pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2003 

GÂNDURI LA ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR
PĂRINȚII ȘI ȘCOALA
Oana Capan

Infailibilitatea papala. Principalele argumente apologeticeCuprinsTestele de fertilitate. O mana intinsa cuplurilor moderne

 

Școala a început de ceva timp. Unii dintre dumneavoastră aveți copii la școală sau veți avea în curând. Articolul vi se adresează în special dumneavoastră, dar nu numai. Vă invit în rândurile de mai jos să reflectăm împreună la modul în care putem să fim alături de copiii noștri în această etapă atât de importantă a vieții lor, cea a școlii.

Ce cred copiii noștri despre școală? Cum o privesc ei? Cu ce gânduri pornesc dimineața spre școală? Cât sunt de activi la ore? Ce simt atunci când se termină orele? Cu cât avânt se așează la masa de lucru, pentru a-și face lecțiile? Este desigur o provocare să cunoaștem răspunsul la toate aceste întrebări, să știm în profunzime relația care există între copiii noștri și sistemul complex al școlii, cu multiplele lui componente: profesori, colegi, lecții. Poate apărea tentația căii simple: să știm ce note au luat, câte absențe au în catalog, și cam atât. Este important însă să știm și ce se petrece în sufletul lor, cum putem fi alături de ei, cum îi putem ajuta, indirect, adică prin colaborarea cu cadrele didactice, sau direct, în relație cu ei.

Viziunea despre școală

Conciliul Vatican II, referindu-se la școală, afirmă că misiunea ei constă în a cultiva cu grijă statornică facultățile intelectuale, a dezvolta judecata, a pune pe elevi în contact cu patrimoniul cultural moștenit de la generațiile trecute, a promova simțul valorilor, a pregăti pentru viața profesională și, generând relații de prietenie între elevi de firi și condiții diferite, a favoriza spiritul de bună înțelegere.[1]

Pentru mulți, această viziune pare puțin idilică și utopică, privind înapoi în timp la școala prin care au trecut. Viziunea pe care o avem este o rezultantă a propriei noastre experiențe școlare, marcată de amintirile legate de unii profesori duri, de prieteniile minunate de atunci, de efortul de a înțelege la ce te ajută în viață să știi compoziția chimică a unei substanțe oarecare. Această viziune, conștient sau nu, o transmitem copiilor noștri, și tocmai de aceea este important ca noi înșine să avem o viziune sănătoasă despre școală. Dincolo de greutățile serioase prin care trece astăzi învățământul din țara noastră, trebuie să știm ce să așteptăm de la școală și să îi recunoaștem rolul pozitiv pe care îl joacă în viața unui om.

Astfel, școala este un mediu în care copiii și tinerii au ocazia să își dezvolte armonios aptitudinile fizice, morale și intelectuale; să dobândească treptat un simț mai profund al răspunderii; să fie formați pentru a participa la viața socială; să fie deschiși la dialogul cu semenii și să contribuie din toată inima la înfăptuirea binelui comun.[2]Convinși de importanța procesului de învățământ pentru viața copiilor noștri, trebuie să le insuflăm și lor această convingere. Procesul educațional este unul treptat, care, de la școala generală la facultate, trece de la cunoștințe generale la cunoștințe specializate. Perioada copilăriei și tinereții este asociată intrinsec procesului de învățământ, deoarece acum creierul are capacitatea cea mai mare de a absorbi informații. Cu răbdare, trebuie să ne îndrumăm copiii pentru ca să înțeleagă importanța acestei perioade și să profite din plin de ea.

Înainte de a fi constructivi, trebuie însă să avem grijă să nu fim distructivi. Studiile psihologice arată că aceia dintre copii care nu au probleme emoționale sau de comportament, și care au părinți echilibrați, ce nu sunt 'înspăimântați de ziua de mâine' sau de 'nenorocirile din țara asta', merg cu plăcere la școală[3]. Începutul anului școlar, care pentru copii marchează încheierea vacanței mari, iar pentru părinți cheltuieli mari pentru rechizite, trebuie convertit într-o bucurie a reîntâlnirii cu colegii, cu profesorii, a începerii unei noi aventuri a cunoașterii.

Ca părinți trebuie să înțelegem un aspect important: școala este "societatea" copiilor noștri în această perioadă. În ea își petrec mult timp, într-un mediu mult mai complex decât cel familial. Aici se vor vedea "cei șapte ani de acasă", respectiv fundamentul clădit în familie. Există o temere, justificată în parte, față de influența școlii: ce colegi vor fi modelele pe care le vor imita copiii noștri? ce valori le vor transmite profesorii? ce concordanță există între viziunea ce o oferim noi și cea pe care o oferă școala? Sunt probleme deosebit de importante, cărora trebuie să le facem față cu credință. Fiecare copil are un drum, pe care numai Bunul Dumnezeu îl cunoaște, și fiecare experiență, oricât de rea pare ea, poate și trebuie valorificată în mod pozitiv, căci ea îl pregătește de fapt pentru acest drum al său.

Este fundamentală păstrarea unei balanțe între formarea de acasă și formarea de la școală. Datoria noastră de formatori nu s-a încheiat odată cu "predarea" copiilor în mâinile școlii. Trebuie să înțelegem complementaritatea de roluri între familie și școală, cu privire la formarea caracterului: familia așează fundamentul, școala construiește pe aceste baze. Familia este cea care exercită prima și cea mai importantă influență asupra caracterului copilului, școala trebuie să întărească valorile precum etica în muncă, respectul, responsabilitatea, onestitatea etc, care se învață acasă.[4] Dialogul nostru cu copiii despre "Cum a fost la școală?", trebuie să fie unul real și nu de suprafață. El poate oferi ocazia de a-l învăța pe copil cum să discearnă ce e bine și ce e rău, ocazia de a discuta despre valori, despre pozițiile pe care trebuie să și le asume în diverse situații, pornind de la exemplele concrete de peste zi. Totodată, acest dialog ne oferă și nouă, părinților, ocazia de a cunoaște mai bine provocările școlii de astăzi, o imagine în miniatură a societății actuale, pentru a ne verifica propriul echilibru, propria coerență și chiar propria credință.

Dascălilor le încredințăm o parte din misiunea noastră de a-i educa pe copii

Sarcina educării copiilor revine în primul rând familiei. Ea pretinde însă ajutorul întregii comunități umane, în general, și al dascălilor, în particular.Aceștia sunt cei mai apropiați colaboratori ai noștri, ai părinților, în munca de formare. Relația noastră cu ei trebuie să fie una de parteneriat, bazată pe încredere. Este ea așa? Sau profesorii sunt niște străini, dacă nu chiar "dușmani" pentru noi?

În țara noastră, relația dintre părinți și profesori este una mai mult protocolară, care se reduce la contacte cu ocazia momentelor festive, la ședințele cu părinții, la întâlnirile speciale provocate de năzbâtiile copiilor noștri. Comunicarea se rezumă prea adesea la "cât avem de plătit fondul școlii?" sau "ce a mai făcut de această dată?" Se formează din când în când alianțe, mai ales când copiii fac ceva rău. Unii părinți li se adresează atunci cu duritate - dacă rămân doar la acest nivel de violență -, pentru a arăta în fața tuturor cine este stăpânul în relația părinte-copil, dar de fapt pentru a-și ascunde rușinea pentru cele făcute de odraslele lor.

La polul opus stă situația în care părinții și profesorii sunt în tabere opuse. Cel mai adesea aceasta este rezultatul manipulării făcute de copii, care povestesc cât sunt de nedreptățiți de profesori sau cum au fost ascultați din ceva ce nu li s-a predat niciodată! Este bine să privim școala ca o componentă a familiei, a unei familii lărgite. Așa cum nu este bine ca acasă părinții să fie unul împotriva celuilalt, unul ținându-i partea copilului și unul nu, la fel trebuie să fie și în relația între părinți și profesori. Când aceștia formează un front comun în ceea ce privește transmiterea unor valori: respectul față de reguli și autoritate, responsabilitatea față de efectuarea lecțiilor, onestitatea la extemporale și teze, sportivitatea în întrecerile atletice etc., copiii primesc un mesaj clar și consistent, și este mai sigur că îl vor lua în serios.[5]

În general, copiii nu sunt bucuroși când părinții lui vin la școală. Trebuie să îi ajutăm să simtă din inimă faptul că, chiar și atunci când suntem chemați pentru o boacănă a lor, mergem acolo punând în față interesele lor, care sunt mai importanți pentru noi decât sentimentul nostru de rușine: "Ce vor crede profesorii? Că nu te-am educat bine!" Întâlnirile părinți-profesori trebuie să fie ceva obișnuit. Părinții pot afla cel mai bine de la profesori care sunt înclinațiile copiilor lor, pentru a ști cum să îi îndrume în viitor, după cum profesorii pot afla cel mai bine de la părinți care sunt explicațiile unui anumit comportament, pentru a lua măsuri în cunoștință de cauză.

Desigur, după cum spuneam mai sus, în România mai este un drum lung de parcurs până să putem vorbi de un sistem ce încurajează relațiile părinți-profesori. Există semnale pozitive, care să sperăm că vor conduce la o implicare mai puternică a familiei, imperios necesară dacă dorim să ne asigurăm că școala îi formează pe copii în spiritul și nu în contra valorilor noastre. Să ne gândim doar la "importurile", în majoritatea cazurilor negative,  din Occident, cum ar fi recent introdusa în sistemul școlar românesc "educație pentru sănătate", care prezintă homosexualitatea, uniunile consensuale și mijloacele contraceptive ca fiind normale. Părinții, mai ales asociațiile de părinți, trebuie să își facă auzit glasul, să colaboreze pentru alegerea unor programe corespunzătoare, să urmărească și să sprijine activitatea școlii, în special în domeniul educației morale[6].

Așteptăm și importarea unor elemente pozitive din afară. Iată câteva exemple de acțiuni prin care școlile americane reunesc părinții și profesorii: o cină luată în comun de elevi, profesori și părinți în cantina școlii; organizarea de spectacole ale elevilor, urmate de "cursuri" pentru părinți; fixarea în comun a unei trăsături de caracter ce se urmărește să fie întărită, pe parcursul unei săptămâni sau luni, atât la școală cât și acasă. Educatorii catolici, și cei creștini în general, și părinții pot lucra înspre o astfel de schimbare de mentalitate. De ce ședințele cu părinții nu ar putea cuprinde și discuții instructive despre anumite aspecte ale formării? Să propunem astfel de teme, și atunci schimbarea va porni de la noi!

A-i învăța să învețe, unul dintre cele mai bune servicii pe care îl putem face copiilor noștri

Reîntorcându-ne în mediul familiei, vom încerca să vedem cum putem să îi ajutăm pe copii să învețe mai bine. Primul mare hop, nu doar pentru copil, ci și pentru părinte, este trecerea de la grădiniță la școală. Acest moment marchează începutul unei etape extraordinare în viața copilului, prin trecerea la învățătura "serioasă". Temele pentru acasă, o noutate pentru ei, sunt printre cele mai importante responsabilități ale lor, pe care trebuie să îi ajutăm să și le asume cu drag, pentru ca și pe viitor, în clasele mai mari, acestea să rămână activități plăcute.

Chiar dacă o facem din iubire sinceră, trebuie să evităm tendința spre extrema de a efectua lecțiile în locul lor. Dacă ne asumăm noi răspunderea pentru temele lor, îi lipsim de o ocazie importantă de a avea inițiative, de a-și asuma ei responsabilitatea, și astfel de a deveni motivați în procesul de învățare. Cu fiecare responsabilitate asumată, în copil crește încrederea în sine; de asemenea el își câștigă o mai mare independență, aspecte extrem de utile pentru tot restul vieții sale. Copiii trebuie să progreseze de la etapa de control - din partea noastră - la cea de autocontrol. Un control excesiv practic îi spoliază de ceea ce înseamnă creativitate și entuziasm, și chiar de dorința lor firească de a învăța.[7]

Există și cealaltă extremă, a lipsei de interes pentru temele copiilor noștri. Aceasta apare îndeosebi la vârstele mai mari, când fie materiile studiate de ei încep să ne depășească, fie îi considerăm suficient de mari pentru a nu ne mai bate capul cu școala lor. Chiar dacă copilul lucrează singur, interesați-vă de ceea ce face, întrebați-l ce a făcut la școală, cum s-a descurcat la extemporal. Verificați din când în când câte o temă. Copilul, chiar dacă e autonom, are nevoie de privirea părinților săi pentru a progresa.[8] O arată și studiile: implicarea din partea părinților, interesul lor pentru școală și încurajările primite din partea lor sunt mai importante pentru succesul școlar al copiilor decât nivelul financiar sau educațional al familiei din care provin[9].

Revenim la ideea din prima parte a articolului: atmosfera din familie este esențială. Copiii se nasc cu o sete de cunoștințe, care poate rămâne la fel de puternică întreaga viață, în cazul în care noi, adulții, nu îi plictisim, tensionăm sau descurajăm în vreun fel. Un concept-cheie este maturitatea emoțională, respectiv capacitatea de a-și stăpâni anxietatea, de a face față stresului și de a-și menține echilibrul în momente de schimbare. Pentru ca un copil să fie capabil să învețe bine, el trebuie să fie la nivelul de maturitate emoțională specific vârstei sale. Copiii lipsiți de afecțiune și care nu sunt lesne acceptați de părinți vor fi puțin motivați să accepte efortul învățăturii. Copiii care "o duc bine" din punct de vedere emoțional, în schimb, se vor putea concentra mai ușor, vor fi motivați și vor avea energia necesară pentru a-și utiliza la maximum întreaga capacitate.[10]

Acceptarea copiilor include și acceptarea rezultatelor școlare, indiferent care ar fi ele. Nu transmiterea constantă a nemulțumirii noastre față de notele din catalog îi va motiva să învețe mai bine. Există mentalitatea că, dacă speriem copilul, acesta va fi mai atent și se va apuca de carte. Din nefericire, în acest fel se creează un cerc vicios în care se menține "dragul" de școală.[11] Trebuie să ne intereseze mai mult cu ce rămân în urma învățării unei lecții, și nu nota - mai mult sau mai puțin subiectivă - pe care o dă profesorul.

Se spune că e mai bine să înveți un sărac să pescuiască decât să îi dai un pește. În mod similar, este mai important să îți ajuți copiii să învețe cum să își facă lecțiile, decât să îi ajuți la lecții. Din această perspectivă, un prim aspect important este organizarea timpului. Faptul de a sta ore întregi cu temele în față nu este deloc garantul succesului la școală. Copiii trebuie învățați să își organizeze programul zilei pentru a include în el timp de studiu dar și timp de relaxare și de odihnă; pediatrii atrag atenția asupra pericolului supraîncărcării programului de studiu al copiilor. Trebuie evitată confundarea timpului de stat la televizor cu timpul de relaxare: orele multe în fața televizorului pot fi responsabile de somnul insuficient al copiilor, care se răsfrânge desigur și asupra roadelor la învățătură.

Programul dedicat studiului trebuie la rândul lui organizat bine. Se recomandă să se înceapă cu lecțiile mai grele, înainte de a fi prea obosiți; lecția să fie învățată înaintea "atacării" exercițiilor. Ajungem astfel la un al doilea aspect important: tehnicile de învățare. Nu există o rețetă universal valabilă; părinții pot simți metodele care îl ajută pe un copil să rețină mai bine lecțiile. Pe unii îi ajută să repete cu voce tare cele învățate. Alții învață cel mai ușor pe baza informațiilor vizuale: planșe, scheme. Unii subliniază cuvintele-cheie în text, iar alții trebuie să scrie o poezie pentru a o putea memora, și așa mai departe. Succesul la învățătură depinde în mare măsură de găsirea tehnicilor adaptate fiecărui copil.

În fine, al treilea aspect pe care dorim să îl amintim este idealul ca fiecare familie să își alcătuiască o mică bibliotecă de cărți școlare și extrașcolare, oferite astăzi într-o paletă largă de edituri. Cadrele didactice ne pot ajuta în selectarea acelor manuale, caiete, fișe de evaluare sau alte materiale care îl pot ajuta pe copil, printr-un studiu acasă, alături de părinți, în completarea sau fixarea cunoștințelor acumulate la școală. Aceste lucrări ne ajută și pe noi, părinții, să ne familiarizăm cu un vocabular și o pedagogie adesea mult diferite de ceea ce am cunoscut noi înșine.[12]

În loc de concluzii - Rugăciune a părinților pentru copii

Dumnezeule, Dumnezeul nostru, cela ce cu chipul Tău ne-ai cinstit pe noi oamenii, și ne-ai îmbrăcat cu voință de sine stătătoare, cela ce intrând în templu, ai învățat pe oameni, încât se mirau mulțimile și ziceau: De unde știe acesta Scripturile, fără să le fi învățat?

Cel ce și prin gura lui David ne-ai chemat, zicând: veniți fiilor, luminați-vă, ascultați-Mă pe Mine: frica Domnului vă voi învăța! Cel ce ai dat înțelepciune lui Solomon, Dumnezeule al tuturor, Cuvinte atotstăpânitorule: deschide sufletele și inimile copiilor noștri, gurile și mințile lor, ca să priceapă și să învețe, și să facă voia Ta. Dumnezeule, care ești înțelepciunea și bunătatea nesfârșită, trimite-l pe Spiritul adevărului asupra copiilor noștri, ca să le lumineze min­tea și inima cu lumina Sa. Te rugăm ca învățătura să nu-i îndepărteze de Tine, ci să fie mereu pentru ei o căutare a adevărului și o dobândire a cunoașterii spre a-și împlini rolul în lume, pentru a-și câștiga cinstit existența și pentru a-și ajuta mai bine semenii.

Doamne, scapă-i de toate ispitele, păzindu-i în toate zilele vieții lor și făcându-i să sporească pururea întru poruncile Tale; cu rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi. Că Tu ești cel ce priveghezi asupra sufletelor și a trupurilor lor, Cristoase Dumnezeul nostru, și Ție mărire înălțăm, împreună și Părintelui Tău, și Preasfântului Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Note

[1] cf. Conciliul Vatican II: Declarația despre educația creștină "Gravissimum educationis", nr. 5 - (Importanța școlii)

[2] cf. Conciliul Vatican II: "Gravissimum educationis", nr. 1 - (Dreptul universal la educație)

[3] cf. articolului "De ce copiii nu iubesc școala", apărut în ziarul Adevărul în data de 20 septembrie 2003, bazat pe discuția reporterului cu conf. dr. Iuliana Dobrescu, medic neuropsihiatru la Spitalul Obregia din capitală

[4] cf. Thomas Lickona: "Build a Strong Home-School Partnership", www.catholiceducation.org/articles/education/ed0207.html; acest articol este capitolul 3 din cartea lui Thomas Lickona: "Character Matters: How to Help Our Children Develop Good Judgment, Integrity, and Other Essential Virtues", și prezintă 20 de modalități în care școlile și familiile lucrează împreună pentru a-i ajuta pe copii să crească în cunoaștere și virtute.

[5] cf. Thomas Lickona: "Build a Strong Home-School Partnership"

[6] vezi și Conciliul Vatican II: "Gravissimum educationis", nr. 6 - (Îndatoririle și drepturile părinților)

[7] cf. Ross Campbell: "Educația prin iubire", 2001, Editura Curtea Veche, București, p. 202-203; în capitolul "Motivarea copilului", autorul vorbește și despre "Pregătirea pentru învățătură a copilului" și "Motivarea copilului pentru asumarea răspunderilor școlare"

[8] cf. Famille chrétienne, nr. 1028 din 25 septembrie 1997, articolul "Travail scolaire. Comment aider vos enfants?", p. 54

[9] cf. Thomas Lickona: "Build a Strong Home-School Partnership"

[10] cf. Ross Campbell: Educația prin iubire, p. 200-201

[11] cf. articolului "De ce copiii nu iubesc școala"

[12] cf. Famille chrétienne, nr. 1028 din 25 septembrie 1997, p. 55-57


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire