pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RECENZII 

Recenzii filme

Cititorul (2008)
The Reader

Regia:Stephen Daldry
Roluri principale:Kate Winslet, Ralph Fiennes, David Kross
Gen:Dramă, Istoric, Romantic
Durata:123
Rating:L (R)
Producător:Mirage Enterprises
Premiera în România:20.03.2009
Sit oficial:http://www.thereader-movie.com/
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

"Cititorul" este o adaptare sumbră și bine jucată a romanului lui Bernhard Schlink din 1995, devenit best-seller internațional. A fost de fapt primul roman german care a ajuns pe lista de best-seller-uri din New York Times, autorul spunând că în parte este autobiografic. Desfășurându-se în Germania de după război, la începutul anilor 1950, filmul ne prezintă relația complexă dintre un avocat, Michael Berg (Ralph Fiennes), și o femeie mai în vârstă, Hanna (Kate Winslet), cu care a avut o aventură pe când era tânăr (rol interpretat de David Kross, de 18 ani).

Ei se întâlnesc când femeia (care lucrează ca și controlor de bilete) îl găsește pe tânăr vomând în curtea ei, după care ea îl ajută să ajungă acasă. După recuperarea din boală, Michael vrea să îi mulțumească Hannei și merge la apartamentul ei. Atracția dintre ei devine o completă relație, necunoscută părinților lui. Timpul trece și ceea ce sedimentează cel mai mult relația lor este lectura de către Michael pentru Hanna a unor mari opere literare precum "Aventurile lui Huckleberry Finn", "Război și pace", "Odiseea" ș.a.

În tot acest timp Hanna rămâne misterios de autoritară și îndepărtată, mai puțin când acceptă invitația lui pentru un sfârșit de săptămână, când pare în sfârșit să se bucure de viață. Nu știm încă motivul austerității Hannei. Relația se deteriorează și în final se despart. După câțiva ani Michael studiază dreptul. Când profesorul Rohl (Bruno Ganz) îi trimite pe studenți să asiste la unele procese asupra crimelor naziste, Michael este surprins să o găsească pe Hanna printre inculpați. Ar fi nedrept să dezvăluim detaliile implicării Hannei sau mai mult din ce va urma. Să spunem însă că Michael îmbătrânește (rolul fiind preluat de Fiennes) și relația dintre cei doi evoluează într-una complet diferită dar plină de compasiune.

În adaptarea realizată de David Hare, povestea filmului sare frecvent în timp, spre deosebire de carte. Stephen Daldry, care ultima oară a lucrat cu Hare pentru filmul "Orele", regizează cu aceeași sensibilitate acest film. Winslet joacă superb și convingător în rolul femeii germane, ascunzând nu unul ci două secrete. Nou venitul Kross este de asemenea extraordinar, deși nu face o pereche chiar perfectă cu mai plauzibilul Fiennes. Filmul, dincolo de începutul inacceptabil moral (și cu multă nuditate), este în opinia unora o metaforă pentru vinovăția colectivă germană și impactul asupra generațiilor ulterioare care au "moștenit"crima. O ultimă observație: cunoscuții Anthony Minghella și Sydney Pollack, co-producătorii filmului, au murit amândoi în timpul filmărilor.

Filmul conține relații sexuale, nuditate, divorț, sinucidere și materiale cu Holocaustul. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul L - adică limitat, respectiv film problematic chiar și pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricționat.



sursa imaginilor:
http://www.thereader-movie.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire