pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RECENZII 

Recenzii filme

Dragostea în vremea holerei (2007)
Love in the Time of Cholera

Regia:Mike Newell
Roluri principale:Javier Bardem, Giovanna Mezzogiorno
Gen:Dramă, Romantic
Durata:139
Rating:L (R)
Producător:New Line Cinema
Premiera în România:07.03.2008
Sit oficial:http://www.loveinthetime.com/
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Mulți au considerat că aclamatul roman epic în stilul realismului magic din 1985 al laureatului Premiului Nobel Gabriel Garcia Marquez nu poate fi transpus în cinematografie. În acest film, Florentino Ariza (Unax Ugalde), un tânăr funcționar telegrafist din a doua jumătate a secolului al XIX-lea din Cartagena, Columbia, se îndrăgostește de frumoasa Fermina Daza (Giovanna Mezzogiorno), care este îndeaproape supravegheată de extrem de protectorul ei tată, Lorenzo (John Leguizamo). Acesta dorește ca fiica lui să se mărite cu cineva din înalta societate.

Florentino ajuns la maturitate este interpretat de Javier Bardem. Când reușește să o întâlnească pe Fermina în timp ce aceasta se află la cumpărături, ea cataloghează iubirea lor ca o iluzie tinerească. Florentino are inima frântă, dar iubirea lui pentru ea nu scade. Când Fermina se îmbolnăvește, tatăl ei se gândește la ce e mai rău, deoarece este un timp în care izbucnește sporadic holera. Venirea medicului Juvenal Urbino (Benjamin Bratt) potolește aceste temeri - este vorba despre o simplă problemă intestinală - dar Juvenal se îndrăgostește pe loc de pacientă și tatăl ei consideră că ar fi soțul perfect pentru fiica lui.

Cei doi se căsătoresc, și spre întristarea mamei lui Florentino, Transito (Catalina Sandino Moreno), fiul ei devine practic un pustnic. Se străduiește să îi ia o slujbă într-un oraș îndepărtat pentru a-l ajuta să o uite pe Fermina, dar el se întoarce. Disperată, Transito aranjează pentru Florentino să se întâlnească cu o văduvă singuratică, însetată de sex. Relația lor sexuală conduce la un tipar de promiscuitate sexuală, prin care încăpățânatul Florentino trece mecanic (însemnând fiecare cucerire în jurnalul său), dar păstrându-și iubirea în speranța zilei în care va putea în sfârșit să o cucerească pe iubita lui, Fermina. El urcă pe scara socială prin intermediul afacerii de transport a unchiului său, Leo (Hector Elizondo). De asemenea îi face plăcere să scrie scrisori de dragoste pentru tineri îndrăgostiți dar cu puține aptitudini literare. Relația Ferminei cu Juvenal este uneori tensionată, și Fermina află la un moment dat de infidelitatea lui, ajungând astfel la regrete.

Ecranizarea cinematografică făcută de Newell despre explorarea literară de către Marquez a iubirii și a miliardelor ei forme, nu poate spera să surprindă complexitățile emoționale din carte, cum ar fi egalitatea metaforică dintre iubire și holeră. Numeroasele relații sexuale lipsite de iubire ale lui Florentino (despre majoritatea se vorbește, puține sunt arătate) sunt problematice din punct de vedere moral și distrag dramatic de la aspectele romantice ale iubirii neîmpărtășite a lui Florentino.

Filmul conține nuditate masculină și feminină parțială, câteva scurte scene cu acte sexuale nemaritale, discuții directe cu caracter sexual, adulter, neînțelegeri domestice și crimă. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul L - adică limitat, respectiv film problematic chiar și pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricționat.



sursa imaginilor:
http://www.loveinthetime.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire