www.profamilia.ro /sacramente.asp?euharistia=16
 
 SACRAMENTE 

Euharistia în via?a Bisericii
colocviu teologic dedicat Marelui Jubileu

achizitionare: 12.01.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti

Inapoi la cuprins

EUHARISTIA ÎN VIATA SFINTEI FECIOARE MARIA

Mons. Petru GHERGHEL

1. Pâine pentru adevarata viata

Pentru a ajunge la sfintenie, adica la acea comuniune intima de viata cu Isus Cristos, este absoluta nevoie de Euharistie, de ospatul euharistic. În noua economie a mântuirii, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul sau în lume pentru ca prin El oamenii sa aiba viata si s-o aiba din belsug (cf. In 10,10). Aceasta viata este legata direct de pâinea din ceruri, care este însusi Cristos si care afirma direct:

Eu sunt pâinea vietii; cel ce vine la mine nu va flamânzi si cel ce crede în mine nu va înseta niciodata. Eu sunt pâinea vie care m-am coborât din cer; de va mânca cineva din aceasta pâine va trai în veci, iar pâinea ce o voi da eu este trupul meu pentru viata lumii" (In 6,35-51).

Sunt cuvintele clare si directe ale lui Isus din discursul despre pâinea din cer din sinagoga din Cafarnaum.

Asa de mari si de pline de încarcatura si mister au fost si sunt aceste cuvinte, încât chiar unii dintre ucenicii sai s-au scandalizat si au plecat. Sfântul Petru ia cuvântul si îi linisteste pe ceilalti apostoli facând înca o data marturisirea de credinta în cuvintele lui Isus: "Domane, la cine sa mergem; tu ai cuvintele vietii vesnice si noi toti am crezut si am cunoscut ca tu esti Cristos, Sfântul lui Dumnezeu" (cf. In 6,68-70).

Acesta este adevarul fundamental. Cine vrea sa se bucure de adevarata viata dumnezeiasca trebuie sa se deschida fata de aceasta pâine care este însusi Isus Cristos. Nimeni nu poate sa se bucure de viata cea vesnica, daca nu se predispune sa participe la acest ospat.

Pâinea euharistica, pâinea oferita de Cristos la ospatul sau, unde, de fapt, se proclama si sunt prezente cuvintele sale, are ca prim efect o unire intima cu Isus. El intra în inima, în trupul celui credincios pentru a realiza cu el un raport profund de comuniune care transforma toata fiinta sa, toata profunzimea sa.

De fapt, Isus însusi afirma în continuare în acelasi context: "Cine manânca trupul meu si bea sângele meu, ramâne în mine si eu în el" (In 6,56). Hrana pe care el o ofera la ospatul euharistic nu este doar o întarire, o legatura trecatoare, ci una de lunga durata. Hrana pentru trup, chiar daca pare trecatoare, se transforma prin legile metabolismului în trupul celui care o primeste. Hrana pe care o ofera Isus - trupul si sângele sau -, realizeaza între el si cel credincios o viata noua, viata dumnezeiasca, viata harului care ramâne vie atât timp cât ramâne în comuniune cu izvorul.

Vorbind despre aceasta viata a harului si despre transmiterea ei în cadrul Cinei celei de Taina, Isus se defineste pe sine ca vita, iar pe apostoli ca mladite. Pentru ca mladitele sa transmita seva, iar ucenicii sa transmita viata, este absoluta nevoie de legatura vie între vita si mladita. Cu alte cuvinte ucenicii nu vor putea sa aiba viata si sa produca roade decât daca vor ramâne în el.

Ramâneti în mine si eu în voi. Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine de nu va ramâne în vita, asa si voi de nu veti ramâne în mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramâne în mine aduce roada multa; caci fara mine nimic nu puteti face" (In 15,1-5).

A ramâne uniti cu Cristos, a ramâne în El dupa cum el ramâne în noi reprezinta conditia sine qua non a pastrarii vietii supranaturale si a dobândirii sfinteniei.

Nimeni, asadar, nu poate obtine sfintenia fara sa se apropie de Cristos si de ospatul sau datator de viata.

În conferinta propusa de Preasfintitul Aurel, cât si de I.P.S. Ioan Robu, am putut observa ca toti sfintii au avut fata de sfânta Euharistie o devotiune particulara si au considerat-o ca fundamentala pentru sfintenia vietii lor. Din aceasta perspectiva, toti sfintii si sfintele pe care le cunoaste istoria spiritualitatii sunt într-un oarecare mod euharistici: izvorul si punctul culminant al sfinteniei lor a fost Euharistia.

Unii dintre acestia s-au evidentiat mai mult si au meritat sa fie considerati modele speciale de iubire ale Euharistiei si au devenit, astfel, euharistici prin excelenta.

Este suficient sa aruncam o privire sumara asupra istoriei spiritualitatii din cele douazeci de veacuri de crestinism si vom putea sa ne edificam asupra rolului pe care l-a avut Euharistia în viata Bisericii si a sfintilor.

De la Cina cea de Taina la care au luat parte apostolii si pâna în zilele noastre se poate constata ca Euharistia a fos mijlocul cel mai rodnic si cel mai puternic de a-i sfinti pe oameni, întrucât ea este plinatatea vietii spirituale, asa cum o considera sfântul Toma din Aquino1 si cum a numit-o Conciliul Vatican al II-lea (cf. PO 5).

Conciliul are o afirmatie ce trebuie mentionata în acest context. "În preasfânta Euharistie este întreg binele spiritual al Bisericii, adica însusi Cristos, Pastele nostru si pâine vie, care prin trupul sau viu si însufletitor, prin puterea Duhului Sfânt da viata oamenilor" (PO 5).

Dupa ce i-am amintit pe cei mai mari sfinti care ne fac sa întelegem care este importanta si rolul Euharistiei în viata noastra si în realizarea scopului existentei noastre, o întrebare fireasca si o problema actuala o reprezinta prezenta Mariei în comunitatea care celebreaza Euharistia, legatura ei cu Isus Euharisticul si exemplul ei pentru viata si trairea crestina.

 

2. Maria si Euharistia

Euharistia, asa cum se stie, este sufletul Bisericii. Tabernacolul este inima vie a marilor catedrale, ca si a celor mai mici capele din cele mai îndepartate locuri de misiune. În centrul oricarui spatiu sacru pentru adunarea poporului lui Dumnezeu este masa de jertfa, iar imediat alaturi Crucea lui Isus si sacrarium sau tabernacolul.

Pietatea crestina însa aseaza alaturi de Euharistie si de Cruce imaginea Preacuratei Fecioare Maria. Maria este prezentata si este venerata ca asociata lui Cristos, Fiul sau, în comunitatea care celebreaza Euharistia. Ea s-a oferit pe sine pentru a primi în sânul ei trupul Cuvântului întrupat, devenind, am putea spune, primul tabernacol din lume în care a binevoit sa locuiasca Isus si primul altar pe care a coborât din ceruri. Acelasi trup si acelasi sânge la care a binevoit sa conlucreze Fecioara preacurata din Nazaret continua sa locuiasca între oameni asa încât Sfintii Parinti si teologia crestina catolica vorbesc despre Euharistie ca despre continuarea întruparii Fiului lui Dumnezeu.

Trupul nascut dintr-o femeie, care moare pe cruce si învie din morti, ramâne prezent sub speciile euharistice si ni se daruieste si noua.

Prezenta imaginii Mariei sub cruce si în bisericile noastre lânga altar si lânga tabernacol vrea sa scoata în evidenta un lucru mai putin subliniat si remarcat:

a) Maria ne vorbeste despre nevoia de hrana spirituala si de comuniune cu Isus Euharisticul pentru calatoria în aceasta viata.

b) Fecioara se pare ca are un rol deosebit si îndeplineste un minister carismatic cu care îi conduce pe cei credinciosi la Euharistie.

Tocmai acest minister îl realizeaza mai ales în marele sanctuare mariane unde toate sunt îndreptate spre Euharistie, spre altarul de jertfa, izvor si punct maxim al adevaratei spiritualitati mariane.

S-ar putea spune ca e o exagerare sau o manifestare pioasa populara, iar pentru unii chiar speculatii gratuite. Realitatea, însa, este alta.

Ce ne raspunde Sfânta Scriptura?

 

3. Argumente biblice

La prima vedere, s-ar parea ca în acest domeniu avem doar indicii indirecte. Sunt anumite pasaje, de exemplu, care ne amintesc despre celebrarea Cinei în comunitatile crestine (cf. 1Cor 11) sau despre frângerea pâinii (cf. Fap 2,42; 20,7) si unde se stie ca participau cei care faceau parte din Biserica primara. Se poate deduce de aici ca Maria, cum era normal, s-a înscris cu bucurie în viata comunitara participând la Euharistie (cina Domnului sau frângerea pâinii), celebrata de apostoli.

Se pune o problema interesanta daca Maria a fost prezenta la Cina cea de Taina. Iconografia crestina o prezinta alaturi de apostoli. Prezenta Mariei la aceasta cina este argumentata cu doua fapte:

a) Dupa evanghelistul Ioan (cf. In 19,27), Maria se afla la Ierusalim în acele zile, ea ajungând chiar pâna pe Calvar, fiind încredintata lui Ioan prin cuvintele Iata mama ta!

b) Dupa obiceiul si practica ebraica, cu privire la cina pascala, era datoria mamei într-o familie (si este si astazi la fel) sa aprinda luminile în sala unde ea avea loc. În acest caz, se pare ca era firesc sa fie însasi Mama lui Isus.

Tot în acest context, se poate scoate în evidenta semnificatia simbolica a Betleemului, care dupa etimologia populara înseamna Casa pâinii, locul unde Maria l-a nascut pe Isus, ea fiind în acest caz casa pâinii. Parintii Bisericii o numesc pe Maria domus prin excelenta a pâinii vietii care este Isus, Fiul sau, cu o referinta colaterala si la ieslea în care a fost pus pruncul (ieslea înteleasa ca si locul de hranire pentru animale).

Pe lânga aceste precizari generale în evanghelistul Ioan mai gasim si alte referinte la rolul Mariei în viata lui Isus cu relevanta euharistica, mai ales scena simbolica a schimbarii apei în vin, în care Maria a avut rolul hotarâtor (21,11), gest ce trebuie legat cu episodul înmultirii pâinii (6,1) si cu cel de pe Calvar prezentat în capitolul 19, unde aceeasi Marie este prezenta suferind cu El, iar dupa moartea lui ramâne prin testament cu Ioan, adica cu Biserica, devenind astfel Mama pentru noul popor câstigat prin jertfa si moartea sa.

La schimbarea apei în vin, întâmplata la începutul activitatii publice a lui Isus, Maria a avut un rol decisiv, dând porunca servitorilor: "Faceti ceea ce va va spune el" (In 2,5). Minunea din Cana reprezinta începutul semnelor savârsite de Isus, schimbarea apei în vin si nu mult mai târziu, înmultirea pâinilor si devine începutul unei noi economii sacramentale în centrul careia se afla Euharistia.

În aceasta noua economie de mântuire Maria este numita nu cu numele de Mama ci cu numele de femeie. Aceasta schimbare nu e întâmplatoare, ci este aleasa si bine gândita. Ea devine astfel femeia mama (cf. Gen 2,23) a unei noi generatii, aceea a comuntitatii ecleziale care se va hrani din sângele si din trupul lui Cristos.

Nu numai în contextul evangheliei semnelor, dar si în evanghelia patimilor, Ioan mai aduce un argument în favoarea acestei misiuni a Mariei în cadrul comunitatii ecleziale. Isus îl încredinteaza pe ucenicul Ioan Mariei si pe Maria ucenicului Ioan. Nu este vorba de un gest de pietate filiala din partea lui Isus, ci de un adevarat episod al unei revelatii decisive. Maria devine purtatoarea unei maternitati noi si misterioase. Si în aceasta împrejurare ea este chemata cu numele de femeie, în înteles nobil - doamna (care da viata) -, pentru a se sublinia începutul unei noi generatii, aceea a Bisericii pentru care el a venit sa-si dea viata si sa se ofere pe sine si care se naste din coasta deschisa de unde curge sânge si apa, simboluri ale sacramentelor Bisericii, mai ales ale Euharistiei.

În noua orânduire de mântuire inaugurata de Biserica, sacrament al prezentei mântuitoare a lui Cristos în istorie, Maria devine Mama spirituala si imagine a noului popor al lui Dumnezeu, mama tuturor ucenicilor. Se spune, si aceasta este si realitatea, ca maternitatea fizica a Mariei înceteaza odata cu moartea lui Isus si începe sa fie mama spirituala a Trupului mistic al Bisericii, iar cu aceasta se deschide o noua era si o noua misiune pentru Maria. Si, din acel moment, unii teologi merg pâna acolo încât afirma: daca odinioara Maria i-a dat nastere lui Isus la Betleem, acum pe Calvar, Isus care moare, îi da o noua viata Mariei, aceea de a fi Domina - mama a Bisericii. Un schimb impresionant si mângâietor. Isus îi da mamei sale o cinste si o responsabilitate inimaginabila.

În textul oficial al Comisiei Teologice al Marelui Jubileu despre Euharistie, sacrament al vietii celei noi, rolul Mariei în economia sacramentala este clar. Ea nu a fost numai mama lui Isus dupa trup, ci a devenit si mama Bisericii dupa spirit si personificarea noului Iersusalim, care este Biserica însufletita si hranita mereu de Cristos euharisticul. Cu alte cuvinte, Maria a avut un rol decisiv, nu numai la întrupare, dar si în economia sacramentala a Bisericii, iar prin fiat-ul ei si-a câstigat un loc de frunte în mijlocul noului popor al lui Dumnezeu. Putem pe drept sa afirmam ca Biserica, sacrament de mântuire voit de Dumnezeu, are atât un caracter esential euharistic, dar si o nota speciala mariana.

De aici se poate spune ca, dupa cum Biserica nu poate fi despartita de Cristos care a voit-o si a întemeiat-o, tot asa Maria nu poate fi despartita de Cristos care i-a dat nastere si care a devenit din vointa sa expresa mama si ocrotitoare. Într-adevar, Fecioara Maria este recunoscuta si cinstita ca adevarata Mama a lui Dumnezeu si a Rascumparatorului. Ea este cu adevarat Mama madularelor lui Cristos, pentru ca ea a cooperat prin iubire la nasterea în Biserica a credinciosilor care sunt madularele acestui cap (cf. LG 53). Maria s-a învrednicit sa fie Maica lui Cristos si Maica Bisericii, ne învata Sfântul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea. Rolul ei fata de Biserica este inseparabil de unirea ei cu Cristos si decurge direct din ea. "Aceasta unire a Mamei cu Fiul în opera rascumpararii se manifesta din clipa zamislirii feciorelnice a lui Cristos si pâna la moartea lui" (LG 57).

 

4. Maria ne conduce la Euharistie, la Isus

Afirmam mai înainte ca Maria nu s-a despartit niciodata de Isus, iar credinciosii au introdus-o înca din primele veacuri în rugaciunea lor si în iconografia Bisericilor.

Cu aceeasi convingere si cu deosebita pretuire, Biserica, în experienta ei bimilenara, a pastrat-o alaturi de Isus si n-a celebrat Euharistia fara ca s-o invoce în diferite momente ale liturgiei.

Ea continua si astazi sa se ofere pe sine si sa se asocieze la jertfa lui Isus, cum a facut-o acum 2000 de ani la Bunavestire si apoi pe Calvar sub Cruce. La orice celebrare a liturghiei, ca un membru eminent al Bisericii, ea ofera nu numai consimtamântul ei dat odinioara, dar si meritele proprii si interventia sa materna si glorioasa, dupa cum ne învata Sfântul Parinte Paul al VI-lea2.

În legatura cu acelasi aspect, Ioan Paul al II-lea afirma ca maternitatea spirituala a Mariei este recunoscuta, traita si marturisita într-un mod particular de catre poporul crestin la ospatul sfânt, adica la celebrarea liturgica a misterului mântuirii, în care Cristos este prezent cu trupul sau nascut din Fecioara Maria3.

Înca de la început, când s-a constituit ritualul celebrarii Cinei (la care lua parte Maria) si mai ales dupa înaltarea ei la cer, comunitatea crestina a introdus numele Mariei în rugaciunea euharistica. Le revine liturgistilor sa stabileasca exact momentul oficial al invocarii Maicii Preasfinte la rugaciunile ce însotesc ritualul celebrarii Sfintei Liturghii.

Sfântul Parinte Ioan Paul al II-lea mentioneaza: "Pe drept cuvânt pietatea poporului crestin a stabilit o profunda legatura între devotiunea catre Sfânta Fecioara si cultul euharistic; acest lucru este un fapt revelator atât în liturgia occidentala, ca si în cea orientala, în traditia diferitelor familii religioase, în spiritualitatea miscarilor contemporane, chiar si ale tinerilor, precum si în pastorala desfasurata la sanctuarele mariane"4.

Împotriva celor care, lasându-se influentati de un curent de sorginte protestanta si de o miscare teologica noua, si care erau tentati sa îndeparteze crestinii de la o devotiune adevarata si lucida fata de Fecioara Maria, Conciliul Vatican al II-lea, Papa Paul al VI-lea si Papa Ioan Paul al II-lea ne-au prezentat o învatatura clara despre cultul atribuit Maicii Sfinte care nu împiedica, nici nu întuneca, dar sustine si promoveaza cultul adus lui Isus Cristos, singurul si adevaratul mijlocitor între Dumnezeu si oameni, prezent în Euharistie.

Iata textul Catehismului Bisericii Catolice:

Rolul de Mama al Mariei fata de oameni nu umbreste si nu micsoreaza în nici un fel unica mijlocitoare a lui Cristos, ci îi arata puterea. Caci orice influenta mântuitoare a Fericitei Fecioare (...), decurge din belsugul meritelor lui Cristos, se întemeiaza pe mijlocirea lui, depinde în întregime de aceasta mijlocire si din ea îsi ia toata puterea. Într-adevar, nici o faptura nu poate fi vreodata comparata cu Cuvântul întrupat Rascumparatorul. Însa, dupa cum la Preotia lui Cristos participa în diferite moduri atât preotii, cât si poporul credincios, si, dupa cum bunatatea unica a lui Dumnezeu este realmente raspândita în diferite feluri în fapturi, la fel si unica mijlocire a Rascumparatorului, nu exclude, ci suscita în fapturi o cooperare variata ce provine de la Unicul Izvor5.

Asadar, maternitatea Mariei si rolul ei în Biserica dainuie neîncetat în noua economie a harului. Ea, de la consimtamântul dat prin credinta la Buna Vestire si mentinut fara sovaire pâna sub cruce, nu înceteaza nici acum, fiind ridicata la ceruri sa intervina prin mijlocirea ei ca sa obtinem darurile mântuirii vesnice, nu înceteaza sa stea cu noi si sa ne duca la Fiul ei (cf. LG 62).

Este un oficiu carismatic prin care Maria, nu numai ca nu îndeparteaza pe cel credincios de Cristos, ci, mai mult, îl ajuta, îl sustine si îl conduce cu ocrotirea ei materna la comuniunea spirituala si sacramentala.

Maria se bucura si ne iubeste într-un mod special si fara îndoiala ca ne ocroteste ca o mama buna când ne vede lânga altarul lui Isus, când stie ca si noi îl primim în inima si în sânul nostru pe acelasi Isus, Fiul ei. Maria, asadar, ne favorizeaza si însoteste în drumul spre Isus din Euharistie.

 

Concluzie

Daca Maria a fost plina de har, a fost pentru ca l-a primit în sânul ei pe autorul harului, iar dorul ei si centrul vietii ei a fost Isus Învatatorul, Isus Mântuitorul si Isus Euharisticul. Dupa plecarea lui din aceasta lume putem spune ca numai iubirea lui a sustinut-o si a facut-o vredinca sa fie ridicata la cer pentru a fi împreuna cu cel pe care l-a purtat în sânul ei si l-a oferit lumii ca sa devina Euharistie.

Îmi place sa închei aceste câteva gânduri, care n-au avut si nu au decât menirea de a deschide gustul pentru a intra într-un domeniu asa de sensibil, dar si asa de necunoscut, într-un domeniu asa de important si, de ce sa n-o spunem, asa de neglijat (relatia Biserica-Euharistie-Maria), cu o reflexie pastorala catehetica a parintelui Tomka Ferenc.

De multe ori ne împartasim fiindca suntem bine dispusi sau pentru ca si altii se împartasesc. Mergem la biserica pentru ca acolo sunt cunostintele noastre dragi. De multe ori ne împartasim, însa cu inima plina de multe lucruri. Si nu Isus este totul pentru noi, si de aceea el nu ne poate umple pe noi pentru ca nu suntem flamânzi doar dupa El.

Daca vrem sa întelegem sfânta Împartasanie, faptul ca Isus este totul, daca am dori ca Isus sa ne transforme în sine trebuie sa pierdem multe (chiar toate).

Pentru Mama lui Isus, Euharistia a constituit o situatie speciala, pentru ca mai înainte a pierdut totul: l-a pierdut pe Isus. Astfel a reusit sa retraiasca si sa descopere faptul ca Euharistia este într-adevar totul pentru ea: Dumnezeu-Isus-(Fiul ei).

Deci, daca te copleseste durerea, daca cineva te deceptioneaza, daca pierzi pe cineva sau ceva si simti în tine un gol tulburator, gândeste-te la sfânta Fecioara Maria. Sub Cruce ea pierdut totul, dar la înviere si în Euharistie a regasit totul.

Împartaseste-te deci împreuna cu Maria.

Si daca pierzi ceva si acest lucru te doare, multumeste-i lui Dumnezeu pentru ca astfel te conduce ca Isus sa-ti umple tot mai mult viata. Si daca în tine traieste un timp durerea pierderii, nu te speria fiindca si pe Maria a durut-o pierderea lui Isus. Dar aceasta durere a fost umpluta de bucuria ca Isus a înviat si a ramas în Euharistie.

Cu cât mai mult îl recunosti pe Isus în pierderi, cu cât mai mult încerci în întuneric sa te împartasesti cu Maica îndurerata, cu atât mai real vei întelege împreuna cu Sfânta Fecioara Maria prezenta si bucuria lui Isus înviat în Euharistie6.

Astfel vei fi sfânt!

 

Note


1 Sf. Toma din Aquino, Summa Theologiae, III, q. 73, a. 3 c.

2 Paul VI, Marialis cultus, 20.

3 Ioan Paul II, Redemptoris Mater, 44.

4 Ioan Paul II, Redemptoris Mater, 44.

5 CBC 970. Cf. LG 60.

6 T. Ferenc, Manual de religie - Întâlnire cu crestinismul, Timisoara 1999, 147.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?euharistia=16
Vă rugăm să respectați drepturile de autor