pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2003 

TEREZA DE CALCUTTA. CREIONUL LUI DUMNEZEU
Cristina Grigore

Interviu: Lucrecia Rego de PlanasCuprinsDumnezeu l-a ales in 1978 pe Karol Wojtyla

 

Duminică, 19 octombrie, papa Ioan Paul al II-lea a ridicat-o la cinstea altarelor pe Maica Tereza de Calcutta, la numai 6 ani de la moartea ei, propunând-o, astfel, credincioșilor, ca model de sfințenie. Pe Maica Tereza mulți o considerau sfântă încă din timpul vieții sale, dar cred că ea nu s-a gândit vreodată că va ajunge în calendarul bisericesc. Cu toate că obișnuia să spună: "Sfințenia nu este un lux destinat câtorva, toți suntem chemați să fim sfinți".

În timpul vieții ei, dar și acum, mulți au admirat-o, și chiar au fost fascinați de figura acestei călugărițe cu sânge albanez și cetățenie indiană. Despre Maica Tereza s-au scris și se scriu multe, fotografii și filmări cu ea au făcut înconjurul lumii, și poate că unii dintre noi chiar au văzut-o personal atunci când a fost în România. Pe Internet sunt sute de pagini în care navigatorul poate găsi multe dintre gândurile, rugăciunile ori meditațiile ei. Este femeia cea mai populară din lume. Și totuși, câți dintre noi o cunosc cu adevărat? "Eu sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu", spunea ea. Da, un creion cu care Dumnezeu a scris o mare poveste a iubirii sale față de oameni.

Franca Zambonini, o jurnalistă italiancă de la revista săptămânală "Famiglia cristiana" a părinților paulini, a urmărit-o ani îndelungați pe călugărița din Calcutta și s-a hotărât să "transcrie" povestea ei într-o carte pe care a intitulat-o "Tereza de Calcutta. Creionul lui Dumnezeu", și care a fost publicată în Italia în cinci ediții. În mod providențial, aș spune, această carte a apărut în traducere în limba română la editura surorilor Pauline din București chiar în preajma beatificării Maicii Tereza de Calcutta. De ce providențial? Pentru că Maica Tereza a fost beatificată în Duminica Misiunilor, iar cartea lui Franca Zambonini este tocmai o fereastră deschisă spre lumea misionară a Maicii Tereza.

În cartea "Tereza de Calcutta. Creionul lui Dumnezeu" autoarea reconstruiește povestea Maicii Tereza asemenea unui mozaicar care realizează un portret punând una lângă alta pietricelele prețioase pe care le-a adunat cu răbdare de-a lungul timpului, după căutări îndelungate. Pietricelele lui Franca Zambonini sunt mărturii directe pe care le-a cules de-a lungul anilor în ultima perioadă a vieții Maicii Tereza. Sunt mărturii proprii, mărturii ale unor persoane apropiate de Maica Tereza și chiar declarații directe ale noii fericite. Ani de-a rândul Franca Zambonini a mers pe urmele Maicii Tereza în încercarea de a dezvălui misterul din jurul acestei călugărițe a cărei viață trăită în simplitate și radicalitate evanghelică a uimit și a câștigat respectul oamenilor credincioși și necredincioși, culți sau ignoranți, de orice rasă, de orice religie și de orice statut social.

Povestea relatată de Franca Zambonini nu este strict cronologică, pentru că nu este neapărat o biografie a Maicii Tereza ci mai degrabă un pelerinaj pe urmele ei: Calcutta, San Francisco, Roma, Tirana, Palermo. În timpul acestui pelerinaj autoarea a stat de vorbă cu surori din congregația din care a făcut parte inițial Maica Tereza - Surorile de Loreto; cu surori Misionare ale Carității; cu părintele iezuit Celeste van Exem, îndrumătorul spiritual al Maicii; cu Monseniorul Henri D'Souza, arhiepiscop de Calcutta; cu Michael Gomes, laicul care i-a oferit Maicii Tereza primul adăpost când aceasta a început munca cu săracii; cu leproși îngrijiți de ea; cu nepoata ei, Age Bojaxhiu Guttadauro Mancinelli; cu familia Glystina și Tolo Zhupa, care a locuit alături de mama și sora Maicii Tereza, în Tirana; cu doctorul Vincenzo Giulio Bilotta, cardiologul Maicii; cu familii care au adoptat copii de la surorile Misionare ale Carității, etc.

Și pentru că Maica Tereza "de Calcutta" nu poate fi înțeleasă de cine nu cunoaște cât de cât Calcutta, Franca Zambonini, umblând pe străzile acestui oraș, a zugrăvit pentru noi o față mai puțin cunoscută a lui - muribunzi întinși pe trotuare, leproși desfigurați și închiși în colonii, copii înfometați și deshidratați, ziduri de piatră sau sociale care-i separă pe bogați de săraci, pe cei sănătoși de cei bolnavi, pe cei de pe trotuar de oamenii "civilizați", etc. -, și care a impresionat-o profund pe tânăra novice albaneză Agnes Ganxhe Bojaxhiu (cu numele religios Maria Tereza a Pruncului Isus), în acel sfârșit al anului 1928, când a sosit aici ca misionară a Surorilor de Loreto. De acum, acest oraș va fi asociat pentru totdeauna cu numele Maicii Tereza, pentru că ea a făcut din el simbolul sărăciei umane, nu doar materiale, ci și sufletești, căci, așa cum i-a mărturisit autoarei, "poți găsi Calcutta în toată lumea, dacă ai ochi să vezi. Peste tot există oameni neiubiți, nedoriți, neîngrijiți, respinși, uitați".

Dar, cine a fost Maica Tereza? Cartea lui Franca Zambonini, am putea spune că nu ne oferă un răspuns... ci mai multe. Fiecare dintre cei cu care a stat de vorbă autoarea, și chiar ea însăși, a privit-o pe Maica Tereza dintr-o perspectivă proprie, din prisma propriei experiențe. Astfel, Maica Tereza este tânăra albaneză care a lăsat familia și patria pentru a se dedica lui Dumnezeu în misiuni și care, din cauza interdicțiilor guvernului comunist de la Tirana, nu și-a mai revăzut niciodată mama și sora rămase în Albania; este novicea europeancă, de numai 18 ani, care ajunsă la Calcutta cunoaște ororile acestui oraș, dar care rămâne timp de 20

 
 este "Maica surâsului"
 aproape toate imaginile
 o reprezintă cu
 surâsul pe chip
 
de ani "ocrotită" în spatele zidului Școlii din Entally a Surorilor de Loreto unde predă geografia și catehismul domnișoarelor de familie bună; este călugărița în vârstă de 38 de ani care renunță la confortul din mănăstirea irlandeză, îmbracă un sari alb - veșmântul femeilor indience din ultima castă -, se încalță cu sandale în picioarele goale, și cu numai 50 de rupii în buzunar merge să trăiască printre cei mai săraci dintre săracii din Calcutta; este femeia care a frânt un tabu milenar în India oamenilor paria și a trezit conștiința unui popor fatalist - o viziune pe care a dus-o mai târziu pe toate continentele; este călugărița care cu aceeași naturalețe cu care se apleacă asupra leproșilor, a bolnavilor de SIDA și a muribunzilor pentru a-i îngriji, primește la Oslo premiul Nobel pentru Pace; este cea care adună pruncii abandonați la containerele de gunoi și care le amintește totodată celor mari ai lumii că avortul este un asasinat; este specialista rănilor omului, și primul ajutor în dezastrele lumii; este veșnic în acțiune, și totodată un om al rugăciunii profunde; este "Maica surâsului" - aproape toate imaginile o reprezintă cu surâsul pe chip -, dar care a trăit deșertul spiritual al vieții mistice...

Scrie Franca Zambonini: «Noi preferăm să urmăm curentul, ea a mers împotriva curentului. Noi încercăm să trăim bine, ne umplem casa de obiecte inutile, nu renunțăm la nici o comoditate și plăcere, la mâncărurile bune și la hainele frumoase, la vacanțe și week-end-uri, la căldura din timpul iernii, la răcoarea din timpul verii. Ea a trăit lipsindu-se de tot, obsedată de prezența săracilor în lume. Noi evităm să vorbim despre moarte, boli și dizgrații, amăgindu-ne că dacă le ignorăm nu mai există. Ea a trăit alături de moarte, cu bolile, cu dizgrațiile zilnice. Noi căutăm siguranță, stabilitate, protecție. Ea s-a expus oricărui risc. Noi disprețuim viața care nu este completă, în plinătatea tinereții, în putere, în sănătate. Ea a învățat că fiecare viață este sacră, dar e mai sacră aceea a copiilor nenăscuți, a celor lipsiți de apărare, a bătrânilor abandonați, a celor singuri. Noi căutăm să fim raționali, eficienți, productivi, ne uităm la rezultate, vrem conturi egale. Ea a spus că nu contează cât se face, ci cum se face: greșeala făcută cu gingășie are mai multă valoare decât un miracol făcut cu mândrie. Noi trăim în masă, schimbări în masă, banalități în masă. Ea și-a îndreptat atenția asupra unei singure persoane, acea sigură persoană în acel moment prezent. Nu avea nevoie de numere, de statistici, de cifre, de socoteli».

Care este secretul dumneavoastră, Maică Tereza?, a întrebat-o autoarea. «Rugăciunea care devine acțiune. Rodul rugăciunii este credința. Rodul credinței este iubirea. Rodul iubirii este slujirea. Vedeți, totul se leagă. Ceea ce noi facem este iubirea lui Dumnezeu în acțiune». Era o contemplativă în acțiune. În fiecare muribund, în fiecare lepros, în fiecare bolnav de SIDA, în fiecare copil abandonat, în fiecare ființă umană

 
 De ce faci asta? 
 Pentru că te iubesc 
 
singură și disperată ea descoperea chipul lui Cristos. O lecție evanghelică pe care o preda într-un mod foarte simplu: număra pe degetele de la mână cele cinci cuvinte din evanghelia după Matei (25, 40), "You did it to Me" (Mie mi-ați făcut). Povestește Maica Tereza în cartea lui Franca Zambonini că o dată, un jurnalist american, văzând-o spălând un om acoperit de plăgi, a exclamat: «Eu nu aș face-o nici pentru un milion de dolari». «Nici eu», i-a răspuns puțin ironic Maica Tereza. Sau povestește cum altă dată a adunat un om de pe stradă, mâncat de viu de viermi și de care nimeni nu se putea apropia, atât de urât mirosea. «L-am curățat - spune Maica Tereza - și el mi-a spus: "De ce faci asta?". I-am răspuns: "Pentru că te iubesc"».

«Maica Tereza nu a existat din întâmplare», spune autoarea în ultima pagină a cărții. Și dacă ne gândim la tot binele pe care l-a făcut de-a lungul vieții ei, și la binele pe care continuă să-l facă astăzi în toate colțurile lumii surorile ei, într-adevăr, nu a existat din întâmplare. Dar ce ne poate spune ea nouă azi? Poate că ceea ce ne propune Maica Tereza este tocmai "lecția creionului": «Sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea», repeta deseori Maica Tereza. «Sunt sigură că e el, nu eu. Este lucrarea lui, nu a mea. Eu sunt doar disponibilă la poruncile sale. Fără el nu pot face nimic. Însă nici Domnul nu ar putea face nimic pentru cineva care ar fi plin de sine». Și adăuga: «Trebuie să acționăm ca și cum totul ar depinde de noi... dar să-i lăsăm restul lui Dumnezeu».

După moartea ei, sora Nirmala, actuala superioară generală a Misionarelor Carității, explica: «Isus are multe creioane. Folosește unul până se consumă, apoi ia un altul și un altul... Toți suntem creioane ale lui Dumnezeu, dar temporar». Toți suntem creioane ale lui Dumnezeu, și toți suntem chemați la sfințenie. Cu alte cuvinte, toți suntem chemați să scriem în viața noastră de zi cu zi povestea de iubire a lui Dumnezeu față de cei de lângă noi, față de cei pe lângă care trecem pe stradă, față de cei cu care ne întâlnim la locul de muncă... Calcutta e peste tot, spunea Maica Tereza, numai să avem ochi să o vedem. «Peste tot există oameni neiubiți, nedoriți, neîngrijiți, respinși, uitați»... Tu ce poveste scrii?

 

Tereza de Calcutta. Creionul lui Dumnezeu
de Franca Zambonini
Ed. Pauline, București, 2003
Format 13x20. Pagini 200. Preț 50.000 lei

Cartea poate fi cumpărată de la
Librăria "Sfântul Paul" (Pauline)
Str. Libertății, nr. 27, sect. 3
70467 - București; tel. 021/3123551

FRANCA ZAMBONINI s-a născut la Verona, dar este romană prin adopție. Laureată în Litere, după diferite experiențe jurnalistice ajunge la săptămânalul Famiglia Cristiana, unde este șef de redacție la sediul din Roma. A intervievat diferiți protagoniști ai timpului nostru, precum David Ben Gurion, Indira Gandhi, Andrei Sacharov și Tereza de Calcutta . I-au fost acordate, printre altele, premiile jurnalistice Iglesias, Star, Hemingway, Citta di Reggio, Walter Tobagi. A îngrijit apariția cărții-interviu luat Chiarei Lubich L'avventura dell'unita (Aventura unității), 1991. În acest an a publicat o altă carte dedicată Maicii Tereza: Madre Teresa. La mistica degli ultimi (Maica Tereza. Mistica celor din urmă), Edizioni San Paolo, Milano.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire