www.profamilia.ro /sfinti.asp?padrepio=24
 
 SFIN?II 

Padre Pio - omul speran?ei
Renzo Allegri

achizitionare: 10.03.2003; sursa: Casa de Editura Unitas

XXIV. SUPUNEREA EROICA

O "dezmintire" suspecta - "Memorialul" revelator -
Adevarata poveste a celor trei testamente -
O minune si pentru Padre Pio - Durerile ultimilor ani

Prin esecul prezentarii "cartii albe" în apararea lui Padre Pio la O.N.U. de catre un grup de prieteni ai calugarului, Capucinii si Sfântul Oficiu au câstigat înfruntarea. Cel putin din punct de vedere publicitar. De fapt, campania de presa în favoarea parintelui, sustinuta de acest grup, era, prin reflex, ostila si nociva pentru Ordin si Biserica. Acum însa totul se terminase. Capucinii si Sfântul Oficiu îsi faceau totusi griji pentru judecata pe care urma s-o dea istoria. Din punctul lor de vedere, actionasera mereu pentru binele parintelui si voiau sa aiba dovezi în aceasta directie. S-au gândit sa-i ceara o declaratie scrisa lui Padre Pio, fiind siguri ca, pus în fata unui asemenea document, nimeni nu le-ar fi criticat faptele. La data de 14 decembrie 1964, Padre Pio a scris urmatoarea declaratie:

"De mult timp presa publica vesti fanteziste despre situatia mea, în sensul ca as fi supus unor constrângeri si persecutii din partea autoritatilor ecleziastice. În fata lui Dumnezeu simt nevoia si datoria de a deplânge existenta acestor vesti care sunt false si de a declara ca ma bucur de libertate în exercitarea atributiilor mele si nu stiu sa am dusmani sau persecutori. Ba dimpotriva, ma bucur sa afirm public faptul ca întâlnesc la superiorii Ordinului meu si la autoritatile Bisericii întelegere, sprijin si protectie si nu am nevoie de alti aparatori în afara lui Dumnezeu si a reprezentantilor sai legitimi.

Acestea le scriu de dragul adevarului si al justitiei, pentru a evita neîntelegerile ce umbresc sufletele si prestigiul Bisericii si îmi întristeaza spiritul care nu vrea altceva decât binele tuturor si glorificarea Domnului".

Textul i-a fost imediat oferit presei, care l-a publicat cu mare vâlva. Acest document, intrat în istorie ca "dezmintirea" lui Padre Pio împotriva presupuselor persecutii, nu are totusi o mare valoare. De fapt, parintele s-a limitat la a copia ceea ce îi pregatisera altii, dupa cum aflam dintr-o lunga scriere a parintelui Clemente din Santa Maria in Punta, aparuta imediat dupa moartea lui Padre Pio.

În august 1963, parintele Clemente fusese numit Administrator Apostolic în provincia calugareasca Foggia. În fata Sfântului Scaun, era raspunzator de buna purtare a clericilor, si mai ales a celor de la San Giovanni Rotondo. Trebuia, în plus, sa aiba grija ca în manastirea Santa Maria delle Grazie sa fie aplicate si respectate sanctiunile impuse dupa vizita monseniorului Carlo Maccari în 1960.

Lui Padre Pio, acest confrate nu-i era foarte pe plac. O recunoaste însusi parintele Clemente, scriind cu sinceritate în memorialul sau: "A trebuit sa-l îndepartez, la ordinul Sfântului Oficiu, pe parintele Eusebio din Castelpetroso, care de ani buni îl ajuta pe Padre Pio. Actiunea nu i-a fost pe plac parintelui, si e usor de înteles motivul. Bolnav, aproape neputincios în miscari, avea tot timpul nevoie de ajutor, chiar si pentru necesitatile cele mai intime. Cu parintele Eusebio se întelegea bine, avea deplina încredere în el, îi era greu sa se obisnuiasca de-acum cu altcineva. Poate ca din aceasta stare sufleteasca au izvorât cuvintele grele pe care mi le-a adresat într-o zi. Dupa ce m-a întrebat ce caut la San Giovanni Rotondo, a adaugat ca are multe sa-mi spuna, dar se stapâneste în prezenta celorlalti calugari. Apoi a zis ca de fiecare data când vin la San Giovanni Rotondo îl întristez".

Ideea de a obtine o "dezmintire" scrisa de Padre Pio în legatura cu presupusele sale persecutii dateaza din ianuarie 1964. În memorialul sau din 1969, parintele Clemente a scris: "La 3 ianuarie 1964, îi cer lui Padre Pio, din partea conducatorului general, sa intervina în mod eficient pentru a apara Ordinul Capucin, confruntat cu o violenta campanie de presa denigratoare. Îmi raspunde ca ar face cu placere ceea ce i se cere, daca ar fi liber. «As vrea, pur si simplu», spune, «sa fiu considerat ca orice alt calugar capucin». Cere pe urma un document cu autoritate, care sa le fie prezentat denigratorilor".

Raspunsul lui Padre Pio constituie o confirmare a faptului ca persecutiile existau. El se simte "discriminat", ar dori sa fie tratat ca orice alt calugar. Cere un "document cu autoritate" pentru denigratori. Cu alte cuvinte, sustine ca o declaratie a sa n-ar ajuta cu nimic, întrucât s-ar împotrivi evidentei situatiei, pe care toti o cunosc.

Parintele Clemente n-a insistat. Un an întreg n-a revenit asupra subiectului. În decembrie, a pregatit alaturi de conducatorii Sfântului Oficiu o noua interventie în acest scop. A scris în memorialul sau urmatoarele: "În seara de 11 decembrie, dupa un apel telefonic dispretuitor al lui Emanuele Brunatto, care îsi exprima intentia de a continua campania defaimatoare angajata de revista sa "Franciscus", a avut loc o întâlnire la Sfântul Oficiu, în apartamentul cardinalului Ottaviani: gazda, monseniorul Pietro Parente si subsemnatul am considerat ca ar fi fost de mare ajutor pentru cauza cea dreapta o condamnare explicita a campaniei defaimatoare, din partea lui Padre Pio. Declaratia trebuia sa-i fie solicitata parintelui ca un serviciu, si nu ca o obligatie".

În timpul noptii, secretarul Sfântului Oficiu a pregatit textul, iar în ziua urmatoare i l-a înmânat parintelui Clemente, dupa cum ne informeaza el însusi în memoriile sale: "La 12 decembrie, monseniorul Parente îmi citeste textul pregatit la sugestia cardinalului Ottaviani, pentru a-i fi prezentat lui Padre Pio, în eventualitatea ca ar accepta sa redacteze declaratia. În plus, monseniorul Parente îmi spune ca s-a renuntat la ideea de a trimite un ofiter al Sfântului Oficiu la San Giovanni Rotondo, pentru a-i face propunerea lui Padre Pio, si ca sarcina respectiva îmi este încredintata mie".

Parintele Clemente a parasit Roma, a dat fuga la San Giovanni Rotondo. La 14 decembrie, a luat legatura cu parintele: "În sacristia vechii biserici, îl informez pe Padre Pio despre insultele din presa si în special despre revista lui Brunatto si îl întreb, în numele cardinalului Ottaviani, daca este de acord sa faca ceva în folosul Ordinului si al Bisericii. Adeziunea lui Padre Pio este imediata. «Dati-mi un text si îl semnez cu placere», spune. Îi citesc atunci textul pregatit de monseniorul Parenti, pe care el îl aproba".

Cererea îi fusese adresata "în numele cardinalului Ottaviani" si "în folosul Ordinului si al Bisericii": ar fi putut oare Padre Pio sa nu fie pe data de acord? Ulterior, multora dintre fiii sai spirituali, în schimb, urma sa le spuna ca acea declaratie îi fusese impusa.

Sfântul Oficiu s-a comportat în acelasi mod si în cazul testamentului lui Padre Pio. În ziua de 4 octombrie 1960, la doua luni dupa inspectia monseniorului Maccari, parintele redactase urmatorul document: "Subsemnatul Padre Pio din Pietrelcina, cu numele de mirean Francesco Forgione, prin prezentul testament olograf doresc sa numesc ca mostenitor universal al actiunilor Societatii pe Actiuni Imobiliare Casa de Alinare a Suferintei, al valorilor, banilor sau bunurilor apartinând Casei de Alinare a Suferintei din San Giovanni Rotondo si aflându-se pe numele meu personal, prin aprobarea suverana a Sfintiei Sale Papa Pius al XII-lea, de slavita amintire, ca si al oricarui alt bun care, în virtutea amintitei aprobari, mi-ar apartine în vreun fel în momentul mortii, acea Persoana juridica pe care Sfântul Scaun, cu scopul de a asigura continuitatea numitei Case de Alinare a Suferintei, o va constitui la San Giovanni Rotondo".

E clar ca aici este vorba de o Persoana juridica ce trebuie constituita la San Giovanni Rotondo. Acest testament i-a fost înmânat de Padre Pio comandorului Angelo Battisti, fiul sau spiritual si timp de unsprezece ani administrator al Casei de Alinare a Suferintei. Sfântul Oficiu stia de existenta acestui document si dorea sa-l vada. Parintele Clemente a scris în memorialul sau: "19 februarie 1964. Îl întreb pe Padre Pio unde se afla testamentul sau si adaug ca nu se afla în posesia Secretariatului de Stat. Spune ca îl va întreba pe comandorul Battisti. Însa în cazul în care s-ar fi pierdut, se declara gata de a scrie un altul, copiind un text care i s-ar da".

Au trecut trei luni, apoi testamentul a fost gasit. Parintele Clemente a scris: "6 mai 1964. Testamentul era la comandorul Battisti, închis într-un seif la Casa de Alinare a Suferintei.

Ca urmare a interesului meu, l-a predat Secretariatului de Stat. Însa, fiind considerat incomplet, i s-a cerut lui Padre Pio sa-si rescrie testamentul si au fost pregatite doua texte, pe care la 6 mai i le înmânez. Acceptându-le, îmi cere sa le copieze atunci când va putea, din cauza mâinii. Îi spun ca nu e nici o graba si îl rog sa pastreze secretul si sa-mi predea totul mie.

8 mai. Padre Pio îmi da sa citesc rândurile pe care le-a scris, pentru a afla daca totul e în regula.

11 mai. Padre Pio îmi înmâneaza tot ce a scris. Nu a copiat un singur text, ci pe amândoua".

Aceasta atitudine a parintelui care copiaza ambele texte primite din partea Sfântului Scaun e foarte elocventa. El facuse deja testamentul "sau" si nu avea de gând sa-l schimbe. Daca celorlalti acel testament nu le convenea, atunci n-aveau decât sa faca asa cum considerau mai bine, dar fara a implica sau a pretinde ca implica vointa sa. De aceea, recopiaza ambele texte, cu aceeasi data. Iata cele doua testamente: Testamentul A: "Numesc Sfântul Scaun, si prin aceasta pe Sfântul Pontif pro tempore, mostenitor universal al tuturor bunurilor mobile si imobile ce-mi apartin, sau care mi se cuvin, sau care ma implica, inclusiv bunurile având un alt titular decât numele meu, ca de exemplu «Ctitoria lui Padre Pio din Pietrelcina, Casa de Alinare a Suferintei, San Giovanni Rotondo».

Prin prezenta revoc orice alta dispozitie testamentara a mea.

11 mai, San Giovanni Rotondo, 1964, Padre Pio din Pietrelcina, Forgione Francesco".

Testamentul B: "Numesc Sfântul Scaun, si prin aceasta pe Sfântul Pontif pro tempore, legatar al tuturor valorilor (titluri, sume lichide, credite etc.) apartinându-mi, sau care mi se cuvin, sau pe care le-am primit, care în clipa mortii mele s-ar afla la Institutul de Initiative Religioase Vatican, pe numele meu sau pe numele: «Ctitoria lui Padre Pio din Pietrelcina, Casa de Alinare a Suferintei, San Giovanni Rotondo».

Prin prezenta revoc orice alta dispozitie testamentara a mea cu privire la valorile mentionate.

11 mai, San Giovanni Rotondo, 1964, Padre Pio din Pietrelcina, Forgione Francesco".

În timp ce se petreceau acestea, sanatatea lui Padre Pio se înrautatea. Se poate spune ca toata viata n-a avut nici o zi lipsita de suferinte fizice, dar, o data cu trecerea anilor, la obisnuitele si misterioasele boli se adaugau necazurile batrânetii.

Trupul lui era deja o ruina si doar o vointa de fier îl mai tinea în picioare. Avea dese si grave crize de astm bronsic, care amenintau sa-l sufoce. De multe ori îl cuprindea ameteala, încât îsi pierdea echilibrul si se prabusea. Uneori era obligat sa ramâna în pat si sa renunte la celebrarea Liturghiei. Dar acest lucru s-a întâmplat rar, pentru ca Padre Pio avea un înalt simt al datoriei. Într-o zi, când nu se mai putea tine pe picioare, a chemat doi confrati si le-a spus: "Hai sa-l dati jos din pat pe lenesul asta!", si i-a rugat sa-l conduca la confesional.

În 1959, s-a îmbolnavit grav. La 25 aprilie, a cazut la pat. Au venit degraba medicii sai, care au ramas uluiti si înspaimântati. La 2 iunie, întrucât situatia i s-a înrautatit, a avut loc o consfatuire între profesorii Pontoni si Gasbarrini. La 30 iunie, o alta consfatuire între profesorii Gasbarrini, Pontoni, Valdoni si Toniolo. Raspunsul a fost unanim: tumoare maligna pulmonara. Lui Padre Pio îi mai ramâneau câteva luni de viata. Starea lui s-a agravat ulterior. În august, s-a întâmplat un lucru extraordinar, care nu poate fi explicat daca nu admitem o interventie supranaturala.

"În acea perioada", povesteste parintele Mario Mason, iezuit, întemeietor al "Miscarii euharistice mariane", "calatoream prin Italia ducând în fiecare oras statuia Fecioarei de la Fatima, care vizitase deja lumea întreaga. Am intrat în Italia tocmai la 25 aprilie, în ziua în care Padre Pio se îmbolnavise. La Foggia am ajuns pe 5 august. De aici, trebuia sa mergem la Benevento pentru doua zile, dar episcopul orasului, batrân si bolnav, era nehotarât. Spunea ca orasenii plecasera deja cu totii în vacanta si ca urma sa vina putina lume la ceremoniile religioase. De aceea, ne-am hotarât sa întârziem sosirea la Benevento si sa ne oprim o zi la San Giovanni Rotondo.

Eu stiam ca la 10 august era aniversarea hirotonirii lui Padre Pio, iar la San Giovanni Rotondo veneau deja multi pelerini. Urma sa fim asadar întâmpinati de o mare multime, si chiar asa s-a întâmplat.

Am ajuns în orasul lui Padre Pio în seara de 5. De-a lungul întregii nopti, lumea a venit în numar foarte mare sa se roage în fata statuii Fecioarei, pentru a cere vindecarea calugarului. Spre ora zece, în dimineata urmatoare, împreuna cu pilotul care transporta în elicopter statuia Sfintei Fecioare, mecanicul si câtiva misionari, am mers sa-l vizitam pe Padre Pio în chilia sa. Clericii care îl asistau ne-au rugat sa nu-l obosim. L-am gasit întins în pat, leoarca de sudoare si gâfâind. I-am spus: «Parinte, binecuvântati-ne si spuneti-mi un cuvânt pe care sa-l transmit pelerinilor ce vin sa se roage Sfintei Fecioare». Cu mare efort si voce subtire, Padre Pio mi-a raspuns: «Dumnezeu sa va binecuvânteze pentru binele pe care îl faceti Bisericii si Italiei. Spuneti-le oamenilor sa aplice în viata faptele bune pe care Fecioara li le inspira».

Spre amiaza, când în biserica era putina lume, Padre Pio a fost adus pe targa în fata statuii Fecioarei din Fatima, ca s-o poata vedea. A ramas câteva clipe absorbit în rugaciune, iar apoi a fost dus la loc în chilia sa.

La ora 14, am plecat din San Giovanni Rotondo. Îndata ce elicopterul s-a înaltat de la pamânt, i-am spus pilotului sa ocoleasca de doua ori complexul de cladiri ce cuprind ctitoria lui Padre Pio, iar apoi am pornit drept spre Foggia. Când eram deja departe, am simtit o rugaminte ciudata si puternica, de parca Padre Pio ma chema. I-am spus pilotului: «Întoarce-te din drum, porneste spre biserica si opreste-te deasupra manastirii». Capitanul a executat ordinul. Ajunsi exact la punctul unde stiam ca, sub noi, se afla chilia parintelui, ne-am oprit în aer câteva clipe. Dupa cum mi s-a relatat ulterior, Padre Pio, auzind zgomotul elicopterului, s-a rugat astfel: «Sfânta Fecioara, când ai venit în Italia m-ai doborât la pat cu boala asta: acum pleci si ma lasi tot asa?».

Abia terminase de pronuntat aceste cuvinte si a fost cuprins de un tremur puternic în tot trupul. Calugarii de lânga el s-au înspaimântat si au crezut ca e pe moarte. Dar ciudatul fenomen a tinut doar cîteva secunde, apoi Padre Pio s-a simtit deodata bine. Chipul îi devenise trandafiriu, respiratia normala, regulata. A spus ca nu mai simte vreo durere, ca i-au revenit puterile si ca vrea sa se ridice din pat. Au fost imediat convocati medicii. Calugarul a fost minutios consultat: din boala sa îngrozitoare nu mai ramasese nici urma. Doua zile mai târziu, Padre Pio relua celebrarea Liturghiei, spovedirea si întâlnirile cu credinciosii".

Într-o scrisoare trimisa la 13 august în acel an unui fiu spiritual, Padre Pio a confirmat miraculoasa si neasteptata sa vindecare, obtinuta prin intermediul Fecioarei din Fatima: "Multumeste-i, în numele meu, Fecioarei", a scris, "tocmai în ziua plecarii ei de aici, m-am vindecat".

Nu înseamna ca aceasta refacere miraculoasa i-ar fi îmbunatatit cu mult starea sanatatii. El a putut sa-si reia activitatea, dar necazurile si suferintele au continuat.

În 1962, a început sa aiba mari probleme de vedere, încât a trebuit sa fie scutit de rostirea Ceaslovului. Câtiva ani mai târziu, au aparut grave tulburari la picioare, care nu-l mai sustineau. Se plângea ca nu le simte. În 1966, i s-a permis sa celebreze Liturghia asezat. În anul urmator, a început sa foloseasca un scaun cu rotile, pentru a se deplasa dintr-un loc în altul al manastirii. Crizele de astm i-au provocat apasari toracice, tahicardie, transpiratie rece, insuficienta respiratorie. Avea de asemeni dureri de artrita la genunchi si la sale.

În ultima vreme, a fost chinuit si de suferinte spirituale. Avea viziuni demonice, provocate de puterile raului. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1964, în chilia lui s-a auzit o bubuitura. Calugarii, venind în goana, l -au gasit rasturnat pe jos si ranit la arcada. Unui confrate care îl ajuta, într-o zi, referindu-se la spiritele demonice, i-a zis: "Nu ma lasa nici o clipa în pace". Si, cu alt prilej, înspaimântat de viziuni groaznice, i-a spus parintelui Alessio: "Daca tu ai fi vazut ce-am vazut eu, ai fi murit".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?padrepio=24
Vă rugăm să respectați drepturile de autor