www.profamilia.ro /sfinti.asp?flori=2
 
 SFIN?II 

Flori alese din gradina Bisericii lui Cristos
pr. Nicolae Both

achizitionare: 22.06.2003; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

Inapoi la cuprins ECATERINA EMERIK

Un copil minune

Ana Ecaterina Emerik s-a nascut la 8 septembrie 1774 în satul Flamske lânga orasul Koesfeld din Westfalia, într-o familie modesta.

Înzestrata de mica cu daruri supranaturale, îi punea adesea în încurcatura pe cei din jur.

Mama se bucura de inima buna a copilei sale, dar o si certa adesea pentru "inventiile" ei.

Tatal era si el un om bun, cu frica de Dumnezeu. Adesea îsi lua fiica pe genunchi si-i zicea:

- Ecaterina, mai spune-mi o poveste din acelea de-alea tale.

Iar copila îi povestea întâmplari din Vechiul Testament, cu atâta convingere si duiosie încât tatal izbucnea în lacrimi:

- De unde stii tu aceste lucruri minunate?

- Eu le-am vazut toate acestea!

De la un timp, uimit si contrariat, tatal evita s-o mai întrebe.

De mica copila, pe când pazea vitele la câmp, i se arata Isus, Maica Sfânta si îngerul pazitor, explicându-i taine din natura si din viata plantelor. Ecaterina le oferea cununi de flori (abia daca avea 5-6 anisori).

Odata cu scoala, lucrurile au început sa se precipite. S-o lasam pe ea sa ne povesteasca:

"Odata, la scoala, le povesteam copiilor amanunte despre Învierea Domnului. Cum acestea nu erau învatate la scoala, copiii au râs de mine. Aflând de cele petrecute, învatatorul m-a mustrat aspru si mi-a poruncit sa nu mai vorbesc astfel de nebunii."

Dupa patru luni de scoala, învatatorul o trimise acasa, motivând parintilor:

- Copila aceasta nu mai are ce învata de la mine; ea stie tot ce-as putea-o învata.

În realitate, Ecaterina poseda o putere exceptionala de patrundere. Desi n-a citit mult, când îsi arunca privirile într-o carte, i se parea ca-i poseda continutul.(1)

Cu toate ca avea în continuare viziuni, începu sa fie mai retinuta fata de cei din jur; credea ca si ceilalti copii vad precum ea, dar fiind mai discreti si mai smeriti, nu vorbesc despre ele. Însasi Ecaterina ne explica:

"Am început deci sa pastrez în taina, în tacere desavârsita, viziunile mele. Le priveam ca pe o carte frumoasa cu chipuri pe care le contemplam, fara sa spun nimanui."

Lupta cu sine

Înzestrata fiind si cu darul umilintei, când le auzea pe alte mame ca-si lauda copiii, Ecaterina se credea cel mai rau copil din lume.

De timpuriu începu sa lucreze la mântuirea sufletului. Dormea putin, se ruga mult. Iarna suporta cu stoicism frigul iar vara se expunea voluntar arsitei. Dormea pe pamântul gol sau pe o scândura si mânca doar cât era strict necesar.

Atentionata de cei din jur ea raspundea:

"Prisosul si belsugul sunt daunatoare sufletului; Dumnezeu îl rasplateste pe om însutit pentru renuntarile facute din iubire fata de El."

Ecaterina medita mereu, subiectul de predilectie fiind Patimile Mântuitorului. Chiar si când mergea cu mama la biserica, prefera sa ramâna izolata spre a se reculege.

Înca de mic copil, când constata la altii fapte sau vorbe urâte, ea se rostogolea prin scaieti pentru ispasirea acestora.

Se ruga mult, în special pentru pacatosi sau pentru sufletele din Purgator. Nu a contenit nici pe timpul anilor în care a fost servitoare: la terminarea lucrului se retragea pentru rugaciune.(2)

Revenita acasa, pe când se afla la lucrul câmpului, auzind clopotele din Koesfeld, se aprinse în sufletul ei dorul de manastire. Nu peste mult se îmbolnavi de o boala necunoscuta; era de fapt dorinta arzatoare de jertfire lui Dumnezeu.

Oferta

În ciuda saraciei si a opozitiei parintilor, Ecaterina nutrea o mare dorinta pentru calugarie. Pe la 20 de ani, având o economie de 20 de taleri, câstigati cu cusutul, se adresa organistului bisericii s-o învete orga, în speranta ca astfel va fi primita în manastire fara zestrea prescrisa. Dar planul cazu datorita marinimiei cu care ea îsi cheltui banii facând milostenie.

O alta ocazie se ivi când o tânara de aceeasi vârsta urma sa fie primita în manastirea augustiniana din Dulmen; mama tinerei puse conditia ca împreuna cu fiica ei sa fie primita si Ecaterina (fara zestre). Astfel ca, în 1802, la 28 de ani, Ecaterina deveni calugarita la manastirea amintita mai sus. Aici, în ciuda unor sicane si învinuiri nedrepte, ea îsi pastra linistea sufleteasca.(3)

Se pare ca în aceasta manastire Ecaterina a petrecut cea mai rodnica viata sufleteasca.

Cronologia sarbatorilor bisericesti de peste an era pentru ea o atmosfera ce-i permitea sa patrunda în tainele naturii si mai ales în misterele divine.

Când clopotul chema la liturghie, Ecaterina fiind în extaz spunea:

"Vad deasupra altarului si a preotului care oficiaza, marea scena a Patimilor Mântuitorului. ...vad îngerii zorind sa completeze ceea ce preotul are nenorocirea sa omita... O, cât de mare este iubirea lui Isus fata de noi!... Toate faptele lui Dumnezeu sunt vesnice în raport cu oamenii - supusi conditiilor timpului, acestea nu-s decât fagaduinte, pâna ce... în clipa hotarâta le primeste si - intrând în timp - lucreaza asupra omului, cu virtutea lor speciala."

O prima faza a misiunii sale a început pe la 11 ani când, condusa fiind cu spiritul, facea ocolul globului prin închisori, bordee, paturi de agonie ori pe câmpul de lupta, în biserici profanate sau chiar si în locurile cele mai pacatoase, îngerul pazitor aratându-i toate mizeriile si suferintele de alinat, toate pacate si faradelegile de ispasit... În ultimii ani ai pontificatului papei Pius al VII-lea facea zilnic o calatorie cu spiritul la Roma, pentru a-l mângâia si a-l informa pe Sf. Parinte de urzelile dusmanilor Bisericii.

Obiectul principal al suferintelor sale ispasitoare era prigoana Bisericii de catre cârmuitorii fara Dumnezeu, de catre necredinciosi si razvratiti sau de catre slujitori de-ai Bisericii cu purtari nedemne.

Odata a fost condusa cu spiritul chiar în carcera unde era închisa Maria Antoaneta - regina Frantei - îndemnând-o la rugaciune.(4)

La izbucnirea revolutiei, manastirea este ravasita iar calugaritele sunt alungate. Astfel ca, în 1811, când cei fara Dumnezeu desfiinteaza manastirea, conducatorul spiritual al calugaritelor îi gaseste Ecaterinei un camin la o vaduva saraca. Aici avea sa petreaca, mai mult bolnava, pâna în 1813.

Jertfa

Primul semn vizibil al participarii Ecaterinei la suferintele lui Isus dateaza din 1798 pe când ea avea 24 de ani. Se afla îngenunchiata în fata unui crucifix din Capela iezuitilor din Koesfeld, când i-a aparut Isus în chip de tânar având în mâna stânga o cununa de flori iar în dreapta una de spini. Ecaterina relateaza: "El îmi oferi sa-mi aleg una. I-am cerut-o pe cea de spini, pe care mi-a si pus-o pe cap iar eu am apasat-o cu ambele mâini. Isus s-a facut nevazut iar din acea clipa am început sa simt dureri violente în jurul capului, aparându-mi în acelasi timp urmele împunsaturilor de spini cu picaturi de sânge."

De atunci, Ecaterina începu sa poarte o boneta trasa pe frunte, spre a-si ascunde semnele.

Într-o alta aparitie, Isus face asupra ei semnul crucii. Din clipa aceea i-a aparut o cruce dubla, rosie, pe piept.

În data de 29 decembrie 1812, pe când Ecaterina se afla în extaz, cu bratele în cruce pe piept, ea primi ranile lui Isus împreuna cu suferintele patimilor lui. Pe toata durata acestora - însotite de viziuni - gemea, se zvârcolea, trupul i se acoperea de rani si setea o chinuia; pâna si circulatia sângelui suferea modificari.

La început a tinut ascuns evenimentul dar, ulterior, se hotarî sa anunte pe vicarul din Münster. Acesta dispuse sa fie supravegheata de persoane demne de încredere, printre care si unu-doi medici. Evenimentul se repeta în fiecare zi de vineri, de la orele sapte pâna la amiaza; de fiecare data se dresa un proces verbal. Aceste procese verbale se pastreaza în arhivele primariei orasului Dulmen.

Vestea raspândindu-se, au pornit tot felul de vizite la Dulmen: prefectul de Münster, comisarul de politie, primarul si - evident - zeci de medici. Toti au fost nevoiti sa recunoasca "degetul lui Dumnezeu".

Abatele Manase - exilat francez - relateaza: "Am avut fericirea s-o cunosc de-aproape pe Sora Ecaterina, dupa intrarea ei în manastire înainte de primirea sfintelor rani ale Mântuitorului, pe care acum le poarta de vreo 12 ani... Am vazut de nenumarate ori, vinerea, ranile proaspete, de parca în acea clipa ar fi fost strapunse de cuie... Sora Ecaterina nu lua nici un fel de hrana solida... Câteva înghitituri de apa sau o lingurita de cafea era toata hrana cu care îsi întretinea viata... Ceea ce dovedeste starea supranaturala în care traieste aceasta fiinta; stralucirea este raspândita pe toata figura ei... Aceasta este starea în care am vazut-o pe Sora Ecaterina mai multi ani la rând si în aceasta stare am lasat-o acum doi ani, când m-am reîntors în Franta."

O alta sursa privind viata si mai ales viziunile sfintei Ecaterina Emerik ne parvine de la Clement Bretano, om de înalta consideratie si tinuta morala. Acesta a notat toate recitarile Ecaterinei, asistând lânga patul ei de suferinta în timpul extazelor. Iata un citat din relatarile sale:

"Ea traia în mijlocul unei lumi de oameni simpli, tarani si muncitori si era mereu asaltata de vizitatori, care de care mai incomozi, unii chiar rautaciosi. Chinuita de suferinte, martirizata de cei ai casei - care n-o întelegeau - si de cei din afara care nu-i lasau nici o zi linistita cu vizitele lor, ea era totdeauna blânda si binevoitoare cu toti, nearatându-se niciodata suparata ori nerabdatoare, nici chiar atunci când era chinuita de cele mai cumplite dureri, pe care le rabda cu inima senina, oferindu-le pentru pacatele altora..."

Ecaterina lua asupra ei nu numai chinurile morale, ci si cele fizice ale altora. Ea spune: "Când ma doare un deget, oare nu sufera tot corpul? Asa trebuie sa suferim si noi unul pentru altul."

Doctorul Wesener din Dulmen, un medic foarte apreciat si respectat în tot tinutul, si-a notat toate acele boli contradictorii care se succedau fara întrerupere la Ecaterina.

"Sa suferi cu resemnare mi s-a parut întotdeauna ca e lucrul cel mai vrednic de a fi dorit de un om pe acest pamânt si daca invidia nu ar fi un pacat, îngerii ar fi în drept sa-i invidieze pe oameni."(5)

Desi vizionara prin vocatie, Ecaterina pastra viziunile pentru sine; motivul îl cunoastem. Însa, de la o vreme, îngerul pazitor o îndemna sa-si istoriseasca viziunile, dar nimeni n-o lua în seama. Pâna si confesorii ei cautau s-o abata de la aceasta intentie.

Într-o zi îngerul pazitor îi zise: "Tu nu-ti poti închipui acum cât bine ai putea face sufletelor care vor citi viziunile tale; câte suflete se vor îndrepta si vor fi trezite la o viata noua si virtuoasa. Istorisiri asemanatoare mai exista, dar nu-s facute cum trebuie".

Multe cazuri mai vechi sunt azi uitate, altele au devenit suspecte în urma atacurilor îndreptate asupra-le. Ceea ce vei istorisi si tu din viziunile tale vor fi culese cu grija si pietate si vor produce mai mult bine sufletelor."

În cele din urma directorul ei spiritual, parintele Onerberg, precum si monseniorul Sailer, episcop de Ratisbona, i-l prezentara Ecaterinei pe Clement Brentano (pomenit la punctul precedent).

Deoarece îl vazuse într-o viziune anterioara, Ecaterina i-a acordat toata încrederea, înca de la prima vizita. Brentano relateaza: "De cum m-a vazut sora Ecaterina mi-a si întins mâinile ei, care purtau ranile Domnului. Nu am observat la ea nimic exaltat, nimic neobisnuit, afara de naivitatea copilareasca si nevinovatie. Tot ceea ce îmi spunea era scurt, prompt si simplu, fara nici o prefacatorie sau complacere de sine."(6)

Brentano a notat toate recitarile Ecaterinei, stând lânga patul ei de suferinta în timpul extazelor. Apoi îi citea manuscrisele, ca sa dea exactitate notelor, ca totul sa fie în concordanta cu cele vazute de ea.

Viziunile Ecaterinei se disting prin detalii, date, istorie, denumiri si orientalisme.

Abatele Casales - caruia Brentano i-a istorisit realitatea vietii minunate a Ecaterinei - afirma ca acesta nu avea cunostintele arheologice, nici de unde sa cunoasca datele istorice, orientalismele sau limbile semitice, asa ca nu putea adauga nimic de la sine. De altfel, notele sale personale în care îsi exprima mirarea si îndoielile de-a lungul manuscrisului, sunt o dovada a afirmatiilor parintelui Casales.

Si daca majoritatea viziunilor sunt în concordanta cu Scriptura si Traditia, exista si exceptii. Astfel, conform viziunilor:

- Parintii Maicii Sfinte (Ioachim si Ana) au mai avut o fiica -Maria Heli (pe care Evanghelia o numeste Maria lui Cleopa)- si abia dupa 20 de ani se naste Preacurata.

- Pe drumul Calvarului Isus a cazut de 7 ori (avertisment la cele 7 pacate capitale); or, Traditia vorbeste de 3 caderi, iar Evangheliile, de nici una!

Iata si câteva detalii:

  1. Date
    • În Templu - unde a fost prezentata Maria la 3 ani - mai erau 24 fetite.
    • La logodna cu Sf. Iosif, Maria avea 14 ani.
    • Vizita la Elisabeta o face împreuna cu Iosif; acesta ramâne la Zaharia doar 8 zile.
    • În Egipt, când Iosif a fost înstiintat de moartea lui Irod, Isus avea 5 ani; familia mai asteapta 2 ani, ca sa se limpezeasca lucrurile.
    • Sf. Iosif moare la 60 de ani, pe când Isus avea 29.
    • Biciuirea lui Isus au executat-o 6 oameni; aceasta a durat trei sferturi de ora.
    • Când cele 13 lovituri de ciocan i-au tintuit picioarele cu pironul, era ora 12 si un sfert.
    • Între cruci era o distanta cât sa treaca un cal cu calaret.
  2. Denumiri
    • Numele magilor de la Rasarit: Mensor, Theokuno si Sair.
    • Dupa fuga în Egipt, poposesc la Heliopolis, apoi se muta în Troia si, în fine, în oraselul Matarich.
    • Dupa moartea Sf. Iosif, bogatasul Levi din Capernaum le ofera o casa în afara orasului.
    • Pâna la Botezul lui Isus, Preacurata poposea adesea la matusa sa Maraha (sora Sfintei Ana) din Seforia.
    • La nunta din Cana Galileii, atât mirele Natanail (fiul unei vaduve din Nazaret) cât si mireasa erau rudenii de-alea Preacuratei.
    • Veronica (pe numele ei Serafia) era sotia lui Sirah, membru al Sinedriului; acesta, împreuna cu Iosif si Nicodim, fusese împotriva condamnarii lui Isus.
    • Primul comandant al garzii de executie a fost Abenador - botezat Ctesifon, iar al doilea, Casius - botezat Longinus (avea 25 de ani).
    • Tâlharul de-a stânga se numea Hesmas (cel din dreapta - dupa cum se stie - Dismas).
    • Dupa ce, timp de 7 ani, Petru fusese episcop de Antiohia, la 19 ianuarie 44 soseste la Roma, însotit de Martial si Apolinarie, precum si de servitorul Marcian. Aici fu primit de bogatasul Lentulus (tata a 12 copii) si se stabili în casa fruntasului roman Pudeus.
  3. Descrieri si portrete
    • Pestera din Viflaim avea mai multe încaperi; într-una din acestea era ieslea sapata în piatra. Ceva mai ascunsa, spre rasarit, se afla pestera cu mormântul Mahariei, doica lui Abraam; evreii o numeau Pestera Laptelui.
    • Preacurata era înalta de statura.
    • Casa din Nazaret avea trei încaperi, inclusiv atelierul.
    • Cana Galileii era un oras mic, frumos, pe coasta de apus a unui deal. Lânga sinagoga se afla o casa cu sali mari pentru serbari publice si nunti.
    • La intrarea triumfala în Ierusalim era prezenta si Preacurata, cu Maria mama lui Marcu, cu Veronica si alte cinci femei; Isus plângea...
    • Apostolul Ioan era de statura înalta, cu fata delicata, lunguiata, parul blond si capul descoperit.
    • În timp ce Preacurata era de o seninanate si frumusete cereasca, Maria Magdalena era total ravasita si tulburata ca o nebuna (Pe Golgota).
    • Cei sase oameni care l-au biciuit pe Isus aveau culoare tuciurie, parul cret, barba rara, de statura mai mici ca Isus. Erau ametiti de bautura. Facatori de rele, fugiti din partile Egiptului, în Ierusalim acestia se ocupau cu curatatul canalelor.
    • Urcând spre Golgota, Isus tinea crucea cu mâna dreapta, iar cu stânga îsi ridica haina ce-l împiedica la mers.
  4. Explicatii si corelatii
    • Omul a fost creat pentru a ocupa locul îngerilor cazuti.
    • Timpul venirii lui Mesia a fost conditionat de aparitia unei femei vrednice de a-i fi mama; nici pâna atunci, nici de atunci nu s-a gasit una atât de curata.
    • Printre cele 24 de fetite din Templu se afla si Serafia (în vârsta de 10 ani), cea care pe drumul calvarului a sters fata lui Isus cu marama, devenind astfel Veronica ("Vera Icon" = icoana adevarata).
    • În drum spre Viflaim, cer popas la o femeie gârbova, dar aceasta nu-i primeste; dupa 31 de ani, Isus avea sa o vindece.
    • Pe timpul fugii prin pustia Egiptului sfânta Familie poposeste între hoti; mai marele acestora le zise: "Amintiti-va de noi, pe unde veti fi!"... Copilul acestuia, Dismas, va deveni tâlharul de-a dreapta.
    • Sf. Iosif avea o inima buna si simtitoare; el nu era atât de tare în suferinte precum Preacurata. De aceea Dumnezeu l-a chemat la El, spre a-l cruta de suferintele insuportabile ce aveau sa urmeze.
    • La nunta din Cana Galileii, cuvintele lui Isus: "Ce mi-e mie si tie femeie! Înca nu a sosit ceasul meu!" a reprezentat un act solemn si nicidecum o mustrare pentru "Femeia" de care vorbeste Scriptura.
    • Dupa Înmormântarea lui Isus, Preacurata si celelalte femei se retrag în casa cinei, unde vin si ceilalti apostoli, împreuna cu Abenador. Din Vitania soseste Lazar, cu vaduva din Nain si cu Samariteanca Dina.
    • Claudia Procula, sotia lui Pilat, se ascunse în casa lui Lazar din Vitania; tânarul Stefan îi ducea din Ierusalim cele trebuincioase.
    • Dupa Înviere, Petru îl întreba pe Isus: "dar cu acesta ce va fi?", întrucât se gândea la suferintele ce urmau... iar Ioan era înca tânar.
    • Anania si Safira au murit (nebotezati!) din cauza ascunderii pretului mosiei, dar si ca exemplu pentru ceilalti; totusi ei nu s-au osândit.
    • Simon Magul, care se lepadase de credinta, întarâta poporul împreuna cu Saul, împotriva lui Stefan.
    • Locul mortii Maicii Sfinte trebuia sa ramâna incert, spre a nu fi adorata ca o zeita.(7)

Sfârsitul

Ultimul an de viata (1833), suferintele Ecaterinei se intensificara, dar în acelasi timp spori si iubirea. Într-o viziune înspaimântatoare i-au fost înfatisate, mai limpede ca oricând, strâmtorarile Bisericii. Dintr-odata se vazu pe sine încarcata cu propriile greseli. Se parea ca un monstru îngrozitor, ce voia sa ofere jertfe pentru pacatele altora. În aceasta stare, ea izbucnea, în culmea umilintei: "E adevarat, Doamne, ca sunt o mizerabila si pacatoasa dar, Domnul meu si Dumnezeul meu, eu sunt mireasa Ta si nu cred ca jertfa Ta si meritele Tale nu acopera toate pacatele mele. Nu, Doamne, nu voi pleca de lânga Tine pâna ce nu vei primi jertfa mea, caci Tu nu-ti închizi niciodata vistieria nemarginitelor Tale merite în fata celor ce Te roaga cu credinta!"

Parându-i-se ca Dumnezeu nu vrea s-o asculte, rugaciunea ei deveni si mai staruitoare... În cele din urma, a fost ascultata...(8)

Dar acest ultim an se scurgea în suferinte indescriptibile. Întrebata cum se mai simte, ea întredeschidea pleoapele, zâmbind:

- Iac-asa, cu dragile mele suferinte.

Ultimele sale cuvinte, strigate de 3 ori:

"Doamne Isuse, ajuta-ma! Doamne Isuse, vino!"

Era 9 februarie 1834.

Cu toate ca, în ajunul mortii, ceruse ca prohodul sa fie simplu, înmormântarea ei a fost un triumf. Nicicând nu s-a pomenit în Dulmen un cortegiu atât de lung si atâta lume la prohod.(9)

Dupa sase saptamâni se raspândise zvonul ca ramasitele pamântesti ale Ecaterinei au fost rascumparate cu 4000 de florini, dezgropate si transportate de catre un bogatas olandez. Facându-se cercetari, corpul ei a fost gasit intact, fara cea mai mica urma de stricaciune, împodobit cu semnele ranilor Mântuitorului.

Rugaciune

Sfânta Ecaterina, înzestrata cu darul viziunilor înca din frageda copilarie,

Mijloceste-ne si noua de la Dumnezeu darul de a avea mereu înaintea ochilor sufletului imaginea curata a vietii tale, spre mântuirea noastra. AMIN.

Note


1 Oare noi n-am primit daruri? (Nu neaparat iesite din comun!) Ce s-a ales de acestea?
2 Ni se par exagerate ascezele copilei. Totusi, o fi renuntarea chiar o nebunie?
3 Sa pastram si noi, în adâncul sufletului, un nucleu de pace; acolo nimic si nimenea sa nu poata ravasi!
4 Atentie la comuniunea - cel putin sufleteasca - cu cei ce sufera.
5 Mare dar, sa poti întelege acest fapt!
6 Sa cautam si noi - în toate - simplitatea!
7 Detaliile de mai sus au rolul de a ne incita nu atât la cunoasterea adevarului cât la trairea realitatii.
8 Una este a avea constiinta nimicniciei si alta a fi mizerabil!
9 Desigur, sfintii n-au nevoie de un atare triumf; în schimb noi, ceilalti, ne hranim cu firimiturile marelui ospat.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?flori=2
Vă rugăm să respectați drepturile de autor