www.profamilia.ro /sfinti.asp?vieti=252
 
 SFIN?II 

Vie?ile sfin?ilor
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Roman Melodul (+560)
1 octombrie (calendarul bizantin)

Sfântul Roman Melodul a ramas cunoscut ca autor a mii de imnuri liturgice deosebit de frumoase, dintre care din pacate doar o parte au mai ajuns pâna astazi. Acestea sunt însa dovada clara a talentului sau dumnezeiesc în compunerea unor imnuri într-un limbaj simplu, pe în?elesul oi pe placul credinciooilor.

Roman s-a nascut în par?ile Siriei, convertindu-se în tinere?e de la iudaism la creotinism. Atras de Dumnezeu, el oi-a trait tinere?ile în feciorie oi cura?ie. A fost paraclisiarh în biserica Veritului, mai apoi mutându-se la Constantinopol, unde s-a alipit de biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Aici el oi-a continuat slujirea, cu mult post oi rugaciune, participând în fiecare noapte la slujbele de priveghere ce se ?ineau acolo. Fara sa otie carte, Roman era însa luminat cu în?elepciunea cea de sus; cautându-l pe Dumnezeu, el se dovedea deasupra celor care cautau în?elepciunea veacului acestuia. ai lui i se pot aplica cuvintele apostolului: "Pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca pe cele în?elepte sa le ruoineze".

Prin via?a sa, Roman a ajuns sa fie iubit de Patriarhul Eftimie al Constantinopolului, care îl ?inea aproape la slujirile din biserica, spre nemul?umirea unora dintre clerici. Aceotia îl urau pe Roman oi cârteau împotriva patriarhului, zicând: "Pe cel ce este prost asemenea cu noi l-ai facut". Într-una din seri, venind împaratul la biserica, preo?ii l-au tras dupa el oi l-au chemat sa cânte cu din amvon. Ei otiau de fapt ca Roman nu otie sa citeasca oi doreau astfel sa îoi bata joc de el. Ceea ce s-a oi întâmplat, Roman ruoinându-se oi plângând pentru umilin?ele la care a fost supus. Dupa Liturghie, Roman a mers în biserica în fa?a icoanei Nascatoarei de Dumnezeu, tânguindu-se oi rugându-se sa fie ajutat.

Mai apoi a mers acasa oi, trist fiind, s-a culcat. În vis i-a aparut însa Preasfânta Fecioara Maria, ?inând în mâna o bucata de hârtie oi spunându-i: "Deschide-?i gura". ai facând el aceasta, Sfânta Fecioara i-a pus hârtia în gura, zicându-i: "Manânca aceasta hârtie". Iar Roman a mâncat oi a înghi?it hârtia dupa care s-a trezit din somn. Bucuros, Roman oi-a dat seama ca avusese o viziune, dupa care a sim?it în mintea sa în?elegere de carte, prin mijlocirea Fecioarei. Inima lui s-a umplut de în?elepciune oi mai mare, iar Roman a început din acel moment a-i mul?umi înva?atoarei sale pentru în?elepciunea oi otiin?a de carte primita atât de miraculos.

În noaptea urmatoare, el s-a întors la biserica, plin de bucurie pentru darul primit de la Preasfânta Fecioara. În momentul cântarii condacului, Roman s-a urcat în amvon oi a cântat un condac propriu, alcatuit de el: "Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiin?a naote oi pamântul peotera celui neapropiat aduce". To?i, vazând oi auzind aceasta, s-au minunat oi cu mul?umire au ascultat cântarea, luând aminte la puterea cuvintelor. Dupa Liturghie, Patriarhul l-a întrebat: "De unde î?i vine ?ie aceasta în?elepciune?" El a marturisit puterea Nascatoarei de Dumnezeu oi darul primit de la ea. Preo?ii care îoi bateau joc de el, au cazut acum la picioarele lui Roman, cerându-oi iertare.

Patriarhul l-a hirotonit diacon oi se spune ca din gura lui curgea un râu de în?elepciune oi ca cei ce mai înainte îl batjocoreau pentru prostie oi neotiin?a de carte, înva?au acum de la el. Sfântul Roman a cântat oi a compus numeroase condace la praznicele împarateoti oi la ale Nascatoarei de Dumnezeu oi la sfin?ii însemna?i. Multe dintre ele se mai folosesc oi astazi în Bisericile creotine ale Rasaritului.

adaptare dupa "Vie?ile Sfin?ilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?vieti=252
Vă rugăm să respectați drepturile de autor