www.profamilia.ro /revista.asp?id=2006_05_01
 

 Revista "Familia creotina" - 05/2006 

DIN NOU DESPRE MIRACOL
Marina Fara

Impactul modului în care ne creotem copiiiCuprins

 

La 13 mai 1917, Sfânta Fecioara Maria a aparut pentru prima oara în fata celor trei copii, pastori din Cova da Iria (Fatima), începând un dialog care scapa de sub "controlul" oricarei autoritati pamântesti, inclusiv cel al Institutiei divino-umane care este Biserica lui Cristos, caci fidela preceptelor sale, Biserica evalueaza cu maxima prudenta faptele si datele pâna sa confirme un miracol.

În secolul prezent, la distanta de catastrofele profetite atunci copiilor, dupa ce evenimentele anuntate s-au petrecut, însângerând istoria cu valuri de razboaie si de cruzimi inimaginabile, 13 mai continua sa fie comemorat prin puternica semnificatie spirituala pe care o poarta : nevoia de convertire a inimii, implorata oamenilor de Sfânta Fecioara Maria. Pretul transformarii inimii umane a fost platit de Isus pe cruce si nu numai "privirile" copiilor, care vad "mai mult" decât adultii, cât mai ales inimile lor curate puteau recepta cu totala încredere si devotament mesajul Sfintei Fecioare, misiunea covârsitoare de a vesti din nou oamenilor chemarea urgenta la transformare interioara, pentru a evita catastrofa istorica. Azi istoria poate confirma ca de s-ar fi produs acea convertire planetara, nu ar fi avut loc tragediile care au însângerat secolul al XX-lea si au schimbat cursul umanitatii, îndreptându-l spre un dezechilibru accelerat.

 

Ca orice eveniment cu adevarat mare al istoriei, si întâlnirea de la Fatima trecea în vremea ei neobservata. Au fost necesare eforturile si jertfele copiilor - pe care le-au facut fara ezitare, din preaplinul credintei lor - pentru ca o parte a lumii sa afle de acele întâmplari. Nici miracolul cu dansul soarelui, la care au asistat multimile, nu a fost suficient pentru ca mesajul planetar al transformarii inimilor sa fie primit mai ales acolo unde urgenta lui fusese avertizata de Sfânta Fecioara: în Rusia (care avea sa îmbratiseze comunismul). Doar copiii pentru a crede aparitiilor nu au avut nevoie de semne spectaculoase si demonstrari miraculoase, pentru ca inimile lor sunt familiare miracolului. Folosind un termen al fizicii, as putea spune ca prin curatia inimii, copiii traiesc într-o dimensiune a realitatii în plus fata de restul lumii.

Dar astazi, se face orice pentru a încarca inimile copiilor. Putini sunt cei ce apreciaza puritatea, candoarea si mai ales puterea extraordinara a ingenuitatii.

Agendele parintilor din zilele noastre, încarcate în mod exponential de cerintele unor stiluri de viata tot mai complicate si contrare intereselor familiei, pierd esentialul în relatia cu copiii: sa fie prezente prin care sa le transmita, sa le asigure copiilor "vitaminele" vietii, nu doar trupesti, ci mai ales sufletesti si spirituale, caci lor, parintilor, le este încredintata aceasta vietuire pamânteasca a Întelepciunii, ca esenta a curatiei, prin fiecare copil adus pe lume, din momentul conceperii si pâna la vârsta adulta, când locul educarii este luat de sfaturi si mai ales de rugaciune.

 

Comorile încredintate sotilor, în aceasta sublima relatie cu Creatorul - de a aduce pe lume viata - merita sa fie mereu descoperite si nu îngropate în nestiinta din ce în ce mai neputincioasa a orgoliului de a gasi mereu un "altceva". Victimele acestui orgoliu au fost generatii întregi de parinti si de copii, iar acum se vorbeste despre suferinta generala a familiei sub presiunea vietii cotidiene.

 

Comorile încredintate familiei: relatia de iubire dintre soti, cunoasterea trupului uman ca expresie a darului, transfigurarea suferintei în câstig, valorile vârstelor, calitatea relatiei interumane, dimensiunea sociala - solidaritate, civism, emulatie, daruire - civilizatia vietii si a iubirii - toate acestea alcatuiesc corpul unei Întelepciuni...

 

...pentru raspândirea careia au fost create în Vatican doua institutii: Consiliul Pontifical pentru Familie si Institutul Ioan-Paul al II-lea pentru Stiintele Casatoriei si Familiei.

A existat un "botez de sânge" la începutul lor: în ziua de 13 mai 1981, dupa ce dimineata semna decretul de întemeiere a Consiliului Pontifical pentru Familie ("Ministerul vatican al Familiei"), în mijlocul multimii din Piata Sfântul Petru, Ioan Paul al II-lea era lovit de mâna ucigasa a atentatorului.

 

Despre miracolul petrecut atunci s-a vorbit, dar merita mereu amintit: o "mâna materna" a deviat glontul, astfel încât nu au fost atinse organele vitale ...la Spitalul Gemelli, medicii consemnau inexplicabila lui traiectorie.

 

Cele doua institutii si-au sarbatorit 25 de ani de existenta, cu speranta si credinta în victoria vietii si a unei noi civilizatii, a iubirii. Când vorbesc despre acest jubileu nu ma gândesc neaparat la o expresie a bucuriei din noutatea unui foc de artificii în Piata San Pietro, în noaptea cuprinsa de reverberatiile maiestuoase ale muzicii lui Händel, ci în primul rând la ceea ce dainuie dincolo de realitatile dramatice si tragice ale istoriei, ceea ce dainuie în taina, în tacerea plina de sens a inimii care se încredinteaza Domnului, fara rezerve, a inimii pure. La caderea serii, în tacere, nenumarate persoane, cu rozarii în mâna, se rugau. În coltul marcat cu o dala de piatra - locul în care Ioan Paul al II-lea a fost lovit - un grup de tineri polonezi, în mijlocul lor, probabil, un profesor, cântau ...îi cântau lui Ioan Paul al II-lea cântecul lui preferat, din vremea în care, împreuna cu tinerii, traversa în canoe râul spre malul de unde începea urcusul muntelui si le vorbea despre tot ceea ce este omenesc dar se poate întelege si sfinti, despre iubire si responsabilitate, despre familie, despre relatiile umane, despre sensul suferintei, despre vocatii. În cartea-interviu acordata lui Vittorio Messori ("Sa trecem pragul sperantei"), Ioan Paul al II-lea amintea ca din întâlniri ca acestea "a învatat sa iubeasca iubirea umana"...

Acel cântec preferat vorbeste despre Domnul care, venind pe apa, i-a invitat într-o mica barca pe oamenii aflati pe mal... Noi, cei ce-l cântam acum, va marturisim ca i-am raspuns Domnului: desigur, vom veni în mica barca, cu inimile noastre, cu bratele noastre, cu mintea noastra...

Vestea cea buna a iubirii ("recapitulata" si contemplata de Papa Benedict al XVI-lea chiar în prima sa Enciclica) si a familiei - ca sanctuar al vietii ne face familiari cu miracolul, cu aceasta alta dimensiune care dainuie în inimile curate...

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2006_05_01
Vă rugăm să respectați drepturile de autor