pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2003 

DUMNEZEU L-A ALES ÎN 1978 PE KAROL WOJTYLA
Radu Capan

Tereza de Calcutta. Creionul lui DumnezeuCuprinsFamilia, inima noii evanghelizari. 20 de ani de la Carta drepturilor familiei

 

Luna octombrie a acestui an prilejuiește aniversarea a 25 de ani de la alegerea ca Papă a Cardinalului polonez Karol Wojtyla. Vă propunem prin acest articol o întoarcere în timp, în anul 1978, pe care o considerăm utilă pentru toți: pentru cei tineri, care fie nu erau născuți, fie erau prea mici pentru a înțelege momentul, dar și pentru cei mai puțin tineri, care din cauza regimului de atunci nu au putut trăi "în direct" evenimentul. Folosind diverse surse, indicate la bibliografie, vom încerca să retrăim unele dintre acele zile.

99 de voturi pentru Cardinalul de Cracovia

Dintre cele opt Conclavuri ale secolului al XX-lea, două au avut loc în anul 1978. Moartea Papei Paul al VI-lea la 6 august 1978 avea să ducă la convocarea la 25 august a unui Conclav care, surprinzător de rapid, l-a ales la al treilea scrutin pe Cardinalul Albino Luciani, cel care și-a luat numele de Ioan Paul I. Printre participanții la Conclav s-a aflat și Cardinalul Karol Wojtyla, care a primit câteva voturi. "A fost pentru prima dată când Wojtyla a luat în mod realist în considerare posibilitatea de a deveni Pontif și acea idee i-a stârnit panică", a declarat mai apoi un jurnalist american, corespondent la Roma pentru săptămânalul Time. "Mi-a mărturisit că de fiecare dată când era citit numele său, era cuprins de o 'agitație groaznică' la ideea că trebuie să-și lege de gât uriașa răspundere a Pontificatului." A "scăpat" atunci, însă doar pentru ceva mai puțin de două luni... La 28 septembrie a aceluiași an, Papa Ioan Paul I moare, astfel că la 14 octombrie a fost convocat un nou Conclav. Acesta s-a încheiat după două zile, la 16 octombrie, cu alegerea ca Papă a Cardinalului de Cracovia, care și-a luat numele de Ioan Paul al II-lea, în memoria predecesorului său.

Oricât de secrete se doresc a fi aceste Conclave, presa reușește să afle ulterior multe detalii. Se știe astfel că pentru Cardinalul Wojtyla au votat 99 dintre cei 111 Cardinali cu drept de vot, cu unul în plus față de cei care l-au votat pe predecesorul său. În primele două zile, italienii au condus în alegeri: Cardinalii Giuseppe Siri, Arhiepiscop de Genova, și Giovanni Benelli, Arhiepiscop de Florența, erau favoriți, dar Conclavul nu reușea să ajungă la un candidat unic ce să întrunească cele două treimi cerute pentru alegere. Un Cardinal francez i-a mărturisit premierului italian de atunci, Giulio Andreotti: "până inclusiv luni dimineața le-am acordat sufragiile confraților noștri italieni, mai ales la doi dintre ei care adunau un semnificativ consens. Verificata imposibilitate de unificare consensuală ne-a adus în pauză la convingerea că a apărut momentul pentru o altă opțiune. Iar hotărârea s-a născut uimitor de repede: Arhiepiscopului de Cracovia i-a lipsit un singur buletin pentru a obține o sută de voturi."

Dacă la Conclavul din luna august Karol Wojtyla a fost agitat auzind că a primit câteva voturi, la al doilea Conclav, din octombrie, el a fost calm. Fusese avertizat de către conaționalul său, Cardinalul Wyszinski, despre această posibilitate, avea să mărturisească mai târziu Papa, fiind somat să nu cumva să refuze alegerea, ci să o considere ca pe o chemare de a conduce Biserica la intrarea în mileniul al treilea. Așa s-a și întâmplat. Însuși Papa Ioan Paul al II-lea dezvăluie din culisele Conclavului: "la începutul celei de-a doua zile, totul era deja clar: simțeam intervenția Sfântului Duh printre Cardinali și intuiam rezultatul". Se pare că mutarea dinspre un posibil Papă italian spre Karol Wojtyla i se datorează în parte Cardinalului austriac Franz Koenig. Cert este, din mărturiile unor Cardinali electori, că luni, la amiază, Cardinalul de Cracovia începea să câștige teren tot mai mult. Așa se face că în al optulea scrutin, la ora 17 și 20 de minute, Karol Wojtyla reunea voturile necesare pentru a fi Papă. Cardinalul Jean Villot, care asigura conducerea provizorie, l-a întrebat: "Accepți alegerea?" Răspunsul i-a fost: "Supunându-mă credinței în Isus Cristos, Domnul meu, cu încrederea în Maica Domnului și a Bisericii, în ciuda dificultăților atât de mari, accept."

Habemus Papam Carolum Wojtyla

La 18 și 18 minute, voturile arse scoteau un fum alb anunțând credincioșii că a fost ales Papa. La 18 și 43 de minute, Cardinalul Pericle Felici anunța din loja Bazilicii San Pietro: "Annuntio vobis gaudium magnum Habemus Papam Carolum Wojtyla, qui sibi nomen imposuit Ioannem Paulum II". În piață s-a așternut tăcerea. Motivul: lumea nu înțelegea cine a fost ales. După secunde bune, mulțimea află din om în om că este vorba de un polonez, și revine la viață exprimându-și bucuria. Câteva minute mai târziu, același balcon este scena unei mici procesiuni, încheiată de noul Papă, încadrat de câțiva Cardinali. Era Papa Ioan Paul al II-lea, până atunci Cardinalul Karol Wojtyla de Cracovia.

Noul Papă își începe cu vocea transformată de emoție primul discurs: "Lăudat să fie Isus Cristos. Iubiți frați și surori..." Piața izbucnește în aplauze, de bucuria contactului cu noul Papă, dar și pentru că acesta li s-a adresat romanilor pe limba lor, în italiană. Mulți se așteptau ca discursului noului Pontif să fie tradus, dar se surprinderea lor au auzit o italiană clară. "Cu toții suntem încă îndurerați după moartea preaiubitului nostru Papă Ioan Paul I." Din nou discursul este întrerupt de aplauze, nu din lipsă de respect pentru Papa Ioan Paul I, ci din bucuria romanilor de a avea un Papă polonez dar care le vorbește atât bine limba. "Și iată că Eminențele lor Cardinalii au chemat un nou Episcop la Roma. L-au chemat dintr-o țară îndepărtată... îndepărtată, dar întotdeauna apropiată prin comuniunea în credință și prin tradiția creștină." Aplauzele izbucnesc din nou. "Mi-a fost teamă să primesc această numire, dar am făcut-o în spiritul ascultării în fața Domnului nostru Isus Cristos și cu încrederea totală în Maica sa, Preasfânta Fecioară."

Parcă prinzând curaj, noul Papă devine și mai cald: "Nu știu dacă pot să mă exprim bine în limba voastră... în limba noastră italiană." După care: "Dacă greșesc, mă veți coricta." Italienii recunosc greșeala tipică celor care au studiat mai mult latina decât italiana. Ei râd, izbucnesc în aplauze și îi strigă Papei: "Te vom corecta!" De fapt, Papa poate fi recunoscător acestor greșeli de limbă ce i-au caracterizat începutul pontificatului: ele l-au făcut drag italienilor, un poet, Elio Filippo Accrocca, având chiar să le numească "Splendidele greșeli de limbă italiană". Pe acest fond de simpatie, Papa continuă și își încheie primul său discurs: "Mă prezint vouă, tuturor, pentru a mărturisi credința noastră comună, speranța noastră, încrederea noastră în Maica lui Cristos și a Bisericii, dar și pentru a porni din nou pe acest drum al istoriei și al Bisericii, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul oamenilor." Momentul se încheie cu prima binecuvântare "Urbi et Orbi" acordată mulțimii de noul Papă.

Neîncredere și teamă

După ce a primit atât de ferm și calm numirea ca Succesor al lui Petru, Papa a părut a conștientiza un lucru la care nu se mai gândise până atunci: era polonez! cum va fi el primit de romani, de italieni în general? După sute de ani, la Vatican sosea din nou un Papă neitalian. Această tensiune pe care o simțea în suflet - nejustificată, știm noi acum, căci Papa a fost imediat iubit de italieni - este demonstrată de intervențiile lui din acea vreme. Avea să îi scrie chiar și premierului italian, ca și cum ar fi fost nevoie de explicații pentru a liniști națiunea.

În a treia zi după numire, Papa le spunea Cardinalilor: "Venerabili frați, a fost un act de încredere și în același timp de mare curaj acela prin care ați dorit să chemați ca Episcop de Roma un 'ne-italian'. Nu putem spune nimic mai mult, ci doar să plecăm capul în fața acestei decizii a Sacrului Colegiu." La instalarea ca Papă, a amintit din nou originile lui poloneze și adopția sa romană: "Pe Scaunul lui Petru din Roma se urcă astăzi un Episcop care nu este roman. Un Episcop care este fiul Poloniei. Dar din acest moment devine și roman. Da, roman!" Mintea Papei căuta idei prin care să ușureze romanilor acceptarea unui Papă polonez.

În acest sens, Papa avea să își găsească sprijin chiar în Principele Apostolilor: Sfântul Petru. În discursul ținut după rugăciunea Angelus din 5 noiembrie, deci la doar câteva săptămâni de la alegere, Papa mărturisea: "În timpul Conclavului, după alegere, mă gândeam: ce le voi spune romanilor când mă voi prezenta în fața lor ca Episcopul lor, provenind dintr-o 'țară îndepărtată', din Polonia? Mi-a venit atunci în minte imaginea Sfântului Petru. Și m-am gândit: cu aproape două mii de ani în urmă și strămoșii voștri au acceptat un nou venit; acum deci și voi veți primi pe un altul, pe Ioan Paul al II-lea, așa cum l-ați întâmpinat odinioară pe Petru din Galilea." Aceeași idee avea să o repete în aceeași zi în rugăciunea adresată Sfintei Ecaterina în biserica Santa Maria sopra Minerva.

Dar poate cel mai impresionant apel la a fi acceptat l-a rostit la 12 noiembrie, la preluarea în posesiune a Bazilicii San Giovanni in Laterano: "Eu, noul Episcop al Romei, Ioan Paul al II-lea, polonez de origine, mă opresc în pragul acestui templu și vă cer vouă să mă primiți în numele Domnului. Vă rog să mă primiți așa cum i-ați primit, de-a lungul secolelor, pe predecesorii mei. Nu sunt aici prin voința mea. Dumnezeu m-a ales. În numele Domnului vă rog deci: primiți-mă." Papa s-a convins în anii ce au urmat că a fost acceptat încă din prima clipă, fără să fie însă vreodată mulțumit de cât a făcut pentru romani. A vizitat peste 300 dintre parohiile Diecezei de Roma, și cu toate acestea, într-una din vizite a declarat: "Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste vizite. Așa, chiar și printr-o scurtă vizită, pot fi - măcar pentru puțin timp - Episcopul Romei. Mi se spune că fac destule ca Episcop al Romei, dar eu spun mereu că nu e destul."

Cine este noul Papă?

În zilele dinainte de 16 octombrie 1978, jurnaliștii se specializau în "preziceri" despre cine va fi următorul Papă. În zilele care au urmat, ocupația lor s-a schimbat în "documentarea biografică", pentru a scrie lumii cine este noul Papă. Iar cei mai căutați au fost oamenii care până atunci trăiseră aproape de Karol Wojtyla. Unul dintre "experții" în perioada pre-pontificală solicitați intens atunci a fost un prieten al lui Karol Wojtyla, preotul Malinski Mieczyslaw, astăzi, la cei 80 de ani ai săi, rector al bisericii Sf. Francisc de Sales din Cracovia.

În cartea sa de amintiri despre Karol Wojtyla, pr. Malinski amintește frenezia cu care jurnaliștii îl căutau pentru a afla informații despre noul Papă. Încercând să îl descrie, el declara: "În primul rând este un om care se roagă mult. Dacă aș căuta o imagine pentru a-i caracteriza personalitatea, aș zice: este un om îngenuncheat în fața Sfântului Sacrament. [...] În al doilea rând, este o persoană care știe să lucreze extrem de intens. A dobândit o enormă capacitate de concentrare, de reflexie și de meditare pentru tot ce este pe cale să facă, să spună. [...] În al treilea rând, este un om sărac. Nu dă atenție lucrurilor de ordin material. Practic, nu are nimic. Sărăcia sa, dealtminteri ca și munca sa, rezultă din viața sa trăită cu Dumnezeu, din imitarea Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos, din scopul pe care și l-a fixat de a se dărui în întregime în slujba lui Dumnezeu și în slujba pastorală a oamenilor."

"În al patrulea rând, este un om perfect pregătit pentru acest nou rol. A lucrat întreaga viață, înainte de toate, ca păstor, în sensul literal al cuvântului. [...] În al cincilea rând, este un om foarte accesibil. Din clipa în care te întâlnești cu Wojtyla, simți că nu există pentru el nimic mai important pe pământ decât persoana cu care vorbește. Pe scurt: știe să asculte." Într-un alt interviu, preotul care a prezis printre primii alegerea Cardinalului Wojtyla ca Papă, vorbea astfel despre simplitatea noului Suveran Pontif: "Se simțea mai bine când era simplu preot. Era mai liber. Fiecare demnitate - aceea de Episcop auxiliar, de Arhiepiscop mitropolitan, în sfârșit de Cardinal - l-a constrâns, excesiv chiar, l-a încorsetat, i-a limitat inițiativa, libertatea de a acționa, de a vorbi. Acest 'salt' la demnitatea de Papă îl eliberează de toate aceste legături și limite. Într-un fel, regăsește libertatea preotului simplu."

Atunci, la trei zile de la alegerea Cardinalului Wojtyla ca Succesor al lui Petru, acest preot răspundea la întrebarea unui jurnalist, dacă Papa nu va provoca o deziluzie. "Nu. O spun pentru că îl cunosc. Nu știu ce va întreprinde Papa. Dar de un lucru sunt sigur: va lucra cum a lucrat la Cracovia și va rămâne un om extraordinar, admirat de toți câți îl vor cunoaște. Vor exista momente dificile, hotărâri grele, atât în ce privește persoanele, cât și în raport cu disciplina; dar e un om care știe ce vrea. Ne va conduce pe un drum ascendent, dificil, dar sunt convins că mulți îl vor urma." După 25 de ani, aceste cuvinte ar putea sluji ca un rezumat al actualului pontificat.

Un început în forță

Primele zile ale pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea conțineau deja semințele roadelor pe care le vedem acum, după 25 de ani. Putem vorbi despre un început în forță al pontificatului; Papa a fost și este un revoluționar, iar aceasta s-a văzut încă din primele momente. După alegerea ca Episcop al Romei, în noaptea ce a urmat, Papa și-a compus singur textul pentru a doua zi. Predecesorului său, Papa Ioan Paul I, textul îi fusese scris de un expert al Secretariatului de Stat. A doua zi, Papa îi reunește pe Cardinali și le adresează un discurs, transmis și prin radio, în care își definea unele dintre principalele direcții ale pontificatului.

În acest discurs, Papa avea să aloce un spațiu important Conciliului Vatican II, "piatra de hotar în istoria bimilenară a Bisericii". "Considerăm drept o îndatorire primară aceea de a promova, cu acțiune prudentă și totodată stimulatoare, cea mai exactă punere în practică a normelor și orientărilor acestui Conciliu, favorizând înainte de toate dobândirea unei mentalități adecvate." Procesul continuă și astăzi, dar a înregistrat pași uriași, în special prin două inițiative: reformarea Curiei Romane prin modificarea și adăugarea de Dicastere; și scrierea a numeroase documente pontificale care au dus mai în profunzime orientările sugerate de Părinții Conciliului Vatican II. În același discurs, Papa s-a adresat și "fraților din celelalte Biserici și confesiuni creștine". "Cauza ecumenică" de care vorbea el atunci avea să devină o amprentă a pontificatului său, care a marcat o apropiere importantă între catolici și ortodocși, între catolici și anglicani, între catolici și alte culte creștine. În fine, o altă temă importantă a discursului din 17 octombrie a fost cea a colegialității episcopale, temă reluată și aprofundată în anii ce au urmat.

În prima săptămână de pontificat putem evidenția în special trei momente. Când i s-a propus să fie Papă, a răspuns: "Supunându-mă credinței în Isus Cristos". Când a ieșit în balconul Bazilicii San Pietro, i-a salutat pe credincioși: "Lăudat să fie Isus Cristos". Apoi, la Liturghia de inaugurare solemnă a pontificatului, în predică spune lumii: "Deschideți-i, ba chiar, deschideți-i larg porțile lui Cristos!" Toate acestea îl au în comun pe Cristos, pe care Papa l-a mărturisit cu atâta naturalețe peste tot, fie în biserici creștine, fie în locuri seculare precum sediul ONU. Nu s-a sfiit să îl propună omului de astăzi, tuturor, iar trecerea a 2000 de ani de la nașterea Sa a fost marcată printr-o suită impresionantă de evenimente, la Vatican dar și în lumea întreagă, prin celebrarea Marelui Jubileu.

"Deschideți larg porțile lui Cristos" a fost un îndemn adresat lumii întregi. Inclusiv ateilor, inclusiv regimurilor ateiste. Papei Ioan Paul al II-lea îi este atribuit un mare merit în căderea comunismului din Europa de Est. Și aceasta fără să fi făcut politică, ci punându-l pe Cristos înainte. A mers în Polonia comunistă. A mers în Cuba lui Fidel Castro. A mers în alte țări cu regimuri dictatoriale, și peste tot a avut curajul să critice nedreptățile la care erau supuși oamenii. "Să lăsăm politica pentru oamenii politici și să-l lăsăm pe Papa să își îndeplinească misiunea religioasă", spunea el cândva jurnaliștilor.

Revenind la ziua de duminică, 22 octombrie 1978, avem un nou semn: la sfârșitul Liturghiei, Papa merge în mulțime. Strânge mâini, salută, primește flori, binecuvântează. Era semnul ce vestea un pontificat deschis spre lume. Înaintea Conclavului, un Cardinal brazilian își exprima dorința ca următorul Papă să fie unul misionar, care să străbată lumea. A fost și dorința lui Dumnezeu, împlinită prin Karol Wojtyla. De fapt, chiar a doua zi după alegere, noul Papă avea să facă o primă ieșire ce a surprins lumea: la spitalul Gemelli, să își vadă prietenul bolnav, Mons. Andrzej Maria Deskur. O vizită neprogramată, care a luat prin surprindere mulțimea. Iar naturalețea comportamentului și umorul au produs atunci numeroase "victime" care l-au îndrăgit imediat pe noul Papă.

"Mărturisesc că mi-ar plăcea să călătoresc, să merg peste tot", spunea Papa în primele luni de pontificat, speriat puțin că la Vatican va fi ca și închis. Biserica Universală i-a oferit însă spațiu de deplasare și de misiune. În luna ianuarie a anului următor, Papa avea să facă prima călătorie apostolică, în Mexic. Au urmat apoi altele, în total 102. Iar nouă, desigur, cea mai dragă ne este cea din 1999 în România. Atenția acordată ecumenismului, afirmată în a doua zi de pontificat, avea să dea roadele cele mai mari începând din 1999, cu vizita în România, și continuând cu vizita în celelalte țări majoritar ortodoxe: Georgia, Grecia, Ucraina, Bulgaria. Cu câteva excepții, în care vizitele au avut preponderent scopuri ecumenice, toate celelate călătorii papale au fost pastorale, și nu oficiale cum erau până la pontificatul său. În fiecare dintre țările vizitate, Papa a transformat în tradiție sărutarea pământului acelei țări și susținerea de discursuri în limba locului.

Sunt multe de spus despre pontificatul Papei, așa cum se contura el în primele zile. În prima întâlnire cu clerul Diecezei de Roma el i-a sfătuit pe preoți să nu uite de îndatoririle lor spirituale, atunci când sunt acaparați de numeroasele probleme sociale. Călugărițelor le-a spus să nu renunțe la veșmintele specifice, pentru a le aminti de chemarea lor specifică. Membrilor Secretariatului dedicat problemelor ecumenice le-a amintit că ecumenismul nu poate fi făcut cu compromisuri în defavoarea adevărului. A lăudat mamele care refuză avortul, criticând guvernul italian care îl legalizase. A reafirmat indisolubilitatea căsătoriei. Întrebat despre hirotonirea femeilor, a răspuns scurt: "Fecioara Maria a preferat să stea la picioarele Crucii".

Tinerilor le-a acordat o atenție specială încă de la primele întâlniri. Pentru ei a "inventat" Zilele Mondiale ale Tineretului, care strâng anual mii de tineri în celebrările internaționale sau diecezane. Și față de mass-media Papa a arătat un interes special de la început, prețuind mult colaborarea cu oamenii de presă. A mărturisit aceasta chiar în prima întâlnire cu jurnaliștii, organizată în ajunul ceremoniei de inaugurare a pontificatului. Un jurnalist avea să declare după întâlnire: "Papa ne-a cucerit". În toate vizitele internaționale jurnaliștii au fost întotdeauna aproape de Papa: cu el în avion, primind răspuns la întrebărilor lor.

Un pontificat care continuă

După 25 de ani de pontificat, unii au devenit nerăbdători să vorbească despre un final al lui. Presa seculară în special urmărește orice problemă de sănătate a Papei pentru a vorbi despre un apropiat sfârșit. Dar acesta îl cunoaște doar Domnul. Papa continuă să îndemne să ne rugăm pentru el. A spus-o în octombrie 1978: "Ajutați-l pe Papa [...] să slujească omul și omenirea întreagă!". A cerut-o și la celebrările aniversare din acest an: "Vă rog, iubiți frați și surori, nu întrerupeți această mare operă de iubire față de Succesorul lui Petru. Vă cer încă o dată: ajutați-l pe Papa, și pe cei care vor să îl slujească pe Cristos, să slujească omul și omenirea întreagă!"

Pe Papa Ioan Paul al II-lea l-a ales Dumnezeu. Tot Dumnezeu va fi cel care îl va retrage. În cadrul celebrărilor a 25 de ani de pontificat, Papa s-a rugat Domnului: "Îți reînnoiesc, prin mâinile Mariei, Mamă iubită, dăruirea ființei mele, a prezentului și a viitorului: totul să se facă după voința ta." Iar Cardinalilor le-a spus: "Asigurându-vă pe fiecare dintre voi că vă amintesc în rugăciune, vă cer să continuați să vă rugați pentru mine, ca să pot duce cu fidelitate la bun sfârșit slujirea mea adusă Bisericii până când va voi Domnul."

Am încercat prin rândurile de mai sus să vă redăm câte ceva din atmosfera emoționantă a primelor zile ale pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea. Cu speranța ca articolul să vă fi incitat la a cunoaște mai multe, iar în acest sens vă recomandăm cărțile indicate la bibliografie, în ordinea inversă a menționării lor, vă invităm să îl susținem în continuare cu principala noastră forță, rugăciunea, pe Sfântul nostru Părinte.

 

Bibliografie

  • Carl Bernstein și Marco Politi, "Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea și istoria secretă a timpurilor noastre", Editura Papyrus, 1999
  • Accatoli Luigi, "Karol Wojtyla - omul sfârșitului de mileniu", Casa de Editură Viața Creștină, 1999
  • Malinski Mieczyslaw, "Prietenul meu Karol Wojtyla", Casa de Editură Viața Creștină, 1995

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire