pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 02/2003 

BETLEEM - CENTRUL LUMII
pr. Cristian Văcaru

Asteptarea Craciunului in familiiCuprinsIeslea de Craciun... din sufletele noastre

 

E greu să vorbești despre Betleem, atât de aproape de Betleem. E greu pentru că toți cunoaștem Betleemul din cântările și poeziile noastre, din colindele de Crăciun ca fiind un loc al păcii, un loc de întâlnire cu Dumnezeu, în vreme ce azi sunt atâtea conflicte în jurul Betleemului. Aici Dumnezeu, făcut Om, a atins pentru prima dată, în mod material, pământul nostru. Cu toții ne-am aștepta să fie un loc încărcat până la refuz de sfințenie. Din păcate, astăzi Betleemul, locul unde altădată îngerii au cântat: "Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință!" este un loc măcinat de conflicte politice. Mai mult sau mai puțin, cu toții știm din mass-media că întreaga Țară Sfântă este antrenată în conflicte armate. Cu toții știm că este nevoie de intervenția lui Dumnezeu și ne rugăm pentru revenirea păcii în Țara lui Isus.

Eu personal, am ajuns în Israel la începutul lunii mai din anul 2002. Era în plină desfășurare conflictul armat dintre palestinieni și evrei, conflict în urma căruia Bazilica Nașterii Mântuitorului a fost transformată de către soldații palestinieni în adăpost împotriva armelor. Îmi amintesc cum întruna era prezentată la știri Bazilica asediată, cu măreața ei piață pustie. Eram nou venit, nu înțelegeam mare lucru. Părintele Iosif Dorcu, care a păstorit comunitatea română înaintea mea timp de șapte ani, îmi spunea că acest asediu dura de mai bine de o lună. Nu știam dacă voi reuși să intru vreodată să vizitez și să mă rog la locurile sfinte din Betleem. Îmi era chiar și teamă după toate cele întâmplate.

S-a întâmplat însă ca, pe 5 iulie, mergând cu un grup de muncitori aflați la lucru în Israel, aceștia să-și manifeste dorința de a încerca să intrăm și la Betleem. O decizie greu de luat. Dar, întrucât soldații de la intrarea în Betleem ne-au permis să intrăm, ne-am încurajat și ne-am simțit și oarecum în siguranță. După ce am trecut de punctul de control, vedeam parcă o altă lume. Șosele distruse, puțini oameni pe străzi, vânzătorii ambulanți ne îmbiau foarte insistent să cumpărăm obiecte artizanale tipic arăbești sau alte amintiri religioase. Rămânem toți cât mai aproape unul de altul pentru a nu avea vreun fel de probleme. Ajungem și în piața Bazilicii. Pustiu. Doar noi și însoțitorii noștri, vânzătorii ambulanți. Vedem urmele proaspete ale gloanțelor care s-au tras în zidul Bazilicii și al mănăstirii. Ne aplecăm și noi pentru a putea intra pe poarta micșorată a Bazilicii Nașterii. Se vede clar că inițial această intrare era mai mare, solemnă. Explicația acestei modificări este următoarea: călugării franciscani, custozii acestui lăcaș de cult, au micșorat intrarea la doar un metru înălțime, pentru a putea împiedica accesul musulmanilor care obișnuiau să intre călare pe cai în Biserică. Astăzi însă, putem înțelege cu alți ochi micimea acestei intrări, gândindu-ne că, pentru a putea accepta misterul lui Dumnezeu făcut om, venit la noi pe pământ, este nevoie de umilință a sufletului, trebuie să ne aplecăm atât trupul cât mai ales sufletul.

Odată intrați în Bazilică, vedem aceeași situație ca și afară: nu e nimeni. Doar vreun călugăr care vinde lumânări. Aceste locuri pline altădată de pelerini, au rămas acum parcă părăsite. Rămânem înmărmuriți de măreția Bisericii. E o Biserică măreață, cu patru rânduri de coloane, o Biserică ce avea pereții acoperiți cu mozaicuri extraordinare, din care și azi se mai văd porțiuni. Sub pardoseală, se poate vedea printr-un loc special o parte din pardoseala veche, la rândul ei din mozaic. Dar ce mozaic...! Un covor ornamental, creat parcă pe computer. Niște nuanțe de culori, niște treceri cromatice asemănătoare curcubeului. Aflăm că inițial, Bazilica era complet împodobită cu picturi extraordinare, din care o parte se mai pot vedea și astăzi. În centrul bisericii (care în prezent e ortodoxă), vedem catapeteasma altarului despre care aflăm că a fost donată de către familia Cantacuzino din Romania. Ne îndreptăm cu emoție sfântă spre grota nașterii lui Isus, care se află sub altarul principal, și aici vedem ceea ce până acum doar în iconițe și alte fotografii sau la televizor am văzut: Locul unde acum 2000 de ani Maria l-a adus pe lume pe Fiul lui Dumnezeu, pe Isus Cristos sub chip de Prunc. Acest loc este marcat azi de o Stea mare de argint, pe care sunt gravate în limba latină următoarele cuvinte: "Hodie, de Virgine Maria, Iesus Christus, hic natus est!" (Astăzi, Isus Cristos s-a născut aici din Fecioara Maria). După ce trecem fiecare pe rând și atingem acest loc sfânt cântăm cu toată credința noastră un colind românesc. A fost emoționant și de neuitat să cântăm O, ce veste minunată, chiar lângă Steaua Nașterii Mântuitorului. După ce ieșim din Grota Nașterii intrăm în Biserica alăturată, a fraților franciscani, biserică dedicată Sfintei Ecaterina. Este Biserica din care în fiecare an, în noaptea de Crăciun se transmite prin Mondovision Sfânta Liturghie solemnă celebrată de Patriarhul Latin al Ierusalimului. Avem posibilitatea ca din această Biserică să coborâm pe niște trepte pentru a ajunge la grota Sfântului Ieronim, care aici, aproape de locul nașterii Mântuitorului s-a îngrijit să ofere creștinilor drept hrană spirituală textul Sfintelor Scripturi pe înțelesul poporului. Aici s-a realizat așadar ceea ce cu toții numim Vulgata, Traducerea Bibliei în limba poporului (vulgus=popor).

La câteva zeci de metri de Bazilica Nașterii, se mai află o altă grotă, numită Grota Laptelui, unde se spune că ar fi locuit Sfânta Familie în timpul de după nașterea lui Isus și până la fuga în Egipt din fața furiei lui Irod. Este o atmosferă primitoare, caldă, dragă sufletului nostru și parcă am dori să nu mai plecăm niciodată de aici. Totuși, programul pe care ni l-am propus e legat de timp și, cu părere de rău, ne îndreptăm spre ieșirea din Betleem. Am uitat de frica pe care o aveam la intrare, am uitat de oboseală, am uitat de riscurile prin care am trecut și a rămas doar bucuria imensă de a fi văzut Betleemul și de a ne fi lăsat călăuziți, ca și magii de stea, la peșterea nașterii lui Isus. Cu siguranță că această experiență ne va marca întreaga noastră viață de acum înainte.

A trecut de la acel prim contact cu Betleemul mai bine de un an de zile. Am mai avut de atunci ocazia să mai intru și vreau să vă mărturisesc că de fiecare dată am aceleași sentimente. Fiecare dată parcă ar fi prima dată. Sunt sigur că, în ciuda tuturor conflictelor, Betleemul are ceva aparte. Poate și pentru că aici, fiecare zi este Crăciunul, fiecare piatră , fiecare imagine ne vorbește despre venirea printre noi a lui Dumnezeu sub chip de prunc. Cristos s-a născut într-o iesle, dintr-o fecioară fără pată. În acea noapte sfântă, un cor de îngeri a coborât din cer pentru a vesti oamenilor o eră nouă, o eră a păcii. Păstorii au venit din împrejurimi pentru a-l adora și pentru a-i oferi daruri din rodul muncii lor. Magii au ajuns mai târziu, din țări îndepărtate, pentru a i se închina, oferindu-i aur, smirnă și tămâie.

Ar putea părea o poveste la prima vedere, totuși este o istorie cât se poate de reală. Betleemul a devenit astfel centrul lumii, peștera umilă săpată în stâncă drept refugiu animalelor pentru anotimpul rece, va da mărturie peste veacuri despre primul refuz al omenirii față de Omul-Dumnezeu: "A venit la ai săi și ai săi nu l-au primit" (Io 1,11) și despre prima promisiune divină a unei noi epoci: "Pace pe pământ oamenilor de bunăvoință".

Omul, acest veșnic înfometat, această ființă mereu arsă de sete, acest bolnav cronic, acest îndrăgostit nebun după frumusețe, acest căutător înfocat al adevărului, acest nostalgic după pace, ar trebui să se întoarcă la Betleem pentru a-și potoli foamea, pentru a-și stinge setea, pentru a se vindeca de boala lui, pentru a atinge adevărul și să se bucure de adevărata pace.

Asistăm cu tristețe în ultimul timp la divizări ale omenirii. Locuitori ai aceleiași națiuni s-au divizat în cei de dreapta și cei de stânga. Lupii se prezintă îmbrăcați în piei de oaie, chiar și mieii au azi niște colți ascuțiți de nu-i mai recunoști. Omenirea a trecut de la războiul rece la pacea rece. Toți suntem azi sătui de discursuri despre pace, în timp ce continuăm să rămânem terorizați de umbra războiului.

Și totuși, numai de la Betleem poate veni adevărata pace. Mesajul pe care-l primim de la Betleem ne spune că pacea este armonia creației. Pentru a ne bucura de ea, trebuie să restabilim ordinea voită de Creator, ordine exprimată de El în Poruncile lui Dumnezeu, în rugăciunea Tatăl nostru: și anume să nu căutăm să luăm noi locul lui Dumnezeu, să ne mulțumim cu condiția de lucrători fără a căuta să ajungem creatori; să căutăm să rămânem simpli oameni, fără pretenția nesăbuită de a deveni Supra-oameni. Doar atunci vom avea adevărata pace promisă de Dumnezeu prin vocea îngerilor care au cântat la nașterea lui Isus, când omul va înțelege că menirea lui e să preamărească Numele sfânt al lui Dumnezeu; când va contribui la venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ; când se va supune de bunăvoie Voinței lui Dumnezeu. Numai așa omul va avea adevărata pace. Odată cu pâinea cea de toate zilele va avea și pacea morală deoarece Dumnezeu va ierta greșelile pe care omul le-a făcut împotriva Lui. Orice conflict va fi rezolvat în mod pacific de judecătorul suprem, așa cum spunem la Tatăl nostru: ne iartă nouă greșeile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri.

Mesajul Betleemului condamnă orice formă de nedreptate. Pacea de care ne vorbește Betleemul este pacea Aceluia care condamnă orice fel de violență și ne cere să-i răspundem răului cu bine.

Pacea anunțată de îngeri la Betleem este în același timp o declarație de război. Luptă împotriva propriilor instincte mai puțin nobile, luptă împotriva resemnării și a mediocrității. Pentru a-i plăcea lui Dumnezeu trebuie să semnăm un contract prin care ne angajăm într-o luptă eroică împotriva răului, pentru că numai atunci omul devine obiect al bunăvoinței divine.

Mesajul de la Betleem ne explică de ce actualii susținători ai Umanismului (ca și curent de gândire) sunt încă neliniștiți. Ei au greșit scopul. L-au pus pe om în centrul universului, făcându-l centrul tuturor valorilor. Au negat orice transcendeță. Pe scurt: au atentat la armonie.

Betleemul transmite tuturor ucenicilor lui Nietzsche să înceteze a mai căuta să devină supraoameni și să caute mai degrabă să devină copii dacă vor într-adevăr să fie fericiți, dacă vor să se bucure de pacea adevărată.

Betleemul răspunde celor care visează la un nou paradis terestru că acesta va rămâne doar un vis frumos atât timp cât nu vor pune ca bază a sistemului lor Evanghelia predicată de Cel care se naște la Betleem.

Mesajul de la Betleem îi avertizează pe cei războinici că nu vor avea pace; nu poate fi pace pentru războinici, pentru că ei s-au separat în mod conștient de Principele Păcii.

Nici un alt loc nu ne cheamă la casa părintească precum Betleemul. A ne îndepărta cu sufletul de Betleem înseamnă să ne îndepărtăm de Dumnezeu.

În casa de oaspeți nu s-a mai găsit loc și pentru el, s-a găsit în schimb în staul. Divinul stă mereu acolo unde ne așteptăm mai puțin să-l găsim.

La Betleem, contemplându-l pe Isus sub chip de Prunc, chemarea la simplitate devine poruncă. Aici, la Betleem Cristos devine poarta prin care oamenii să intre în Împărăția lui Dumnezeu, devine Calea pe care să se întoarcă la Tatăl.

Ar putea vreodată omul limitat să ajungă la Dumnezeu cel infinit? se întreabă unii descurajați. În această înterbare se ascunde o dramă și o frică teribilă. Betleemul îndepărtează acest dubiu. Între Dumnezeu și om se află Cristos, Omul-Dumnezeu, născut la Betleem, care împlinește vocația naturii umane, înălțând-o spre supranatural.

Bineînțeles, nu toți au șansa să ajungă fizic la Betleem. Isus însă, vrea să se nască în inimile noastre pe care le vrea un Betleem primitor. Cerem de la cea care l-a adus pe lume în ieslea săracă de la Betleem pe Mântuitorul lumii să ne învețe cum să ne deschidem inimile în fața harului divin, cum să ne smerim sufletele în fața unui mister atât de mare; într-un cuvânt, îi cerem să ni-l ofere încă odată pe fiul ei. Și dacă vom cere acest lucru cu încredere filială, pentru dragostea mare pe care ne-o poartă, sigur nu ne va refuza.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire