pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2003 

CUVÂNT DE ÎNCEPUT
Marina Fara

Testele de fertilitate. O mana intinsa cuplurilor moderneCuprins

 

"Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul
lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie". (Gen 1, 27)

Nu ești singur!

Spațiul prin excelență în care se verifică acest adevăr este familia.

Dar astăzi familia însăși este din ce în ce mai singură. Are din ce în ce mai multă nevoie de prieteni, de sfătuitori, care să o ajute să descopere și să aprecieze valorile pe care le poartă în propria "zestre". Familia bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie și deschisă vieții, este o realitate ce depășește simpla construcție umană, o realitate a cărei putere tainică are în sine toate resursele necesare pentru a-și împlini vocația.

Este fascinant să descoperi, să redescoperi aceste resurse care devin vizibile atunci când există bunăvoința și încrederea de a privi spre ele.

Revista care se deschide acum, în teritoriul unui sit specializat, este construită - sub patronajul Conferinței Episcopilor Catolici din România - de un grup de ziariști creștini, catolici, care mărturisesc acest crez: "nu ești singur!". Dar fac un pas mai departe, propunându-și să parcurgă sistematic și riguros problematica familiei și să redescopere patrimoniul nebănuit de bogat al valorilor cu care este înzestrată familia bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, deschiși noilor vieți pe care le primesc ca dar al dăruirii lor reciproce.  

Vă aflați, într-adevăr, într-un spațiu al familiei, deci... simțiți-vă ca acasă.

Noi suntem gazdele, și vom face tot posibilul să vă oferim tot ce credem că este de interes pentru cei ce împărtășesc bucuria de a fi în universul familiei.

 

Începem cu... începutul, cu prezentările:

Situl ProFamilia și Revista Familia creștină sunt coordonate de o tânără familie de ziariști de internet, care proiectează preocupările lor pentru problemele familiei dincolo de propriul cămin, în care cresc deja doi copii - și caută să le împărtășească altora și cu alții, în formule adresate unui grup cât mai larg de cititori, care să alcătuiască astfel un cerc de opinie, de reflecție și de ce nu, de dialog pe marginea acestor realități.

Trebuie să vă spunem de la început că noi, prietenii lor care alcătuim împreună cu ei o echipă suntem o casă exigentă, adică ne place să privim viața în cheia demnității și frumuseții ființei umane, adică a binelui, a fericirii autentice, a valorilor vieții pe care le întruchipează - și le întrupează - familia autentică. Și nu suntem idealiști, chiar dacă ceea ce contemplăm noi este familia ideală, dar avem suficiente exemple, suficiente modele, care arată că acest ideal poate fi atins - și atunci, de ce să nu încercăm?

Situl nostru nu mai are nevoie de recomandare: simpla parcurgere a capitolelor lui dezvăluie problematica la care ne-am angajat.

Observați că este structurat în compartimente care privesc realitățile directe din peisajul familiei, în perspectivă spirituală, de credință, pentru că noi avem convingerea că ceea ce unește în primul rând familia este iubirea responsabilă, adică manifestată în libertatea spiritului, care se câștigă printr-o autentică pregătire personală și prin acea legătură permanentă și deloc formală cu dimensiunea sacră, având mereu prezentă conștiința că legătura matrimonială, încheiată în fața altarului, este vegheată de Dumnezeu.

 

Pretutindeni se vorbește despre o criză a familiilor. Criza aceasta este consecința firească a unei alienări, și anume a pierderii din vedere a faptului că nu poate exista o separare între familie și ocrotirea vieții, atâta timp cât vocația familiei este tocmai aceea de a custodia viața. Pentru ce s-a pierdut cu atâta ușurință această ipostază sublimă, de a fi colaborator al lui Dumnezeu în planul creației?

Asupra acestui pericol, care plana de multă vreme la adresa familiei și a vieții, în societatea deschisă permisivismelor și de-responsabilizării, atrăgea atenția în prima jumătate a secolului trecut o voce profetică, ce răsuna în orice "amvon" posibil, din biserică și din afara ei în egală măsură. Episcopul Ioan Suciu, căci despre el este vorba, devenise "apostolul tineretului", o persoană a cărei companie era căutată în societatea românească antebelică. Și noi știm că societatea românească era altfel înainte de a fi fost "răpită" civilizației de experiența totalitară comunistă. Compania Monseniorului Suciu era căutată nu numai datorită personalității sale fascinante, ci și pentru că se percepea importanța operei pe care o începuse și anume aceea de a pregăti, de a înarma cu puterea rezistenței spirituale o generație care avea să înfrunte asaltul materialismului în forma lui cea mai brutală, la adresa conștiinței și a persoanei umane. Și această pregătire o făcea în primul rând oferind răspunsuri la provocările care apăruseră și care aveau să se dezvolte în societatea de tip consumist, hedonist, dar mai ales prin cultivarea virtuților, care înarmează ființa cu "eroismul" rezistenței la orice tip de asalt. Căci lecția de viață valabilă atunci, ca și acum, este că nimeni altcineva decât propria persoană este în măsură să-și dobândească și să-și apere libertatea, dar libertatea autentică, adică a persoanei responsabile.

Episcopul însuși, lichidat trupește în închisoarea de la Sighet, a dat o lecție personală, radicală a prețului infinit al acestei libertăți. Profeția lui este deci "validată" prin mărturia supremă și o avem la dispoziție ca pe un instrument neprețuit al reformulării unui stil de viață care să ne facă să devenim cu adevărat liberi. Familia nu poate fi apărată decât de cei ce sunt liberi în mod autentic, adică înarmați cu discernământ, responsabilitate și generozitate, și cu puterea credinței.

Profețiile Monseniorului Suciu sunt vii și dintr-un motiv tragic, și anume pentru că sunt "confirmate" de o realitate care depășește orice se putea imagina în vremea lui: o realitate care exilează familia în sferele legăturilor trecătoare și neangajante, care încearcă să relativizeze noțiunea însăși de familie, identificând-o cu orice tip de conviețuire, inclusiv între persoane de același sex, o realitate în care viața umană a ajuns să fie un simplu produs, un obiect manipulabil de capricii.

Dar glasul lui răsuna, atunci, dramatic, pentru că știa că o cedare, aparent minoră în privința respectului absolut al sacralității vieții, putea deschide o breșă către deznodăminte incontrolabile. Și așa a fost. Avortul, închiderea porților familiei pentru copiii dăruiți iubirii dintre soți au fost primii pași către desfășurarea în lanț a cedărilor succesive, care au modelat o mentalitate vizibilă astăzi și ușor reperabilă ca "civilizație a morții". Acele prime cedări au degenerat implacabil, în pierderea sensului maternității și în criza paternității - amândouă aceste consecințe fiind - firesc - legate între ele.

Să ne mai întrebăm atunci, de ce există atâtea familii fără copii și atâția copii fără familie ?

Vocea Monseniorului Suciu este autentic profetică, aducând mângâiere după dezastru. Citindu-i cărțile, recăpătăm acel confort interior care motivează speranța, credința în revenirea la normalitate. Ele sunt necesare pentru o societate nouă care crește - poate societatea copiilor noștri - și care va ști să prețuiască viața în termenii ei de sacralitate, va ști să contemple în sine și să respecte în ceilalți amprenta iubirii divine și va reuși astfel să facă din nou lumea locuibilă, așezând familia în spațiul care i se cuvine.

Va ști să se înarmeze cu puterea de a învinge obstacolele prin bucuria luptei curate, oneste, a crucii care edifică virtuțile, a suferinței care conduce la singura satisfacție autentică.

"Mama", "Eroism", "Rănile Domnului" sunt titluri dintr-o bibliotecă ce poate aduce mult bine. Sunt cărți de căpătâi pentru tinerii care se pregătesc de viață, pentru cei ce se află în pragul întemeierii unei familii.

Dar cineva trebuie să le ofere șansa de a fi cărți vii, pentru ca ideile ieșite din ele să circule, să devină best seller -uri, să trezească din nou gustul pentru viața pătrunsă de sens.

 

Este o realitate: singurătatea a depășit cadrul persoanei și s-a abătut și asupra familiei. Familiile sunt singure și au nevoie de o "infuzie" de sens, iar acest sens nu îl pot găsi decât în propria zestre. "Familie, fii ceea ce ești!" - este chemarea emblematică adresată de Papa Ioan Paul al II-lea în exortația apostolică "Familiaris consortio" (22 noiembrie 1981).

Nu este greu. Poate că trebuie început cu un pas pe drumul de întoarcere: fiecare pas spre regăsirea valorilor neprețuite care se află în "zestrea" oricărei familii întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, deschisă vieții, este un câștig de libertate și bunăstare.

Să îndrăznim să-l facem!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire