pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2004 

ETERNUL ÎNCEPUT
Marina Fara

Dialogul iubirii si Dialogul adevaruluiCuprins

 

Dacă se pot explica în vreun fel gesturile de bucurie nestăvilită cu care sunt întâmpinate primele secunde ale unui nou an, în miezul nopții planetare, această bucurie vedem că este sinonimă cu puterea de a spera: a spera, de multe ori dincolo de evidențe.

Privit cu speranță, timpul familiei înseamnă și încrederea în acea clipă de luciditate pe care o așteptăm de atâta vreme, în mijlocul realităților îngrijorătoare ale timpului nostru, valuri de anormalități care se sparg, de fapt, la țărmul vieții de familie. Deocamdată prea puțină este convingerea că pentru societate familia este începutul și limanul, că fericirea, împlinirea, normalitatea unei societăți - cu alte cuvinte, acea formulă ideală a slujirii binelui comun - depind de fericirea, împlinirea, normalitatea familiei.

Calendaristic, există evenimente care apelează la conștiința colectivă, unele amintind sfâșieri dureroase cu adânci consecințe și pentru familie. În acest calendar figurează la început de an Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, care se încheie în sărbătoarea convertirii Sfântului Apostol Paul, pe 25 ianuarie.

Dacă pentru a privi spre realitatea ideală a unei umanități fără conflicte și fără injustiții, nu este alt termen mai potrivit decât "marea familie umană", pentru familiile propriu zise, există un drept la "interioritate", chemat de urgența menirii lor, de a ocroti viața, de a construi civilizația, demnitatea, respectul, responsabilitatea persoanei, "Rămân astfel la ușă" ideologiile, mistificările, neadevărurile, oricât de insistent s-ar insinua prin diferiți "oaspeți" cum ar fi cel zilnic al televizorului. Merită redescoperită bucuria interiorității, pe care stilul de viață impus familiei a restrâns-o considerabil.

Printre cei care au pledat insistent pentru revenirea la "gustul" vieții de familie se număra și Fericita Maică Tereza de Calcutta. Căutată de o persoană care simțea impulsul de a deveni misionară în lumea largă, Maica Tereza a sfătuit-o: "Începe cu casa ta. Dăruiește un cuvânt bun fiului tău, oferă un surâs soțului tău. Începe ajutând pe cineva din vecinătate, care are nevoie. Începe prin a transforma tot ce faci în ceva frumos pentru Dumnezeu."

Începe... începe... începe! Începutul care este primenirea personală se adaugă, în fiecare an, primenirii altui interior, în ritualul sfințirii locuinței, după Epifanie, Bobotează. Dincolo de ziduri, de obiecte, se consacră în aceste momente un "azi" și un "mâine" al familiei, într-o viziune fericită asupra timpului, asupra vieții, în condiția omului pelerin. Nu doar persoana umană își are propriul timp interior, ci și familia, un timp a cărui creativitate se măsoară în capacitatea de a dărui iubirea, nu de puține ori cu eroism.

O formă de regăsire a acestui timp interior este pelerinajul.

Pentru familia secolului nostru, al mobilității și al turismului industrial - de mase - experiența acestui alt gen de călătorie, pelerinajul, este o binefacere; dar și alte experiențe, poate redescoperiri, de exemplu, timpul îndelung rezervat lecturii, cultivării gustului pentru artă. Interesantă soarta ficțiunii în stilul de viață "masificată", a timpului nostru, când viețile individuale tind a fi gata "trăite" dinainte. În fața formulelor impuse - nouă închisoare a timpului nostru - , fascinația pentru ficțiune este eliberatoare, hrănește nevoia de fericire. Citiți-l pe Tolkien și vă veți convinge !

Fiecare început de an îndeamnă parcă la aceste reflecții despre timp, despre timpul nostru

Însuși gestul repetat, al începutului ca sărbătoare, este ca o recunoaștere a faptului că timpul e un dar și este în același timp un gest specific creștin, cum ar spune Charles Péguy. Poetul francez, după ce și-a regăsit credința, proiectase o operă despre istorie, în două volume. Protagonista primului volum avea să fie muza Clio, iar a celui de-al doilea Veronica de pe drumul Calvarului. "Clio, explică Péguy, adică istoria, își petrece timpul căutând norme, urme deșarte... Veronica își scoate năframa și de pe chipul lui Isus prinde o urmă eternă. Ea a găsit momentul just, pe când Clio este mereu în întârziere..."

Este vorba, în fond, despre două stiluri de viață și nu depinde decât de noi ca timpul să fie o bogăție neprețuită și nu o risipă.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire