www.profamilia.ro /sfinti.asp?vieti=177
 
 SFIN?II 

Vie?ile sfin?ilor
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Beda Venerabilul (672-735)
preot oi înva?ator al Bisericii

25 mai (calendarul latin)

Numele Beda în limba saxona înseamna rugaciune. Sfântul Beda, «parintele înva?amântului englez» - cum l-a numit istoricul Burke, - a murit la virsta de 63 de ani în manastirea din Jarrow, Anglia, dupa ce a dictat ultima pagina a ultimei sale car?i oi a recitat rugaciunea «Gloria Pairi»: «Slava Tatalui, oi Fiului oi Sfântului Duh, precum era la început, oi acum, oi pururea oi în vecii vecilor. Amin».

Era ajunul sarbatorii Înal?arii Domnului, 25 mai 735. «Am trait destul - spunea atunci când a sim?it ca se apropie moartea - oi Dumnezeu mi-a harazit o via?a buna». Beda, nascut în 672 dintr-o familie de simpli muncitori, oi-a desavîroit forma?ia sufleteasca oi culturala în doua manastiri benedictine, din Wearmouth oi din Jarrow, unde a fost sfin?it preot la vîrsta de 22 de ani.

Cele mai mari satisfac?ii ale vie?ii sale au fost exprimate de el în trei cuvinte: discere, docere, scribere: sa cunoasca el însuoi, sa înve?e pe al?ii oi sa scrie. Cea mai mare parte a operelor sale scrise au în vedere înva?amântul. A scris mult în domeniul filozofiei, istoriei, aritmeticii, gramaticii, astronomiei, muzicii, medicinei, urmând astfel exemplul spaniolului Isidor de Sevilia. Dar mai presus de toate, Sfântul Beda este un teolog care îoi expune cunootin?ele într-un limbaj curgator oi limpede, pe în?elesul tuturor. El este unul dintre parin?ii culturii ce a urmat dupa dânsul, exercitând, prin ocoala din York oi prin ocoala lui Carol cel Mare, o influen?a hotarâtoare asupra întregii culturi europene.

Între monumentele cele mai însemnate ale istoriografiei se afla cartea sa «Historia ecclesiastica gentis Anglorum» - «Istoria bisericeasca a neamului englezilor»; pentru aceasta lucrare a meritat sa fie proclamat, în Sinodul de la Aquisgrana (Aix-la-Chapelle, astazi Aachen, Germania), în 836, «venerabilis et modernis temporibus doctor admirabilis», «venerabil oi admirabil înva?ator pentru veacul nostru». El însuoi ?inea sa se numeasca: «historicus verax», istoric al adevarului, conotient ca a facut un mare serviciu cunoaoterii adevarului. Îoi încheie marea sa opera istorica cu aceasta rugaciune : «Te rog, Isuse al meu, care mi-ai dat harul sa ma adap cu nespusa bucurie din cuvântul în?elepciunii tale, ajuta-ma cu mila ta ca într-o zi sa ajung la Tine, izvor al în?elepciunii, oi sa privesc cu nesa? fa?a ta».

Papa Grigore al II-lea l-a chemat la Roma, dar Beda l-a implorat sa-l lase în singuratatea atât de activa a manastirii din Jarrow, de care nu s-a departat decât câteva luni, pentru a pune bazele ocolii din York; din aceasta ocoala avea sa iasa mai tîrziu celebrul Alcuin, maestru la Curtea lui Carol cel Mare, oi fondator al primului centru de înva?amânt din Paris.

Dupa ce, la rugamintea secretarului, a dictat ultima pagina din «Comentarium in loannem» - «Comentariu asupra Evangheliei Sfântului loan» - îi zise calugarului care terminase de scris: «acum ridica-mi capul oi ajuta-ma sa-mi pot întoarce ochii spre locul sfânt unde îmi faceam rugaciunea, deoarece simt ca ma cuprinde o fericita bucurie». Au fost ultimele sale cuvinte. Una din marele comete ale desavâroirii umane se desparte de planeta noastra, dupa ce ne-a aratat ca Domnul este Dumnezeul otiin?elor.

adaptare dupa "Vie?ile Sfin?ilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?vieti=177
Vă rugăm să respectați drepturile de autor