www.profamilia.ro /revista.asp?id=2007_04_06
 

 Revista "Familia creotina" - 04/2007 

Spiritualitate  

Au existat realmente Adam oi Eva?
Ariel Alvarez Valdes

Cum ne face puternici slabiciunea Crucii? (II)CuprinsPregatirea: Finan?ele. Sexualitatea. Copiii

 

Darwin oi Cartea Genezei

Conform Bibliei, Dumnezeu l-a format pe Adam, primul om, din ?arâna pamântului. Dintr-o coasta a lui Adam a dat via?a Evei, so?ia sa. Apoi i-a pus pe amândoi în paradisul minunat. Ei traiau goi, fara sa se ruoineze, oi Dumnezeu, spre seara, obionuia sa-i viziteze oi sa converseze cu ei (Gen 2). Relatarea, care ne entuziasma atunci când eram micu?i, ne creeaza dificulta?i serioase acum când sun-tem adul?i. atiin?a moderna a demonstrat ca omul a evoluat pornind de la fiin?e inferioare, de la australopitecus, acum circa trei milioane de ani, trecând prin homo habilis, homo erectus oi homo sapiens, pâna când a ajuns la omul actual.

Apoi, astazi otim ca omul nu a fost facut nici din ?arâna, nici dintr-o coasta; la început nu a fost o singura pereche, ci mai multe; oamenii erau primitivi, nu erau dota?i cu în?elepciune oi perfec?iune. ai atunci, de ce povesteote Biblia în acest mod crea?ia barbatului oi a femeii? Pur oi simplu, pentru ca este vorba de o parabola, de o nara?iune imaginativa, care vrea sa lase lumii o înva?atura. A compus-o un catehet evreu anonim, pe care cercetatorii îl numesc "iahvist", prin secolul al X-lea î.C. În acel timp, nu exista nici o idee de evolu?ie oi, pentru ca scriitorul nu voia sa ofere o explica?ie otiin?ifica, ci religioasa, cu privire la originea omului, a ales o relatare în care fiecare detaliu con?ine un mesaj religios, conform mentalita?ii epocii. Vom încerca acum sa vedem ce vrea sa ne înve?e autorul prin intermediul ei.

Convingerea populara

Primul amanunt care atrage aten?ia este omul creat din ?arâna. Cartea Genezei spune ca, la început, când pamântul era înca un deoert imens, "... luând Domnul Dumnezeu ?arâna din pamânt, l-a facut pe om oi a suflat în fa?a lui suflare de via?a oi s-a facut omul fiin?a vie" (Gen 2,7). Se otie ca cei din vechime erau aten?i la faptul ca o persoana, dupa moarte, se transforma în ?arâna. Ideea s-a raspândit în toata lumea orientala oi o gasim prezenta la majoritatea popoarelor antice. De exemplu, babilonienii povesteau ca zeii lor i-au plasmuit pe oameni din ?arâna, iar egiptenii reprezentau pe pere?ii templelor lor pe zeul care îl forma pe faraon din mâl. ai grecii oi romanii împartaoeau aceasta convingere.

Atunci când scriitorul sacru a voit sa relateze originea omului, s-a bazat pe aceeaoi credin?a populara. Însa a adaugat o noutate: fiin?a umana nu este numai pamânt, ci are înlauntrul sau o scânteie speciala de via?a, care îi vine de la Dumnezeu, scânteie care îl deosebeote pe om de toate celelalte vie?uitoare oi îl face sacru. Deci nu numai regele sau faraonul, ci chiar oi omul obionuit. Acest lucru a voit sa-l spuna autorul sacru atunci când a scris ca Dumnezeu "a suflat în fa?a". Începea sa se schimbe concep?ia antropologica a epocii.

O imagine istorica

Imaginea unui Dumnezeu olar, îngenuncheat pe pamânt în timp ce framânta lutul cu mâinile sale oi sufla în fa?a unei papuoi, poate sa ne para pu?in stranie. Totuoi, pentru mentalitatea epocii, era un mare omagiu adus lui Dumnezeu. De fapt, între toate profesiile cunoscute în societatea timpului, cea mai nobila, cea mai elevata oi perfecta era aceea de olar. Impresiona a-l vedea pe om, cu un pic de lut fara valoare, pe care îl putea gasi oriunde, modelând obiecte pre?ioase, cum ar fi: oale, amfore rafinate oi instrumente speciale, cu o mare pricepere.

Scriitorul iahvist, fara a pretinde sa înve?e din punct de vedere otiin?ific originea omului, a voit sa explice ceva mai profund: fiecare persoana, oricine ar fi, este o opera directa oi foarte speciala a lui Dumnezeu; nu este un animal ca celelalte, ci o fiin?a superioara, misterioasa, sacra, imens de mare, pentru ca Dumnezeu în persoana s-a preocupat sa-l creeze. Imaginea unui Dumnezeu olar a ramas în Biblie ca una dintre cele mai eficace. De-a lungul secolelor, va reaparea de multe ori pentru a indica fragilitatea extrema a omului oi dependen?a sa totala de Dumnezeu. Ca în celebra fraza a lui Ieremia: "Ce este lutul în mâna olarului, aceea sunte?i oi voi în mâna mea, zice Domnul" (Ier 18,5).

Singuratatea omului

Mai apoi, apar în relatare alte amanunte curioase oi foarte interesante. Se spune ca Dumnezeu l-a pus pe om, pe care îl crease, într-o gradina minunata, plina de copaci, care îi ofereau umbra oi roade gustoase (Gen 2,9). În acea gradina era din beloug apa, pentru ca era irigata de un fluviu imens, cu patru mari bra?e. Pentru cititorii vremii, a caror via?a era traita în pamânturi pustii, unde era greu de gasit apa, o asemenea descriere trezea dorin?a oi dadea o imagine perfecta a fericirii pe care voiau sa o aiba. Însa, deodata, nara?iunea se opreote. Ceva pare ca nu a ieoit bine. Însuoi Dumnezeu simte ca nu este complet ceea ce a facut: "Nu este bine ca omul sa fie singur" (Gen 2,18). În pofida boga?iei crea?iei, creatura este singura oi nu-oi poate împlini via?a Este învaluita de lux oi de bunastare, însa nu are pe nimeni cu care sa intre în rela?ie.

Tovaraoi nepotrivi?i

Cartea Genezei
spune ca, imediat, Dumnezeu cauta sa completeze lucrarea cu o noua interven?ie. Cu mare generozitate creeaza tot soiul de animale ale pamântului oi pasari ale cerului oi le prezinta omului, pentru ca sa le dea un nume oi care sa-i ?ina companie (Gen 2,19). Totuoi, omul nu-oi gaseote între ele un tovarao potrivit. Animalele nu sunt potrivite pentru el (Gen 2,20). Sa fi omis Dumnezeu ceva?

Dupa ce s-a gândit, a cautat sa remedieze cu o interven?ie definitiva: "Atunci, a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; oi, daca a adormit, a luat una dintre coastele lui oi a umplut locul ei cu carne. Iar coasta luata din Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie oi a adus-o la Adam. ai a zis Adam: iata, acesta-i os din oasele mele oi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau" (Gen 2,21-23).

În sfâroit, Dumnezeu pare mul?umit. Poate sa surâda satisfacut, rezultatul este bun. Omul oi-a gasit completarea în prezen?a femeii.

Cele trei mesaje

Aceste scene naive oi puerile, ce reprezinta un Dumnezeu care aparent greoeote oi nu reuoeote din prima încercare sa-l completeze pe om, prezinta trei înva?aturi profunde. Prima: singuratatea omului nu este buna; el nu a fost creat ca fiin?a autonoma, ci are nevoie de al?ii care sa-l completeze; fara ei, acelaoi om "nu este ceva bun". Cu acel Adam ipotetic oi solitar, scriitorul a voit sa denun?e ca prima oi principala amaraciune a omului este lipsa de companie, o via?a izolata, neîmpartaoita cu cineva.

A doua înva?atura este cuprinsa în afirma?ia ca, între animale, Adam "nu a gasit un ajutor care sa-i semene". Cu aceasta, a voit sa spuna ca animalele nu sunt la nivelul omului; nu au aceeaoi natura, deci nu era bine sa se raporteze la ele ca oi cum ar fi persoane. În felul acesta, cu multa fine?e, autorul condamna pacatul "bestialita?ii", adica eventualele raporturi sexuale cu animale, care erau raspândite în acel timp în anumite ambiente din Orientul antic.

A treia înva?atura ne spune ca este bine pentru barbat sa-oi lase tatal oi mama, sentimente solide oi sta-bile în epoca aceea, pentru a se uni cu o femeie; pentru ca acea misterioasa tendin?a pe care fiecare barbat o simte fa?a de ea vine de la Dumnezeu oi acolo îoi afla plinatatea sa. Este prima cântare a Bibliei facuta iubirii conjugale.

De ce sa dea un nume animalelor?

ai scena în care trec prin fa?a lui Adam toate speciile de animale, în timp ce el le observa oi le da nume proprii, avea un sens profund pentru cititorii epocii. "A da un nume", în Biblie, înseamna "a fi stapânul cuiva". De fapt, în Orientul antic, numele nu este un simplu titlu, ci reprezinta însaoi fiin?a lucrului. În-seamna a cunoaote numele cuiva pentru a-l putea chema oi echivaleaza cu a avea putere asupra lui.

Pentru aceasta, Biblia spune ca, în timp ce Dumnezeu crea lumea în oase zile, dadea un nume fiecarui lucru: "zi", "noapte", "ceruri", "pamânt". La fel, în familie, parin?ii puneau numele pentru copiii lor, ca semn de proprietate. Între cele zece porunci exista una care dispune chiar "sa nu spui numele lui Dum-nezeu în zadar", pentru a evita prezum?ia de a-l folosi pe Dumnezeu, de a-L domina. ai astazi, evreii nu îndraznesc sa-l rosteasca, pentru a nu arata suprema?ie oi putere asupra lui Dumnezeu. Prin urmare, a-l descrie pe Adam în timp ce da un nume tuturor animalelor echivaleaza cu a spune ca el este stapânul lor, este superior lor: ele îi apar?in oi sunt în slujba sa. Un mod de a spune ca omul este rege: prin urmare, responsabil al crea?iei.

De ce îl adoarme pe om ?

Un alt amanunt fascinant este somnul profund pe care Dumnezeu îl coboara asupra lui Adam înainte de a crea femeia. Mul?i îl interpreteaza ca un fel de anestezie pregatitoare, de vreme ce Dumnezeu urmeaza sa intervina în mod chirurgical pentru a extrage o coasta din Adam, oi mai întâi vrea sa-l faca insensibil. Însa autorul nostru în?elegea foarte pu?in din medicina oi ar fi o mare greoeala sa-l imaginam anticipând cu atâtea secole chirurgia moderna.

Mai curând, somnul lui Adam manifesta concep?ia autorului cu privire la ac?iunea creatoare. A crea este secretul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu îl cunoaote oi numai el otie sa o faca. Omul nu poate sa asiste. Pentru aceasta doarme, în timp ce Dumnezeu creeaza. Când se trezeote, nu otie nimic din cele întâmplate. Nici femeia, abia creata, pentru ca, atunci când îoi da seama ca exista, deja a fost creata. Cu aceasta scena, autorul avertizeaza ca ac?iunea lui Dumnezeu în lume este invizibila pentru ochii ome-neoti. Numai cel care are credin?a poate s-o descopere. Nimeni nu-l poate contempla pe Dumnezeu care trece prin propria-i via?a, daca este adormit oi nu se trezeote la credin?a.

Eva oi coasta

Momentul culminant al relatarii oi, într-un fel, centrul sau, este constituit de formarea femeii din coasta lui Adam. Autorul nostru foloseote o imagine foarte frumoasa, pentru a lasa cititorilor o lec?ie importanta. Pentru a crea femeia, Dumnezeu nu ia un os din capul barbatului, pentru ca ea nu este destinata sa comande în casa; dar nici nu-i da via?a folosind un os al piciorului, pentru ca ea nu este chemata sa fie sluga barbatului.

Spunând ca o creeaza dintr-o coasta a barbatului, adica din toracele sau, o pune la aceeaoi înal?ime cu barbatul, la acelaoi nivel, fa?a în fa?a cu el oi cu aceeaoi demnitate. În acea epoca profund masculinista, autorul a voit sa exprime egalitatea absoluta între cele doua sexe. Indicând faptul ca amândoi au aceeaoi origine (mâinile lui Dumnezeu) oi ca ea era un ajutor "asemenea lui", stabileote cel mai mare oi autentic principiu feminist al istoriei. Aceasta îndrazneala, de a declara femeia asemenea cu barbatul, probabil ca i-a iritat enorm pe contemporanii sai oi, fara îndoiala, a fost o idee revolu?ionara pentru timpurile acelea.

De ce erau goi?

Relatarea se termina cu un ultim amanunt sugestiv: "Barbatul oi femeia lui erau amândoi goi oi nu se ruoinau" (Gen 2,25). Mai departe, atunci când va izbucni drama pacatului originar, despre Adam oi Eva va spune: "Atunci, li s-au deschis ochii la amândoi oi au cunoscut ca erau goi" (Gen 3,7). Aceasta referin?a a alimentat imagina?ia foarte multor cititori de-a lungul secolelor oi i-a facut sa creada ca pacatul originar ar avea vreo referin?a la sex. În schimb, autorul voia sa transmita un ultim mesaj citi-torilor sai, bazat pe experien?a cotidiana. El vedea cum copiii mici umblau goi, fara sa se ruoineze. În schimb, ajungând la pubertate, îoi dadeau seama de goliciunea lor oi se acopereau. De asemenea, perioada aceea coincidea cu vârsta în care to?i îoi dau seama de bine oi de rau oi sunt responsabili de actele lor.

Autorul iahvist a voit sa spuna ca fiecare persoana, intrând în vârsta adulta, este pacatoasa oi, prin urmare, responsabila de necazurile care exista în societate. Nimeni nu se poate considera nevinovat în fa?a raului care îl înconjoara, nici nu poate sa spuna: "Eu nu otiu". Pentru aceasta, to?i simt ruoine fa?a de goliciunea lor. Poate ca autorul a încercat sa stabileasca o legatura între condi?ia de pacatos a fiecarui om oi fenomenul goliciunii sim?it de to?i (în afara de aceasta, goliciunea era frecventa în acea epoca, datorita tipului de tunica scurta pe care o purtau barba?ii). Aceasta ruoine trebuia sa foloseasca drept amintire a pacatelor lor.

Un barbat oi o femeie

Aoadar, relatarea despre Adam oi Eva nu este istorica (ceea ce nu înseamna a nega realitatea pacatului originar). De fapt, Biblia nu pretinde "cum" a fost originea barbatului oi a femeii, pentru ca, pur oi simplu, nu otia. Ceea ce pretinde sa spuna este "de unde" au aparut: din mâinile lui Dumnezeu. "Cum" a fost, trebuie sa explice oamenii de otiin?a. "De unde", o va spune Biblia. ai pe masura ce trece timpul, oamenii de otiin?a vor putea sa schimbe raspunsurile lor cu privire la "cum" a aparut omul (daca a existat dintotdeauna aoa cum este astazi, daca a evoluat din fiin?e primitive, daca primele sale elemente provin din alte galaxii etc).

În schimb, Biblia nu va schimba niciodata acel "de unde" al sau: din mâinile lui Dumnezeu, care a condus tot acest proces. Pentru aceasta, nu trebuie sa ne fie frica de faptul ca apar noi explica?ii otiin?ifice. Biblia va men?ine întotdeauna neschimbat mesajul sau: omul, creatura fragila din ?arâna, este capodo-pera lui Dumnezeu. Fiecare om este sacru oi irepetabil, pentru ca are o "suflare" a lui Dumnezeu. El este regele oi responsabilul crea?iei. ai femeia este partaoa la aceeaoi mare?ie, ierarhie oi demnitate. Un tratat de înalta teologie nu ar fi explicat acest lucru mai bine decât aceasta relatare infantila.


* * *

Sumarul volumului 4 al seriei "Ce otim despre Biblie"


  • Au existat realmente Adam oi Eva?
  • A existat un paradis pamântesc la începutul lumii?
  • Turnul Babel: care este mesajul sau?
  • A trait Isaia 300 de ani?
  • În ce limba vorbea Isus?
  • Când a avut loc ultima cina a lui Isus?
  • Isus a fost ofensat pe cruce de cei doi tâlhari?
  • Cum a murit Iuda?
  • Sfântul Paul era antifeminist?
  • Cine sunt cei patru cavaleri din Apocalips?
  • Isus va domni 1000 de ani pe pamânt, la sfâroitul lumii?
  • Calvarul unui biblist sfânt

Mul?umim Editurii Sapientia care ne permite în 2007 sa preluam în fiecare numar un articol din cele 10 volume "Ce otim despre Biblie". Le pute?i achizi?iona de la librariile catolice din ?ara, precum oi prin libraria electronica Presa Buna.

traducere: pr. Mihai Patraocu
sursa: © Editura Sapientia

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2007_04_06
Vă rugăm să respectați drepturile de autor