www.profamilia.ro /sfinti.asp?vieti=182
 
 SFIN?II 

Vie?ile sfin?ilor
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Ioan Gualberto (?-1073)
12 iulie (calendarul latin)

Între comorile de arta oi spiritualitate ale oraoului Floren?a, "oraoul florilor" din partea de nord a Italiei, se afla oi biserica numita "San Miniato al Monte", veche ctitorie a calugarilor benedictini; în ea se pastreaza cu venera?ie un crucifix foarte pre?uit oi admirat de localnici oi vizitatori, nu pentru valoarea artistica, ci pentru faptul ca în fa?a lui cavalerul Ioan Gualberto a pornit pe drumul care avea sa-l transforme în sfântul Ioan Gualberto.

Ioan era fiul mai mic al familiei Gualberto Vidomini, familie nobila oi bogata, dar lovita de o grea durere: copilul întâi nascut, fratele mai mare al lui Ioan, fusese ucis în floarea vârstei de un alt cavaler. Onoarea familiei oi obiceiul timpului cereau ca cineva din familia victimei sa razbune crima prin crima; Ioan, stapân pe meoteougul armelor, se obliga sa împlineasca el aceasta datorie de onoare. Dupa o cautare zadarnica de mai multe luni, într-o zi de Vinerea Mare, venind dinspre munte pe un drum îngust marginit de o prapastie, înainte de a intra în orao se întâlneote fa?a în fa?a cu cavalerul ucigao. Acesta, dându-oi seama ca nu mai era cu putin?a sa scape de sabia deja scoasa din teaca, cade în genuchi oi întinde larg mâinile tremurânde. Pe pamântul pietros se proiecteaza umbra unei cruci; în ochii lui Ioan apare deodata muntele Golgota oi Rastignitul din Vinerea Paotelui îndreapta spre el o privire plina de bunatate, iertatoare. Încet îoi întoarce sabia în teaca, oi parca purtat de o mâna nevazuta coboara de pe cal, se apropie de cel care-i luase via?a fratelui sau, îl ridica de la pamânt oi-l îmbra?ioeaza în semn de iertare. Nu a mai putut rosti nici un cuvînt. Cu inima batând puternic, se îndreapta spre biserica San Miniato al Monte, intra oi se arunca în genunchi la picioarele Sfintei Cruci. Biografii contemporani ai sfântului afirma ca în acel moment chipul lui Cristos de pe cruce oi-a miocat capul în semn de mul?umire oi a aprobat. O pace dulce i-a cuprins sufletul oi întreaga fiin?a; atunci a sim?it în adâncul inimii chemarea de a parasi via?a plina de ura, amagire oi stricaciune a lumii. ai a raspuns cu hotarâre: "Da! Iata, vin, Doamne, sa fac voia Ta".

Cu toata împotrivirea familiei, oi mai ales a tatalui, împotrivire cu totul fireasca oi de în?eles, Ioan cere sa fie primit în manastirea benedictinilor din apropierea bisericii San Miniato al Monte. Aici începe ucenicia vie?ii monahale cu sinceritate oi daruire totala; se gândea fericit ca a gasit locul unde nu va mai fi atins de ademenirile ucigatoare ale rauta?ii oi degradarii morale. În curând însa observa ca oi între zidurile manastirii se strecoara multe dintre slabiciunile oi pacatele lumii. În mod deosebit, setea de cîotig ajunsese sa scoata la vânzare pâna oi lucrurile sfinte, oi diferite func?iuni bisericeoti, constituind pacatul grav ai simoniei. Sentimentul cavaleresc al drepta?ii oi onoarei, precum oi respectul pentru sfin?enia serviciilor divine, l-au determinat sa protesteze împotriva unei alegeri frauduloase de Episcop, oi de abate al manastirii. Aceasta atitudine i-a atras mari neplaceri, care l-au determinat sa paraseasca manastirea.

Dornic de a gasi un loc de reculegere, s-a îndreptat spre padurea de la poalele mun?ilor Apenini, pe malul rîului Arno, în valea numita Vallombrosa. În urma lui au mai venit câ?iva tineri mâna?i de aceleaoi gânduri sfinte; împreuna ei au pus temeliile uneia dintre cele mai vestite manastiri ale evului mediu: manastirea benedictina de la Vallombrosa. La început a fost o casa mare, rustica, construita din lemn oi tencuita cu var; în ea oi-au gasit adapost tot mai numerooi cavaleri care alergau acolo atraoi de sfin?enia incoruptibilului Ioan oi hotarâ?i ca oi el sa lupte împotriva simoniei.

La Vallombrosa, luxul, ambi?ia, simonia, erau necunoscute; cei care bateau la poarta manastirii oi rugau sa fie primi?i, erau trimioi mai întâi sa aiba grija de porci un timp destul de îndelungat, mai ales daca veneau din rândul nobilimii; era perioada de proba a sincerita?ii oi hotarârii lor. Ioan Gualberto, din partea sa, nu a voit niciodata sa devina preot oi a refuzat orice fel de func?ie de conducere. Încetul cu încetul, sufletul proaspat oi viguros al vie?ii spirituale de la Vallombrosa a început sa patrunda în manastirile oi institu?iile bisericeoti din Floren?a; autorita?ile oraoului au hotarât sa încredin?eze cheile tezaurului oi sigiliul Republicii în grija oi paza calugarilor forma?i la ocoala lui Ioan Gualberto. Lupta pe care el o ducea împotriva alergarii nesocotite dupa avere oi onoruri a ajuns sa fie cunoscuta oi admirata de întreaga Italie. Papa Leon al IX-lea însuoi a facut un drum lung pentru a-l vizita pe omul trimis de Dumnezeu sa cure?e via sa de maracinii simoniei.

În anul 1073, Ioan Gualberto urma sa împlineasca vîrsta de 80 de ani; înainte de a închide ochii, le-a spus fra?ilor aduna?i în jurul sau: "Când vre?i sa alege?i un superior, cauta?i pe acela dintre voi care este cel mai umil, cel mai blând, cel mai râvnic în a se mortifica pe sine însuoi". Fara sa inten?ioneze, el le-a daruit de fapt portretul propriului sau suflet.

adaptare dupa "Vie?ile Sfin?ilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?vieti=182
Vă rugăm să respectați drepturile de autor