www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_02_10
 

 Revista "Familia creotina" - 01/2004 

BOTTICELLI: "BUNA VESTIRE"
M. F. Romano

Persecu?iile: un pas necesar?CuprinsJocuri cu miez pentru Paoti

 

Sandro Botticelli a lasat posteritatii doua lucrari dedicate Bunei Vestiri, amândoua aflate în Florenta: o fresca (Buna Vestire de la Sant Martino, în fortul Belvedere) si o pictura pe lemn, de dimensiune considerabila (150 cm/155 cm), care poate fi privita în Galeria Uffizi.

Aceasta din urma poarta pecetea contemplativa a artistului, prin linii de contur esentializate, ducând cu gândul la icoana bizantina, de altfel o fireasca afinitate în Florenta Quattrocento-ului, în care straluceau prin dizertatiile gânditorului Marsilio Ficino ideile Academiei platonice, redescoperire a valorilor antice.

Pe de alta parte, însusi maestrul lui Botticelli, Fra Filippo Lippi, exersase ecouri bizantine, în primul Quattrocento, prin liniile simple si gratioase ale madonelor sale, ce întruchipeaza idealul frumusetii caste si raspândesc un calm mister. Botticelli dezvolta acest stil, îmbinând gratia eterica a liniilor cu vigoarea imaginii, deprinsa de la alt maestru al sau, Andrea del Verrocchio, în atelierul caruia era coleg cu Leonardo.

"Buna Vestire", pictata pentru o manastire cisterciana, este datata 1488, chiar anul mortii lui Andrea del Verrocchio. Botticelli avea atunci 44 de ani, pictase madone în stilul maestrului sau, Fra Filippo Lippi, lucra la "Încoronarea Fecioarei", realizase desenele pentru Divina Comedie si celebrul portret al lui Dante.

În Florenta lui Lorenzo Magnificul, în "amintirea" lasata de Paolo Uccello, Piero della Francesca, înflorea confreria pictorilor, purtând numele Sfântului Luca (pictorul Sfintei Fecioare). La vârsta de 25 de ani, Botticelli fusese primit în aceasta confrerie si avea deja un atelier personal. Era o prezenta iubita în mijlocul artistilor, poetilor, savantilor umanisti, cultivati de Lorenzo de Medici, el însusi un entuziast poet în permanent "dialog polemic", în "dolce stil nuovo", cu Poliziano. Dar Sandro Botticelli era în acelasi timp un introvertit, trecea prin filtru personal, "cumpanea în inima lui" ideile, experientele efervescente din jurul sau, care teseau cultura renascentista prin noua lectura (cum am spune astazi) a operelor antichitatii. Botticelli îsi leaga numele de acest entuziasm umanist prin alegorii: "Primavara", "Pallas si Centaurul", dar si prin aprofundarea expresiva a portretisticii, în aceeasi idee pe care o urmareste, si anume conceptualizarea imaginii: portretul lui Giuliano de Medici (fratele lui Lorenzo, cavalerul desavârsit care avea sa fie ucis în floarea vârstei de complotul familiei rivale, Pazzi), potretul Simonettei Vespucci (frumoasa tânara doamna a carei moarte tragica, la vârsta de 22 de ani, înfioara lirele poetilor: Poliziano, Scala, Pulci si inspira sonetele de iubire ale lui Lorenzo de Medici), "La Fortezza" - prima lucrare cu care se afirma Botticelli, o alegorie a puterii interioare care se citeste pe chipul meditativ, întelept, prudent al unei tinere cu trasaturi frumoase. Putem adauga în aceasta serie autoportretul sau, intitulat "Portretul unui tânar", chip pe care îl regasim într-un detaliu din "Închinarea magilor", caci sta în obiceiul artistilor sa-si "certifice" prin imaginea propriului chip, prezenta în mijlocul realitatii surprinse în lucrarea respectiva si sa-si transmita legatura directa cu fiecare dintre privitorii operei lor în curgerea veacurilor. Botticelli imprima portretului sau si tuturor celorlalte potrete pe care avea sa le abordeze, trasaturi angelice, candoarea acelei frumuseti celeste spre care chema Platon în "Banchetul".

Obisnuia sa "dezerteze" un timp din mijlocul ilustrilor sai prieteni, pentru a medita mai lesne, în tihna atelierului, pe firul marilor teme si descoperiri propuse de acestia, ideile epocii. Gustul contemplativ al lui Botticelli se imprima în compozitia si dramaturgia tablourilor sale, slujindu-se de o geometrie a imponderabilului, de o conceptualizare a personajului si a detaliului, procedee care au fost interpretate de unii gânditori ai artei drept manierizare. Daca ne gândim însa la arta icoanei si la acele experiente singulare, de modernitate pe care aceasta le-a inspirat de-a lungul secolelor, observam cu usurinta ca penelul lui Botticelli nu era manierizant, ci în acord cu o experienta contemplativa, de o mare noutate a expresiei, un filon ce ne aminteste de asemenea de un pictor român de la începutul secolului trecut, care, la scoala Italiei, a încercat sa o aducere "la zi" a combinatiei dintre icoana bizantina si arta occidentului. Este vorba despre Sabin Pop, un artist care asteapta sa fie redescoperit.

Avem în fata "Buna Vestire": întâlnirea tainica a îngerului Gabriel cu o Fecioara din spatiul spiritual al Nazaretului, plasat în încaperea unui palat florentin, configurata de un patrat aproape perfect. Personajele sunt imateriale, trasaturile lor fiind doar miscare si culoare de icoana, doar plutire : a spiritului în sensul dinamicii mesajului, purtat de mâna îngerului spre mâinile întinse ale Fecioarei Maria, care îl preia aproape "material", "întrupându-l" în sine.

Chipurile fiecaruia este o expresie a propriei misiuni: Gabriel purtator de Veste divina; Maria cea care încuviinteaza prin plecaciunea ochilor, în reculegere mistica.

Scena însa nu se termina aici, în prim planul tabloului.

Privind, îti dai seama ca printr-o misterioasa "chimie" a compozitiei, autorul reuseste sa rastoarne regulile traditionale, personajele de prim plan fiind mai imateriale, mai transparente decât detaliul de fundal, exact, pertinent.

Este un peisaj, poate creat de mâna umana - închis în rama unui tablou, sau poate peisajul real al unei calme dimineti florentine, ce ne priveste insistent din rama unei ferestre, serpuirea unui luciu de apa, Arno, traversat la orizont de un pod, flancat de castelele burgului si în departari, dulci coline toscane. Masura primaverii este data de elementul vegetal: un arbore cu crengi fragede, ce încearca sa se desparta de cafeniul iernii.

Poate fi si tablou si peisaj real. Este "martorul" adormit, inconstient al evenimentului, lumea, peisajul esentializat, conceptualizat (pus în "rama" unui gând), peisajul - mesaj: "Domnul reînnoieste fata pamântului".

În dimineata limpede, lumea adormita nu stie înca nimic. Undeva, în mijlocul ei, se petrece acel eveniment, se împlineste acea promisiune de mântuire, a Domnului, care avea sa transforme, sa schimbe lumea însasi cu toata faptura.

Alt detaliu, floarea de crin din bratul îngerului, simbolul puritatii, "atinge" peisajul, aratând astfel ce se petrece cu el în clipa aceea misterioasa: "Domnul reînnoieste fata pamântului".

În Zorii Bunei Vestiri, se împlineste promisiunea lui Dumnezeu, rodeste mesajul înflacarat al Îngerului în consimtirea Fecioarei: "Iata, vei zamisli în sânu-ti si vei naste un fiu si-i vei pune numele de Isus. El va fi mare si se va chema Fiul Celui Prea Înalt. Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatal sau, si va domni peste casa lui Iacob de-a pururi, iar domnia lui nu va avea sfârsit."

El va învinge moartea si va rascumpara fiinta umana, toate cele create. Va avea loc o noua creatie.

 

Leonardo îi reprosa lui Botticelli ca pregeta sa abordeze peisajul. Probabil ca acesta nu-l contrazicea, caci spiritul polemic era gustat, pluralitatea, alteritatea erau vazute ca o bogatie si nicidecum ca patima personala. Chiar si atunci când interlocutorul era nedrept. Si cel mai ilustru exemplu în acest sens ni-l da însusi Lorenzo Magnificul, care nu-l contrazicea pe Savonarola în acuzele (de multe ori injuste) pe care acesta i le aducea în predicile sale vehemente. L-a asteptat pe calugar pe patul mortii sa-i primeasca împacarea.

Pictura lui Botticelli, în ansamblul ei, este o imagine a acelui spirit de îngaduinta si creativitate a marilor epoci, ilustreaza idei, mesaje, influente artistice dintre cele mai felurite, care domneau în armonia acestei "pluralitati" florentine. Poate ca peisajul din tabloul Bunei Vestiri este tocmai peisajul schimbat, noutatea care se respira în epoca lui Lorenzo Magnificul si de care artistii erau constienti ca de o dumnezeiasca atingere a aripii unui înger.

Continuând logica, scena se muta în timpul nostru, în mijlocul lumii noastre, în casa noastra, transfigurând spiritul nostru, peisajul vremii care asteapta înnoirea, printr-o fereastra a sperantei sau rama unei rugaciuni, întrezarim o lume înnoita, vibrând în respiratia calma si armonioasa a "primei dimineti", aceea a Bunei Vestiri.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_02_10
Vă rugăm să respectați drepturile de autor