www.profamilia.ro /revista.asp?id=2007_04_08
 

 Revista "Familia creotina" - 04/2007 

Pentru copii  

Istorioara: De ce exista înva?atori oi profesori?
-

Jucarii din hârtieCuprinsCum ne face puternici slabiciunea Crucii? (II)

 

În micu?a sa ferma situata în mijlocul unei câmpii, un agricultor sarac se plângea prietenilor sai de faptul ca în anul acela recolta a fost slaba: "Aoleu oi vai de mine! ai anul acesta recolta este de calitate inferioara. Boabele de grâu, secara oi orz sunt mici, iar pre?ul va fi pe masura lor, adica mic! Pe terenul meu ar creote foarte bine piersicile, dar de unde sa le iau? Cum ao putea sa ajung în ?ara Îndepartata în care cresc aceoti copaci oi sa cumpar câ?iva? Este departe oi nu am timp!

Fiul acestui agricultor sarac, Alexandru, i-a spus: "Pot sa merg eu oi cu sora mea, Loreta. Suntem mari oi cred ca o sa ne descurcam în ?ara aceea". Parin?ii, la auzul acestei propuneri, au suspinat. Le era frica sa-oi vada copiii plecând singuri într-o calatorie aoa de lunga oi într-o ?ara aoa de îndepartata. Dar în cele din urma, otiind ca nu mai aveau aproape nici o provizie în camara, au acceptat. Au cumparat pentru copii încal?ari robuste oi un rucsac plin cu provizii. A doua zi, dis-de-diminea?a, cei doi copii, luându-oi ramas bun de la parin?i, au plecat catre acea ?ara sa cumpere copaci de piersici.

Au mers cei doi fra?i mult timp oi au strabatut o lunga bucata de drum, pâna la un moment dat, când au întâlnit o câmpie care era plina cu ochiuri de apa, noroi oi iarba înalta. Era Mlaotina cea Mare. Deodata auzira un fâoâit deasupra lor oi o barza mare se aoeza chiar lânga ei: "Eu sunt înva?atorul Picioarelungi, stapânul acestei mlaotini. Cine sunte?i oi ce dori?i?" "Suntem doi copii oi vrem sa traversam aceasta mlaotina" "Este imposibil pentru voi! Ca sa reuoi?i trebuie sa ave?i picioare lungi ca ale mele. Altfel, va ve?i afunda în noroiul mlaotinii pâna la gât". "ai ce, picioarele noastre nu sunt destul de lungi?", a zis Alexandru. "Priveote-ma oi vei vedea ca pot oi eu sa merg prin noroi". Dar nu apuca sa faca prea mul?i paoi, ca deîndata începu sa se scufunde în noroi. "Ajuta-ma Loreta, striga speriat Alexandru!" Surioara îi întinse repede mâna oi trase cu toate puterile ei. În cele din urma ajunsera din nou pe malul mlaotinii, în siguran?a.

"Totuoi, ar fi posibil sa traversa?i mlaotina aceasta" spuse barza. "Aoeza?i-va oi asculta?i-ma pu?in. Din patru crengi mai lungi oi mai groase din copac se pot face patru catalige la capatul carora sa lega?i câte un manunchi gros de ramuri mici oi scurte. Suindu-va pe aceste catalige, ve?i avea picioarele mai lungi oi ve?i reuoi sa traversa?i mlaotina". Copiii s-au grabit sa gaseasca patru crengi mai groase în paduricea de lânga mlaotina, le-au taiat cu securea pe care o aveau de acasa, au confec?ionat un locao în care sa-oi fixeze picioarele oi dupa ce au exersat pu?in mersul pe aceste catalige înainte de a intra în mlaotina, ca sa înve?e sa-oi ?ina echilibrul, se îndreptara spre mlaotina. La început le-a fost frica, dar când au vazut ca nu se mai scufunda în noroi, au prins curaj oi în scurt timp au trecut mlaotina. La sfâroit au mul?umit înva?atorului Picioarelungi oi au plecat mai departe.

"Am trecut de asta", a zis Alexandru bucuros catre sora lui. Loreta parea în schimb ca e îngrijorata. "Toate bune oi frumoase pâna aici, a zis ea, dar priveote acel zid de stânci care se înal?a în fa?a noastra! Cum crezi ca o sa trecem de el? Aproape ca nici nu se vad vârfurile". "Sa încercam sa urcam", a spus Alexandru, fara ca sa se descurajeze. Încercara sa urce pe stânca dura, dar nu au urcat decât vreo trei metri, dupa care oi-au dat seama ca nu mai aveau de ce sa se ?ina oi ca era pericol sa cada pe spate. Au coborât înapoi oi s-au aoezat pe iarba, amarâ?i de noul obstacol care parea de netrecut.

Deodata aparu lânga ei o maimu?a: "Eu sunt înva?atorul Patrumâini. Ce face?i aici, oi mai ales, de ce sunte?i aoa de trioti?" "Pai, vezi ca noi am vrea sa trecem peste aceste stânci; am încercat, dar este prea periculos". "Va înva? eu ce trebuie sa face?i. Sa construi?i o scara lunga de zece metri, sa o sprijini?i pe stânca, pentru ca de la înal?imea aceea începe un drum mai uoor care va va conduce dincolo de acest lan? de stânci". Copiii se apucara de îndata de treaba, oi dupa ce au muncit vreo doua ore, au reuoit sa faca o scara lunga. Au rezemat-o de stânci, oi urcându-se pe ea, au ajuns într-adevar la un drum care era uoor de parcurs. Odata ajunoi sus, au mul?umit înva?atorului Patrumâini oi au plecat mai departe. Lan?ul de stânci se termina dupa ce au mers mai bine de jumatate de ora, iar la capatului drumului, în orizontul luminat de razele soarelui, ochii lor vazura ?ara Îndepartata, pe care o cautau de atâta timp.

"Priveote, striga Alexandru. Uite acolo este ?ara Îndepartata, ?ara în care cresc piersicile. Am ajuns!" "Nu te grabi sa spui asta, îi zise Loreta. Priveote ce apa mare se afla între noi oi acea ?ara. Cum o vom trece? Suntem mici oi nu suntem aoa de puternici sa înotam pâna acolo. ai apoi apa este aoa de rece!" Un norioor auriu aparu lânga ei, iar din nor a ieoit un vrajitor: "Eu sunt înva?atorul vrajitor Barcu?a. Cine sunte?i oi ce vre?i sa face?i aici?" "Suntem doi copii care vor sa traverseze lacul, a zis de data aceasta Loreta, caci Alexandru înghe?ase de frica la vederea vrajitorului". "Dar oti?i vreo vraja sau ave?i vreo matura fermecata ca sa ajunge?i pe malul celalalt?" "Nu!" "Ei, nu-i nimic, tot mai ave?i o oansa sa ajunge?i dincolo. Dar trebuie sa munci?i ca sa reuoi?i. Vreau sa va arat cum se construieote o barca. Aoa ve?i reuoi sa traversa?i lacul".

Conduoi oi sfatui?i de acel vrajitor, cei doi copii se apucara de treaba. Erau aproape epuiza?i, dar reuoira sa termine barca. O lansara imediat pe apa, oi folosind doua crengi mai lungi pe care le cioplira sub forma de vâsle, au pornit catre ?ara Îndepartata. Nu apucara sa ajunga bine oi sa sara pe mal, ca pe acolo trecu fiul regelui acelei ?ari. "Uite ce barca frumoasa, spuse el. A cui este?" "A noastra", raspunsera copiii. "Vreau sa o cumpar. Vre?i sa primi?i acest sac plin cu bani de aur în locul barcii voastre?" "Da, cum sa nu", zisera Alexandru oi Loreta într-un glas. Prin?ul pleca în drumul sau, iar cei doi copii ramasera cu sacul plin cu bani: "Acum avem bani ca sa cumparam piersici. Putem sa cumparam chiar oi o suta de copaci de piersici".

Loreta însa era din nou preocupata. "Ce s-a mai întâmplat, nu te bucuri ca acum avem bani?" "Ba da, zise ea, dar cum vom reuoi sa ne întoarcem pe drumul pe care am venit cu atâ?ia copaci dupa noi?" "Nici o grija. Cumparam mai pu?ini copaci, iar cu restul o sa luam un cal oi o caru?a ca sa transportam copacii! Am înva?at sa trecem o mlaotina, sa traversam lan?ul de stânci oi lacul acesta mare, iar acum sa ne împotmolim? Nu! De acum înva?am cum sa facem ca munca sa ne fie mai uooara". Pe un alt drum, mai lung, dar care nu avea aoa de multe obstacole, cei doi copii s-au întors acasa oi au facut o mare bucurie parin?ilor lor.


Alexandru oi Loreta au ajuns în ?ara Îndepartata doar pentru ca au întâlnit pe acei înva?atori oi au pus în practica sfaturile lor. Aici sta secretul reuoitei lor. Mul?i considera ca figura înva?atorului este în decadere. Dar de fapt, înva?atorul trebuie de cele mai multe ori sa ramâna pu?in ascuns pentru ca elevii "sa înve?e a înva?a singuri", oi folosindu-se de instrumentele tehnice ob?inute în urma cunootin?elor dobândite, sa fie folositori tuturor. Elevul care priveote mult la programele de la televizor sau se joaca des oi mult la computer, de cele mai multe ori se plictiseote la ocoala. Fara sa-oi dea seama, i se pare ca ar înva?a mult mai mult daca ar viziona programe instructive la televizor sau la computer, ca astea ar fi mai potrivite pentru a înva?a. Dar multe experimente de instruire pe aceasta cale a elevilor dau faliment, nu reuoesc, eoueaza, oi de multe ori te fac sa-?i pui întrebarea: atunci care ar mai putea fi rolul adul?ilor oi al parin?ilor, daca ei sunt înlocui?i de aceste aparate?

Din momentul în care familia oi ocoala au pierdut controlul asupra dimensiunii informative a copiilor, au pierdut în acelaoi timp oi puterea de formare, de educare a lor. Legat de aceasta idee, cineva a ajuns sa numeasca televizorul ca un al doilea parinte pentru copil, în sensul ca, astazi, copiii petrec mai mult timp cu televizorul decât cu parin?ii lor. Parin?ii în schimb pot sa ajunga chiar pe locul patru sau cinci în via?a copiilor lor, pentru ca dupa televizor, ca spa?iu de timp acordat, vine computerul, muzica oi altele. Încurajata de aceasta tendin?a de depreciere a pozi?iei parin?ilor în fa?a copiilor, o firma care a speculat acest lucru a început sa ofere aoa-zise servicii telefonice care îi înlocuiesc pe parin?i atunci când aceotia trebuie sa spuna poveoti copiilor lor.

Dar oi declinul autorita?ii ocolii fa?a de elevi este exploatat. Cineva a ajuns sa spuna ca ocoala este mai mult un loc de deten?ie decât de aten?ie. ai totuoi, copiii timpurilor noastre au aoa de multa nevoie de înva?atorul adult. Într-o lume în care informa?ia deformeaza, destructureaza, pentru ca este haotica oi ilogica, doar un adult poate sa le prezinte celor mici o structura vie de via?a normala. Aceasta poate avea loc doar atunci când exista un contact viu oi fructuos între cei care educa oi copii. Acesta este rostul povestirii: de ai face pe copii sa în?eleaga ca pentru a depaoi obstacolele care apar în via?a spre acea ?ara Îndepartata, adica vârsta adulta, sunt necesari înva?atorii. Ei pot sa transmita în?elepciunea vie?ii pe care televizoarele oi computerele nu o poseda niciodata.

traducere: pr. Ciprian Tiba
sursa: © Pastoratie.ro

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2007_04_08
Vă rugăm să respectați drepturile de autor