www.profamilia.ro /studiu.asp?dictionar=on&litera=I
 
 STUDIU 

Mic dic?ionar creotin catolic
pr. Ioan Tamao

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Cautare

- I -

I.H.S.
Prescurtare a cuvintelor latineoti Jésus Hóminum Salvátor (Isus, Mântuitorul oamenilor). A fost raspândita începând din sec. al XIV-lea.

I.N.R.I.

Ini?ialele inscrip?iei latineoti de pe Crucea lui Isus: Jésus Nazarénus Rex Iudeórum (Isus Nazarineanul Regele Iudeilor). Inscrip?ia, voita de Pilat, a fost scrisa oi în ebraica oi în greaca (cf. Mt 27,37; In 19,19-22).
[ Cruce ]

Iaculatorie

(Din lat. iaculári, a arunca sage?i). Rugaciune scurta, adresata lui Dumnezeu sau sfin?ilor din toata inima. Poate fi facuta oi cu gândul chiar în timpul ocupa?iilor zilnice. De exemplu: "Doamne, iarta-ma!", "Isuse, ajuta-ma!", "Sfânta Fecioara Marie, roaga-te pentru mine!" etc.

Iad

(Din slav. iadu). Mai este numit oi infern (din lat. inférnus, de jos, subpamântean; neutrul inférnum e folosit ca substantiv oi înseamna "lumea infernala", locuin?a diavolilor oi a sufletelor condamnate). Este "locul" sau starea în care diavolii oi pacatooii mor?i fara sa se converteasca îndura chinuri veonice (cf. DS 1002). "A muri în pacat de moarte fara a se fi cait oi fara a primi iubirea înduratoare a lui Dumnezeu înseamna a ramâne despar?i?i de el pentru totdeauna prin propria alegere libera. ai aceasta stare de autoexcludere definitiva de la comuniunea cu Dumnezeu oi cu sfin?ii sai este desemnata de cuvântul iad" (CBC 1033). Chinurile iadului, care variaza în func?ie de gravitatea pacatelor savaroite (cf. DS 1306), constau în excluderea de la vederea sau prezen?a lui Dumnezeu (poéna dámni, pedeapsa pierderii) oi în a suferi un foc care nu se stinge niciodata (poéna sénsus, pedeapsa sim?ului) (cf. DS 443).

ICHTHUS

Monograma care îl desemneaza pe Cristos Isus, fiind formata din ini?ialele a cinci cuvinte greceoti: Iesoús Christós Theoú Úios Sotér (Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitor). Cuvântul alcatuit din aceste cinci ini?iale - ichtus - înseamna în limba greaca, peote. Îndeosebi primii creotini foloseau imaginea peotelui pentru a-oi arata credin?a în Cristos.

Icoana

(Din gr. biz. eikóna). Imagine sacra care îl reprezinta în principal pe Domnul nostru Isus Cristos, Dumnezeu oi Mântuitor; apoi pe Preacurata oi Sfânta Maica a lui Dumnezeu, pe îngeri oi pe sfin?i. "Imaginile sfinte prezente în bisericile oi casele noastre au menirea de a trezi oi de a hrani credin?a noastra în misterul lui Cristos. Prin icoana lui Cristos oi a lucrarilor sale de mântuire, pe el îl adoram. Prin imaginile sfinte ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale îngerilor oi sfin?ilor, veneram persoanele pe care acestea le reprezinta" (CBC 1192).

Ierarhie

(Din gr. híera arché, conducere sacra). În sens larg, totalitatea persoanelor care, în grade diferite oi subordonate unele altora, îndeplinesc func?ia de a înva?a, de a sfin?i oi de a conduce în Biserica. În ierarhia preo?easca exista trei grade: episcopatul, prezbiteratul oi diaconatul. În sens strict, papa oi Colegiul episcopilor. În sens oi mai strict, episcopatul unei ?ari, al unei regiuni.

Iezui?i

(Din lat. Jésus, Isus). Membrii ordinului calugaresc numit Socíetas Jésu (Societatea lui Isus), întemeiat de sfântul Igna?iu de Loyola (1499-1506) oi aprobat de Papa Paul al III-lea în 1540. Pe lânga cele trei voturi solemne (castitate, ascultare oi saracie), iezui?ii depun un vot special: de ascultare fa?a de papa. Deoi apari?ia lor nu a fost condi?ionata de Reforma protestanta, totuoi s-au dovedit a fi cei mai aprigi aparatori ai credin?ei catolice prin înfiin?area de universita?i oi ocoli superioare, prin activita?i misionare, prin predici, cateheze, direc?iune spirituala etc.

Imaculata Concep?ie

Imita?iunea lui Cristos

Titlul în limba româna al lucrarii ascetice De imitatióne Chrísti. Scrisa în limba latina, e o opera specific monahala. Totuoi, ideile fundamentale pe care le con?ine cu privire la mortificare, la practicarea virtu?ilor creotine oi la unirea continua cu Cristos, fac din ea o opera universala, apreciata mult oi de catre credinciooii laici. Cei mai mul?i specialioti sus?in ca autorul ei este olandezul Thomas de Kempis (1387-1471). Dupa Biblie, a fost în decursul secolelor, cartea cea mai tradusa în ?arile catolice. Cea mai reuoita traducere în limba româna este aceea a lui Andrei Brezeanu, aparuta în 1992 la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti.

Imn

(Din gr. hýmnos, cânt). În sens strict, poezie religioasa formata din mai multe strofe, dintre care ultima este o doxologie, recitata sau cântata la Liturgia Orelor. Fiecare ora are un imn propriu. În sens larg, orice poem religios de lauda.

Împartaoanie (Sfânta)

Participare sacramentala la trupul oi sângele lui Cristos sub speciile pâinii oi vinului în timpul celebrarii euharistice, dupa o pregatire necesara (de ex., dupa marturisirea pacatelor grave în cadrul tainei Pocain?ei). Mai este numita oi Comuniune. Când se primeote Împartaoania în afara Liturghiei (de ex., de catre un bolnav), nu trebuie sa se uite legatura ei cu Sfânta Liturghie. Liturghia este în acelaoi timp oi în mod inseparabil memorialul de jertfa în care se perpetueaza jertfa Crucii oi ospa?ul sacru al împartaoirii cu Trupul oi Sângele Domnului. Împartaoirea cu Trupul oi Sângele lui Cristos sporeote unirea noastra cu Cristos, ne iarta pacatele lesne iertatoare oi ne fereote de pacatele grave. Deoarece legaturile de iubire dintre cel care se împartaoeote oi Cristos devin mai puternice, primirea acestui sacrament întareote unitatea Bisericii, trupul mistic al lui Cristos (cf. CBC 1382, 1416).

Împartaoanie spirituala

Practica de evlavie care consta în unirea spirituala a credinciosului cu Mântuitorul care se jertfeote la Sfânta Liturghie sau care e prezent în Sfânta Euharistie, când nu exista posibilitatea împartaoirii sacramentale cu el.

Împartaoirea sfin?ilor

(În lat. Commúnio sanctórum). Expresia aceasta are doua semnifica?ii strâns legate: împartaoire cu cele sfinte (sáncta) oi împartaoire, comuniune între persoanele sfinte (sáncti). 1. Împartaoirea bunurilor spirituale înseamna: comuniunea în credin?a, comuniunea sacramentelor, în special Euharistia, prin care "este reprezentata oi realizata unitatea credinciooilor care formeaza un singur trup în Cristos" (LG 3), comuniunea carismelor oi comuniunea iubirii (cf. Rom 14,7; 1Cor 12,26-27). "Cel mai mic act al nostru savâroit din iubire rasuna spre folosul tuturor în acea solidaritate cu to?i oamenii, vii sau mor?i, ce se întemeiaza pe împartaoirea sfin?ilor. Orice pacat vatama aceasta comuniune" (CBC 953). 2. Comuniunea Bisericii din cer oi de pe pamânt. Unica Biserica a lui Cristos cunoaote trei stari sau trei faze: Biserica luptatoare, ai carei membri au de luptat împotriva pacatului oi a obstacolelor ce stau în calea mântuirii, Biserica în suferin?a, ai carei membri se purifica în purgator pentru a ajunge la vederea lui Dumnezeu, oi Biserica triumfatoare a ferici?ilor din cer. Credinciooii de pe pamânt sunt în comuniune între ei, dar oi cu cei din purgator oi din cer. "Credem în comuniunea tuturor sfin?ilor, a celor care sunt peregrini pe pamânt, a raposa?ilor care îoi împlinesc purificarea în purgator oi a ferici?ilor din cer, to?i împreuna formând o singura Biserica. ai credem ca în aceasta comuniune iubirea înduratoare a lui Dumnezeu oi a sfin?ilor lui ne asculta necontenit rugaciunile" (SPF).

Impedimente matrimoniale

Cazuri sau circumstan?e personale care împiedica încheierea unei casatorii. Impedimentul dirimant interzice în mod grav încheierea unei casatorii oi face ca o casatorie sa nu poata fi încheiata în mod valid. Exista 12 impedimente dirimante: lipsa vârstei necesare; impoten?a; o casatorie deja existenta; disparitatea de cult; hirotonirile; votul public perpetuu de castitate; rapirea; crima; consangvinitatea; afinitatea; onestitatea publica; adop?ia.

Imprimatur

(Cuv. lat., "Sa se tipareasca"). Autoriza?ie data de Ordinariul locului (episcopul diecezan ori vicarul general) pentru tiparirea car?ilor care trateaza chestiuni de credin?a sau de morala, dupa ce cenzorul le-a examinat oi a dat aviz favorabil.

Impunerea mâinilor

(În lat. Imposítio mánuum). Gest liturgic care consta în a întinde asupra cuiva sau a ceva, ori a pune pe capul cuiva, fie ambele mâini, fie numai mâna dreapta, în cadrul celebrarii unor sfinte sacramente. Impunerea mâinilor este facultativa la Botez, dar obligatorie la Mir, la epicleza euharistica, la Preo?ie, la Spovada oi la Ungerea bolnavilor. Hirotonirea diaconilor oi a preo?ilor, precum oi consacrarea episcopilor au loc prin impunerea mâinilor episcopului oi prin rostirea unei rugaciuni speciale.

In pectore

(Expr. lat., "în piept", pastrat secret). Expresie folosita în cazul crearii unui cardinal al carui nume nu este facut cunoscut imediat de catre papa, ci este pastrat secret pentru un anumit timp (în cele mai multe cazuri din motive politice).

Înal?area Domnului

Misterul urcarii la cer a lui Cristos cel înviat din mor?i oi al intrarii lui în gloria deplina oi veonica "la dreapta Tatalui", unde mijloceote pentru noi oi îoi exercita domnia asupra întregului univers. "Înal?area lui Cristos marcheaza intrarea definitiva a umanita?ii lui în domeniul ceresc al lui Dumnezeu, de unde va veni iaraoi (cf. Fap 1,11), dar care pâna atunci îl ascunde privirilor oamenilor (cf. Col 3,3). Isus Cristos, Capul Bisericii, merge înaintea noastra în Împara?ia glorioasa a Tatalui pentru ca noi, madularele trupului sau, sa intram în speran?a ca într-o zi vom fi pe vecie cu el" (CBC 665, 666). La început, misterul Înal?arii Domnului era celebrat împreuna cu misterul Coborârii Duhului Sfânt la Rusalii, oi abia pe la anul 370 sarbatoarea Înal?arii a fost fixata la 40 de zile dupa Sfintele Paoti (cf. Fap 1,3).

Înal?area Sfintei Cruci

Sarbatoare care are loc la 14 septembrie oi în care se celebreaza triumful Crucii lui Cristos, instrument oi semn al mântuirii noastre.
[ Cruce ]

Încardinare

(Din lat. incardináre, a prinde în balamale). Încorporarea unui cleric într-o Biserica particulara (de exemplu, în dieceza) sau într-un institut de via?a consacrata care are aceasta posibilitate fie în virtutea dreptului (de ex., institutele calugareoti oi clericale), fie în virtutea unei concesiuni din partea autorita?ii competente (de ex., în unele institute seculare). Nu sunt admioi clerici acefali, adica neîncardina?i. Încardinarea are loc prin primirea diaconatului.

Înculturare

(Din lat. inculturátio). Prezentarea oi introducerea mesajului evanghelic în contextul diferitelor culturi. Mai recent, acest termen a fost înlocuit cu cel de "evanghelizarea culturilor". Conciliul al II-lea din Vatican a înva?at ca Evanghelia nu ia nici o cultura ca model sau norma, dar ca vrea sa se întrupeze în fiecare cultura pentru mântuirea tuturor (cf. LG 13; 17; 23; GS 39; 55; 58; AG 9-11; 21-22).

Index

(Cuv. lat., "catalog"). Lista oficiala a car?ilor pe care credinciooii catolici nu aveau voie sa le vânda, sa le traduca, sa le pastreze, sa le împrumute oi sa le citeasca fara o permisiune speciala din partea autorita?ilor bisericeoti. Erau car?ile contrare credin?ei oi moralei creotine catolice. Actualmente Índex-ul este abrogat, dar aceasta nu înseamna ca un credincios poate sa citeasca sau sa vânda, fara a savaroi pacat, car?i, reviste sau videocasete imorale sau contrare credin?ei.

Indisolubilitate

(Din lat. indissolubílitas). Proprietate esen?iala a unei casatorii valide oi consumate, care consta în faptul ca legamântul conjugal nu poate fi rupt prin divor?. "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta", a spus Cristos (Mt 19,6). O casatorie valida oi consumata nu poate fi desfacuta nici de cele doua par?i (so?ii), nici de vreo autoritate omeneasca, religioasa sau civila.
[ Divor? ]

Îndrepta?ire

Indulgen?a

(Din lat. indulgéntia, bunavoin?a, iertare). Iertarea în fa?a lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice pentru pacatele deja iertate în ce priveote vinova?ia, pe care un credincios, dispus cum se cuvine oi îndeplinind anumite condi?ii stabilite, o dobândeote prin mijlocirea Bisericii care, în calitate de slujitoare a rascumpararii, împarte oi aplica cu autoritate tezaurul meritelor lui Cristos oi ale sfin?ilor (cf. CDC, can. 992). Deci, indulgen?a nu este nici iertarea pacatelor, nici garan?ia intrarii în cer. Ea este amnistierea de pedeapsa vremelnica meritata pentru greoelile savaroite. Fiecare creotin iertat de pacat prin taina Pocain?ei, trebuie sa repare greoelile prin anumite fapte de pocain?a. Biserica acorda indulgen?e pentru orice fapta creotineasca facuta în stare de har sfin?itor, de catre un creotin care traieote în unire cu Biserica. Prin indulgen?e, credinciooii pot dobândi pentru ei înoioi, ca oi pentru sufletele din Purgator, iertarea pedepselor vremelnice, care sunt urmari ale pacatelor (cf. CBC 1498).

Indult

(Din lat. indúlgere, a fi îngaduitor, a acorda). Orice favoare acordata de catre autoritatea ecleziastica unei persoane fizice sau juridice. Dreptul canonic vorbeote de mai multe ori de "indult". De ex. indultul de a putea înfiin?a o asocia?ie publica de credinciooi (can. 320); indultul de secularizare ob?inut de un calugar (can. 684); indultul de exclaustrare (can. 686); indultul apostolic ca un episcop sa poata hirotoni pe cineva care e de alt rit (can. 1015) etc.

Infailibilitate

(Din lat. infallibílitas). Imposibilitatea de a greoi în materie de credin?a oi morala. Nu imposibilitatea de a pacatui, ci imposibilitatea de a înva?a ceva greoit. Pentru a pastra Biserica în puritatea credin?ei transmise de apostoli, Cristos, care este Adevarul, a voit sa confere Bisericii sale o participare la propria sa infailibilitate. Prin "sim?ul supranatural al credin?ei", poporul lui Dumnezeu adera neclintit la credin?a sub calauzirea magisteriului viu al Bisericii. Misiunea magisteriului este legata de caracterul definitiv al legamântului încheiat de Dumnezeu în Cristos cu Poporul sau; el trebuie sa-l apere de devieri oi de slabiciuni oi sa-i garanteze posibilitatea obiectiva de a marturisi fara eroare credin?a autentica. Sarcina pastorala a magisteriului este astfel rânduita încât sa poata veghea ca poporul lui Dumnezeu sa ramâna în adevarul ce elibereaza. Pentru a împlini aceasta slujire, Cristos i-a înzestrat pe Pastori cu carisma infailibilita?ii în materie de credin?a oi de morala. Exercitarea acestei carisme poate îmbraca mai multe modalita?i. "De aceasta infailibilitate se bucura Pontiful roman, Capul Colegiului episcopilor, în virtutea func?iei sale, atunci când, în calitate de Pastor oi Înva?ator suprem al tuturor credinciooilor, care întareote în credin?a pe fra?ii sai, proclama printr-un act definitiv o înva?atura privind credin?a sau moravurile (...) Infailibilitatea promisa Bisericii rezida oi în corpul episcopal atunci când exercita magisteriul suprem împreuna cu urmaoul lui Petru" (LG 25), mai ales într-un Conciliu ecumenic. Când prin magisteriul ei suprem, Biserica propune "un adevar de credin?a ca revelat de Dumnezeu" (DV 10) oi ca înva?atura a lui Cristos, astfel de defini?ii trebuie primite cu ascultarea credin?ei (cf. LG 25).

Infula

[ Mitra ]

Îngeri

(Din lat. ángelus, înger). Fiin?e spirituale, create de Dumnezeu pentru a fi slujitori oi mesageri ai sai. Îngerii îl preamaresc fara încetare pe Dumnezeu oi conlucreaza la tot binele nostru. Fiind fapturi pur spirituale, ei au inteligen?a oi voin?a; sunt fapturi personale oi nemuritoare. Întrec în desavâroire toate fapturile vazute. Întreaga via?a a Bisericii se bucura de ajutorul tainic oi puternic al îngerilor (cf. Fap 5,18-20; 8,26-29; 10,3-8; 12,6-11; 27,23-25).

Îngeri pazitori

Îngeri care au de la Dumnezeu misiunea de a se îngriji de oameni (cf. Mt 18,10; Fap 12,15). În Vechiul Testament îngerii apara persoane individuale (cf. Tob 5,1-12; Ps 91, 11-12), mici grupuri de oameni (cf. Dan 3,24-28), precum oi na?iuni întregi (cf. Dan 10,13-21). "Fiecare credincios are alaturi un înger ca aparator oi pastor care sa-l îndrumeze în via?a" (Vasile cel Mare, Adversus Eunomium, 3, 3: PG 29, 656 B).

Inima lui Isus

Inima trupeasca a lui Isus Cristos, propusa spre a fi adorata de catre credinciooi. Întreaga natura umana a Mântuitorului este vrednica de închinare, deoarece e unita, ipostatic, cu persoana Cuvântului, dar în mod special inima sa "blânda oi smerita" (Mt 11,29), plina de milostivire oi de dragoste fa?a de to?i oamenii. Sarbatoarea Inimii lui Isus a devenit obligatorie pentru întrega Biserica în anul 1856. Actualmente face parte din rândul "solemnita?ilor" oi este celebrata în fiecare an în a doua vineri de dupa Sarbatoarea Trupului Domnului sau Joia Verde.

Inima Neprihanita a Mariei

Sarbatoare care uneote cultul Inimii lui Isus cu cel al Sfintei Fecioare Maria. De aceea se celebreaza sâmbata dupa solemnitatea Inimii lui Isus. În fiecare prima sâmbata din luna creotinii sunt îndemna?i de Biserica sa cinsteasca Inima Neprihanita prin meditarea misterelor mântuirii, în care e prezenta Maria, oi prin rugaciuni oi acte de ispaoire.

Ini?iere creotina

Introducere treptata în misterul lui Cristos oi al Bisericii. Ini?ierea creotina se înfaptuieote prin trei sfinte sacramente, numite oi sacramentele ini?ierii: Botezul, care este începutul vie?ii noi; Confirma?iunea sau Mirul, care constituie întarirea acestei vie?i, oi Euharistia, care îl hraneote pe creotin cu Trupul oi Sângele lui Cristos.

Înjuratura

(Din lat. iníuria, vatamare; nedreptate). Rostire cu dispre? oi ura a Numelui sfânt al lui Dumnezeu, al sfin?ilor sau al lucrurilor sfinte. Sfântul Ieronim spune ca nu exista un pacat mai mare ca înjuratura sau sudalma.

Înmormântare creotina

Celebrare liturgica prin care Biserica vrea sa exprime comuniunea eficace cu defunctul precum oi sa faca sa participe la ea comunitatea adunata pentru funeralii oi sa-i vesteasca via?a cea veonica (cf. CBC 1684). "Ca mama, Biserica l-a purtat în mod sacramental în sânul sau pe creotin în timpul peregrinarii lui pamânteoti; ea îl înso?eote la capatul drumului pentru a-l încredin?a «în mâinile Tatalui». Ea ofera Tatalui, în Cristos, pe fiul harului lui oi încredin?eaza pamântului, întru speran?a, samân?a trupului care va învia în slava" (CBC 1683).

Inspira?ie

(Din lat. inspirátio). Impulsul special oi îndrumarea Duhului Sfânt cu ajutorul caruia au fost compuse car?ile Sfintei Scripturi, care în felul acesta pot fi numite Cuvântul lui Dumnezeu (cf. In 20,31; 2Tim 3,16; 2Pt 1,19-21; 3,15-16). Biserica îoi manifesta credin?a ca Sfânta Scriptura, deoi este opera unor oameni, este în acelaoi timp oi opera lui Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu a voit sa spuna se afla în ceea ce a fost spus de catre scriitorii omeneoti care au fost adevara?i autori ( cf. DV 11; DS 3006).

Instalare canonica

Punerea unei persoane în posesia oficiului ecleziastic conferit în mod legitim, efectuata conform unui rit special. Este necesara pentru episcopul diecezan, pentru episcopul coadiutor oi auxilliar, pentru paroh. Drepturile oi obliga?iile titularului oficiului încep dupa ce a avut loc instalarea canonica. Parohul este instalat de Ordinariul locului sau de un delegat al acestuia. De obicei luarea în primire a parohiei are loc duminica sau într-o zi de sarbatoare, în cadrul celebrarii euharistice, când noul paroh face profesiunea de credin?a, juramântul de fidelitate oi juramântul ca va administra bine bunurile parohiei.

Institut calugaresc

Este o societate în care membrii depun, conform constitu?iilor, voturile publice, perpetue sau definitive, oi duc în comun via?a fra?easca sub conducerea unui superior. Prin "societate" se în?elege unirea mai multor persoane care au în comun acelaoi scop spre care tind (únio plúrium ad eúndem fínem). Marturia publica pe care calugarii oi calugari?ele trebuie sa o dea lui Cristos oi Bisericii comporta totodata oi o separare de lume, în func?ie de natura oi scopul fiecarui institut. Actuala legisla?ie canonica nu vorbeote de "ordine" oi "congrega?ii" calugareoti, ci de institute calugareoti.

Institut secular

Institut de via?a consacrata în care credinciooii, traind în lume, tind la desavaroirea iubirii oi se straduiesc sa contribuie la sfin?irea lumii lucrând în interiorul ei. Institutele seculare au fost aprobate de Papa Pius al XII-lea în anul 1947. Un membru al unui institut secular nu-oi schimba, în virtutea consacrarii sale sau prin profesiunea sfaturilor evanghelice, starea canonica. Deci, daca e vorba de un cleric secular, ramâne cleric secular, iar daca e laic, ramâne laic. Membrii institutelor seculare nu duc via?a comuna, ci ramân în lume oi, asemenea unui ferment, se straduiesc sa patrunda toate realita?ile de acolo cu spiritul evanghelic.

Institute de via?a consacrata

Denumire data de legisla?ia canonica atât institutelor seculare cât oi institutelor calugareoti. În aceste institute credinciooii se consacra lui Dumnezeu prin profesiunea sfaturilor evanghelice ale castita?ii, saraciei oi ascultarii, întarite prin diferite legaminte sacre (vot, juramânt, promisiune), care în fa?a lui Dumnezeu au aceeaoi valoare.

Inter mirifica

(Cuv. lat. "Între minunatele"). Decret al Conciliului al II-lea din Vatican (4 decembrie 1963) despre instrumentele de comunicare sociala (presa, radio, televiziune etc.), în care se subliniaza mai cu seama rolul oi importan?a informa?iei oi a opiniei publice în lumea contemporana.

Interdict

(Din lat. interdíctum, interzicere prin decret). Cenzura ecleziastica sau pedeapsa medicinala prin care un credincios, ramânând în comuniune cu Biserica, este lipsit de anumite drepturi, cum ar fi dreptul de a celebra sacramentele (în cazul unui cleric) oi dreptul de a le primi (în cazul unui cleric oi al unui laic). Actualmente interdictul este numai personal nu oi comunitar (de ex., nu poate fi pedepsita cu interdict o dieceza, o parohie, un seminar etc.).

Internun?iu

Legat papal care are rangul de trimis extraordinar oi ministru plenipoten?iar pe lânga guvernul unei ?ari sau pe lânga o alta autoritate publica.

Intersti?iu

(Din lat. interstítio, interval). Interval de timp care trebuie sa separe primirea diferitelor slujiri în Biserica. Între conferirea acolitatului oi a diaconatului trebuie sa existe un intersti?iu de cel pu?in oase luni; tot astfel între diaconat oi prezbiterat.

Introit

(Din lat. intróitus, intrare). Versetul biblic (de cele mai multe ori luat dintr-un Psalm) care se cânta sau se recita în timp ce preotul intra la altar pentru celebrarea Sfintei Liturghii. Mai este numit "antifona de la intrare" sau "cântarea de la intrare". "Scopul acestei cântari este de a deschide celebrarea, de a favoriza unirea dintre membrii adunarii, de a înal?a mintea la contemplarea misterului pus în fa?a lor în timpul liturgic sau de sarbatoarea zilei oi de a înso?i procesiunea preotului oi a slujitorilor" (PNMR 25).

Întruparea

(Din lat. incarnátio; in, în, oi cáro, trup). Adevar de credin?a conform caruia mântuirea lumii a fost înfaptuita de Fiul lui Dumnezeu, care, fara a înceta sa fie pe deplin Dumnezeu, s-a facut pe deplin om adevarat (cf. In 1,14; Gal 4,4-5). La o data precisa în istorie oi într-un loc determinat, el s-a nascut din Fecioara Maria, a murit pe o cruce sub Pon?iu Pilat oi a treia zi a înviat din mor?i cu trup glorificat (cf. Rom 1,3-4). Începând cu primul Conciliu din Niceea (325), magisteriul Bisericii a respins diferitele încercari de a atenua sau de a nega deplina natura umana oi deplina natura divina a lui Isus Cristos.

Înva?atorii Bisericii

Invidie

Viciu capital care consta în triste?ea încercata în fa?a bunului altuia oi în dorin?a nestapânita de a oi-l însuoi, fie oi pe nedrept. Când ea doreote un rau grav aproapelui, este pacat de moarte (cf. CBC 5239).

Învierea Domnului

Adevarul culminant al credin?ei în Isus Cristos, crezut ca adevar central de cea dintâi comunitate creotina, transmis ca adevar fundamental de tradi?ie, stabilit de documentele Noului Testament, predicat ca parte esen?iala a misterului pascal împreuna cu crucea. Credin?a în Înviere are ca obiect un eveniment atestat istoric de catre ucenicii care l-au întâlnit realmente pe Cel Înviat oi în acelaoi timp transcendent în mod tainic ca intrare a umanita?ii lui Cristos în slava lui Dumnezeu (cf. CBC 638; 656).

Învierea mor?ilor

Adevar de credin?a conform caruia Judecata universala de la sfâroitul lumii va fi precedata de învierea tuturor celor mor?i, "a celor drep?i oi a celor pacatooi" (cf. Fap 24, 15). Va fi "ceasul în care cei ce zac în morminte vor auzi glasul lui [al Fiului Omului] oi vor ieoi cei ce au facut binele spre învierea vie?ii, iar cei ce au facut raul, spre învierea osândei" (In 5,28-29). "Credem în învierea trupului, împlinirea definitiva a crearii oi a rascumpararii trupului" (CBC 1015).

Invitatoriu

(Din lat. invitatórius, derivat din invitáre, a invita, a atrage, a îndemna). Este versetul "Deschide, Doamne, buzele mele...", dupa care urmeaza Psalmul 94 (sau 99, 66, 23) în forma responsoriala, pus la începutul Liturgiei Orelor.

Ipostaza

(Din gr. hypóstasis, substan?a). Termen teologic folosit pentru precizarea credin?ei Bisericii în misterul Sfintei Treimi: un singur Dumnezeu sau o singura natura dumnezeiasca (ousía) oi trei ipostaze sau persoane, adevar definit de Conciliul din Constantinopol (381), oi în misterul lui Cristos: doua naturi oi o singura ipostaza sau persoana, adevar definit de Conciliul din Calcedon (451).

Irenism

(Din gr. eiréne, pace). Tendin?a a confesiunilor creotine de a cauta oi de a ajunge la unitatea mult dorita, analizând cu seninatate problemele controversate. Atitudinea paonica oi împaciuitoare cu privire la problemele legate de unitatea Bisericii, cu riscul de a se subestima diferen?ele reale dintre creotini sau de a promova o în?elegere în defavoarea adevarului (falsul irenism). Aceasta atitudine a fost condamnata de magisteriul Bisericii Catolice (cf. DS 3880).

Ispita

Îndemn sau ademenire spre rau, spre pacat. Pacatele sunt roadele consim?irii la ispita. În rugaciunea "Tatal nostru" îi cerem lui Dumnezeu sa ne elibereze de Cel Rau (Diavol) oi sa nu ne lase sa o luam pe calea care duce la pacat.
[ Pacat ]

Istoria mântuirii

Totalitatea evenimentelor care au loc în istoria omenirii, începând de la crea?ie oi pâna la parusie, cunoscute cu lumina credin?ei, prin care Dumnezeu îi conduce pe oameni la mântuire, conform planului sau veonic. Dumnezeu îi cheama pe oameni la mântuire oi aoteapta de la fiecare un raspuns personal oi liber. Isus Cristos este centrul oi culmea istoriei mântuirii. În cuvintele oi faptele sale, dar mai ales în glorioasa lui înviere din mor?i a început Împara?ia lui Dumnezeu, a carei împlinire sau desavâroire nu s-a realizat înca. Timpul dintre învierea lui Cristos oi desavâroirea Împara?iei lui Dumnezeu este timpul Bisericii.

Iubire

Virtute teologala prin care îl iubim pe Dumnezeu mai presus de toate, pentru el însuoi, oi pe aproapele nostru, ca pe noi înoine, din iubire fa?a de Dumnezeu. Ea este "legatura desavâroirii" (Col 3,14); ea este forma virtu?ilor; le leaga oi le orânduieote între ele. Iubirea are ca roade bucuria, pacea oi îndurarea; ea presupune binefacerea oi îndreptarea fra?easca; ea este bunavoin?a; suscita reciprocitatea, ramâne dezinteresata oi generoasa; este prietenie oi comuniune (cf. CBC 1822, 1827, 1829).

Izvor baptismal

(În lat. fons baptismális). Vas de marmura, de forma unei cupe largi, fixat pe un suport, în care se pastreaza apa binecuvântata necesara pentru administrarea Botezului. Fiecare biserica parohiala trebuie sa aiba un asemenea "izvor" (cf. CDC, can. 530).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/studiu.asp?dictionar=on&litera=I
Vă rugăm să respectați drepturile de autor