www.profamilia.ro /sfinti.asp?padrepio=1
 
 SFIN?II 

Padre Pio - omul speran?ei
Renzo Allegri

achizitionare: 10.03.2003; sursa: Casa de Editura Unitas

I. PIETRELCINA: 25 MAI 1887

O familie de tarani - "Va ajunge mare si plin de noroc" -
"Mi s-a nascut oare un diavol?" - "Eram un butuc natâng" -
La patru ani primele neplaceri din partea Satanei

Lumea, când vorbeste despre Padre Pio, se gândeste automat la San Giovanni Rotondo, oraselul din tinutul Gargano unde capucinul cu stigmate a trait peste cincizeci de ani. Însa el s-a nascut la Pietrelcina, un sat din comuna Sannio, în provincia Benevento.

Adevaratul sau nume era Francesco Forgione, dar urmând un obicei al calugarilor capucini (ramas în vigoare pâna la Conciliul Vatican II), potrivit caruia, în momentul intrarii în Ordin, ca semn de completa renuntare la viata anterioara, candidatul îsi schimba prenumele si, în locul numelui de familie, îsi lua ca denumire localitatea de origine, Francesco Forgione a devenit si a ramas pentru totdeauna Padre Pio din Pietrelcina.

Acest sat de câmpie, aflat la o altitudine de trei sute cincizeci de metri deasupra nivelului marii, are origini foarte vechi. Istoricii atribuie începuturile sale perioadei romane, dar structura principala e formata în Evul Mediu, în jurul unui castel de baroni, care se mai afla înca pe o stânca enorma, denumita "morgione", înaltata la peste o suta de metri deasupra pârâului Pantaniello.

În jurul Castelului se întinde partea veche a satului, cu casele lipite de stânca, dând spre stradute înguste si întortocheate, pietruite pe jos. Casele sunt construite grosolan, abia varuite, zidurile, lipsite de podoabe, dezvelesc pietre butucanoase, bolovani, crapaturi.

Într-una din cele mai vechi case de acolo, la numarul 27 de pe ulicioara Storto Valle, miercuri, 25 mai 1887, s-a nascut Francesco Forgione. Era ora cinci dupa amiaza.

Casa unde viitorul Padre Pio a vazut lumina zilei avea o singura camera, de vreo treisprezece metri patrati, pe jos cu pamânt batatorit, cu tavanul din scînduri, si era luminata printr-o ferestruica de patruzeci de centimetri.

Tatal lui Francesco, Grazio, avea douazeci si sase de ani; mama, Maria Giuseppa Di Nunzio, douazeci si opt. Se casatorisera la 8 iunie 1881 si avusesera deja trei copii: Michele, 1882, Francesco, 1884 (care a trait doar nouasprezece zile), Amalia, 1885 (care a murit cu o luna înainte de nasterea lui Padre Pio). Vor urma Felicita, 1889, Pellegrina, 1892 si Grazia, 1894, care a devenit Sora Pia Brigidina.

Grazio Forgione, din Pietrelcina, era taran, având putin pamânt în proprietate, si pentru a-si întretine familia a fost obligat sa emigreze de doua ori în America. Cine l-a cunoscut îl descrie ca pe un barbat de statura medie, cu ochi vii, trup uscativ, vesel, puternic, istet, activ, concret, cu o vorbire sonora si dialectala, cu replici prompte, cu maniere fruste, grabite, si totodata cordiale. Era analfabet.

Maria Giuseppa Di Nunzio, si ea din Pietrelcina, era o femeie din popor, dar avea trasaturi de nobila. Prin tinut, lumea si-o aminteste având trupul zvelt, pasul elegant si, în ciuda saraciei lucii, totdeauna cu tinuta ordonata, purtând pe cap batista alba, dupa obiceiul taranesc, în fiecare zi cu haine curate.

Mamma Peppa, asa era numita Maria Giuseppa, îsi aminteste ca moasa aratându-i copilul i-a spus: "Peppa, micutul s-a nascut înfasurat într-un val alb si asta-i semn bun: va fi om mare si norocos".

Francesco a fost botezat în biserica taraneasca Sant'Anna, la ora sase, în ziua de 26 mai 1887, a doua zi dupa nastere. Ceremonia a fost oficiata de parintele econom Nicolantonio Orlando. Nou-nascutul a fost numit Francesco din dorinta exprimata de mama, foarte devotata fata de Sfântul din Assisi.

Din amintirile mamei si ale tatalui, se stie ca baiatul era sanatos si vioi. Ba chiar avea o voce rasunatoare si adesea tipa si noaptea, deranjând somnul odihnitor al bietului Grazio, care trebuia sa lucreze din greu toata ziua.

Într-o noapte, tatal si-a pierdut rabdarea. A luat copilul si l-a trântit în pat asa de tare încât a cazut pe jos. "Nu cumva mi s-a nascut în casa un diavol, în locul unui crestin?" striga. Sotia mânioasa si-a certat sotul si l-a ridicat pe copil. "Mi-ai omorât baiatul", a spus ea. Dar micutul nu patise nimic si din noaptea aceea n-a mai deranjat pe nimeni.

"Nu m-am jucat niciodata în viata mea", va spune într-o zi Padre Pio, amintindu-si copilaria, "eram un butuc natâng".

"Pe masura ce crestea", povestea Mamma Peppa, "nu facea prostii, nu avea toane, ne asculta mereu pe mine si pe tatal sau; în fiecare dimineata si în fiecare seara mergea în biserica la Isus si la Sfânta Fecioara. În timpul zilei nu iesea niciodata cu prietenii. Uneori îi spuneam: «Franci', mai iesi si tu la joaca». El refuza spunând: «Nu vreau sa merg cu ei pentru ca înjura»."

Potrivit marturiilor unor contemporani, Francesco era un copil calm, linistit, tinându-se departe de prieteni si joaca, fara a se salbatici, tacut, dar fara a fi un încrezut, extrem de retras. Se ruga adeseori.

Biografiile lui Padre Pio sunt pline de episoade edificante de pe vremea când înca era copil. Dupa atâta vreme, e greu de stabilit autenticitatea acelor fapte. În legatura cu unele a existat totusi o confirmare chiar din partea lui.

Nu prea vorbea despre sine. Ba chiar refuza sa relateze despre experientele lui spirituale. Dar superiorii sai, stiind ca într-o zi va fi util sa se cunoasca adevarul în legatura cu un subiect atât de delicat, au recurs la un fel de constrângere. L-au însarcinat pe parintele lui spiritual sa-i impuna, ca penitenta, sa raspunda la anumite întrebari. În fata solicitarii de "penitenta", Padre Pio n-a mai putut sa refuze. Avem deci foarte pretioase clarificari si confirmari în legatura cu multe episoade: calugarul le-a marturisit prin viu grai în fata conducatorilor sai spirituali, care apoi le-au asternut pe hârtie; pe altele le-a scris el însusi.

Din Jurnalul parintelui Agostino din San Marco in Lamis, care a fost unul din primii îndrumatori spirituali ai lui Padre Pio, s-a putut afla ca viitorul slujitor al lui Dumnezeu, înca din 1892, când avea doar cinci ani, îsi traia deja primele experiente carismatice. Extazele si viziunile erau atât de frecvente încât copilul le considera absolut normale.

A scris urmatoarele parintele Agostino din San Marco in Lamis în Jurnalul sau publicat în 1971, sub îngrijirea parintelui Gerardo Di Flumeri: "Extazele si viziunile au început la vârsta de cinci ani, când Francesco a avut gândul si sentimentul de a se consacra pentru totdeauna Domnului, si au fost de durata continua. Întrebat cum de le-a ascuns atâta vreme, a raspuns nevinovat ca nu le dezvaluise pentru ca le credea lucruri obisnuite, care li se întâmpla tuturor fiintelor. De fapt, într-o zi mi-a spus cu naivitate: «Dar dumneavoastra n-o vedeti pe Sfânta Fecioara?». La raspunsul meu negativ, el a adaugat: «Spuneti asta din sfânta umilinta».

Viziunile nu erau numai cu îngeri si sfinti, ci si cu demoni. Parintele Benedetto din San Marco in Lamis a notat urmatoarele: "Chinurile diabolice au început la vârsta de circa patru ani. Diavolul aparea sub înfatisari oribile, adesea amenintatoare, înspaimîntatoare. Era o suferinta care nici noaptea nu-l lasa sa doarma". Însusi Padre Pio povestea: "Mama stingea lumina si o multime de monstri ma înconjurau, iar eu plângeam. Aprindea lumina, iar eu taceam pentru ca monstrii dispareau. Din nou o stingea, iar eu din nou începeam sa plâng din cauza monstrilor."

Don Nicola Caruso, unul dintre preotii din Pietrelcina, a scris: "De mai multe ori, Francesco mi-a spus ca, atunci când se întoarce acasa de la scoala, gaseste în prag un barbat îmbracat în straie de preot care nu-l lasa sa treaca. Atunci Francesco se roaga; apare un baiat descult care face semnul crucii si preotul dispare. Francesco, senin, intra în casa."

Pentru a învinge teama de monstri si de viziuni amenintatoare, Francesco se supunea unor penitente absurde pentru vârsta lui. O vecina a marturisit ca, la vârsta de noua ani, Francesco se juca putin, dar citea carti pioase, asculta Liturghia si, cazând la întelegere cu paracliserul, se lasa încuiat în biserica, rugându-l sa nu spuna nimic nimanui si îi stabilea o ora la care sa vina pentru a-i da drumul.

Mama lui Padre Pio a povestit ca într-o zi l-a surprins pe Francesco, pe când avea vreo noua ani, în timp ce se flagela, în spatele patului, cu un lant de fier. L-a implorat sa termine, dar el continua. L-a întrebat: "Fiul meu, de ce te lovesti astfel?" Iar Francesco i-a raspuns: "Trebuie sa ma lovesc asa cum evreii l-au lovit pe Isus si i-au însângerat spatele".

Don Giuseppe Orlando, un alt preot din Pietrelcina, îl certa pe Francesco pentru ca "în loc sa doarma în patutul pregatit cu iubire de catre mama lui, se întindea pe jos, punând o piatra la capatâi".

Într-o zi din 1896, Grazio Forgione a vrut sa-l duca pe fiul sau Francesco în pelerinaj la sanctuarul din San Pellegrino, la Altavilla Irpina, care se afla la douazeci si sapte de kilometri de Pietrelcina. Au plecat dimineata devreme, calare pe catâr. Sanctuarul era foarte aglomerat, pentru ca era zi de târg. Ajungând în sat, au legat catârul la un han si au intrat în biserica. Dupa ce si-a terminat rugaciunile, Grazio Forgione i-a spus fiului sau ca era timpul sa se întoarca, dar baiatul i-a cerut sa mai ramâna putin.

Alaturi de Francesco era o femeie sarmana, care tinea în brate un copil diform si se ruga plângând pentru a obtine îndurarea divina. Francesco o privea emotionat si plângea si se ruga împreuna cu ea. La un moment dat, femeia, poate obosita de rugaciune, exasperata, a ridicat copilul în aer si l-a aruncat pe altar strigând: "De ce nu vrei sa mi-l vindeci?". În biserica s-a asternut o clipa linistea, apoi s-a auzit un strigat de bucurie: copilul se ridicase în picioare, complet sanatos.

Aceasta situatie l-a impresionat foarte puternic pe micul Francesco. Atunci când, la maturitate, o evoca, ochii i se umpleau de lacrimi.

În ciuda episoadelor cu evident caracter carismatic, Francesco Forgione era si un baiat ca toti ceilalti.

În marturiile care ni s-au pastrat, se citesc multe episoade de viata normala, ba chiar unele aventuri. Când Francesco avea vreo noua ani, trebuia sa duca în fiecare zi la pascut doua oi. Pe câmp se întâlnea cu un alt pastoras, Luigi Orlando, putin mai tânar decât el. Cei doi prieteni se jucau adesea luându-se la trânta. "Francesco era aproape totdeauna mai tare", povestea Orlando. "O data am cazut amândoi si m-a lipit cu umerii de pamânt. Atunci eu, încercând sa-l rastorn, am spus o înjuratura. Reactia lui Francesco a fost imediata: s-a smuls si a luat-o la fuga. El n-a spus niciodata cuvinte urâte si n-a vrut nici macar sa le auda."

Pe la zece ani, Francesco a facut o pozna care a îngrijorat-o foarte mult pe mama sa. De aproape o luna era bolnav la pat si nu reusea sa se vindece. Într-o dimineata, mama trebuia sa mearga la seceris. Înainte de a pleca, a pregatit o farfurie imensa cu ardei prajiti: jumatate era destinata pentru muncitorii de la câmp, iar cealalta a fost pusa în bufet pentru a doua zi. Iesind din casa, l-a rugat pe micul Francesco sa nu se scoale din pat si sa-si ia medicamentele.

Ramânând singur, Francesco, îmbiat de mirosul de ardei prajiti, s-a ridicat si clatinându-se, dupa cum povestea el însusi, s-a dus în bucatarie, i-a luat din bufet si i-a mâncat aproape pe toti. Apoi s-a întors în pat si a adormit. Mama, la întoarcere, l-a gasit lac de sudoare si mai rosu decât ardeii pe care îi mâncase. Îndata ce si-a dat seama ce s-a întâmplat, s-a speriat si a chemat medicul. Dar, din fericire, ardeii, în loc sa agraveze boala, i-au curatat intestinul baiatului, care a doua zi nu mai avea febra.

Într-o zi, în timp ce se vorbea despe fum si fumatori, Padre Pio a povestit: "Aveam cam zece ani când unchiul Pellegrino m-a trimis sa-i cumpar un trabuc toscan si o cutie de chibrituri. Am mers în goana si, la întoarcere, m-am oprit la pârâul Pantaniello. «Sa vedem ce gust are fumul asta», mi-am spus în sinea mea; am luat un chibrit si am aprins trabucul. Dar, dupa prima gura de fum, mi s-a întors stomacul pe dos. Mi se parea ca se învârte pamântul cu mine. Când mi-am revenit, m-am întors la ferma si i-am povestit totul unchiului meu care, în loc sa ma certe, a izbucnit în hohote mari de râs. De atunci am asezat un zid între mine si fumat".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?padrepio=1
Vă rugăm să respectați drepturile de autor