www.profamilia.ro /tineri.asp?calauziri=06
 
 TINERI   /   COPII 

Calauziri pentru creoterea oi educarea ortodoxa a copiilor
achizitionare: 15.06.2005; sursa: www.sfantamaria-dallas.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

SEMINTELE RAULUI

În capitolele anterioare am vorbit despre ascultare, despre iubirea de adevar si despre puritate, ca despre niste virtuti, pe care parintii trebuie sa le sadeasca cu o deosebita grija în inimile copiilor lor, începând de la vârsta prunciei. Cu toate acestea, iubiti parinti, trebuie sa va spun ca nu este de ajuns doar sa saditi în sufletele copiilor samânta cea buna. Trebuie în acelasi timp sa luptati si împotriva raului, smulgându-l din radacina. Trebuie sa va luptati în primul rând cu defectul cel mai important pe care îl constatati în comportamentul si în caracterul copilului vostru si sa îl îndreptati definitiv.

Se observa ca fiecare copil are o înclinatie catre un anumit defect. Si zece copii daca ati avea, ati vedea ca fiecare are un anume obicei rau. Unul este prea orgolios, altul este egoist, altul este lacom si iubitor de bogatie. Al patrulea tinde spre iubirea de placeri si trândavie. Al cincilea este plângacios si rautacios. Si asa mai departe... Însa de ce, veti întreba poate, trebuie sa înlaturam defectul principal din sufletul copilului nostru...?

Cu totii cunoasteti desigur istoria lui Goliat: israelitii erau în razboi cu filistenii. Armatele inamice se aflau una în fata celeilalte, gata de lupta. Atunci unul dintre filisteni cu o statura uriasa, pe nume Goliat, a iesit în fata trupelor sale si a început sa îi provoace pe evrei. Îsi batea joc de ei si de Dumnezeul lor si în chip provocator chema pe oricare dintre ei sa vina sa se lupte cu el. Nimeni însa nu îndraznea sa îl înfrunte pe înfioratorul gigant, pâna când un tânar cioban, pe nume David, având credinta în ajutorul lui Dumnezeu, reusi sa îl învinga si sa îl ucida, lovindu-l în frunte cu o mica piatra, aruncata cu prastia. Atunci filistenii îngroziti, vazând ca cel mai tare dintre ei fusese ucis, au fugit rusinati.

Sa aplicam aceasta istorisire la problema pusa mai sus. Printre diversele defecte ale fiecarui copil, se afla si câte un Goliat, adica un defect principal, mai mare ca celelalte. Pe acesta trebuie sa îl învingeti mai întâi. Deoarece daca reusiti sa anihilati acest defect, Goliat, atunci si oastea lui, celelalte defecte, vor fi pe rând nimicite. Cu alte cuvinte: luptati împotriva principalei slabiciuni a copilului vostru si toate celelalte vor fugi curând de la sine. Vreti sa nu rasara în ogorul vostru neghina si buruienile? Distrugeti radacinile lor si veti vedea ca frunzele si florile lor se vor usca si vor cadea. La fel se întâmpla si în sufletul copiilor. Defectul principal reprezinta radacina din care rasar toate celelalte cusururi si pacate. Daca distrugeti deci aceasta radacina a pacatului, în curând se vor ofili si vor cadea si toate celelalte. Cine vrea sa sece un pârâu trebuie sa puna un baraj în calea izvorului sau. Defectul de baza, pacatul cel mai îndragit de copil, este exact izvorul din care se revarsa torentul pacatelor. Sa blocam deci acest izvor si pacatul îsi va pierde puterea.

De multe ori pâna acum am accentuat faptul ca educatia trebuie sa înceapa cât mai devreme posibil. Acest lucru este valabil pentru întregul proces al educatiei, dar cu atât mai mult atunci când este vorba despre defectul principal. Avem deci aici o regula foarte importanta: dezradacineaza cât de curând poti acest defect principal al copilului tau, deoarece cu cât întârzii mai mult, cu atât devine mai puternic si mai greu de anihilat. Un tata, scrie în Sfânta Evanghelie, si-a adus copilul, care era demonizat, la Domnul, deoarece apostolii nu reusisera sa îl ajute. Însa de ce nu reusisera? Aceasta reiese din dialogul dintre tatal îndurerat si Hristos. "Câta vreme este de când i-a venit aceasta?", a întrebat Domnul. "Din pruncie", a raspuns tatal (Marcu 9,21). Iata deci de ce diavolul avea o asa de mare putere asupra copilului: deoarece nu fusese alungat mai devreme.

La fel se întâmpla si atunci când se instaleaza în sufletul copilului vostru demonul slavei desarte, al trândaviei, al iubirii de placeri trupesti s.a. Daca el nu este alungat atâta vreme cât copilul este înca mic, mai târziu dobândeste o asemenea putere încât îi este foarte greu cuiva sa îl înfrunte. Cândva, dupa trecerea timpului, eliminarea sa devine chiar imposibila si nu se mai poate deja spera decât într-o minune a iubirii lui Dumnezeu. Sunteti siguri însa ca veti avea atâta trecere în fata Domnului încât sa sperati într-o astfel de minune? Daca nu, ca sa fiti mai siguri, îngrijiti-va cât mai curând posibil sa alungati din inima copilului vostru demonul patimii principale.

Veti întreba desigur: Cum vom putea reusi acest lucru? Încercati mai întâi sa aflati care sunt defectele pe care le aveti voi însiva si luptati împotriva lor, cu toate puterile. Oricine se cunoaste bine pe sine, îl va cunoaste cu usurinta si pe cel de lânga el. Aceasta este în special valabil pentru parinti. Daca tatal si mama îsi cunosc bine inima, slabiciunile pe care le au si defectele, vor putea fara prea multa greutate sa distinga slabiciunile si defectele copiilor lor. Si pentru ca, de multe ori, acestia din urma mostenesc înclinatiile rele ale parintilor lor, este foarte probabil sa aiba aceleasi slabiciuni principale.

Nu este însa usor pentru parinti sa ajunga la o astfel de cunoastere de sine. Este nevoie de o mare putere de observatie, de o îndelungata straduinta si pricepere. Este nevoie si de multa smerenie. Însa cel mai mult este nevoie de ajutorul si harul lui Dumnezeu! Daca doriti deci sa dobânditi aceasta cunoastere de sine, trebuie sa urmariti cu o atentie deosebita sinele vostru cel mai adânc, înclinatiile si pornirile inimii voastre. Rugati-va adesea lui Dumnezeu, cu toata caldura sufletului vostru, ca sa va lumineze, sa ajungeti sa va cunoasteti bine pe voi însiva. Analizati-va în fiecare zi constiinta si cultivati înauntrul vostru o evlavie autentica, deoarece numai omul cu adevarat evlavios poate sa se cunoasca pe sine, sa identifice si sa lupte împotriva patimilor sale.

Iar daca tu, mama sau tata, nu te cunosti bine pe tine însuti, deoarece îti lipseste adevarata evlavie, si de aceea nu reusesti sa îti descoperi defectul tau de baza, poti însa sa distingi, poate chiar cu mult mai bine, defectul principal al partenerului tau de viata! Aceasta te poate ajuta foarte mult în straduinta ta de a descoperi problema cea mai grea din comportamentul copilului tau. Fii atent deci, tata, poate ca reusesti sa identifici în comportamentul fiicei tale aceleai slabiciuni pe care le are si sotia ta. Iar tu, mama, fii atenta ca nu cumva fiul tau sa fi mostenit aceleasi tendinte rele pe care le are sotul tau si care te amarasc atât de mult!

În straduinta de a identifica si a lupta împotriva patimilor (defectelor) atât ale parintilor cât si ale copiilor, sfatul venit din partea unui bun duhovnic este deosebit de important si de neînlocuit. Traditia ortodoxa subliniaza adeseori - iar realitatea confirma - aceasta nevoie absoluta de a avea un duhovnic ca îndrumator. Sfântul Ioan Sinaitul scria referitor la aceasta: "Aceia care s-au sprijinit numai pe puterile lor proprii, crezând ca nu au nevoie de nici un îndrumator (în lupta împotriva patimilor) s-au înselat inevitabil" (Scara A, 14).

În acelasi timp, ascultati cu atentie ce spun si ceilalti oameni despre copiii vostri. Strainii reusesc sa vada adesea cu mult mai bine defectele lor, deoarece ei nu sunt orbiti de acel mod de iubire parinteasca orb si patologic. Nu va scandalizati deci atunci când cineva din afara familiei va descopera un pacat sau altul al copiilor vostri. Daca, spre exemplu, preotul sau învatatorul va spun ca educatia lor nu este buna, nu va suparati. Dimpotriva, sa le fiti recunoscatori, deoarece sfaturile lor s-ar putea sa va fie de mare folos.

Sa îi iubiti pe copiii vostri cu acea iubire crestineasca echilibrata. Iubirea necontrolata, patologica, pe care din nefericire multi parinti o nutresc fata de copiii lor, devine principala cauza a ignorarii problemelor lor de comportament. Vad numai calitati în "vlastarele" lor si cele mai mari obraznicii le considera virtuti sau "dovezi de inteligenta". Urmariti-i pe copiii vostri cu atentie, mai ales în momentele în care acestia nu îsi dau seama ca cineva îi vede. De exemplu atunci când se joaca si când caracterul lor se manifesta fara retineri, iesind foarte usor în evidenta înclinatiile lor bune sau rele.

Ati aflat deci acum de ce o educatie corecta are nevoie, mai întâi de toate, de anihilarea si dezradacinarea înclinatiei rele de baza. Ati aflat si modul în care puteti reusi. Puteti fi siguri ca daca nu veti urma aceste sfaturi, nu veti reusi sa învingeti nici celelalte defecte mai mici. Am aratat de asemenea modul în care aceste defecte trebuie descoperite. Urmati acei pasi pe care vi i-am trasat mai sus: încercati sa va cunoasteti propriile slabiciuni si sa vi le îndreptati. Ascultati cu atentie ce spun si ceilalti oameni despre copiii vostri si nu va suparati în cazul unor critici constructive.

Iubiti-i pe copiii vostri cu acea iubire crestineasca echilibrata si fiti mereu cu atentia încordata asupra lor. Astfel, când descoperiti acel defect - Goliat -, înfruntati-l cu întelepciune, cu pricepere si cu credinta în ajutorul lui Dumnezeu. Si nu încetati sa îl combateti, pâna la stârpirea lui definitiva. Astfel, daca veti reusi sa distrugeti aceasta radacina a raului, încet-încet va disparea toata neghina din gradina inimii copilului vostru, iar purtarea de grija a lui Dumnezeu si a îngerului sau pazitor se vor face simtite fara încetare.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/tineri.asp?calauziri=06
Vă rugăm să respectați drepturile de autor