www.profamilia.ro /rugaciunea.asp?tatal=22
 
 RUGACIUNEA 

Tatal nostru
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 05.02.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureoti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Si ne iarta noua greselile noastre

Dupa "pâinea noastra cea de toate zilele" vine "si ne iarta noua greselile noastre". De fapt mai mult decât de pâinea noastra cea de toate zilele, avem nevoie de iertarea noastra cea de toate zilele.

Tata, iarta-ne greselile noastre caci prin ele am necinstit numele tau, ne-am împotrivit venirii împaratiei tale, am încalcat vointa ta.

Si ne iarta noua pacatele noastre - gasim în formularea Sfântului Luca. Si ne iarta noua "debita nostra", datoriile noastre - gasim în aramaica la Sfântul Matei. În aramaica, cuvântul folosit înseamna si pacat si datorie.

E un lucru foarte misterios si foarte profund aceasta nevoie de iertare pe care o simtim dupa ce am pacatuit. Remuscarea, acest spin care ni se înfige în inima si de care nu putem scapa pâna nu suntem iertati, e dovada clara a existentei sufletului spiritual si nemuritor în noi. Un animal nu simte niciodata remuscare si nici nevoia iertarii. Un tigru sfâsie si manânca o caprioara dupa care se culca si îsi face linistit siesta. Nu putem trai fara iertarea lui Dumnezeu fiindca nu putem trai fara iubirea lui Dumnezeu. V-am amintit cu alta ocazie ca omul nu poate trai fara iubire. Cinci zeci la suta din copiii mici ai mamelor din puscarii, daca sunt lasati afara, mor, oricât ar fi de bune conditiile de viata. Daca sunt cu mamele lor în puscarie, supravietuiesc cu totii. E o chestiune de viata si de moarte. Unde nu e iubire e moarte. Cele mai multe sinucideri în rândul tinerilor se înregistreaza la cei care au fost abandonati, n-au cunoscut iubirea parintilor, nu au fost iubiti de nimeni sau care au cunoscut o deceptie în iubire. Tot asa, cei mai multi criminali provin dintre copiii abandonati, care n-au cunoscut în viata iubirea nimanui. Organizatiile teroriste îsi recruteaza membrii de la casele de copii abandonati.

Nevoia iertarii aici îsi are explicatia: nu putem trai fara iubirea lui Dumnezeu de care ne-am despartit prin pacat. Caci noi nu pacatuim împotriva vreunei porunci sau legi, cum ne acuzam uneori la spovada: am pacatuit împotriva poruncii a patra, sau a sasea, sau am pacatuit împotriva voturilor, ci pacatuim întotdeuna, indiferent ce porunca sau lege încalcam, împotriva iubirii. Pacatul este întotdeauna o rana pe care o facem inimii de Tata a lui Dumnezeu.

Iertarea nu este altceva decât reîntoarcerea la iubirea Tatalui. Lui Simon farizeul, scandalizat de vederea femeii pacatoase plângând la picioarele lui Isus, Mântuitorul îi spune: "Îti zic: pacatele ei care sunt multe, sunt iertate, caci a iubit mult. Celui care iubeste putin, putin i se iarta" (Lc 7,47).

Dumnezeu este un Tata dispus oricând sa ne ierte. Gândindu-ne la tragedia lui Iuda, ne dam seama ca pacatul lui cel mai mare nu a fost vânzarea lui Cristos, ci disperarea, lipsa de încredere în iertarea lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu s-a prezentat poporului sau la muntele Sinai, s-a descris pe sine, si-a facut portretul cu aceste cuvinte: "Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunatate si fidelitate care îsi pastreaza iubirea pâna în mii de generatii de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat si pedepseste fardelegea parintilor în copiii copiilor lor pâna la al treilea si al patrulea neam" (Ex 34,6-7). Acest text e numit de exegeti "carta sau buletinul de identitate a lui Dumnezeu".

Rezulta din ultimele cuvinte citate ca exista si o dreptate a lui Dumnezeu care poate izbucni si de care trebuie sa ne temem. Sa nu fie îndurarea lui Dumnezeu o încurajare în a pacatui. Si dreptatea lui Dumnezeu este infinita ca si bunatatea. Al treilea si al patrulea neam: trei plus patru fac sapte. Sapte, cifra perfecta, simbolul plinatatii. Dar accentul cade mai puternic pe iertare: sapte generatii pentru dreptate, mii de generatii pentru iertare.

Atât de iertator este Dumnezeu încât Iona, predicatorul pedepselor necrutatoare, se scandalizeaza, caci în loc sa vina pedepsele, cu care ameninta el, vine iertarea lui Dumnezeu. Iar el, Iona, se face de râs si este luat drept fals profet de ascultatorii sai. De aceea face scene de nemultumire.

"Si a fost cuvântul Domnului catre Iona... zicând: "Scoala-te si du-te în cetatea cea mare a Ninivei si propovaduieste acolo, caci faradelegile lor au ajuns pâna în fata mea". Iona fuge la Tars în loc sa mearga la Ninive. Dupa aventura cu pestele care îl înghite, merge la cetatea pacatoasa si vesteste catastrofele ce vor veni. "si i-a parut rau Domnului de prezicerile de rau pe care le facuse si nu le-a împlinit. Si Iona a fost cuprins de mare suparare si s-a aprins de mânie. Si l-a rugat pe Domnul zicând: "O, Doamne, iata tocmai ceea ce cugetam eu când eram în tara mea! Pentru aceasta eu am încercat sa fug în Tars, caci stiam ca tu esti Dumnezeu milostiv si îndurator, îndelung rabdator si îndelung iertator si îti pare rau de faradelegi. Si acum Doamne, ia-mi sufletul, caci este mai bine sa mor decât sa traiesc" (Iona 1,1-2; 3,10; 4,1-3).

Cu privire la inima de tata a lui Dumnezeu care sufera de suferinta copilului sau cazut în pacat a intuit ceva psalmistul când scria: "Tu înregistrezi pasii vietii mele de om care rataceste; tu pui lacrimile mele în burduful tau. Oare nu sunt ele înregistrate în cartea ta? (Ps 56,8). Altfel spus: "Doamne, tu vezi cum ratacesc de ici colo, nu-mi gasesc locul din cauza pacatelor mele. În cartea vietii, în memoria ta, tu înregistrezi toate faptele mele, toate gândurile si sentimentele mele cele mai secrete. Cu toata placerea înselatoare si trecatoare pe care o da pacatul, nu-mi ramâne decât tristetea si amaraciunea. Ratacind prin pustiu, lacrimile îmi cad în nisip. Dar tu culegi lacrimile mele si le porti în inima ta asa cum pastorul, beduinul, în pustiu, poarta în burduf apa luata dintr-o oaza ca sa poata supravietui pâna la oaza urmatoare".

Iar în Evanghelii Isus ne descopera complet inima de tata a lui Dumnezeu: inima ranita de nerecunostinta copilului sau, inima compatimitoare care sufera tot ce sufera copilul sau nefericit când paraseste casa parinteasca. Dumnezeu este Tatal din parabola fiului risipitor a carui inima e sfâsiata de toate nenorocirile în care a ajuns copilul nesabuit fugit de acasa: saracie, foame, zdrente, picioare fara încaltaminte, umilire, degradare fizica si morala. A pazi porcii, animale necurate, era la evrei suprema degradare.

Exista undeva o statuie a tatalui din parabola fiului risipitor, poate cea mai reusita din câte cunoaste arta crestina. Batrânul tata e prezentat complet orb. Vederea i s-a stins de atâta plâns, mai ales de lacrimile vârsate în noptile fara somn, în asteptarea copilului plecat de acasa.

Parintele Huvelin, zelosul duhovnic al Parisului la care s-a spovedit prima data Charles de Foucauld, marturisea ca, oridecâte ori vedea pe cineva, simtea o puternica dorinta de a-i da dezlegarea. Dumnezeu a pus în inima lui ceva din dorinta nepotolita a inimii sale de a ierta necontenit.

De fapt, prin pacat, înainte de a rani inima lui Dumnezeu, ranim propria noastra inima. Ofensându-l pe Dumnezeu, cel care pacatuieste se raneste, se desfigureaza, se distruge pe el însusi. Dumnezeu spune prin glasul profetului Ieremia: "Ei toarna jertfe de bautura altor dumnezei ca sa ma raneasca. Pe mine ma ranesc ei oare? - zice Domnul; nu pe ei însisi, spre rusinea lor? (Ier 7,18-19). Despre degradarea si desfigurarea pe care si-o provoaca omul prin pacat, vorbeste si Isus în Evanghelie: "Dinauntru, din inima omului ies gândurile rele, adulterul, desfrâul, omorurile, hotiile, lacomiile, viclesugurile, înselaciunile, faptele de rusine, ochiul rau, calomnia, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinauntru si îl spurca pe om" (Mc 7,21-23).

Iertarea pe care ne-o acorda Dumnezeu nu este o simpla amnistie, o uitare a pacatelor pe care le-am comis. E mult mai mult. E o refacere a sufletului nostru desfigurat. E o inima noua si un duh nou pe care îl pune Dumnezeu în noi. E o noua creatie. De aceea psalmistul se ruga: "Zideste în mine o inima curata, Dumnezeule, si pune în mine un duh nou si statornic" (Ps 50,10). În loc de "zideste în mine o inima curata" s-ar fi tradus mai bine cu "creaza în mine o inima curata", fiindca în Biblia ebraica e folosit cuvântul "bará", acelasi cuvânt folosit când Dumnezeu a creat universul, la început.

Jean Vernette, într-o admirabila povestire intitulata "Diamantul zgâriat" ne arata ce se întâmpla în sufletul nostru mutilat, desfigurat de pacat în momentul în care Dumnezeu ne iarta.

Un tânar print din nordul Indiei, foarte frumos si putred de bogat, s-a îndragostit într-o buna zi de o preafrumoasa printesa dintr-un tinut învecinat. Nunta a fost hotarâta. Ca semn si garantie a iubirii sale vesnice, printul a scos la iveala din comorile sale cel mai frumos diamant ce urma sa fie montat la loc de cinste în coroana de nestemate pe care se gândea sa o ofere alesei inimii sale în dimineata nuntii.

L-a încredintat giuvaergiului sau preferat. Dar, o clipa de neatentie, si clestele mesterului a alunecat, facând o brazda de-a lungul minunatei nestemate, spre marea disperare a mesterului, spre si mai marea disperare a printului. Necazul a fost împartasit de toti supusii, caci printul era foarte iubit. Pâna când, într-o seara, un mester batrân s-a înfatisat la palat si i-a zis: "Maria ta, ti-am aflat necazul. Încredinteaza-mi diamantul pentru o noapte doar". Si si-a tinut cuvântul. A doua zi în zori, ochii uimiti ai printului au putut admira cel mai frumos giuvaer din câte s-au vazut vreodata. Cu migala si rabdare, priceputul artist preschimbase sgârietura adânca în tulpina unui minunat trandafir înflorit ce scânteia în mii de vapai.

Gândindu-ne cum Dumnezeu, prin iertare, ne transforma inima noastra brazdata, desfigurata de pacat într-o capodopera de frumusete, ne vine în minte îndrazneata expresie din imnul pascal Exultet, apartinând probabil Sfântului Augustin: O, felix culpa! O fericita vina! O fericita greseala! Si ne mai vin în minte cuvintele parintelui Louis Evély: "Tu nu vei intra în cer înainte ca toate greselile tale sa fi devenit fericite greseli".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/rugaciunea.asp?tatal=22
Vă rugăm să respectați drepturile de autor