www.profamilia.ro /revista.asp?id=2004_02s_04
 

 Revista "Familia creotina" - supliment la 02/2004 

TRADI?II aI OBICEIURI POPULARE DE PAaTI
Ioan Moldovan

Despre moarte si inviere, fara ocolisuriCuprinsCalea Crucii - Calea Mantuirii

 

În traditia populara, marcata de memoria ancestrala a neamului, se pastreaza o seama de obiceiuri si credinte, unele adaptate pe parcursul timpului si preluate în practica bunului crestin, altele persistând chiar daca nu au nimic de a face cu învatatura Bisericii.

Pastile sunt o sarbatoare a bucuriei. Daca evreii sarbatoresc de Pasti întoarcerea în Tara Fagaduita, sfârsitul exodului, crestinii sarbatoresc în aceasta zi Învierea Domnului: "Cristos a înviat din morti/ Cu moartea pe moarte calcând/ Si celor din morminte/ Viata daruindu-le". Sarbatoarea Pastilor este marcata si de anumite obiceiuri si legende raspândite în aproape toate zonele tarii, transmise din generatie în generatie prin viu grai si prin practica vie.

Înca din Joia Mare se aprind lumânari si se ofera pomana pentru sufletele mortilor. Se crede ca, începând din Joia Mare si pâna la Rusalii, raiul si iadul sunt deschise, iar sufletele mortilor pot circula libere. Dupa datina, se fac focuri, anume pentru morti, în curtea gospodariei; lânga focuri se pun scaune cu paturi, iar pentru hrana celor raposati se lasa o pâine întreaga, un cutit si o carafa cu apa. Si la morminte se aprinde câte o lumânare, pentru a da de stire ca pregatirile sunt facute. Femeile pregatesc colaci, pe care îi împart saracilor, alaturi de fiertura de varza sau fasole.

Tot în Joia Mare, fetele cele mari si nevestele tinere care doreau sa fie jucate de flacai duceau câte o salba cu bani pe care o ascundeau lânga o fântâna, lasând-o acolo peste noapte. Aceasta era apoi scoasa în duminica Pastilor si purtata la gât, pentru a fermeca flacaii. La Denia celor 12 Evanghelii, datina era sa se mearga cu o sfoara, pe care se facea câte un nod dupa citirea fiecarei Evanghelii. Se credea ca aceasta sfoara cu 12 noduri este folositoare în combaterea febrei: bolnavul trebuia încins cu sfoara si lasat peste noapte bine învelit. Fetele se culcau cu sfoara înnodata sub cap, pentru a-si vedea în vis viitorul lasat de la Dumnezeu.

În Vinerea Mare se tine post negru. Este o zi a durerii. Se spune ca daca ploua în aceasta zi, anul va fi roditor, însemnând ca si cerul plânge în ziua Patimilor Mântuitorului. Cum clopotele nu se mai bat din Joia Mare pâna în noaptea de Înviere, un obicei pagân spunea ca daca o fata vrea sa se îmbogateasca prin maritis, trebuie sa se urce în turla bisericii în noaptea Vinerei Mari si sa traga clopotele pentru ca dorinta sa i se împlineasca.

În popor se spune ca acela care nu merge la biserica în ziua de Pasti risca sa se îmbolnaveasca si, în orice caz, lâncezeste tot anul pâna la Pastile viitoare. De Pasti se poarta haine noi, în special camasa noua, tesuta si cusuta în Postul Pastelui. Cine se naste de Pasti, în timp ce trag clopotele la biserica, va fi un om norocos toata viata. Cine moare în ziua Pastilor este de asemenea un om norocos, fiindca se crede ca toate pacatele îi vor fi iertate, ajungând direct în rai. La tara se obisnuia sa se puna o bucata de pamânt cu iarba încoltita în dosul usii; copiii faceau apoi roata, dansând în jurul ei. În ziua de Pasti nu se ia sare în mâna "ca sa nu asude palmele tot anul". Se spune ca daca grindina bate câmpurile în ziua de Pasti, tot anul va fi norocos.

Toti cei care se întâlnesc dupa slujba de Înviere se îmbratiseaza si se saruta, în semn de iertare si de dragoste crestineasca. De când preotul a rostit întâia oara "Cristos a înviat" si pâna la Înaltarea Domnului, cei ce se întâlnesc îsi spun "Cristos a înviat", raspunzându-se "Adevarat a înviat!". Cu Duminica pastilor se încheie Postul Mare. Post lung si greu, la iesirea din el bucuria fiind cu atât mai mare. Printre bucatele traditionale de Pasti, la români, nelipsite sunt ouale rosii, mielul (drob, ciorba de miel, friptura de miel cu tarhon, în unele zone chiar sarmalute de miel), cozonacul si pasca rotunda (mai rar dreptunghiulara ori cu colturile rasucite).

Obiceiul înrosirii oualor pare ca este precrestin, datând din perioada în care Anul Nou se serba la echinoctiul de primavara. Ouale colorate, mai ales în rosu, erau oferite în semn de afectiune. Acest obicei se mai pastreaza si în prezent în Orientul Apropiat. Ulterior, Anul Nou mutându-se la solstitiul iernii, când gainile nu prea oua, obiceiul a ramas legat de Pasti. Multe popoare considera oul un simbol al divinitatii. Pentru crestini, oul este o imagine sugestiva prin viata pe care o contine ascunsa de coaja, dar care se va sparge la iesirea puiului, o imagine a învierii din mormânt a lui Cristos, a Vietii care a înviat, iesind din mormântul închis. Tocmai de aceea, în dimineata zilei de Pasti, credinciosii ciocnesc ouale, spunând unul "Cristos a înviat!", iar celalalt raspunzând "Adevarat c-a înviat!"

Despre ouale de Pasti exista multe legende. Potrivit unei credinte, acestea, aduse de femeile mironosite la Sfânta Cruce, au fost înrosite de sângele Mântuitorului. Se mai spune ca, venind o femeie la mormântul lui Isus, afla a Acesta a înviat. Având femeia un cos cu oua în mâna, neîncrezatoare, spune: "Daca Isus a înviat cu adevarat, sa se faca rosii toate aceste oua!" O alta legenda spune ca ouale rosii se fac în amintirea unui alt eveniment: evreii au aruncat cu pietre în Mântuitor, dar acesta le-a transformat în oua rosii, spre marea uimire a dusmanilor sai. Conform altei legende, evreii, asezati la masa dupa înmormântarea lui Isus, se veseleau. Unul dintre ei, amintindu-si ca Isus a spus ca va învia, a început sa râda, spunând: "Când va învia cocosul din ciorba si ouale aste se vor înrosi, atunci va învia si Isus". Nici nu apuca sa termine bine vorba ca, spre marea spaima a mesenilor, ouale se înrosira si cocosul zbura din ciorba si începu sa cânte.

Este interesat de semnalat ca, pe lânga culorile folosite traditional la vopsirea oualor de Pasti - rosu, galben, verde, albastru - în unele zone se fac si oua negre, prin recolorarea oualor rosii cu infuzie de scoarta de arin negru sau scoarta de nuc. De asemenea, ouale se împestriteaza, se încondeiaza cu motive grafice traditionale, mestesug dezvoltat mai ales în Bucovina. Se spune ca nu este bine sa se pastreze în casa gaoacele de la ouale de Pasti, oricât de frumoase ar fi acestea, întrucât în ele se poate ascunde necuratul. Se mai spune, de asemenea, ca trebuie aruncate cojile oualor din care s-a facut pasca, pe o apa curgatoare, pentru ca sa nu vina uliul la gaini. Tot legat de vopsirea oualor mai circula o legenda, potrivit careia în a doua zi de Pasti, daca un barbat îsi pune la curea lingura de lemn cu care s-a mestecat la înrosirea oualor, acesta capata o însusire aparte, putând vedea strigoii sub adevarata lor înfatisare.

În anumite regiuni ale tarii, cojile oualor vopsite se arunca într-o apa curgatoare, pentru a da de stire Blajinilor ca au sosit Pastile. În credintele românilor, Blajinii sunt un popor misterios, locuiesc la marginea marii, lânga Apa Sâmbetei, la umbra pomilor. Sunt foarte credinciosi si placuti lui Dumnezeu. Pâna când cojile aruncate în apa ajung la ei, trece cam o saptamâna si de aceea ei serbeaza Pastile mai târziu cu sapte zile: Pastile Blajinilor, pomenite si sarbatorite ca atare si de catre români.

În mai multe zone ale tarii exista obiceiul ca a doua zi de Pasti, tinerii sa stropeasca fetele, iar acestea la rândul lor sa le dea baietilor de baut si sa le ofere daruri, caci se crede ca nici unei fete nu-i va merge bine daca nu este udata. Înainte vreme, stropitul se facea cu apa de fântâna; astazi este datina ca fetele sa fie udate cu apa de colonie. Una dintre legendele care explica acest obicei spune ca a doua zi de Pasti, o fata crestina vindea oua. De la ea cumpara o fata pagâna. Cele doua intrând în vorba, prima îi explica legea crestineasca, dar cea de-a doua, neîncrezatoare, îi spune: "Te-oi crede daca s-or înrosi ouale pe care mi le-ai vândut!" Pe data, ouale s-au înrosit, iar de spaima, fetele au lesinat amândoua. Trecând pe acolo doi flacai, le-au vazut si le-au stropit cu apa de la fântâna. Revenindu-si, fetele le-au daruit drept rasplata oua înrosite, iar pagâna s-a încrestinat.

În numeroase sate transilvanene exista obiceiul ca, de Pasti, portile caselor unde se afla fete nemaritate sa fie împodobite cu extrem de bogate aranjamente florale pe structuri de cetina de brad, pentru a-i atrage pe stropitori.

Trecând peste laicitatea majoritatii obiceiurilor, fiecare crestin sarbatoreste adevarul pascal: Cristos a înviat!

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_02s_04
Vă rugăm să respectați drepturile de autor