www.profamilia.ro /rugaciunea.asp?tatal=13
 
 RUGACIUNEA 

Tatal nostru
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.02.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior "Precum în cer"

"Tata,... faca-se voia ta precum în cer asa si pe pamânt."

Ce este cerul? Ce este pamântul? Sfântul Augustin, explicând rugaciunea Tatal nostru, ne da trei interpretari, una mai frumoasa decât cealalta.

Prima: Biserica e cerul; dusmanii Bisericii sunt pamântul. Ce vrea sa spuna: Faca-se voia ta precum în cer asa si pe pamânt? Vrea sa spuna: Dusmanii nostri sa creada în tine asa cum noi credem în tine; sa devina prieteni, sa puna capat dusmaniei. Sunt pamânt si de aceea sunt împotriva noastra: sa devina cer si vor fi cu noi.

A doua interpretare: cerul e spiritul, pamântul e carnea din noi. Spiritul îmbratiseaza vointa lui Dumnezeu. Carnea se împotriveste. E realitatea pe care a experimentat-o si apostolul Pavel si pe care o descrie în cuvinte dramatice în scrisoarea catre Romani: "Stiu, într-adevar, ca nimic bun nu locuieste în mine, adica în firea mea pamânteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac... Cu mintea eu slujesc legii lui Dumnezeu, dar cu firea pamânteasca, slujesc legii pacatului" (Rom 7,18.25). Precizeaza Sfântul Augustin: când spunem: Faca-se voia ta precum în cer asa si pe pamânt, cerem ca asa cum spiritul nu se împotriveste lui Dumnezeu, ci îi urmeaza si îi împlineste vointa, tot astfel trupul, sa nu se împotriveasca spiritului sau sufletului.

Si a treia interpretare: Faca-se voia ta precum în cer asa si pe pamânt înseamna: oamenii pe pamânt sa împlineasca poruncile tale asa cum le împlinesc în cer îngerii, dupa cum sta scris în psalmul 103: "Binecuvântati pe Domnul voi, îngerii lui, care sunteti tari în putere, care împliniti poruncile lui, care ascultati de glasul cuvântului lui. Binecuvântati pe Domnul toate ostirile lui, voi slujitorii lui, care împliniti vointa lui" (103,20-21).

Îngerii din cer, prompti în a executa vointa lui Dumnezeu, sunt maestri si modele pentru oamenii de pe pamânt si ei intervin atunci când pe pamânt sunt dificultati în împlinirea vointei lui Dumnezeu. Maria spune: "Fie mie dupa cuvântul tau", în prezenta unui înger. Isus în seara agoniei spune: "Tata, nu voia mea, ci a ta sa se faca", în prezenta unui înger care îi aduce de la Tatal forta si alinare.

Doua lucruri ne învata îngerii cu privire la împlinirea vointei lui Dumnezeu. Pentru îngerii din ceruri n-are importanta misiunea pe care le-o încredinteaza Dumnezeu sau munca pe care le-o da de facut. Sfântul Alfons de Ligouri este de parere ca daca Serafimii ar considera ca vointa lui Dumnezeu ar fi ca ei sa se ocupe toata vesnicia strângând nisip de pe tarmurile marilor sau sapând pamântul, ar face-o cu cea mai mare placere.

La Sfânta Liturghie momentul central si esential e consacrarea sau prefacerea: formula de consacrare: Acesta este trupul meu, Acesta este sângele meu. Prin actul consacrarii bucatica de pâine si picaturile de vin fara valoare, se transforma în tot ce are mai valoros cerul si pamântul: în trupul si sângele lui Cristos. Actul de acceptare a vointei lui Dumnezeu: "Tata, faca-se voia ta", e formula de consacrare, de prefacere a celor mai banale actiuni, în valori infinite. Eroismul crestin nu consta în a face fapte eroice, ci în a savârsi totul din supunere la vointa lui Dumnezeu.

Ascultarea lui Isus izvora din iubire, nu din frica: Eu îl iubesc pe Tatal. Scrie Sfântul Francisc de Sales: Daca tu îti neglijezi datoriile umile ale starii tale spre a te uni cu Dumnezeu în rugaciune, meditatie, citirea cartilor sfinte, înseamna mai degraba a-l parasi pe Dumnezeu spre a te uni cu tine însuti si cu amorul tau propriu. Un act de abandonare la vointa lui Dumnezeu, dupa parerea Sfântului Alfons de Liguori, valoreaza mai mult decât a construi o mie de spitale. Gradul de sfintenie pe care îl realizam în viata depinde de gradul de conformare a propriei vointe cu vointa lui Dumnezeu. Aici e secretul sfintilor. Sfânta Tereza cea Mare de 50 de ori pe zi îi oferea lui Dumnezeu propria vointa.

Al doilea lucru pe care ni-l învata îngerii: sa împlinim vointa lui Dumnezeu cu bucurie, asa cum o fac ei. E usor de observat în Evanghelie ca ori de câte ori Dumnezeu trimite oamenilor un mesaj de bucurie, de pace, mesajul e transmis prin îngeri. Un înger aduce lui Isus mângâierea în Gradina Maslinilor. Un înger aduce omenirii mesajul de bucurie în noaptea Craciunului: "Va vestesc o mare bucurie". Si mesajul este completat de o întreaga ostire de îngeri care cânta: "Marire în cer lui Dumnezeu si pe pamânt pace oamenilor de bunavointa". Si care oameni sunt de bunavointa? Când au ei vointa buna? Atunci când vointa lor coincide cu vointa lui Dumnezeu care nu poate fi decât buna.

În cuvintele îngerilor apare dublul efect al împlinirii vointei lui Dumnezeu: unul în cer, al doilea pe pamânt. Bunavointa oamenilor aduce suprema marire în cer lui Dumnezeu, iar oamenilor pe pamânt le aduce pace în inima, multumire sufleteasca, liniste, bucurie. Fiindca Dumnezeu ne este Tata, si nu stapân de sclavi, nu este un tiran, el vrea o ascultare, o supunere la vointa lui izvorâta din iubire sincera, din prietenie, deci cu bucurie, nu din frica, nu din constrângere asa cum asculta sclavii. Iubirea autentica, prietenia sincera, fac întotdeauna din doua inimi o singura inima, din doua vointe o singura vointa. Cea mai buna definitie a iubirii, a prieteniei a dat-o Sfântul Ieronim: "Eadem velle et eadem nolle firma amicitia est (Prietenia solida înseamna a voi aceleasi lucruri si a respinge aceleasi lucruri)"

Unul dintre cele mai frumoase poeme de iubire din literatura universala este Cântarea Cântarilor. Scris probabil cu ocazia nuntii împaratului Solomon, poemul cânta de fapt iubirea dintre Dumnezeu si poporul sau. Pe buzele miresei sunt puse aceste cuvinte: Anima mea liquefacta est, ut locutus est: sufletul meu s-a lichefiat de îndata ce iubitul meu a vorbit. Expresia este extraordinara: asa cum un lichid nu are forma proprie, ci ia forma vasului în care este pus, la fel sufletele care îl iubesc pe Dumnezeu, nu mai au vointa proprie, nu mai au forme proprii, iau formele inimii lui Dumnezeu.

Marele mistic Henric Suso spune: "Prefer sa fiu cel mai mizerabil vierme al pamântului din vointa lui Dumnezeu decât sa fiu un serafim din propria-mi vointa." Isus spune: eu ma supun vointei Tatalui si îi pazesc poruncile fiindca îl iubesc pe Tatal. De la ucenicii lui Isus cere aceeasi ascultare din iubire nu din frica sau din interes meschin: "Daca cineva ma iubeste, va pazi poruncile mele". Isus n-are nevoie de ascultare slugarnica, fiindca el nu are slugi, ci prieteni: "V-am numit pe voi prieteni, nu slugi".

Citind Evangheliile, ramânem cu impresia ca persoanele cele mai antipatice nu sunt pacatosii neascultatori, ci executorii fanatici ai poruncilor lui Dumnezeu, dar care executori se supun vointei lui Dumnezeu ca sclavi, din frica sau din interes. În parabola fiului risipitor, dintre cei doi fii mult mai simpatic apare cel mic, cel dezordonat, care se întoarce de la ratacirile sale decât, cel mare, cel ascultator, dar care e nemultumit, e tâfnos, e suparat, sta în drum, refuza sa ia parte la bucurie, la sarbatoare. Îi reproseaza tatalui sau: "Iata, eu îti slujesc ca un rob de atâtia ani si niciodata nu ti-am calcat porunca" (Lc 15,28). Copil care traieste în casa tatalui, dar munceste ca o sluga, adica fara dragoste, nemultumit ca un rob!

Apoi farizeii, alti insuportabili. Observau cu fanatism cele mai mici prescriptii ale Legii: dar nu din iubire, ci din interes, ca sa fie vazuti si aplaudati de oameni. Fara bucurie, cu fetele schimonosite de tristete, de suferinta, de nemultumire.

În continuare, în istoria Bisericii, s-ar parea ca fac impresie mai proasta si aduc mai mari deservicii cauzei lui Cristos cei care executa vointa lui Dumnezeu, dar gem sub povara Legii lui Dumnezeu, nefericiti si tristi ca niste sclavi, ca niste condamnati la munca fortata, decât cei care nu tin cont de vointa lui Dumnezeu.

Revenim la cuvintele îngerilor: Pace pe pamânt oamenilor de bunavointa. Pacea, calmul, linistea sufleteasca, multumirea, bucuria domneste în inima celui care a îmbratisat, din iubire, fara rezerve, vointa lui Dumnezeu. Cine a zburat cu avionul la opt sau zece mii de metri înaltime, poate vedea privind pe geam un ocean de nori. Jos poate fi furtuna, ploaie, grindina. Dar deasupra e liniste, cerul e senin, vazduhul curat, soarele straluceste, nimic nu afecteaza zborul linistit al avionului. În viata pot fi nori, ceata, furtuni, greutati, mizerii. Dar daca am îmbratisat total vointa lui Dumnezeu, acestea nu ne afecteaza, nu ne temem de nimic; zburam linistiti purtati pe bratele lui Dumnezeu.

Gândurile din aceasta meditatie sa nu le consideram ca niste exagerari pioase, bune pentru urechile bigotilor. Ele constituie esenta Evangheliei. Într-o zi cineva i-a spus lui Isus: "Mama ta si fratii tai stau afara si vor sa te vada". Raspunsul: "Mama mea si fratii mei sunt cei care asculta cuvântul lui Dumnezeu si îl împlinesc" (Lc 8,19). Nu mai e nimic de comentat: a împlini vointa lui Dumnezeu e mai mult decât a fi mama, sau frate dupa trup al lui Cristos.

Si ce se întâmpla daca omul refuza vointa lui Dumnezeu, îi impune lui Dumnezeu propria vointa? Sa-l ascultam pe Sfântul Bernard ce ne raspunde: "Cesset propria voluntas et infernus non erit. In quem enim saevi ignis ille, nisi in propriam voluntatem? Nam propria voluntas Deum impugnat et adversus eum extollitur. Ipsa est, quae paradisum spoliat, infernum dilat, sanguinem Christi evacuat et ditioni diaboli mundum subjugat". (Sa înceteze propria vointa si iadul nu va mai exista. Caci ce devoreaza focul acela daca nu propria vointa? Propria vointa îl ataca pe Dumnezeu, se ridica împotriva lui. Ea este aceea care goleste paradisul, umple iadul, zadarniceste sângele lui Cristos si pune lumea la picioarele Satanei).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/rugaciunea.asp?tatal=13
Vă rugăm să respectați drepturile de autor