www.profamilia.ro /sfinti.asp?vieti=330
 
 SFIN?II 

Vie?ile sfin?ilor
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Nimatullah Kassab Al-Hardini (1808-1858)

Nimatullah Kassab Al-Hardini, calugar libanez maronit, s-a nascut în 1808 la Hardin, în nordul Libanului. La botez a primit numele Youssef. Fiu al Bisericii Maronite, Al-Hardini a sim?it înca din copilarie influen?a tradi?iei monastice a Bisericii sale, nutrita de tradi?ia siriaca a Patriarhiei de Antiohia. Apar?inea unei familii maronite cu oase copii. Tatal lui, Girgis Kassab din Hardin oi mama lui, Mariam Raad din Tannourin, i-au educat pe copiii lor la o vie devo?iune fa?a de Dumnezeu oi fa?a de Biserica. La Hardin, tânarul Youssef a petrecut primii ani ai copilariei printre manastirile oi ermitajele din oraoul lui... Patru dintre fiii acestei familii au îmbra?ioat via?a monastica sau sacerdotala: Tanios a devenit paroh; Elizeu a intrat în Ordinul Libanez Maronit în care a ramas ca eremit timp de 44 de ani; Msihieh a îmbra?ioat via?a de clauzura din manastirea Sf. Ioan Botezatorul din Hrasch, iar Fericitul Nimatullah a intrat în 1828 în Ordinul Libanez Maronit la vârsta de 20 ani.

În timpul copilariei i-a cunoscut pe calugarii maroni?i din manastirea Sf. Anton din Houb unde oi-a facut primele studii. Exemplul de via?a monastica primit la Houb l-a atras spre o angajare riguroasa oi autentica în voca?ia creotina. Dupa studiile pe care le-a urmat la manastire, s-a întors la bunicul din partea mamei, Youssef Raad, paroh în oraoul Tannourin. Exemplul bunicului i-a trezit în inima iubirea fa?a de preo?ie, traita pentru binele Bisericii. Al-Hardini a parasit, aoadar, casa parinteasca, oi a intrat în manastirea Sf. Anton din Qozhaya, a Ordinului Libanez Maronit. În timpul noviciatului, Nimatullah s-a dedicat rugaciunii comunitare oi muncii manuale, dedicând tot timpul disponibil, chiar oi cel destinat odihnei, vizitelor la Sf. Sacrament. Dupa profesiunea monastica, la 14 noiembrie 1830 a fost trimis la manastirea Sfin?ilor Ciprian oi Iustina la Kfifan pentru a studia filosofia oi teologia, participând în acelaoi timp la Oficiu în cor oi muncind la câmp. În acea perioada, din cauza ascetismului oi a studiului intens, s-a îmbolnavit.

La încheierea studiilor filosofice oi teologice a fost hirotonit preot oi a devenit director scolasticatului oi profesor pâna în ultimii ani de via?a. Fiecare zi a lui era împar?ita în doua: prima jumatate era dedicata pregatirii pentru celebrarea euharistica, iar cealalta jumatate mul?umirii dupa celebrare. Aceasta dimensiune contemplativa era traita practic prin iubirea fa?a de fra?i oi fa?a de cultura. Mai târziu a fondat la Kfifan oi Bhersaf o ocoala numita, conform tradi?iei, "acoala de sub stejar", pentru a-i instrui gratis pe tineri. Al-Hardini avea sa sufere mai târziu împreuna cu poporul sau în timpul celor doua razboaie civile din 1840 oi 1845, care au dus mai apoi la sângeroasele evenimente din 1860, când multe manastiri au fost arse, multe biserici devastate oi mul?i creotini maroni?i masacra?i. A fost o etapa decisiva în spiritualitatea sa. În acea perioada dificila a lansat un moto extraordinar pe care îl repeta mereu confra?ilor lui: "Cel mai bun e cel care îoi poate salva sufletul". În acest context civil oi religios, dureros oi plin de dificulta?i, fratele lui, pr. Elizeu, eremit, l-a invitat sa paraseasca via?a comunitara oi sa se retraga într-un ermitaj. I-a raspuns: "Cei care lupta pentru virtute în via?a comunitara vor avea mai mult merit".

Al-Hardini cerea mereu mijlocirea Fecioarei Maria - principal lui sprijin - pentru Liban oi pentru Ordinul lui. Recita Rozariul în fiecare zi împreuna cu al?i calugari; practica post în cinstea Mariei în fiecare sâmbata oi în ajunul sarbatorilor mariane; nutrea o devo?iune deosebita fa?a de misterul Neprihanitei Zamisliri. La vârsta de 43 de ani, în 1845, a fost numit de Sfântul Scaun Asistent General al Ordinului cu un mandat de trei ani, datorita zelului sau în observarea stricta a regulilor monastice. Fiind un om de cultura, Al-Hardini, ca asistent general îl va ruga pe Superiorul general sa trimita calugarii sa-oi completeze studiile la noul colegiu al iezui?ilor din Ghazir. Au fost trimioi oapte calugari. În anii 1848-1849 a trait în manastirile Sf. Marone din Annaya oi Sf. Anton din Houb. În 1850 a fost numit Asistent General pentru a doua oara. În 1853 s-a întors la Kfifan pentru a preda teologia morala. În 1856 a fost numit pentru a treia oara Asistent General. Dar daca din ascultare a acceptat sa devina Asistent General, a refuzat categoric sa fie numit Abate General al Ordinului.

În luna decembrie Al-Hardini se afla în manastirea din Kfifan pentru a preda, când s-a îmbolnavit de pneumonie din cauza frigului glacial din acea regiune. Boala s-a agravat zi dupa zi, motiv pentru care l-a rugat pe unul dintre calugari sa-l duca într-o camera în apropiere de biserica, de unde putea auzi când calugarii se rugau Sfântul Oficiu în biserica. Dupa zece zile de agonie, a primit Maslul ?inând în mâini icoana Sfintei Fecioare. A murit la 14 decembrie 1858, la vârsta de 50 de ani.. La moartea lui, confra?ii au observat o lumina stralucitoare în camera lui, oi un parfum care a persistat în camera pentru câteva zile. Cauza Beatificarii lui a fost prezentata la Roma în 1926, împreuna cu cele ale calugarului Charbel (beatificat în 1965 oi canonizat în 1977) oi a Sfintei Rafqa, calugari?a libaneza maronita (beatificata în 1985 oi canonizata în 2001). A fost proclamat fericit la 10 mai 1998.

dupa situl www.vatican.va

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?vieti=330
Vă rugăm să respectați drepturile de autor