pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2004 

CĂSĂTORIILE MIXTE.
LEGISLAȚIE CANONICĂ ȘI CONSECINȚE ÎN VIAȚA DE FAMILIE1
pr. Mihai Todea

Sotul despre fericita sa sotieCuprinsDespre nume si despre cum le dam

 

Codul de drept canonic al Bisericii Catolice - atât cel latin cât și cel oriental - definesc căsătoria ca fiind un pact matrimonial, irevocabil, guvernat de legi proprii, între un bărbat și o femeie, botezați, pentru a realiza o conviețuire pe durata întregii vieți, pact matrimonial care este sacrament2. Rezultă din definiția căsătoriei, din sacramentalitatea ei și din celebrarea liturgică a acesteia, că în cadrul căsătoriei sau mai bine zis al familiei, soții să fie în credința și comuniunea catolică. Cum România este o țară majoritar ortodoxă, nu de puține ori au loc căsătorii între catolici și ortodocși. Cum se realizează atunci comuniunea de credință între soți? Ce spune dreptul bisericesc în acest caz? Vom încerca să vedem în articolul ce urmează.

Ce este căsătoria mixtă?

Termenul "căsătorie mixtă" este folosit de legislația catolică în vigoare pentru a defini orice căsătorie între o parte catolică aparținând unei Biserici sui iuris,3 inclusiv cea latină (romano-catolică), și o parte botezată, care nu aparține Bisericii Catolice. Aceste căsătorii sunt o consecință a diviziunii existente între creștini, și, înainte de celebrarea liturgică, trebuie obținută permisiunea explicită a Ierarhului locului,4 permisiune care, chiar dacă este scrisă, nu este o dispensă, și prin urmare este doar pentru liceitate și nu pentru validitate.

Ce nu este căsătorie mixtă?

Stabilite fiind aceste premise terminologice și canonice, trebuie făcute imediat câteva distincții și precizări pentru a nu crea confuzie. Mai întâi trebuie deosebite "căsătoriile mixte" de cele între o parte catolică aparținând unei Biserici Orientale Catolice și o parte aparținând Bisericii Catolice Latine: aceste căsătorii nu sunt mixte deoarece amândouă părțile aparțin Bisericii Catolice. În al doilea rând, trebuie diferențiate "căsătoriile mixte" de cele dintre o parte catolică și o parte nebotezată; aceste căsătorii se numesc "căsătorii cu disparitate de cult", care constituie un impediment dirimant, adică fac imposibilă, invalidă, celebrarea religioasă a căsătoriei, fără dispensa Ierarhului locului. Ele pot fi, totuși, celebrate numai dacă Ierarhul locului concede dispensa canonică.

Din cele expuse până acum rezultă că avem două tipuri de căsătorii mixte: de o parte, căsătoria între o parte catolică cu o altă parte botezată, deci creștină, necatolică, numită tocmai "căsătorie mixtă" și, de altă parte, căsătoria între o parte catolică și o parte nebotezată, sau aparținând unei alte religii decât cea creștină, celebrată cu dispensă, numită "căsătorie cu disparitate de cult".

Căsătoriile mixte în legislația anterioară CV II

Înainte de Conciliul Vatican II, atât formularea cât și conținutul normativei asupra căsătoriilor mixte erau mult mai severe. Biserica interzicea cu vehemență căsătoria între două persoane botezate, dintre care una catolică iar cealaltă aparținând "unei secte eretice sau schismatice". Căsătoria cu creștini ortodocși, protestanți sau neo-protestanți, era considerată la acea vreme un impediment dirimant (face căsătoria invalidă), pentru care Biserica nu dispensa decât numai din motive grave și juste, impunând condiții severe părții catolice, obligând-o nu numai să-și crească copiii în religia catolică, ci și să încerce toată viața să-și convertească partenerul la catolicism.

Această legislație se inspira direct din patrimoniul canonic al primelor Concilii Ecumenice, când Biserica nu era despărțită, o legislație care interzicea căsătoria creștinilor ortodocși - adică de credință adevărată - cu persoane neortodoxe, adică evrei, eretici sau păgâni, singura posibilitate ca totuși căsătoria să poată avea loc fiind convertirea la credința ortodoxă, fie înainte fie în timpul celebrării căsătoriei. Trebuie subliniat faptul că legislația antică nu făcea deosebire între eretici, schismatici, evrei și păgâni, toate aceste categorii fiind considerate nedemne de a celebra căsătoria cu un ortodox, adică un credincios al Bisericii Creștine, care accepta toate prevederile Canoanelor Apostolice, ale Conciliilor locale, ale Conciliilor Ecumenice și ale Sfinților Părinți.

Căsătoriile mixte în legislația actuală

În prezent, atât Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (CCEO) - legislația Bisericilor Orientale Catolice - cât și Codul de Drept Canonic (CIC) - legislația Bisericii Romano-Catolice -, au abrogat impedimentele dirimante, inclusiv cel al căsătoriilor mixte, făcând distincție netă între căsătoriile mixte și cele cu nebotezați, pentru care se păstrează impedimentul dirimant al "disparității de cult".

Canonul 813 CCEO (1124 CIC), atunci când menționează căsătoriile mixte, vizează orice căsătorie între doi botezați, dintre care unul este catolic iar celălat nu (acatolic, cum este numit de terminologia canonică). Prin acatolic sau necatolic (chiar dacă termenul nu este foarte potrivit), canonul înțelege credincioșii creștini orientali necatolici (ortodocșii de tradiție bizantină și crecincioșii creștini de tradiție precalcedoniană), protestanții (care aparțin Bisericilor și Comunităților ecelziastice ce s-au separat de Biserica Occidentală de tradiție latină) și neo-protestanții (cei care aparțin Comunităților ecleziastice separate de Bisericile protestante), care născuți și educați fiind în credința în Hristos în comunitățile lor, nu pot fi acuzați de păcatul despărțirii de Biserică, astfel că Biserica Catolică îi îmbrățișează cu respect și iubire fraternă. Prin termenul acatolic sau necatolic canonul nu-i cuprinde direct și pe acei catolici care au abandonat în mod public credința catolică, chiar dacă au decis să devină membri ai unei Biserici sau Comunități ecleziastice necatolice. Aceste persoane pentru a se căsători cu un catolic au nevoie de o permisiune specială a Ierarhului locului.

Același canon 813 CCEO (1124 CIC), referindu-se la acatolici, nu face deosebire între ceea ce astăzi numim ortodocși, protestanți și neo-protestanți, cu toate că, dacă ne gândim bine, între ortodocși și catolici există un grad de comuniune mai mare decât cu protestanții; aceasta deoarece în Bisericile Catolică și Ortodoxă există aceleași sacramente, ca atare și succesiunea Apostolică. Cu toate acestea, căsătoria cu persoane acatolice, chiar dacă nu mai constituie un impediment juridic, este interzisă fară obținerea în prealabil a permisiunii autorității competente; consecința acestei prevederi este aceea că nu mai este necesară o dispensă, ci o simplă permisiune sau acord. CCEO menționează o permisiune prealabilă, în vreme ce CIC vorbește despre o permisiune expresă, adică scrisă.

Prevederea canonică de a cere și de a obține permisiunea pentru celebrarea căsătoriilor mixte este justificată datorită faptului că uniunea matrimonială între o persoană catolică și una acatolică constituie prin faptul însuși un obstacol în fața deplinei uniuni spirituale între soți, a comuniunii lor totale. Soții care trăiesc căsătoria mixtă au de înfruntat dificultăți particulare de conștiință și greutăți sensibile inerente raporturilor dintre soț și soție când este în joc respectarea libertății religioase.

Un alt motiv pentru care Biserica impune obținerea acestei permisiuni este și faptul subliniat în Directoriul Ecumenic:5 "Pentru orice căsătorie, prima preocupare a Bisericii este de a menține trăinicia și stabilitatea legăturii conjugale indisolubile și a vieții familiale care decurge din aceasta. Unitatea desăvârșită a persoanelor și împărtășirea completă a vieții care constituie starea căsătoriei sunt mult mai ușor asigurate când cei doi soți aparțin aceleiași comunități de credință... Pentru toate aceste motive, căsătoria între persoane care aparțin aceleiași comunități bisericești rămâne obiectivul de recomandat și de încurajat".

Îndatoririle soților

Cu toate că legea interzice, în mod justificat, celebrarea căsătoriei cu creștini necatolici, Ierarhul locului, ținând cont de circumstanțe precum timpul, locul și persoana, poate acorda permisiunea canonică, cu condiția să existe motive juste6. Binele spiritual al soților este un motiv just și rațional pentru acordarea permisiunii, cu condiția ca amândouă părțile (soții) să cunoască și să nu refuze scopul și caracteristicile esențiale ale căsătoriei, precum și obligațiile pe care și le-a asumat partea catolică în ceea ce privește botezarea și educarea copiilor în Biserica Catolică. Actuala legislație impune, pe de o parte, părții catolice respectarea obligațiilor inerente credinței și fidelității sale față de Biserică, iar pe de altă parte respectă libertatea de conștiință și cea religioasă a părții necatolice.

Respectarea libertății de conștiință și religioasă trebuie să fie o preocupare fundamentală a pastorației fiecărui preot, căci el este obligat să facă tot posibilul pentru ca nici unul dintre soți să nu facă presiuni asupra convingerilor religioase ale celuilalt sau, mai rău, să-i impună convertirea sau să pună piedici în fața liberului exercițiu al libertăților de mai sus.

Conform legii divine - de la care nu există dispensă - amândoi soții trebuie să respecte scopurile și caracteristicile esențiale ale căsătoriei, de aceea în cadrul căsătoriilor mixte partea catolică are obligația nu numai de a persevera în credința catolică și de a se declara dispusă să îndepărteze din proprie inițiativă orice fel de pericol și risc de a-și pierde credința, ci și aceea de a formula o promisiune sinceră de a avea grijă să facă tot ceea ce-i stă în putință7 pentru ca toți copiii săi să fie botezați și educați în credința sa, pentru ca astfel copiii să fie și ei beneficiari ai tuturor celor puse la dispoziție de Biserica Catolică pentru a obține viața cea veșnică.

Formularea legii cu privire la obligația gravă pe care o are partea catolică în căsătoriile mixte, în mod special aceea de a-și boteza și educa copiii în Biserica Catolică, este făcută astfel încât să nu pretindă mai mult decât îi stă în putință. Este foarte adevărat că în Orientul creștin, în cadrul căsătoriilor mixte dintre catolici și ortodocși, atât celebrarea liturgică cât și botezul copiilor au loc, de cele mai multe ori, în Biserica soțului. De aceea, pentru soția catolică este uneori foarte dificil să-l convingă pe soțul ortodox să celebreze căsătoria în Biserica Catolică și în consecință să-și boteze copiii în aceeași Biserică; de cele mai multe ori capacitatea soției catolice de a face tot ceea ce-i stă în putință este foarte limitată. În schimb este foarte mare capacitatea femeii catolice de a-i educa pe copii în spiritul propriei credințe catolice.

Canonul 814 CCEO (1124 CIC) stabilește că Ierarhul locului are puterea de a refuza acordarea permisiunii de celebrare a căsătoriei mixte, atunci când nu sunt îndeplinite condițiile prescrise. Această clauză legislativă asupra permisiunii ce trebuie acordată nu este o condiție care să invalideze căsătoria. Pentru a fi mai bine înțeleasă această preverede a legislației în vigoare trebuie spus că obținerea permisiunii din partea Ierarhului locului nu este o condiție obligatorie pentru celebrarea căsătoriei mixte, deci, dacă ea nu se obține, căsătoria poate avea totuși loc. Un alt aspect al prevederii pe care o analizăm este și acela că Ierarhul locului are dreptul de a refuza acordarea permisiunii, dar numai atunci când nu se îndeplinesc condițiile impuse de lege, adică dacă partea catolică refuză să facă tot ceea ce-i stă în putință pentru ca copiii să fie botezați și educați în Biserica Catolică, sau dacă partea necatolică exclude scopurile și caracteristicile căsătoriei, pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă partea necatolică refuză să respecte libertatea de conștiință și credință a părții catolice.

După cum am văzut mai sus, permisiunea canonică a Ierarhului locului nu este o condiție sine qua non, insă, cu toate acestea, orice preot va cere această permisiune înainte de a celebra o căsătorie mixtă, astfel că, în cazul unui refuz din partea Ierarhului locului, chiar dacă acesta nu va conta pentru viitorii soți, va conta, în schimb, pentru preotul celebrant, care nu va acționa împotriva propriului Ierarh. Cu toate acestea, refuzul Ierarhului de a permite o căsătorie mixtă nu este o interdicție explicită adresată preotului de a celebra respectiva căsătorie, ci un îndemn la reflecție și la prudență, adresat atât parohului cât mai ales viitorilor soți.

Obligația pe care o are partea catolică de a-și boteza și educa copiii în Biserica Catolică rezultă și din canonul 1439 CCEO (1366 CIC) care prevede o pedeapsă adecvată pentru părinții sau tutorii care nu îi botează și nu-i educă pe copii în credința catolică. Cu toate acestea, în cazul căsătoriilor mixte, dacă se întâmplă ca partea catolică să nu-și poată îndeplini această obligație, nu cade sub incidența acestei prevederi canonice.

Disponibilitatea pastorală și ecumenică a Bisericii în ceea ce privește căsătoriile mixte, este manifestată și prin faptul că solicită Ierarhii locului și preoții parohi să aibă grija și atenția necesare pentru ca partea catolică dintr-o căsătorie mixtă, cât și copiii rezultați, să aibă la dispoziție toate cele necesare practicării și păstrării credinței catolice8.

Căsătoriile mixte și dialogul ecumenic

Prezența acestor prevederi canonice în legislația catolică a fost apreciată de către Biserica Anglicană, deoarece subliniază obligația pe care preotul o are față de credincioșii săi, chiar și atunci când trăiesc într-o familie mixtă din punct de vedere confesional, pentru că obligă partea catolică să respecte libertățile religioase și de conștiință a părții necatolice. În același timp însă, în acest fel se face o invitație la o cooperare generoasă și permanentă cu preotul sau ministrul sacru al părții necatolice, favorizându-se o atmosferă ecumenică constructivă, atât la nivelul familiei cât mai ales la cel interconfesional.

Numărul mare și în continuă creștere al căsătoriilor mixte subliniază odată în plus necesitatea unei colaborări fraterne între Bisericile și Comunitățile creștine, pentru a studia aspectele legate de doctrina matrimonială, dimensiunea sa sacramentală, exigențele etice și morale, aspectele canonice și implicațiile pastoral-ecumenice. În multe dialoguri ecumenice bilaterale între Biserica Catolică și celelalte Biserici și Comunități creștine chestiunea căsătoriilor mixte a fost îndelung discutată și disputată. Problema este importantă și greu de rezolvat, deoarece toate Bisericile, pentru a fi coerente cu propria credință și doctrină, impun propriilor credincioși aceleași precauții pentru a autoriza căsătoriile mixte, impunând condiția ca toți copiii rezultați să fie botezați și educați în propria Biserică. Acest lucru este mai manifest la Bisericile Ortodoxe, la majoritatea dintre ele, deoarece impun ca această promisiune să fie făcută în scris și de către amândouă părțile, cu alte cuvinte sunt impuse condiții severe chiar și părții neortodoxe. Legislația Bisericilor Ortodoxe rămâne și astăzi mult mai rigidă decât cea Catolică. Acest lucru se datorează mai ales faptului că ecleziologia ortodoxă pare să pună în dubiu eclezialitatea și sacramentalitatea celorlalte Biserici și Comunități creștine.

În respectarea obligației de "a face tot ceea ce-i stă în putință" pentru a boteza și educa copiii în propria credință, partea catolică nu trebuie să ignore obligația de a păstra unitatea familiei; nu trebuie să ignore obligațiile pe care partea necatolică le are și mai ales să nu pună în pericol, prin modul său de acțiune, însăși căsătoria, familia. Dintre obligațiile pe care partea catolică le are nu trebuie ignorată sau trecută cu vederea obligația pe care și partea necatolică o are de boteza și educa copiii în propria Biserică.

Din cele expuse, apare evident faptul că grija pastorală față de căsătoriile mixte întâlnește în zilele noastre dificultăți specifice și greu de surmontat, de aceea rămâne în continuare ca obligație fundamentală crearea unei acțiuni pastorale comune a tuturor Bisericilor și Comunităților eceleziale creștine privitor la căsătoria mixtă. Catehismul Bisericii Catolice, referindu-se la acest aspect, afirmă următoarele: "În multe părți ale lumii, datorită dialogului ecumenic, comunitățile creștine interesate au reușit să organizeze o pastorație comună a căsătoriilor mixte. Scopul acestei pastorații este acela de a ajuta familiile mixte să-și trăiască situația particulară în care se află la lumina credinței. Acest lucru trebuie să le ajute să depășească tensiunile existente între obligațiile soților unul față de altul, cât și față de propriile comunități ecelziastice. Trebuie să încurajeze dezvoltarea aspectelor comune în credință și respectul, toleranța față de aspectele divergente ale credinței lor"9. Căsătoria mixtă, mai ales cea între creștini, care amândoi își trăiesc propriile convingeri religioase, poate să îmbogățească vizibil acțiunea ecumenică a Bisericilor.

"Botezul comun și dinamismul harului furnizează soților, în cadrul acestor căsătorii, fundamentul și motivarea pentru a exprima unitatea lor în sfera valorilor morale și spirituale. În acest scop, și pentru a scoate în evidență importanța ecumenică a unei astfel de căsătorii mixte, trăite în credință de către soții creștini, trebuie căutată - chiar dacă aceasta nu se dovește a fi întotdeauna ușor - o cordială colaborare între preotul catolic și cel necatolic, încă din perioada pregătirii pentru căsătorie și nuntă"9.

 

Note


1 Adaptare după Dimitrios Salachas, "I matrimoni con i battezzati non cattolici", în "Il sacramento del matrimonio nel nouvo Diritto Canonico delle Chiese Orientali", pp 135-145, Edizioni Dehoniane Bologna, 2003

2 Cf. cann. 776, §1,2,3 CCEO și 1055 §1, 2 CIC.

3 Bisericile sui iuris sunt acele Biserici care fiind în deplină comuniune cu Sfântul Părinte, deci Catolice, au o legislație proprie, o tradiție proprie și un rit liturgic propriu.

4 Pe lângă Episcopul Eparhial, sau Diecezan, au calitatea de Ierarh al locului Episcopul Coadiutor, Episcopul Auxiliar, Vicarul General sau Protosincelul, precum și ceilalți Vicari Episcopali sau Sinceli.

5 Îndreptar pentru aplicarea principiilor și a normelor cu privire la ecumenism, Editura Presa Bună, Iași, 2001, nr. 144.

6 Cf cann 814, 815 CCEO și 1125, 1126 CIC.

7 Omnia pro viribus facturam esse.

8 După cum prevede canonul 816 CCEO (1128 CIC).

9 Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1636.

10 Ioan Paul al II-lea, Exortația Apostolică Familiaris Consortio, nr. 78: EV 7/1778.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire