www.profamilia.ro /sfinti.asp?vieti=85
 
 SFIN?II 

Vie?ile sfin?ilor
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Leon cel Mare (?-461)
Papa, înva?ator

10 noiembrie (calendarul latin)
18 februarie (calendarul bizantin)

Primul Papa caruia posteritatea i-a acordat titlul de "cel Mare" este Sfântul Leon, care a stat la cârma Bisericii lui Cristos între anii 440 oi 461. Au fost douazeci oi unu de ani plini de greuta?i, atât din interior, cât oi din afara. În aceoti ani, spre Roma s-a îndreptat Atila, "biciul lui Dumnezeu", în fruntea armatelor sale care nu cunooteau nici mila fa?a de oameni, nici respectul fa?a de cele Sfinte; cu prestigiul persoanei sale oi cu puterea cuvântului sau, Papa Leon îl convinge pe temutul conducator sa cru?e Roma oi chiar sa paraseasca Italia. Peste câ?iva ani, în 455, Vandalii ajung la por?ile ceta?ii eterne, hotarâ?i sa nu lase în urma lor decât un morman de ruine gramadite peste cadavrele locuitorilor sai; Papa Leon îmblânzeote pe capetenia lor, Genseric, oi ob?ine favorul de a fi cru?ate toate lacaourile de închinare, cu to?i cei ce se vor adaposti în ele. Bisericile, manastirile, catacombele, cavourile cimitirelor au devenit pentru câtva timp locuin?a ceta?enilor îngrozi?i; navalitorii au pradat casele, la multe le-au dat foc, dar cea mai mare parte a popula?iei a fost salvata.

Mai primejdioase, oi mai dureroase pentru inima de Pastor suprem a lui Leon, au fost framântarile din interiorul Bisericii. Dupa condamnarea în sinodul ecumenic de la Efes (431) a Episcopului de Constantinopol, Nestorie, care înva?a ca în Cuvîntul Întrupat, Cristos, exista doua persoane distincte oi doua naturi distincte, calugarul Eutichie a început sa afirme ca Isus Cristos nu a avut decât firea dumnezeiasca, iar firea omeneasca a fost doar o aparen?a. Prin aceste înva?aturi se lovea în însaoi existen?a reala, istorica, a lui Cristos. Patriarhul Constantinopolului, Flavian, condamna aceasta ratacire, dar calugarul erudit oi energic reuoeote sa atraga de partea sa pe Patriarhul de Alexandria oi pe împaratul T'eodosie, care aduna un sinod ce hotaraote depunerea lui Flavian. Acesta se adreseaza Papei Leon, care, într-o scrisoare ramasa celebra: Epistola dogmatica ad Flavianum, expune limpede oi pe larg înva?atura ortodoxa, adevarata, conforma Sfintei Evanghelii oi sinoadelor anterioare. Împaratul convoca un nou sinod, la Calcedon - localitate pe malul Bosforului - oi 600 de Episcopi, în frunte cu delega?ii Papei Leon, asculta oi aproba scrisoarea dogmatica a Marelui Pastor; se afirma solemn înva?atura ca în Cristos co-exista doua naturi unite într-o singura persoana. "Isus Cristos, spunea Papa Leon în scrisoarea sa, pentru noi oi pentru a noastra mântuire, s-a nascut din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, dupa firea omeneasca, ca un singur oi acelaoi Cristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut (din Dumnezeu), în doua naturi unite fara confuzie, nici schimbare, fara împar?ire nici separare, distinc?ia naturilor nefiind deloc suprimata prin unirea lor, fiecare natura pastrând, dimpotriva, particularitatea ei, ambele adunându-se într-o singura forma, o singura persoana oi o singura ipostaza".

Sinodul din Calcedon, al IV-lea ecumenic, este o expresie stralucita a unita?ii cu Sfântul Scaun de la Roma, expresie care de atunci oi pâna astazi nu a mai atins aceasta stralucire.

Despre Papa Leon cel Mare nu avem prea multe amanunte din via?a, deoarece lui nu-i placea sa vorbeasca despre el însuoi în scrisorile sale. Era conotient de înal?imea func?iunii sale oi a otiut sa întruchipeze în persoana oi activitatea sa demnitatea, puterea oi grija de parinte a lui Petru, capul apostolilor. Atitudinile lui întotdeauna solemne, adesea severe, nu au îndepartat caldura umana oi entuziasmul, aoa cum ne putem da seama dupa cele 96 de Sermones - predici - oi peste 170 de scrisori ce au ajuns pâna la noi. Îndeosebi omiliile ni-l arata ca pe unul dintre cei mai mari Papi ai Bisericii, preocupat cu parinteasca dragoste de binele sufletesc al fiilor sai, carora le vorbeote într-un limbaj foarte accesibil, traducându-oi gândurile în forme scurte oi practice pentru trairea vie?ii creotine.

Scrisorile, redactate într-un stil ales, cu unele caden?e foarte expresive, ne dau masura întreaga a personalita?ii sale bogate. Spirit în?elegator oi cu vederi largi, el nu se opreote la amanuntele neînsemnate ale problemelor, ci analizeaza oi expune esen?ialul; aoa a procedat în formula dogmatica a înva?aturii de credin?a, dezbatute oi definitivate de catre Sinodul ecumenic al IV-lea, din Calcedon.

Când, în ziua de 10 noiembrie 461, a închis ochii pentru lumina soarelui material, contemporanii sai au în?eles ca prin el Dumnezeu a daruit Bisericii o piatra solida la temelia credin?ei, iar imperiului de Apus aflat în declin un salvator providen?ial; pentru aceste motive l-au numit: Leon I cel Mare. Poate primul care ar fi protestat împotriva acestui titlu ar fi fost el însuoi. Într-o predica ?inuta la slujirea de aniversare a încoronarii sale, spunea: "Deoi în Biserica lui Dumnezeu exista trepte oi grade diferite, totuoi, dupa cum ne înva?a Apostolul, în Cristos suntem cu to?ii una. Prin unitatea credin?ei oi a botezului, preaiubi?ilor, formam fara deosebiri o singura societate oi egala este demnitatea noastra, dupa cuvântul preasfânt al fericitului apostol Petru: "ai voi, ca niote pietre vii, sunte?i zidi?i ca sa fi?i o casa duhovniceasca, o preo?ime sfânta, oi sa aduce?i jertfe duhovniceoti, placute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos" (I Petru 2,5) oi mai jos: "Voi însa sunte?i o semin?ie aleasa, o preo?ime împarateasca, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu oi l-a câotigat sa fie al Lui" (I Petru 2,9).

adaptare dupa "Vie?ile Sfin?ilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?vieti=85
Vă rugăm să respectați drepturile de autor