www.profamilia.ro /sfinti.asp?vieti=30
 
 SFIN?II 

Vie?ile sfin?ilor
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Iosefina Bakhita
8 februarie (calendarul latin)

Iosefina Bakhita s-a nascut în Sudan, în 1869, oi a murit în Schio (Vicenza), în 1947. Aceasta floare a Africii, care a trait experien?a rapirii oi a sclaviei, a înflorit în mod minunat în Italia, raspunzând harului lui Dumnezeu în cadrul Congrega?iei Fiicelor Carita?ii.

În Schio, unde ea a trait timp de mul?i ani, to?i o numesc înca "Maica noastra neagra". Procesul de canonizare a ei a început la 12 ani dupa moarte, iar la 1 decembrie 1978, Biserica a proclamat decretul de recunoaotere a trairii în mod eroic a virtu?ilor. Providen?a divina care are grija de florile câmpului oi de pasarile cerului a condus-o pe aceasta sclava sudaneza prin nenumarate oi greu de descris suferin?e, în privare de libertate, spre libertatea de credin?a oi în final spre consacrarea întregii ei vie?i lui Dumnezeu oi venirii Împara?iei Sale.

Bakhita nu este numele ei adevarat, primit de la parin?i. Groaza oi teribilele experien?e prin care a trecut au facut sa îoi uite numele, fiind numita Bakhita, adica "noroc" de catre rapitorii ei. Vânduta oi revânduta în pie?ele din El Obeid oi Khartoum, ea a trait momente umilitoare oi dureroase, atât din punct de vedere fizic cât oi moral.

Ajunsa în capitala Sudanului, Bakhita a fost preluata de un consul italian, pe numele lui Callisto Legnani. Pentru prima oara de când fusese rapita, ea a avut surpriza sa primeasca ordine fara lovituri de bici; mai mult, a fost tratata cu iubire. În reoedin?a consulara, Bakhita a trait momente de pace, caldura oi bucurie, dar cu nostalgie dupa propria familie, pe care probabil o pierduse pentru totdeauna. Contextul politic l-a determinat pe consul sa paraseasca ?ara oi sa se întoarca în Italia. Bakhita i-a cerut sa mearga cu el oi cu un prieten de-al sau, un anume domn Augusto Michieli.

La sosirea în Genova, Italia, consulul, la cererea so?iei lui Michieli, le-a lasat-o lor pe Bakhita. Ea oi-a urmat noua "familie" în Zianigo, lânga Mirano Veneto. Când s-a nascut Mimmina, Bakhita a devenit doica oi prietena ei. Cumpararea unui mare hotel în Suakin, pe malul Marii Rooii, a obligat-o pe doamna Michieli sa se mute acolo, pentru a-oi ajuta so?ul. Mimmina oi Bakhita au fost încredin?ate Surorilor Canossiene ale Institutului Catecumenilor din Vene?ia. Aici Bakhita a auzit despre Dumnezeu, pe care îl experimentase în inima ei, fara sa otie Cine era, înca din copilarie. "Privind la soare, la luna oi la stele, îmi spuneam: Cine poate fi Maestrul care a facut aceste lucruri minunate? ai sim?eam mare dorin?a de a-l vedea, de a-l cunoaote, de a-i mul?umi."

Dupa câteva luni petrecute în Institut, Bakhita a primit sacramentele ini?ierii creotine oi a primit un nou nume: Iosefina. Era 9 ianuarie 1890. Nu otia cum sa îoi exprime bucuria; ochii îi scânteiau, dezvaluind emo?ia pe care o traia. Mai apoi putea fi adesea vazuta sarutând fântâna baptismala oi spunând: "Aici am devenit fiica lui Dumnezeu!" Cu fiecare zi ce trecea devenea mai conotienta de cine este Dumnezeu, cel care a condus-o spre El pe cai misterioase, ?inând-o de mâna.

Întoarsa în Italia, doamna Michieli a mers sa îoi ia fata oi pe Bakhita, dar aceasta i-a cerut ferm oi cu curaj sa fie lasata cu surorile canossiene, sa îi slujeasca lui Dumnezeu, care îi aratase atâtea dovezi ale iubirii Sale. Tânara africana împlinise vârsta de la care, conform legisla?iei italiene, nu mai era sclava, astfel ca a ramas unde a dorit.

ai-a urmat chemarea de a intra în Institutul Sf. Magdalena din Canossa. La 8 decembrie 1896, Iosefina Bakhita s-a consacrat pentru totdeauna lui Dumnezeu. Timp de 50 de ani, aceasta umila Fiica a Carita?ii a trait în comunitatea din Schio, sus?inând diferite activita?i: în bucatarie, ca croitoreasa, dar oi ca portar. Avea o dragoste speciala fa?a de copiii care înva?au în ocolile canossiene. Vocea ei, cu inflexiunile oi ritmul muzical specific ?arii de origine, era placuta tuturor. Avea mereu cuvinte de mângâiere pentru saraci oi bolnavi oi cuvinte de încurajare pentru cei care bateau la por?ile Institutului.

Umilin?a ei oi zâmbetul constant au câotigat inimile locuitorilor. Surorile din comunitate o stimau pentru stilul ei natural, pentru bunatatea ei nelimitata oi pentru dorin?a profunda nutrita de ea de a-l face cunoscut pe Domnul. "Fii bun, iubeote-l pe Domnul, roaga-te pentru cei care nu îl cunosc. Ce mare har este sa îl cunooti pe Dumnezeu!" spunea ea. Odata cu trecerea timpului, au venit anii de boala. Ea a continuat însa sa dea marturie de credin?a, de bunatate oi de speran?a creotina. Celor care o întrebau cum se simte, ea le raspundea: "Aoa dupa cum doreote Stapânul".

În momentele de agonie din timpul bolii ea re-traia adesea anii de sclavie. Nu de pu?ine ori era auzita strigând: "Va rog, slabi?i lan?urile... sunt grele!" Fecioara Maria a eliberat-o în final de toate durerile. Ultimele ei cuvinte au fost "Doamna noastra! Doamna noastra!", iar zâmbetul ei final a fost dovada întâlnirii cu Maica lui Dumnezeu.

Maica Bakhita oi-a încheiat via?a pe pamânt la 8 februarie 1947, în manastirea canossiana din Schio, înconjurata de surori. În jurul manastirii s-a strâns rapid mul?imea pentru a o vedea pentru ultima oara oi pentru a cere prin ea ajutor de la ceruri. Faima sfin?eniei ei s-a raspândit pe toate continentele, oi sunt mul?i aceia care au primit haruri prin mijlocirea ei.

www.vatican.va

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?vieti=30
Vă rugăm să respectați drepturile de autor