www.profamilia.ro /revista.asp?id=2005_01_20
 

 Revista "Familia creotina" - 01/2005 

CE VREI DE LA MINE, DOAMNE?
pr. Olivo Bosa SJ

De ce pregatire pentru casatorie?CuprinsSa facem un crucifix

 

Este întrebarea pe care fiecare tânar si-o pune într-un moment al vietii sale si pentru care uneori cauta o persoana care sa-l ajute în gasirea raspunsului dorit.

Dar raspunsul acesta nu poate sa vina din exterior ci numai din interior, de aceea un bun îndrumator spiritual nu este acela care raspunde la toate întrebarile pe care ni le punem, sau care ne spune mereu ce trebuie sa facem, ci acela care ne însoteste în drumul nostru, în aventura noastra, care ne ajuta sa ne trezim facultatile pentru a le pune cu generozitate în slujba binelui si sa interpretam corect miscarile care vin din inima, sau semnele care vin din exterior, fara a cadea în iluzie; mai este acela care ne încurajeaza în momentele de încercare sau ne trezeste la realitate când ne lasam dusi de val si când avem tendinta de a lua decizii pripite.

În orice caz, îndrumatorul spiritual este acela care ne introduce într-o dinamica de cautare si de verificare continua a dorintelor, a gândurilor si a faptelor noastre, pentru a favoriza comuniunea personala cu Dumnezeu, pastrând un mare respect fata de aceasta intimitate, bazata pe libertatea si responsabilitatea personala.

Persoana aflata în cautare are nevoie sa fie însotita si verificata în viata sa de rugaciune, de reflectie, în trairea cu responsabilitate a propriei sale datorii, dar în special trebuie ajutata sa iasa din sine însasi pentru a se pune în slujba aproapelui, din convingere ca binele propriu coincide cu binele facut aproapelui, si ca inima se deschide, se bucura si este luminata numai atunci când trece dincolo de sine, când are curaj sa riste pentru un bine mai mare. Redam aici câteva aspecte care favorizeaza gasirea raspunsului dorit.

 

În cautarea sensului vietii

Din momentul nasterii, ne gasim traind într-o lume determinata: într-un context, o cultura, o religie cu anumite valori, care cu timpul sunt asimilate. Crescând, se nasc însa anumite întrebari despre sensul lumii, al vietii si al propriei existentei, însotite de cautarea libertatii, de alegeri personale, de încercari de autorealizare. Nu ne mai multumim cu ceea ce învatam sau cu ce ni se spune; simtim dorinta unei cautari personale, dorinta de a gasi, printr-o convingere interioara, sensul existentei proprii. Prin aceasta cautare, care ne pune în miscare toate facultatile si toata fiinta, experimentam ca purtam în inima noastra un extraordinar potential pozitiv care ne motiveaza în a creste si a merge mai departe: este capacitatea noastra de a iubi, de a fi pasionati, de a da viata la ceva semnificativ, dezvoltând idei, dorinte, proiecte, imagini etc., care uneori vin în mod spontan, din interior, alteori sunt motivate din exterior.

 

Cum sa traim bogatia pe care o purtam în noi?

Toata bogatia din noi, care creste cu timpul, ne îndeamna spre realizarea vietii proprii si ne da speranta ca aceasta se va putea realiza cu adevarat. Toata aceasta bogatie devine pentru noi motiv de responsabilitate: cum poate fi folosita cel mai bine? cum o putem îndrepta spre scopul pentru care ne-a fost data? Devine o invitatie la a ne angaja cu responsabilitate la construirea existentei proprii în mod activ, în dorinta de a fi recunoscuti si acceptati; la a face ca ceilalti sa înteleaga ca si noi existam si avem drept la un loc si la o functie în societate. Dar aceasta presupune sa intram în joc si sa riscam pentru ceva sau cineva. Nu exista adevarata prietenie, aspiratie pentru lucruri mari, cautare sincera a sensului vietii, fara risc, fara o implicare personala, fara alegere, fara renuntare.

A ne face utili pentru ceilalti în micile experiente de slujire provoaca în noi un sentiment de pace si de recunostinta; experimentam o anumita satisfactie interioara care ne îndeamna spre un angajament si mai mare. Este logica prezenta în fiecare om: noi ne realizam atunci când ne folosim fortele pentru altii, când ne daruim altora, când îi facem fericiti pe ceilalti; cu alte cuvinte, când iesim din egoismul nostru si facem loc în inima noastra pentru ceilalti.

Primele experiente de prietenie ne ajuta sa descoperim ca, atunci când dorim binele cuiva, suntem dispusi sa înfruntam orice sacrificiu, suntem dispusi sa platim cu propria persoana, suntem capabili sa uitam de noi însine pentru a ne darui celeilalte persoane. Descoperim încetul cu încetul ca propriile talente, bunurile pamântului puse la dispozitia noastra, stima altora fata de noi etc., sunt toate un potential pozitiv care poate fi folosit pentru construirea propriei vieti si pentru binele comun; dar experimentam de asemenea ca toate aceste daruri pot fi tradate, corupte, rau întelese si rau folosite. Tot ceea ce avem si suntem este o bogatie, un patrimoniu, foarte frumos de recunoscut si de fructificat, dar cât egoism se dezvolta când avem tendinta de a-l folosi numai pentru noi, pentru scopuri pur personale, fara sensibilitate fata de ceilalti si fata de nevoile lor! Bunurile pamântului sunt necesare pentru a sustine propria viata fizica, propriile proiecte, dar atunci când organizam întreaga noastra viata pentru a acumula bunuri, când traim pentru ele, atunci înseamna ca rasturnam scara valorilor si pierdem sensul adevarat al vietii.

 

A ne descoperi pelerini în lume

Experienta contradictiilor pe care le purtam în noi ne împing spre dorinta de a creste în interior, de a percepe realitatea din noi si a propriei vieti, în mod mai adevarat. Experienta fragilitatii personale, a nelinistii, a limitei, împreuna cu dorinta unei vieti depline, cer un sens care merge dincolo de îngustele posibilitati proprii si de istoria personala.

Astfel ne descoperim pelerini: viata care ne-a fost daruita devine atunci un drum ale carui radacini merg dincolo de contextul cultural si social care ne-a primit la nastere si se proiecteaza spre altundeva, spre un pamânt necunoscut, dar spre care ne simtim atrasi si chemati. Este oferta fascinanta de sens, al carui fundament sta în iubirea primitoare, eliberatoare si angajanta a lui Dumnezeu; ea are ca efect iluminarea propriei aventuri zilnice cu o lumina nesperata si ne face partasi la un proiect ce cuprinde întregul univers si în care este înscrisa si viata proprie.

De fapt, viata proprie are originea si sensul ei ultim în nemarginita si vesnica iubire a lui Dumnezeu. Este frumos a te trezi de dimineata cu senzatia ca totul are un sens, chiar si cele mai mici lucruri pe care le voi face în timpul zilei, ca nimic nu este inutil sau pierdut. Dar cum sa valorificam si sa dam un sens la tot ceea ce facem?

 

Adevaratul scop al vietii

Ignatiu de Loyola ne spune clar ca Principiul si Fundamentul, deci scopul ultim al omului, este Dumnezeu; ne invita sa ne tinem privirea atintita mereu spre El si, în orice alegere pe care trebuie sa o facem, prima noastra preocupare sa fie preamarirea lui Dumnezeu. Pentru acest motiv, ne propune un drum care ne permite sa-l cunoastem si sa-l iubim mai mult. Numai astfel scopul va avea o forta de atractie atât de mare în cât ne va permite sa depasim orice încercare, chiar si aceea de a ne risca viata; dupa cum spune Scriptura: "Iubirea este mai tare decât moartea" (Cântarea Cântarilor 8,6). Cu cât mai mare este atractia si iubirea pentru scop, cu atât mai mare va fi libertatea si disponibilitatea interioara de a ne dezlipi de orice lucru care poate împiedica atingerea scopului. Este ceea ce se întâmpla cu persoana din Evanghelie care a descoperit un margaritar de mare pret: merge, vinde tot ce are, cu bucurie, si se întoarce ca sa-si cumpere margaritarul descoperit. Scopul ultim al omului este Dumnezeu; noi suntem facuti ca sa-l laudam, sa-l cinstim si sa-l slujim si, astfel, sa fim mântuiti. Numai în Dumnezeu, cum spune Sf. Augustin, se va odihni sufletul nostru. Deci a-l pune pe Dumnezeu ca scopul ultim coincide cu deplina realizare a vietii noastre, iar mijlocul pentru a-l atinge este colaborarea cu harul Lui în slujirea binelui. Proiectul vietii personale nu este strain scopului ultim - valabil pentru orice om - ci este înscris si se dezvolta, se clarifica, se face mai perceput în masura în care înaintam spre scop, deci lucrând la dezvoltarea relatiei noastre de prietenie si de disponibilitate fata de Dumnezeu precum si de iubire si slujire fata de aproapele.

Acesta este modul nostru de a raspunde chemarii si planului pe care Dumnezeu îl are pentru creatura sa; de a raspunde la gândul providential al Creatorului, la acea idee-proiect pe care Dumnezeu o poarta în inima si care contine drumul si forta pentru realizarea ei deplina. Este, însa, vorba de un proiect pe care Dumnezeu vrea si poate sa îl realizeze numai cu colaborarea libera si responsabila a persoanei chemate. Nu este vorba despre un plan care se impune din exterior, ci despre un proiect care creste si se realizeaza din interior si numai în masura în care noi conlucram cu Dumnezeu la el; este vorba despre o viata care creste în masura în care este traita dupa binele adevarat al ei si în cea mai mare libertate si respect.

Persoana colaboreaza la acest plan atunci când îndreapta si îsi pune toate facultatile în slujba binelui, urmarind soaptele bune ale sufletului sau.

Toate acestea sunt clare si merg de la sine când inima este curata. Dar din experienta stim ca lucrurile nu stau asa; de cele mai multe ori traim în ceata sau chiar si în întuneric din cauza slabiciunilor si pacatelor noastre, sau datorita alipirilor pe care le avem fata de lucruri sau fata de noi însine, alteori datorita prezentei spiritului rau care se preschimba în înger de lumina ca sa ne însele cu iluzii si sa ne îndeparteze de scop, deci de drumul cel bun pe care am pornit. Pentru acest motiv avem nevoie din când în când sa ne verificam drumul si alegerile pe care le facem cu un îndrumator spiritual.

 

Experienta limitei si a pacatului

De obicei, experienta limitei aduce cu sine diferite reactii: resemnare, disperare, autosuficienta sau abandon umil în mila Domnului. Omul trebuie sa învete sa mearga dincolo de nevoile propriului prezent, dincolo de necesitatile pentru supravietuire, pentru a-si afirma demnitatea vietii însasi. Cel care se lasa iubit personal si dezinteresat de Dumnezeu, accepta sa creasca, devenind capabil sa depaseasca vointa sa de putere, de autoafirmare, de autosuficienta. Persoana poate si sa refuze sa creasca, devenind astfel sclava fricii de risc, traind în comoditatea orbitoare a propriilor conditionari; sau poate si alege sa nu mai raspunda dinamismului care o anima, dar atunci totul se îndrepta spre regres si moarte.

Acest "nu" spus cresterii personale, atunci când este trait în mod constient, este pacatul fundamental al omului. Înseamna a refuza "visul" lui Dumnezeu, "planul" Tatalui. Înseamna a nega sensul adânc al vietii si al întregii creatii. Este refuzul fata de partea cea mai frumoasa a vietii, pentru deplina realizare de sine.

Descoperirea sensului vietii favorizeaza, în experienta suferita a propriilor limite si a propriilor pacate, relatia noastra cu iubirea si mila nemarginita a lui Dumnezeu, si aceasta trezeste în mod necesar dorinta de a face ordine în alegerile gresite si curajul de a o lua de la capat. Primirea iubirii milostive a Tatalui, care s-a aratat pe deplin în Fiul, devine atunci fundamentul propriei existente, punctul de la care pornim din nou.

 

Primirea rascumpararii în Cristos, ca oferta reînnoita de sens

Cunoscându-l, iubindu-l si urmându-l pe Isus, putem descoperi adevaratul chip al Tatalui si adevaratul chip al omului. Constatarea ca Dumnezeu se lasa întâlnit tocmai atunci când traim în mod intens si cu responsabilitate propria umanitate este fascinanta si ne cheama la angajare personala.

Revelatia Dumnezeului lui Isus, care face din fericirea omului gloria lui, coincide cu descoperirea plina de bucurie a faptului ca Dumnezeu ne vine în întâmpinare si ne ofera iubirea lui. Astfel experimentam iertarea Domnului Isus ca o lumina care patrunde si vindeca situatiile de slabiciune si de pacat; ne lasam astfel patrunsi de privirea lui care face adevar în inima noastra, si care ne da sa savuram si sa simtim din interior oferta lui de reconciliere. Experienta de iubire si de împacare cu Dumnezeu de obicei trezeste în inima omului întrebarea: Doamne ce pot face pentru tine? Ce vrei sa fac pentru tine?

 


Exercitii spirituale
pentru alegerea starii de viata

Se desfasoara între 1 si 8 august 2005, la Centrul iezuit Manresa din Cluj-Napoca.

Sunt invitati sa participe tineri si tinere care vor termina clasa XII, sau sunt studenti sau lucreaza, si care traiesc:
- o viata intensa de rugaciune si sacramentala;
- dorinta vie de a-l sluji pe Dumnezeu si aproapele;
- dorinta de a fi aproape de Isus ce îsi poarta crucea;
- o atractie spre viata consacrata, dar care ramân cu întrebarea: unde? cum? si în ce stare de viata?

Pentru participarea la aceste exercitii spirituale trebuie solicitata fisa de înscriere, prin email, de la adresa: centru.manresa@mail.dntcj.ro

+ Ce sa ai la tine? Biblia, un caiet de notite, papuci de casa, mâncare sau o oferta dupa posibilitate;

+ Ce asteptam de la tine? Seriozitate, sa sosesti la timp, sa ramâi toata perioada, daca te-ai înscris sa fii sigur ca participi.

Contactati pentru înscriere
Pr. Olivo sau Pr. Jurek
E-mail centru.manresa@mail.dntcj.ro
Str. Tudor Arghezi, 2
400363 Cluj-Napoca
Tel. 0264-406.471
sau 0744-921.777

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2005_01_20
Vă rugăm să respectați drepturile de autor