceva gresit, te rog spune-mi, corecteaza-ma, bine? Îti voi fi recunoscatoare pentru totdeauna. Te îmbratisez din toata inima si îti doresc un Paste sfânt. A ta, Gianna."

- Se pare ca sotia s-a ocupat întrucâtva si de educatia Dvs.

- În mod sigur. O educatie completa, inclusiv din punct de vedere uman. Ea m-a invitat sa particip alaturi de ea la Liturghie si la rugaciuni si mi-a oferit un nou model de viata. Chiar dupa ce ne-am logodit îi marturiseam ca lucram foarte mult: pâna târziu în fiecare seara, sâmbetele inclusiv, de multe ori si duminicile. Ea a reactionat imediat: "Sa stii ca nu e bine; munca e buna, dar trebuie sa te si odihnesti. Sunt concerte frumoase, hai sa ne luam bilete pentru tot sezonul. Si sunt si spectacole de teatru bune." Astfel ca am luat bilete la concerte si la teatru. M-a învatat cu adevarat cum sa traiesc mai bine.

- Deci perioada de logodna a fost una frumoasa si fericita.

- Da. Trebuie sa subliniez ca modul de a fi al Giannei, initiativele pe care le-a luat scriind acele scrisori, au fost decisive. Astazi îi sunt cu atât mai recunoscator cu cât cuvintele pot fi uitate, dar documentele scrise sunt tot aici si le pot citi si medita înca o data si înca o data. Apoi era spontaneitatea ei. De la început, în toate scrisorile, ma întreba mereu: "Spune-mi ce sa fac ca sa fii fericit?" Nu era dificil sa îi raspunzi reciproc la iubire. Daca ea dorea sa ma faca fericit, ce alt scop puteam sa am decât sa o fac, la rândul meu, fericita? Astfel, ea m-a ajutat de fapt sa fiu mai putin introvertit, sa dau jos masca pe care o purtam atunci când interactionam cu alte persoane.

- Odata cu casatoria au venit si copiii. Cum v-ati pregatit pentru nasterea primului Dvs copil? Cum l-ati primit?

- Gianna si cu mine am dorit sa avem mai mult de un copil. Iubeam viata si doream ca si altii sa o aiba. Ea considera aducerea pe lume de copii, dupa cum îmi scria în perioada logodnei, ca un dar dat de Dumnezeu persoanelor casatorite. Gianna era întotdeauna fericita, dar atunci când se nastea un copil bucuria ei era deplina si perfecta, radia toata. Înca de la începutul casatoriei s-a pregatit prin rugaciune pentru a crea pentru copii cel mai propice mediu pe care putea sa îl ofere. Apoi era consacrarea la Preasfânta Fecioara. Noi locuiam în Ponte Nuovo si cam la o suta de metri de casa era o mica biserica cu hramul Maica Bunului Sfat. La fiecare copil, dupa ceremonia botezului, la cererea Giannei, eu citeam actul de consacrare la Maica Bunului Sfat. Ea era devotata Preasfintei Fecioare si cred ca ultimele decizii le-a luat de asemenea împreuna cu Maica Bunului Sfat.

Îmi amintesc ca dupa primul copil eram întrucâtva îngrijorati: "Când vom avea urmatorul copil, cum vom putea sa îl iubim tot la fel de mult ca pe acesta?" Eram atât de îndragostiti de primul copil ca ni se parea imposibil sa mai putem iubi înca unul, cu aceeasi intensitate. Desigur, si toti parintii stiu aceasta, s-a dovedit ca este posibil, ca lucrurile merg de la sine. Pentru Gianna, nasterea era un eveniment de o importanta extraordinara. Sosirea copilului pe lume era, pentru ea, darul suprem. De aceea, desi era medic, ea a dorit ca nasterea copiilor sa aiba loc acasa, în familie. Asa s-a petrecut cu primii trei copii: au fost prezenti un medic si o sora, iar Gianna a nascut acasa.

- Sotia Dvs si-a iubit atât de mult copiii încât a ales mai bine sa moara decât sa nu aduca la viata pe cel de-al patrulea copil.

- Da, decizia ei a fost, fara îndoiala, o dovada eroica a iubirii de mama. Este o decizie extrem de dificila pentru o mama care îsi iubeste copiii dar care iubeste si viata. Este o alegere care poate fi înteleasa cu adevarat doar la lumina convingerilor ferme ale Giannei, a constiintei ei de mama si a credintei imperturbabile în Providenta divina. Gianna era de nezdruncinat în convingerea ca în uterul ei i se afla o persoana ce trebuie iubita si respectata, si nicidecum un obiect. Cu cât ma gândesc mai mult cu atât îmi dau seama cu ce drama crunta s-a confruntat: sa îsi sacrifice copilul sau sa îsi dea viata lasând toti copiii fara mama?

- Ne-ati putea evoca acele momente dureroase?

- Le retraiesc ca si cum s-ar petrece acum. O vad în fata ochilor pe Gianna, în Sâmbata Mare din 1962, tinând fetita în brate, cu mari eforturi, sarutând-o si privind-o cu tristete si teama, dovezi pentru mine ca stia ca noua fiinta va ramâne în curând orfana. Din acea zi, durerile s-au întetit constant. Mi se parea ca sufera îngrozitor, o durere ce ma ducea cu gândul la durerea lui Cristos pe cruce. În ziua de luni, suferintele au crescut. Între timp a sosit si sora ei din India, Maica Virginia. Apoi marti spre miercuri, starea ei s-a înrautatit dramatic. Miercuri dimineata parea a se simti mai bine. Atunci am avut ocazia sa vorbesc ultima oara cu ea; cuvintele ei au fost pentru mine testamentul ei de bucurie si de suferinta, de devotiune si de credinta în Domnul. Tin sa subliniez ca credinta în Dumnezeu si în Providenta Sa au stat la baza curajului Giannei de a face alegerea care a costat-o viata. Nimeni sa nu creada însa ca este usor sa accepti misterul durerii.

- Mister care nu v-a ocolit nici pe Dvs.

- Într-adevar. Mai întâi m-a lovit în septembrie 1961, când Gianna a fost diagnosticata ca având un fibrom în uter, în a doua luna de sarcina; m-a lovit apoi când Gianna, înainte de operatie, a cerut cu fermitate ca sarcina sa nu fie afectata, chiar daca aceasta avea sa puna în pericol viata ei; am trait misterul durerii în lunile care au urmat pâna la nastere; si l-am trait mai puternic când Gianna, cu câteva zile înainte de a naste, mi-a spus ca în fata dilemei daca sa fie salvata ea sau copilul, cere sa fie salvat copilul; si m-a coplesit în saptamâna agoniei Giannei, dupa ce nascuse. M-am agatat de rugaciune si am refuzat sa cred ca Gianna ar putea muri. Când Gianna a murit, misterul durerii s-a asternut peste mine si peste copiii mei. Si a venit întrebarea insidioasa: exista oameni care pot fi salvati, si totusi mor. Gianna ar fi putut fi salvata, boala ei nu era incurabila, si totusi a murit. Apoi am mai retrait acest mister în aceeasi masura în 1964, când a murit fiica noastra Mariolina. De ce s-au întâmplat toate acestea?

- La o astfel de întrebare nu poate raspunde nimeni, decât Dumnezeu.

- Marturisesc ca mult timp am cautat o explicatie la faptul ca Domnul nu a ascultat rugaciunile mele, ale rudelor noastre si ale atâtor oameni, si nu a crutat viata Giannei. O prima lumina în întunericul durerii mele a venit atunci când, la 24 septembrie 1966, Cardinalul Giovanni Colombo a venit sa dedice Giannei scoala elementara din Ponte Nuovo. Atunci Cardinalul a spus: "Privind la acest stralucit exemplu, pe care Biserica nu îl va uita niciodata, simtim instinctiv dorinta de a tacea, de a medita, de a admira, de a ne ruga, iar în inimile noastre se naste dorinta de a ne face demni de acest suflet al Domnului trimis pe pamânt pentru a ne transmite fara îndoiala un mesaj. El a spus ca nu exista iubire mai mare decât a ne da viata pentru cei dragi." Gianna a avut curajul de a iubi astfel, si de a-l imita pe Domnul Isus în sacrificiul Sau.

Am convingerea ca durerea ramâne un mister chiar si în lumina credintei, si personal am experimentat ca singurul mod de a-l accepta este cel trait de Isus pe cruce. Acum îmi dau seama ca viata Giannei, marturia data de ea, sacrificiul ei, sunt parte din planul lui Dumnezeu. În acest sens îmi aduc aminte de cuvintele rostite de sotia mea la o conferinta a tinerelor din Actiunea Catolica, un pasaj care îmi este drag si pe care îl vad ca un fel de premonitie: "Iubirea si sacrificiul sunt legate în mod intim, ca soarele de razele lui. Nimeni nu poate sa iubeasca fara sa sufere sau sa sufere fara sa iubeasca. Priviti la mamele care îsi iubesc cu adevarat copiii, câte sacrificii fac! Ele sunt gata pentru orice, chiar si sa îsi dea viata. Si Isus si-a dat viata pentru noi, pe cruce, afirmând si confirmând iubirea prin sângele jertfei sale."

- Apoi a trebuit sa va gânditi la copii, mai ales la fetita nou nascuta.

- Când Gianna a murit a trebuit sa fac eforturi mari sa nu ma las doborât de greutatea responsabilitatilor fata de copiii mei, ramasi orfani asa de mici. M-am rugat intens Giannei sa ne protejeze si stiu ca a facut si face aceasta. M-au ajutat si parintii ei si ai mei. Multumesc lui Dumnezeu, copiii au crescut bine, onorând memoria si sacrificiul mamei lor. Ei m-au ajutat chiar sa merg mai departe. "Daca mama este în rai, de ce plângi?", ma întrebau ei. Apoi ma întrebau: "Mama se gândeste la mine?", iar eu le raspundeam "Da, desigur", dupa care ma rugam lui Isus sa îmi dea si mie certitudinea ce încercam sa le-o insuflu copiilor. Desi foarte mici, copiii m-au ajutat foarte mult.

- V-ati gândit sa va recasatoriti?

- Nu. Sincer nu. Ne-am iubit atât de mult, iar pentru mine Gianna a fost o sotie si o mama care nu mai poate avea egal.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_01_08
Vă rugăm să respectați drepturile de autor