pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RECENZII 

Recenzii filme

Insula din vis (2008)
Nim's Island

Regia:Jennifer Flackett, Mark Levin
Roluri principale:Abigail Breslin, Gerard Butler, Jodie Foster
Gen:Aventuri, Comedie, Fantastic, Familie
Durata:97
Rating:A-I (AP)
Producător:Film Farm
Premiera în România:04.04.2008
Sit oficial:http://www.nimsisland.com/
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

"Insula din vis" este o poveste încântătoare de pe o singuratică insulă din Pacificul de Sud, în care o fată de 11 ani, Nim
(Abigail Breslin), rămâne singură după ce tatăl ei, văduvul biolog marin, Jack (Gerard Butler), merge într-o expediție de două zile după plancton, știind că fiica sa va putea să se îngrijească singură. Și așa este. Cu prietenele ei - leul de mare Selkie, șopârla Fred și pelicanul Galileo - și priceperea ei extraordinară, ea reușește să se îngrijească fără probleme.

Dar o furtună va prelungi lipsa lui Jack și va lovi casa, iar a doua zi Nim se va pricopsi cu o rană mare la picior, toate acestea întinzând la maxim coarda supraviețuirii singură. Pe lângă că își face griji pentru tatăl ei și pentru viitorul lor, ea mai are de înfruntat și o companie de croaziere oportunistă, ce a descoperit insula secretă și plănuiește să o invadeze cu turiști. Nim îi trimite un email eroului ei - un scriitor aventurier pe numele lui Alex Rogers, ale cărui povestiri le devoră cu plăcere - cerându-i ajutorul. Ceea ce nu știe Nim este că Alex vine de la Alexandra Rogers (Jodie Foster), fiind vorba de fapt de o femeie, de o scriitoare plină de fobii, care locuiește în San Francisco. Alexandra găsește totuși curajul să își lase casa în urmă pentru a veni să o ajute pe Nim atunci când își dă seama că e vorba de o fetiță.

Regizori și scenariștii Mark Levin și Jennifer Flackett - soț și soție - amestecă cu abilitate aventura, umorul, romantismul și fantasticul din romanul lui Wendy Orr din 2002. Cascadoriile prietenilor lui Nim din regnul animal sunt remarcabil executate. Cele trei vedete - umane - sunt de asemenea fermecătoare. Breslin își afirmă încă o dată talentul împotriva vârstei, Butler este la fel de șarmant ca în ultimul său film, "P.S. Te iubesc", iar Foster pare a se simți foarte bine într-un film comic care nu este tocmai genul ei. Întreaga poveste se concentrează pe găsirea forței interioare, depășirea temerilor, împlinirea viselor și relațiile umane - în special relația tată-fiu este emoționant redată - făcând din acest film unul peste medie, dedicat familiilor.

Există violență dar controlată ca intensitate. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-I - adică audiență generală. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP - adică se recomandă acordul părinților.



sursa imaginilor:
http://www.nimsisland.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire