pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2003 

FAMILIA, INIMA NOII EVANGHELIZĂRI
20 DE ANI DE LA CARTA DREPTURILOR FAMILIEI
pr. Claudiu Bărbuț

Dumnezeu l-a ales in 1978 pe Karol WojtylaCuprinsInfailibilitatea papala. Principalele argumente apologetice

 

Se împlinesc 20 de ani de când Sfântul Scaun a prezentat Carta drepturilor familiei, cartă care rămâne la fel de actuală astăzi ca și acum douăzeci de ani. De ce? Premizele aceste carte și cererile exprimate au fost realizate de către guvernele, de către instituțiile care au avut responsabilitatea conducerii și orientării țărilor în acești ani? Răspunsul la aceste întrebări se va găsi în scurtul comentariu care urmează

"De aceea, Biserica Catolică, conștientă că binele persoanei, al societății și al Bisericii însăși trece prin viața familiei, a reținut ca parte esențială a misiunii sale să proclame tuturor planul lui Dumnezeu înscris în natura umană cu privire la căsătorie și familie, promovând aceste două instituții și apărându-le împotriva celor care le atacă."

(Preambul L, n. 2, Carta drepturilor familiei)

 

I. Originile documentului

În anul 1980 a avut loc un Sinod a cărui temă a fost: "Datoriile familiei creștine în lumea de astăzi". Sfântul Părinte a primit o cerere din partea Sinodului privind redactarea unei Carte care să apere drepturile familiei. Proclamarea entuziastă a Evangheliei familiei și vieții, ca "veste extraordinară", și aprofundarea identității și misiunii Bisericii domestice, sanctuar al vieții, ocupă încă de pe atunci, fără doar și poate, un loc privilegiat în inima Suveranului Pontif. Papa a solicitat Sfântul Scaun pentru a pregăti acest document.[1]

Sfântul Scaun a prezentat în 1983, pe data de 22 octombrie, "Carta drepturilor familiei"[2] în care face un apel către toate Statele, organizațiile internaționale și toate instituțiile și persoanele interesate, pentru respectarea acestor drepturi și asigurarea recunoașterii lor efective și a observării lor.[3]

Cât privește izvoarele și referințele de care s-a folosit în elaborarea acestei Carte, Sfântul Scaun a cerut colaborarea Conferințelor episcopale din întreaga Biserică, precum și a experților în materie proveniți din mai multe culturi.[4]

 

II. Conținutul și structura Cartei

Carta conține o Prezentare, un Preambul și 12 articole. În Prezentare sunt expuse motivele redactării acesteia, scopul și rolul Cartei precum și destinatarii săi. În Preambul sunt prezentate premizele de la care se pleacă, iar în cele 12 articole drepturile care trebuie apărate.

a. Scopul și destinatarii

Scopul acestei Carte este acela de a prezenta contemporanilor noștri, creștini sau de altă confesiune, o formulare cât mai ordonată și completă posibil a drepturilor fundamentale inerente familiei, societate naturală și universală[5].

Sfântul Scaun, prezentând această Cartă, adresează un apel particular tuturor membrilor și instituțiilor Bisericii pentru a oferi o mărturie puternică despre convingerile creștine asupra misiunii indisolubile a familiei și pentru a acorda familiei și părinților susținerea necesară și încurajarea pentru a-și duce la îndeplinire misiunea încredințată lor de Dumnezeu.[6] 

Această Cartă, exprimând viziunea creștină, prezintă realitatea naturală a familiei în lumina revelației divine. Aceste drepturi iau naștere, într-o ultimă analiză, din acea lege naturală care este înscrisă de Creator în inima fiecărei ființe umane."[7] De aceea "societatea este chemată să apere aceste drepturi de orice violări, să le respecte și să le promoveze în întregimea conținutului lor."[8] Astfel, această Cartă dorește să "sugerează familiilor să se unească în apărarea și promovarea drepturilor lor" și "încurajează familiile să își îndeplinească datoriile lor, astfel încât rolul familiei să poată deveni tot mai clar apreciat și recunoscut în lumea de astăzi".[9]

Cât privește destinatarii, putem spune că sunt în primul rând guvernele țărilor din lumea întreagă, ele trebuind să reafirme conștiința comună a drepturilor esențiale ale familiei pentru binele societății. Pentru ele, Carta reprezintă "un model și un punct de referință pentru elaborarea unei legislații și a unei politici familiale și un ghid de planuri de acțiune"[10]. De asemenea, este propusă "organizațiilor internaționale interguvernamentale care, prin competența lor și prin apărarea și promovarea drepturilor umane, nu pot ignora sau nu pot permite violări ale drepturilor fundamentale ale familiei."[11] În mod cu totul special, Carta este adresată familiilor înseși, încercând să "întărească în acestea conștiința, rolul de neînlocuit și poziția familiei". Carta este adresată, de asemenea, și tuturor oamenilor de bunăvoință, pentru ca ei să se angajeze în a face totul pentru ca drepturile familiei și instituția familiei să fie întărite pentru binele întregului neam omenesc, astăzi și în viitor.

b. Familia și societatea - scurt comentariu al Preambulului

Declarația Universală a Drepturilor Omului, document care a reprezentat "o cucerire pentru omenire deoarece, bazându-se pe demnitatea umană, promovează și apără respectul popoarelor și al fiecărui membru al lor"[12], a fost celebrată de Consiliul pentru Familie printr-un document special: Familia și drepturile umane. Recunoașterea principiilor acestui document trebuie să reprezinte o stimulare importantă pentru spiritul și practicarea justiției, fie la nivelul intern al diferitelor țări, fie la nivel internațional. Printre alte drepturi fundamentale, Declarația Drepturilor Omului recunoaște familia ca «nucleul natural și fundamental al societății»[13].

"De o importanță fundamentală pentru promovarea drepturilor omului este recunoașterea "drepturilor familiei", ceea ce implică protejarea căsătoriei în cadrul «drepturilor omului» și a vieții familiale ca obiectiv al orânduirii sale juridice. După cum se susține și în Carta drepturilor familieiprezentată de către Sfântul Scaun, familia trebuie să fie concepută ca subiect care integrează toți membrii săi (...) Familia și căsătoria au nevoie să fie apărate și promovate nu numai la nivel de Stat, ci în întreaga societate. Acestea cer angajarea decisă a fiecărei persoane deoarece familia și căsătoria pot da un răspuns integral la provocările prezentului și la riscurile viitorului."[14]

În articolul 1 este amintit dreptul oricărei persoane de a alege propria sa stare de viață[15]. Respectând demnitatea și drepturile fundamentale ale persoanei, cei care se căsătoresc au dreptul să se aștepte din partea societății la acele condiții morale, educative, sociale și economice care să le permită să își exercite dreptul de a se căsători în deplină maturitate și responsabilitate[16]. În același prim articol, la paragraful "c", se spune că "valoarea instituțională a căsătoriei trebuie să fie susținută de autoritățile publice: situația cuplurilor nu trebuie să fie pusă pe același plan cu căsătoria pecetluită de jurământul făcut.[17]

Considerând familia ca societate naturală, aceasta există anterior statului și oricărei alte comunități și posedă drepturi proprii care sunt inalienabile[18]. Familia constituie, chiar mai mult decât un nucleu juridic, social și economic obișnuit, o comunitate de dragoste și solidaritate care este în mod unic aptă să învețe și să transmită valori culturale, etice, sociale, spirituale și religioase, esențiale pentru dezvoltarea și binele membrilor societății[19]. Putem spune, astfel, că drepturile persoanei au o dimensiune socială fundamentală și găsesc în familie expresia lor vitală[20]. Astfel familia este fundamentată pe căsătorie, uniune intimă de viață în complementaritatea dintre bărbat și femeie, care se constituie ca legătură indisolubilă a căsătoriei în mod liber contractată și în mod public exprimată, și este deschisă spre viață[21]. Fiindu-i încredințată exclusiv căsătoriei misiunea transmiterii vieții, putem spune că ea reprezintă leagănul în care se poate dezvolta copilul în pace și armonie[22].

În cadrul familiei se întâlnesc, cresc și se susțin generații diferite, și se ajută reciproc să crească în înțelepciune umană și să armonizeze drepturile individului cu alte instanțe ale vieții sociale[23]. De aceea, familia și societatea, care sunt în mod reciproc legate vital și organizatoric, au o funcție complementară în apărarea și în progresul binelui umanității și al fiecărei persoane[24], ținând cont de faptul că generațiile cresc și se dezvoltă în sânul familiei.

 

III. Actualitatea acestei Carte

Procesul de secularizare, relativismul moral, individualismul, hedonismul

Această Cartă este actuală chiar și după 20 de ani, deoarece drepturile familiei rămân drepturi care trebuiesc cucerite în fiecare zi, de către fiecare guvern și fiecare societate. Experiența diverselor culturi de-a lungul istoriei au dovedit că este necesară, din partea societății, recunoașterea și să apărarea instituției familiale[25]. De aceea, societatea, și în mod particular Statul și organizațiile internaționale, trebuie să protejeze familia cu măsuri cu caracter politic, economic, social și juridic, cu scopul de a consolida unitatea și stabilitatea familiei, astfel încât aceasta să-și poată exercita funcția sa specifică[26].

Se poate vorbi însă despre o evoluție și o involuție în acest proces al promovării drepturilor familiei.Vorbind despre părțile pozitive, se poate constata faptul că multe țări au adoptat un cod al familiei, cu mai multe sau mai puține imperfecțiuni, și au încercat să apere acele drepturi. Cât privește pasul înapoi, putem spune că, sub influența relativismului moral, compararea familiei cu diferite forme de așa-zise "modele noi" a dus la o prezentare a instituției familiei ca o instituție oarecare și nu ca celula de bază a întregii societăți.[27]

În cadrul Mesajului Conferinței Episcopale Catolice din România pe tema familiei a fost atrasă "respectuos atenția tuturor Bisericilor din țară, autorității de stat, organizațiilor nonguvernamentale și mass-media, asupra cauzelor care au o influență distructivă în privința instituției familiei."[28] Acest Mesaj al Conferinței Episcopale este un semnal de alarmă tras "în fața situației generale grave, cauzată de condițiile socio-psihologice și politice," precum și din cauza factorilor economici (salariile mici) care influențează partea spirituală. Drepturile, necesitățile fundamentale, bunăstarea și valorile familiei, chiar dacă sunt în mod progresiv salvate în anumite cazuri, de cele mai multe ori sunt ignorate și nu rareori amenințate de legi, instituții și programe socio-economice[29]. Multe familii sunt constrânse să trăiască în condiții de sărăcie, care le împiedică să își desfășoare propria lor misiune cu demnitate[30].

Familia reprezintă unica instituție în planul creației lui Dumnezeu capabilă de a forma integral omul. Această instituție este însă astăzi sufocată și pusă sub presiune (Rm 1,19). Democrația nu trebuie să devină o dictatură a majorității parlamentare, îndepărtându-se de adevăratul bine al societății. "Acest lucru înseamnă că legile, oricare ar fi domeniile în care intervine sau se vede obligat să intervină legislatorul, trebuie să respecte și să promoveze totdeauna persoanele umane în diferitele lor exigențe spirituale și materiale, individuale, familiale și sociale.

Prin urmare, o lege care nu respectă dreptul la viață al ființei umane - de la conceperea până la moartea sa naturală, oricare ar fi condiția în care s-ar afla, sănătoasă sau bolnavă, încă într-un stadiu embrionar, bătrână sau în stadiu terminal - nu este o lege conformă cu voința divină. Astfel, legislatorii creștini nu pot nici să contribuie la formularea ei, și nici să o aprobe în adunările parlamentare, deși, acolo unde o astfel de lege există deja, este licit pentru ei să propună amendamente care să atenueze efectele nocive ale ei.

La fel se poate spune despre toate legile care prejudiciază familia și atentează la unitatea și indisolubilitatea sa, sau care oferă validitate legală uniunilor între persoane, incluzându-le și pe cele de același sex, care pretind să substituie, cu aceleași drepturi, familiile bazate pe căsătoria între bărbat și femeie"[31].

Astăzi procesul de secularizare, care este foarte puternic și caută să îl dezrădăcineze pe Dumnezeu din societate, golește interior omul și îl aruncă spre degradare, smulgând valorile centrale ale familiei și ale vieții. Această secularizare reprezintă boala spiritului, privat de adevăr, precum intuia Romano Guardini. Astfel, vestirea adevărului și a eliberării devine o apărare viguroasă a familiei și a vieții, atât de amenințate astăzi.

Iata ce declara Cardinalul Klaus Küng, responsabil al Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinței Episcopale Austriece, cu puține zile în urmă: "O societate poate fi sănătoasă dacă promovează idealul realizabil al unei familii cu mulți fii, întemeiată pe căsătorie". Este vorba de un model pentru care "merită să ne angajăm" la nivel politic și social, secondând "dorința răspândită" după o viață familială "tradițională". Situația căsătoriei și a familiei este "dramatică", conform Cardinalului Küng, în întreaga Europă. Natalitatea a scăzut, iar divorțurile au crescut într-un mod "de neimaginat acum treizeci de ani".[32]

Din punct de vedere moral, trebuie spus că viziunea societății de consum propune omului de astăzi o morală bazată pe individualism și hedonism, și în care tehnica imprimă direcția spre care trebuie să ne îndreptăm, conducând și împingând societatea spre un relativism moral, în care tot ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic este și licit (viziunea hedonistico-cosumist-relativistă). Astfel, nu există valori fundamentale care sunt înscrise în inima omului de către Creator, ci totul este dictat de "acum și aici", de ceea ce ne oferă societatea și progresul științific.

Pentru Biserica Catolică este clar că nu tot ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic este și licit. Există o prioritate etică asupra tehnicii și, de aceea, relativismul etic nu se poate justifica niciodată. În Enciclica Veritatis splendor, Papa Ioan Paul al II-lea vorbește despre libertatea care se întâlnește cu adevărul, și despre faptul că putem rămâne fideli adevărului lui Cristos căutând libertatea în adevăr. O putere nelimitată avem atunci când libertatea noastră provine din acest adevăr bazat pe Cristos. Însă, pentru a pătrunde în adevăr, avem nevoie de lumina credinței.

Vorbind despre această problematică a societății de astăzi, relativismul, Prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, Cardinalul Joseph Ratzinger, arăta două părți ale acestui relativism. Partea pozitivă o reprezintă faptul că totul este considerat ca ceva bun, însă partea negativă este renunțarea la fundamentul credinței, la adevăr. Ex: uniunile dintre homosexuali și lesbiene reprezintă o libertate care nu este conformă adevărului și deci se îndepărtează de proiectul Creatorului. Căutând unirea aceasta între libertate și adevăr, în individualism se ajunge la deformarea imaginii omului.

a. Dreptul la emigrare nu în defavoarea comuniunii familiale

Dreptul la emigrare este unul dintre drepturile omului care trebuie apărat. Din punct de vedere social, însă, acest drept trebuie conciliat cu celelalte drepturi și îndatoriri pe care fiecare persoană care face parte din societate este obligată să le respecte și să le îndeplinească. Din România, în ultimii 12 ani, au plecat multe persoane, familii întregi chiar, în Italia, Germania, Spania, Franța, Israel, Canada și Statele Unite. Acest lucru a creat un dezechilibru atât la nivel social cât și la nivel pastoral.[33]

 Drepturile omului se bazează pe dreptul de a fi persoană liberă, responsabilă în fața lui Dumnezeu. Odată ce o persoană liberă își dă consimțământul în cadrul căsătoriei, prioritatea devine familia, și orice decizie ia, trebuie să o facă în comuniune cu membrii acestei comunități care i-a fost încredințată. Această idee trebuie întărită și de dreptul la un salar just, drept care de multe ori nu este respectat în propria țară și de aceea este căutat în altă țară.[34]

Foarte important este articolul 12, paragraful "b", în care se subliniază dreptul muncitorilor emigranți de a vedea propria familie unită cât mai repede posibil. Acest lucru depinde foarte mult de nivelul de organizare al fiecărei comunități și de capacitatea de a comunica cu guvernele țărilor respective prezentând drepturile întregului grup.Încadrul acelorași drepturi ale emigranților, familiile emigrante au dreptul la aceeași protecție de care se bucură celelalte familii[35].Articolul 12 paragraful "a" subliniază faptul că familiile de emigranți au dreptul la respect pentru propria cultură și la a primi susținere și asistență pentru integrarea în comunitatea căreia îi aduc propria lor contribuție. Toate aceste lucruri se pot realiza dacă există o colaborare între instituții și dacă membrii Bisericii vor reuși să se coordoneze pentru elaborarea unei structuri sociale în cadrul fiecărei țări unde se află emigranți români.

În cadrul vizitei ad limina apostolorum din februarie 2003, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea se adresa cu aceste cuvinte Episcopilor catolici: "...trebuie să țineți seama de primejdiile ce pot apărea în societatea de astăzi: fragilitatea cuplurilor; emigrația constantă a familiilor tinere spre țările occidentale, având adesea drept consecință încredințarea grijii copiilor în mâinile bunicilor, separarea forțată a soților [...] practicarea tot mai răspândită a avortului; controlul nașterilor prin metode contrare demnității umane, sunt probleme care vă solicită atenția și impun o acțiune pastorală adecvată"[36].

În ultimul timp se vede că a crescut numărul divorțurilor și s-a mărit numărul cuplurilor care sunt forțate (din cauza situației economice familiale) să trăiască separat, unul dintre soți fiind cel care se sacrifică, plecând într-o altă țară, pentru a salva această situație. Uneori acest sacrificiu se soldează și cu "destrămarea familiilor și abandonarea copiilor", după cum se arăta în Mesajul Conferinței Episcopale.

Răspunsul pastoral în fața acestei situații este trasat în linii mari tot în Mesajul Conferinței Episcopale. "Biserica Catolică din România, preocupată de pastorația sufletelor credincioșilor, invită cu insistență autoritățile bisericești și civile să se îngrijească de crearea unor condiții de trai decente și de oferirea unor modele corespunzătoare pentru tânăra generație, astfel încât să favorizeze întreținerea și dezvoltarea armonioasă a vieții de familie. Familia rămâne celula fundamentală a Bisericii și a societății, mediul în care crește și este educată noua generație creștină."

Bazele credinței și ale educației primare sunt puse de către familie, și noua generație trebuie să fie pregătită din punct de vedere uman și spiritual pentru a înfrunta problemele actuale ce duc la dezbinarea și distrugerea familiei.

b. Abandonarea copiilor

Nu indiferent am ales această ordine a prezentării. Problematica emigrării creează și o dramă în interiorul familiei și o mare problemă la nivel social. Astăzi se vorbește tot mai mult despre orfani cu părinți vii. Mulți copii sunt 'abandonați în casă' de părinții lor obligați să muncească multe ore, și educația lor este 'delegată' televizorului.[37] Mulți copii răspund cu părăsirea casei părintești și astfel fenomenul copiilor străzii este din ce în ce mai amplu și mai complex. Nu ne vom opri la acest fenomen, ci vom încerca să vedem rădăcinile sale mai profunde. O problematică complexă tratată în articolul 4, paragraful "f": orfanii sau copiii care nu au asistență din partea părinților sau a tutorilor. Aceștia trebuie să primească protecție din partea societății. Statul, în ceea ce privește încredințarea sau adopția, trebuie să prevadă o legislație care să faciliteze familiile capabile de a primi în casele lor copii care au nevoie de o asistență permanentă sau temporară, și care, în același timp, să respecte drepturile naturale ale părinților.[38]

Privind situația copiilor abandonați și a scăderii numărului de nașteri în România, Conferința Episcopală declara: "Neintervenind imediat asupra acestor probleme majore, de importanță vitală pentru actuala și viitoarea societate românească, noi toți ne facem responsabili de numeroșii copii abandonați, de copiii străzii sau de cei uciși mai înainte de a se naște, situație care se concretizează prin scăderea remarcabilă a populației României, în ultima perioadă de timp. De aceea, invităm autoritățile bisericești și civile, toate instituțiile publice abilitate și mass-media să ne unim forțele pentru a reda instituției familiei demnitatea, tăria și strălucirea cu care a înzestrat-o Dumnezeu."

Legislația actuală în țară la noi încă mai împiedică adopțiile internaționale, și acest lucru la nivel european este susținut cu o bază clară: instituții publice nesigure. La nivel național, adopțiile nu sunt suficiente. Această situație este în detrimentul copiilor care pot avea o viață mai bună într-o familie din România sau din străinătate. Expun această situație în speranța unei schimbări cât mai rapide și a unei mai strânse colaborări între instituțiile de Stat și cele ale Bisericii în acest domeniu, pentru ca acești copii abandonați să se poată bucura de căldura unei familii cât mai repede posibil.

c. Problema controlului natalității - respectul vieții

Familia este cea în care viața umană trebuie să se simtă cel mai în siguranță. În articolul 4 se vorbește despre respect chiar din momentul concepției.[39]Avortul reprezintă o directă violare a dreptului fundamental la viață al ființei umane[40], și respectul demnității ființei umane exclude orice manipulare experimentală sau abuz de embrioni umani, căci toate intervențiile asupra patrimoniului genetic al persoanei umane, care nu privesc intenția de a corecta niște anomalii, constituie o violare a dreptului integrității fizice și contrastează cu binele familiei[41].

În țara noastră, acest fenomen își are rădăcinile în epoca comunistă, timp în care legea contra avortului evita genocidul asupra atâtor copii. Faptul că acest lucru bun nu era fundamentat însă în legislația comunistă cu o doctrină sănătoasă despre om și natura sa, ci era bazat pe o ideologie în care centrul era cu totul altceva decât binele omului văzut ca imagine a Creatorului, a condus la această situație actuală de care nu putem fi mândri.

În articolul 3 se enunță dreptul soților de a "constitui o familie și de a decide asupra intervalului între nașteri și a numărului de copii, ținând cont de obligațiile față de ei înșiși, față de fiii pe care îi au deja, față de familie și societate, într-o ierarhie justă de valori și în conformitate cu ordinea morală obiectivă care exclude apelarea la contracepție, la sterilizare și la avort".[42] Se cunosc organisme internaționale care condiționează ajutorul economic pentru dezvoltarea națiunilor sărace, obligând astfel să se accepte programele de contracepție, sterilizare sau avort.[43]

 

IV. Cheia lecturii - Problema antropologică. Omul este sau nu centru al progresului?

Comparând situația mondială de acum 20 de ani cu cea de astăzi, putem spune că s-a schimbat mult. Războaiele, noile alianțe între state, prioritățile economice, fenomenul globalizării condiționează foarte mult societatea de astăzi. Însă la baza acestei schimbări stă omul și, de aceea, este necesar să ne întrebăm dacă cu adevărat omul de astăzi este cu mult schimbat față de omul din trecut. Ne aflăm în acest caz în fața problemei antropologice. Viziunea creștină asupra omului este diferită de viziunea omului oferită de societatea de consum.

Pentru Cardinalul Klaus Kung, schimbarea tendinței este însă posibilă: în acest sens, credința are "un rol fundamental". Statul este chemat să își aducă și el propriul aport: "Actuala criză din sistemul pensiilor și din cel sanitar poate fi rezolvată pe o perioadă lungă numai prin mai mulți copii", a declarat Cardinalul. Însă sprijinirea economică a părinților "nu este unicul factor" determinant pentru a obține o sporire a natalității: este necesară "o schimbare a mentalității în ceea ce privește viața, sentimentele și iubirea". Cardinalul Küng deplânge "absurda și dăunătoarea eroticizare a societății" și "bombardamentul continuu cu stimuli sexuali", și speră că se va realiza mai degrabă "o educație sexuală adecvată vârstei și globală" pentru copii, care trebuie acordată "în primul rând de către părinți".[44]

Este în discuție însuși adevărul omului, "misterul" său, vocația sa. Omul de astăzi trebuie oare să se dea bătut în fața unei culturi care, în timp ce pare că îl exaltă, îi fură demnitatea sa umană și îl tratează ca pe un instrument sau un obiect, cu ajutorul conspirativ al atâtor parlamente și cu presiunile și ambiguitățile de orice tip? Astăzi, familia este văzută ca o negare a libertății, locul sclaviei femeii, iar vocația sa maternă ca o condamnare apăsătoare; copiii ca o povară grea, stabilitatea și fidelitatea dragostei conjugale o himeră și nu un bine fundamental pentru om și societate. I se refuză familiei dimensiunea socială, capacitatea sa de a face fericiți soții și copiii, umanizându-i.

Centrul unificator al învățăturii Sfântului Părinte este adevărul omului, care se manifestă plenar în lumina misterului Cuvântului Întrupat[45]. Papa strigă pentru ca omenirea să se deschidă către Cristos care îi dezvăluie omului misterul său. "Omul nu poate scăpa din fața ochilor lui Dumnezeu. Căutând să se ascundă de El, se ascunde de el însuși."[46] În Gratissimam Sane, Papa scria: "Raționalismul modern nu suportă misterul. Nu acceptă misterul omului, bărbat și femeie, nici nu vrea să recunoască faptul că adevărul total asupra omului a fost revelat în Isus Cristos. În mod concret, nu tolerează 'marele mister', anunțat în scrisoare către Efeseni, ci îl combate în mod radical"[47].

Iată ce se susținea și în documentul Consiliului Pontifical pentru Familie: "Reținem că Declarația din 1948, inspirată din valori antropologice și etice în mod ferm stabilite, și susținută din convingeri de ordin moral obiectiv înrădăcinate, a știut să răspundă bine în circumstanțe culturale, socio-economice și politice dintr-o perioadă istorică și să își păstreze întreaga sa valoare. Rămâne intactă capacitatea sa de a crea și a însufleți un dialog eficace și rodnic cu lumea de astăzi, cu întrebările și cu provocările sale. În această perspectivă, în fața acestor aspecte ale crizei acute, trebuie să fie facilitată promovarea 'Dreptului omului'."[48]

Sfântul Părinte a luat un text cheie din Conciliul Vatican al II-lea, la care de multe ori face referință (cf. Grat. San., 14), pentru aprofundarea antropologiei personaliste opuse individualismului și altor forme de reducționism ce nu respectă în mod deplin omul, demnitatea sa ca imagine a lui Dumnezeu, și drepturile sale fundamentale. "Conciliul Vatican al II-lea, în mod particular atent la problema omului și a vocației sale, afirmă că uniunea conjugală (...) poate să fie înțeleasă și explicată pe deplin recurgând la valorile 'persoanei' și 'dăruirii'"[49]. "După cum afirma Conciliul, omul 'reprezintă singura creatură de pe pământ pe care Dumnezeu a iubit-o pentru ea însăși'"[50].

"Dumnezeu 'iubește' omul ca o ființă asemănătoare Lui, ca persoană. Acest om, fiecare om, este creat de Dumnezeu pentru sine însuși.[51]. "Aperta manu clave amoris, creaturae prodierunt"[52]. "Noua ființă este destinată să exprime pe deplin umanitatea sa, 'să se regăsească pe deplin' ca persoană".[53] "De fapt, familia este - mai mult decât orice altă realitate socială - ambientul în care omul poate trăi 'pentru sine însuși'"[54]. Acest lucru este fundamental pentru a arăta cum omul-'imagine' nu poate să fie considerat sau folosit ca obiect, ca instrument, ca 'produs', începând cu momentul conceperii sale până la moartea sa naturală; aceasta este tentația gravă a unei culturi științifico-tehnologice care dorește să își rezerve dominarea sa ca un absolut: "Utilitarismul este o civilizație bazată pe producție și consum, o civilizație a 'lucrurilor' și nu a 'persoanelor', o civilizație în care persoanele sunt folosite ca și cum ar fi obiecte (...). Femeia poate ajunge să fie obiect pentru bărbat, copiii să devină obstacole pentru părinți, familia o instituție care pune în dificultate libertatea membrilor săi (...). Este evident că într-o astfel de situație culturală, familia nu poate să nu se simtă amenințată, deoarece este privată de însăși fundamentele sale"[55]. "O dragoste 'nefrumoasă', sau redusă numai la satisfacerea concupiscenței[56] sau la o 'folosire' reciprocă a bărbatului și a femeii, face persoanele sclave slăbiciunilor lor. Oare nu este favorizată această sclavie de anumite 'programe culturale' moderne? Sunt programe care se 'joacă' cu slăbiciunile umane, făcându-l pe om mai slab și mai lipsit de apărare"[57].

Dacă "familia a fost considerată întotdeauna expresia primară și fundamentală a naturii sociale a omului (...), cea mai mică și primordială comunitate umană"[58], "comuniune unică de persoane"[59] în societate, "familia, comunitate de persoane, este în consecință prima 'societate' umană"[60]. Și acest lucru trebuie interpretat în lumina primatului persoanei. Omul trebuie să fie "principiul, subiectul și scopul tuturor instituțiilor sociale".[61] Prin urmare, ordinea socială și progresul trebuie totdeauna să lase să primeze binele persoanelor, deoarece ordinea lucrurilor trebuie să fie subordonată ordinii persoanelor.[62] Acest lucru trebuie să se traducă în realitate în stoparea programelor de inginerie socială care manipulează persoanele și le conduc spre un utilitarism și spre o concepție individualistă care neagă familiei demnitatea de subiect social. Comunitatea unică, în planul lui Dumnezeu, "prin care bărbatul și femeia constituie între ei consorțiul întregii vieți, îndreptată, prin însuși caracterul ei natural, spre binele soților și spre procrearea și educarea copiilor"[63], conduce spre faptul că "alte uniuni interpersonale care nu răspund la condițiile amintite înainte"[64], nu pot fi reconciliabile cu căsătoria. Astăzi putem spune că aceasta era o intuiție a ceea ce ulterior a fost definit ca fenomenul "uniunilor de facto".

Sfântul Părinte a recomandat de mai multe ori, cu convingere, Carta drepturilor familiei, instrument prețios de dialog, pe deplin în vigoare, care, plecând de la principiile morale afirmate, consolidează existența instituției familiei în ordinea socială și juridică a 'marii' societăți[65]. "Familia, comunitate de dragoste și de viață, este o realitate socială în mod solid înrădăcinată și, în felul său, o societate suverană, chiar dacă condiționată în mai multe aspecte."[66] "Participând la patrimoniul cultural al națiunii, contribuie la suveranitatea specifică, suveranitate care rezultă din propria cultură și limbă"[67]. Intervenția Statului în problemele legate de familie trebuie să aibă la bază principiul subsidiarității, în respectul drepturilor familiei.

După ce comentează textul cheie în care se arată că omul este unica creatură pe pământ iubită de Dumnezeu pentru ea însăși, Sfântul Părinte aprofundează ceea ce Conciliul afirmă în continuare, și anume că omul "nu poate să se regăsească pe deplin pe sine însuși decât în dăruirea sinceră de sine"[68]. Această dăruire sinceră de sine, care împlinește omul, face "să se manifeste caracterul conjugal al dragostei"[69]. Obligă mult mai mult decât orice alt bine material și imprimă "logica dăruirii sincere"[70] care intră în viața bărbatului și a femeii. Concluzia Papei este evidentă: "fără aceasta (dăruirea) căsătoria ar fi goală"[71].

Consimțământul soților - "Promit să îți fiu credincios... în toate zilele vieții mele" - cu o forță specială subliniază o fidelitate plină, o dăruire a persoanei care prin natura saeste deschisă vieții. Copilul este fructul dragostei: "Procesul conceperii și dezvoltării în sânul matern, nașterea, ajută la crearea un spațiu adecvat pentru ca noua creatură să se poată manifesta ca 'dar' (...). În cel care se naște se realizează binele comun al familiei, precum binele comun al soților își găsește împlinirea în dragostea conjugală, dispusă să dea și să primească noua viață"[72].

Astfel, o dragoste condiționată, ad tempus, care refuză apariția unei noi vieți din frică, neîncredere sau hedonism, este o trădare a sincerității și dăruirii în totalitate. "Contracepția impune un limbaj obiectiv contradictoriu, adică acela de a nu se dărui celuilalt în mod total: se produce, astfel, nu numai refuzul pozitiv al deschiderii spre viață, ci chiar și falsificarea adevărului intim al dragostei conjugale, chemată să se dăruiască în plenitudinea persoanei" (FC, 32).

 

Concluzie - Familia, inima noii evanghelizări

Întâlnirile Mondiale cu familiile celebrate la Roma (1994), Rio de Janeiro (1997) în Jubileul de la Roma (2000) și cea din Manila (2003) precum și cea care este prevăzută pentru anul 2006 la Valencia (Spania) reprezintă momente importante care, prin catehezele premergătoare și prin pregătirea delegațiilor, promovează valorile familiei creștine și apără drepturile sale.

În Scrisoarea către Diognet citim: "ceea ce este sufletul în trup, acest lucru sunt creștinii în lume"[73]. Dacă trăim cu adevărat această realitate, atunci vom putea cu ușurință să transformăm societatea în care trăim, din interior, transmițându-i valorile pe care noi le trăim în interior. Familia, bazată pe căsătorie, și fidelitatea majorității ca mărturie vie, va fi cel mai potrivit răspuns pentru cei care prevedeau dispariția familiei într-o perspectivă a noilor proiecte culturale și politice, care vedeau familia substituită cu alte modele și alternative care alterează țesutul sănătos al comuniunii conjugale.

Evanghelia familiei trebuie să răsune în lumea întreagă și trebuie să trezească "acea uimire originară care, în zorile creației, l-a făcut pe Adam să exclame în fața Evei: 'Este os din oasele mele și carne din carnea mea' (Gn 2, 23)." (Grat. San., 19).

 

Note


[1] cfr. Familiaris consortio n. 46: n. 622; EV 7/1672., Preambulul Cartei, n. 2, M

[2] cfr. "Propositio", n. 42

[3] cfr. Preambulul Cartei drepturilor omului, n. 2

[4] CivCatt 134(1983) IV/3204 pp. 583ss vom face referință la "Fonti eriferimenti" în formă de note de subsol în loc de apendice la document [ndr].

[5] cfr. Prezentarea Cartei, n. 1, Drepturile sunt norme aplicabile din punct de vedere juridic, sau "exprimă postulate și principii fundamentale pentru o legislație care trebuie pusă în fapt și pentru dezvoltarea politicii familiale. În ambele cazuri reprezintă apeluri profetice în favoarea instituției familiale, care trebuie să fie respectată și apărată de toate uzurpările.

[6] cfr. Prezentare, n. 1 Carta drepturilor familiei

[7] cfr. Prezentare, n. 1, Carta drepturilor familiei

[8] Prezentare, n. 1, Carta drepturilor familiei

[9] Prezentare, n. 1 Carta drepturilor familiei

[10] Prezentare, n. 1, Carta drepturilor familiei

[11] Prezentare, n. 1, Carta drepturilor familiei

[12] Consiliul Pontifical pentru Familie, Familia și drepturile umane, Prezentare, Editrice Vaticana, 1999

[13] Declarația universală a drepturilor omului, 1948, art. 16

[14] Consiliul Pontifical pentru Familie, Familia și drepturile umane, Prezentare, Editrice Vaticana, 1999, n. 9

[15] cfr. LEON al XIII-lea, Scrisoarea enciclică Rerum novarum, 15.5.1891, n. 9: EE 3/891: Pacem in terris, partea I: EV 2/7; Gaudium et spes, 26: EV 1/1400; Declarația universală a drepturilor omului, 16,1.

[16] cfr. Gaudium et spes, 52: nn. 26; EV 1/1486; Familiaris consortio, 81: n. 740 EV 7/1790.

[17] Gaudium et spes, 52: n. 26; EV 1/1486; Familiaris consortio, 81 e 82: a 7410s; EV 7/1790s.

[18] LEON al XIII-lea, Scrisoarea enciclică Rerum novarum, 15.5.1891, nn. 9 și 10: EE 3/891ss: Familiaris consortio, 28: n. 561s. Preambul Scrisoare, D nr.2)

[19] Familiaris consorzio, 43: n. 613s., Preambul E., n. 2.

[20] cfr.Leone XIII, Lett. enc. Rerum novarum, 15.5.1891, n 9: EE 3/891; Conc. Vaticano II, Cost. Past. Gaudium et spes, n. 24: Ev 1/1393, Preambul Carta drepturilor familiei, A

[21] Pacem in terris, parte I: EV 2/7; Gaudium et spes, 48 e 50: n. 11.18; EV 1/1471.1478; Familiaris consortio, 19: n. 534s; EV 7/1554s; CIC can. 1056: n. 135, Preambul, B, n. 2

[22] Gaudium et spes, 50: n. 19; EV 1/1479; Humanae vitae, 12: n. 63s; EV 31/598; Familiaris consorzio, 28: n. 561s; EV 7/1611s., Preambul C, n. 2

[23] Gaudium et spes, 52: n. 26; EV 1/1486; Familiaris consortio, 21: n. 541s: EV 7/1591s, Preambul F, n2.

[24] Gaudium et spes, 52: n. 26; EV 1/1486: Familiaris consortio, 42 e 45: nn. 612.619s; EV 7/1662.1669s., Preambul G,n. 2

[25] cfr. Preambul H.n.2

[26] Preambul I, n,2, Familiaris consortio, 45: n. 620; EV 7/1670

[27] cfr. Ultima declarație a Doctrinei Credinței privind uniunile de homosexuali si lesbiene

[28] Episcopii catolici, reuniți în sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopale din România, în perioada 20-22 mai 2003, la Blaj, au abordat între alte probleme si situația actuală dificilă a familiei în România. La sfârșitul acestor zile s-a elaborat un Mesaj din partea Conferinței Episcopale pe tema familie

[29] Preambul J, n. 2, Familiaris consortio, 46: n. 621; EV 7/1671

[30] Preambul K, n2, Familiaris consortio, 6 e 77: nn. 494.719; EV 7/1544.1769.

[31] Juan Pablo II, Discurso durante el Jubileo de Gobernantes, Parlamentarios y Políticos, 4/11/2000

[32]Familia din Europa se află într-o situație dramatică, 10.10.2003, Viena (Catholica) (SE01-6999). Pe 8 octombrie, la Viena, la ceremonia aniversării a 30 de ani de la înființarea Institutului austriac pentru căsătorie și familie, Cardinalul Klaus Küng rostea aceste cuvinte.

[33] Crearea site-ului www.diasporacatolica.ro , în care sunt prezentate adresele tuturor preoților români care lucrează în pastorație în străinătate, reprezintă răspunsul dat de Conferința Episcopală Română (CER) la această gravă problemă a emigranților și primul pas făcut în organizarea diasporei catolice române.

[34] Familia are dreptul la o casă decentă în care să poată trăi demn cu copiii și să-i poată educa (cfr. articolul 11), și soții au dreptul la o remunerare a muncii suficientă pentru a întemeia și a menține familia printr-un salariu convenient numit "salariu familiar", sau la remunerarea muncii în casă, astfel încât mamele să nu fie obligate să lucreze înafara casei în detrimentul vieții familiare și în special al educației fiilor. Această muncă a mamei trebuie să fie respectată de către societate și remunerată conform muncii depuse.( cfr. Laborem exercens, 19: EV 7/1476-79; Familiaris consortio, 23 e 81: nn. 547-550.740; EV 7/1597-1600.1790, Familiaris consortio, 23: nn. 547-550; EV 7/1597-1600, articolul 10, a, b)

[35] Articolul 12, Familiaris consortio, 77: nn. 720; EV 7/1770; Carta sociale europea, 19.

[36] cfr. Mesajului Conferinței Episcopale Catolice din România pe tema familiei, semnat în numele Conferinței Episcopilor Catolici din România de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit de București, 20-22 mai 2003, Blaj, cfr. ediției speciale din 23 mai 2003, www.catholica.ro.

[37] Părinții sunt principalii și primii educatori ai fiilor lor (Pio XI, Lett. enc. Divini illius Magistri, 31.12.1929, nn. 27-34: EE 5/351ss; Gravissimum educationis, 3: EV 1/826; Familiaris consortio, 36: n. 588s; EV 7/1638s; CIC can. 793 e 1136: n. 259, Articolul 5) și direct implicați în politicile educative care sunt aplicate copiilor lor (Familiaris consortio, 40: n. 607; EV 7/1657; CIC can. 796, articolul 5, e)

[38] Familiaris consortio, 41: n. 610: EV 7/1660, cfr. Articol 4, f

[39] cfr. Gaudium et spes, 51: nn. 23; EV 1/1483; Familiaris consortio. 26: n. 558; EV 7/1608, articolul 4

[40] Humanae vitae, 14: n. 66-69: EV 3/600; CONGREGAZIONE PER LA DOTTRINA DELLA FEDE, Dich. Quaestio de abortu sull'aborto procurato, 18.11.1974: EV 5/662; Familiaris consortio, 30: n. 566; EV 7/1616., Articol 4, a

[41] GIOVANNI PAOLO II, Indirizzo alla Pontificia Accademia delle scienze. 23.10.1982, cfr. Articolul 4, b,c

[42] Populorum progressio, 37: EV 2/1082; Gaudium et spes, 50 e 87: n.19; EV 1/1479.1627; Humanae vitae, 10: n. 56-61; EV 3/596; Familiaris consortio, 30 e 46: nn. 564-566.622; EV 7/1614-1616.1672, Articolul 3, Carta drepturilor familiei

[43] cfr. Familiaris consortio, 30: n. 566; EV 7/1616, Articol 3, b

[44]Familia din Europa se află într-o situație dramatică, 10.10.2003, Viena (Catholica) (SE01-6999)

[45] cf. GS,22

[46] Martin Buber, Il cammino dell'uomo

[47] Gratissimam Sane n. 19

[48] Pontificiu Consigliu pentru Familia, Familia si drepturile umane, Prezentare, Editrice Vaticana, 1999, n.8

[49] Grat. San., 12

[50] ibid. 9; GS, 24

[51] ibid.

[52] Sf. Toma, Libro sententiarum. 2 prol.

[53] ibid

[54] ibid., 11

[55] ibid.

[56] cf. 1 Jn 2, 16

[57] ibid., 13

[58] ibid., 7

[59] ibid., 10

[60] ibid., 7

[61] GS, 25

[62] cf. GS, 26

[63] ibid., 17

[64] ibid.

[65] cf. Grat. San., 17

[66] ibid.

[67] ibid.

[68] GS, 24

[69] Grat. San., 11

[70] ibid.

[71] ibid.

[72] Grat. San. 11

[73] Cap. 5-6; Funk, Patres Apostolici, pp. 397-401


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire