pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2004 

PACE ACESTEI CASE!
Isidor Chicet și Elena Beca

La Lourdes in familieCuprinsInterviu: Maria Gotia

 

La data la care publicăm acest nou număr al revistei noastre, se află în plină desfășurare binecuvântarea locuințelor. Ceea ce teologii numesc "ajutor sacramental" - binecuvântarea casei - presupune nu doar "sfințirea" spațiului fizic, a pereților și a mobilelor, ci în primul rând a spațiului "locuit", prin participarea întregii familii la acest eveniment.

"În orice casă veți intra, mai întâi să spuneți: pace acestei case" (Lc 10, 5), își îndemna Isus apostolii. Se trăiește, prin binecuvântarea locuinței, prezența lui Isus însuși în mijlocul familiei care se roagă și care alcătuiește o mică biserică, acea ecclesia domestica (termen din literatura patristică, folosit în documentele Conciliului Vatican II 1). Simpla înșiruire a acestor documente arată, prin orizonturile la care fac trimitere - laici, Biserică, lumea contemporană - cât de importantă este instituția familiei, căreia, din păcate, i se acordă o recunoaștere din ce în ce mai nesemnificativă.

În această stare de lucruri, sfințirea locuinței este ca o "epifanie", ca o manifestare a familiei și a spațiului său propriu -casa - în legătura cu rânduirea sacră. Este, pentru păstorii Bisericii, "o ocazie prețioasă de exercitare a îndatoririlor pastorale și cu atât mai eficientă cu cât dă posibilitatea de a cunoaște fiecare familie în parte". "Păstrând întotdeauna părțile principale ale ritualului, și anume citirea cuvântului lui Dumnezeu și rugăciunea de binecuvântare, celebrantul va adapta diferitele părți la particularitățile de familie și loc. În desfășurarea celebrării se va referi cu iubire plină de zel la toți cei de față, mai ales la copii, bătrâni și bolnavi"  2.

Lectura din Scripturi este semnificativă pentru "casa zidită pe stâncă": "a căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea, dar ea n-a căzut..." (Mt, 7). Sau este mai explicită trimiterea la "stânca" unității, a comuniunii depline din interior: "Îngăduiți-vă unii pe alții cu dragoste" (Ef 4, 1-6); "Mai presus de toate este dragostea" (Col 3, 12-25); "Frângând pâinea prin case, luau hrana cu bucurie și curăția inimii" (Fap. 2, 44-47).

Tot dorința de unitate și nestinsă iubire inspiră invocațiile din rugăciunea universală. Să amintim un fragment: "Tu, împreună cu Maria și Iosif, ai sfințit viața de familie; învață-i pe toți cei care locuiesc în această casă să-și arate dăruirea de sine, unul față de celălalt, care este temelia și puterea vieții de familie..." La fel rugăciunea de binecuvântare, (după ce cu toții s-au rugat "Tatăl nostru"): "Te rugăm ca aceia care locuiesc în această casă să primească darurile Duhului tău și printr-o iubire activă, să vestească harul binecuvântării tale, așa încât cei care vor intra în casa aceasta să găsească pururi iubirea și pacea..."

Cum privesc familiile binecuvântarea casei lor? În cele ce urmează, răspund la această întrebare doi "purtători de cuvânt" ai familiilor, aleși de noi: un scriitor catolic, din Turnu Severin și un sociolog ortodox, din București.

 

Isidor Chicet: Sfințirea locuințelor sau nevoia de sacru

Așa cum am relatat în urmă cu trei ani, într-un dialog cu Pr. Prof. W. Dancă  3, după prima împărtășanie, al doilea moment important din viața mea s-a derulat în prioada celor câțiva ani cât am fost ministrant la biserica din Petroșani, unde am copilărit, perioadă care m-a disciplinat și m-a învățat cum să-l slujesc pe Dumnezeu la nivelul meu. N-am să uit cât trăiesc expedițiile alături de bătrânul paroh de atunci, imediat după Bobotează, pe timp de iarnă grea, prin zăpezi, peste dealuri și prin păduri, spre cele mai îndepărtate cătune, pentru a aduce bucuria în casele oamenilor. Erau multe familii nevoiașe, care se bucurau sincer că nu sunt uitate de Dumnezeu, câtă vreme venea preotul să le binecuvânteze locuințele, cu apă proaspăt sfințită, ca o reamintire a botezului, în acele mari singurătăți. Lăsam apoi, tacit, în urma noastră, - atât preotul cât și ministrantul -, promisiunea sau speranța că Dumnezeu va proteja acele case și familii, de-a lungul întregului an.

Acea porțiune a copilăriei mele a stat, totuși, sub semnul unui mare mister: mi se părea natural, firesc, ca preotul să marcheze cu cretă, pe ușa casei vizitate, data trecerii noastre pe acolo, pentru sfințirea locuinței, dar nu înțelegeam rostul celor trei litere magice (G + M + B), puse între cifrele care reprezentau ziua și luna. Aveam să aflu mult mai târzuiu că acele trei litere erau, de fapt, inițialele celor Trei Magi de la Răsărit, adică Gașpar, Melchior și Baltazar, care au plecat din Babilon - cetatea persană a magilor, călăuziți de steaua de la Betleem, pentru a-i aduce ofrande Pruncului Isus (aur, tămâie și smirnă), în accepția lor acestea simbolizându-i destinul (regalitate, divinitate, moarte); aurul era metalul rege, tămâia prețuită la aceeași greutate în aur semnifica sacrul dătător de credință și divinitatea lui Isus (anticipată chiar și de cultul lui Zoroastru dezvoltat în spațiul Persiei), iar smirna prețuită la de șapte ori greutatea ei în aur era folosită la îmbălsămări după moarte. Prezența magilor (în fapt trei astrologi ghicitori în stele) în calendarul catolic, pe 6 ianuarie, nu este deloc întâmplătoare, căci după unele surse biblice ei au ajuns la Isus în a 12-a zi de la Naștere, după o lungă călătorie, nemaigăsindu-l în iesle (Luca 2, 7-16), ci într-o casă (Matei 2, 1-2).

Așadar, de ce este necesară - măcar simbolic, prin inițiale - amintirea adorației Magilor în fiece casă de creștin? Pentru că locuința oricărui creștin trebuie să fie casa lui Cristos, ca o biserică în miniatură. Pe de altă parte, în Occident, cei Trei Magi, fiind sfinți ocrotitori sau protectori ai călătoriilor, prezența lor simbolică în locuințe mai înseamnă și faptul că ei protejează omul, în călătoria sa de-a lungul vieții, de la naștere până la moarte, către Dumnezeu... Pe vremea dictaturii comuniste, în unele zone din țară, preoții renunțaseră să le mai scrie numele pe ușile caselor sfințite, pentru a evita proferarea unor batjocuri ulterioare la adresa creștinilor din partea eventualilor atei care le vor fi trecut pragul. Să mai adăugăm că gestul celor Trei Magi de a-i aduce omagiul lui Isus este cu atât mai important cu cât ei au fost primii păgâni care au crezut în Cristos, chiar dacă din stele au aflat de venirea Lui...

Revenind la sfințirea caselor, pentru mine, ca scriitor, acesta este un eveniment atât de însemnat încât dacă n-aș avea parte de el aș suferi tot anul. Cum altfel, atâta vreme cât după plecarea preotului toți creștinii rămân cu încrederea că Dumnezeu le va dărui puterea de a depăși greutățile vieții, de-a lungul anului, în confruntările cu ispitele, neprevăzutul, calamități, accidente, boli etc.?

În final, trebuie să mărturisesc că în afară de binecuvântarea locuinței, eu consider necesară, în funcție de posibilități, și sfințirea locului de muncă, unde omul își petrece jumătate din viață. Și acolo trebuie să fie o casă a lui Isus, sau o biserică în miniatură. E destul să ne amintim de Sfântul Iosif Muncitorul, tatăl pământesc al Mântuitorului, de utilitatea muncii, indiferent în ce domeniu, pusă în slujba lui Dumnezeu, și vom avea imaginea completă a sfințeniei, spre care trebuie să năzuiască omul, cât trăiește...

 

Elena Beca: Pe marginea unui ritual - sfințirea locuinței

Ritualurile au rolul de a ne aminti "frumoasa totalitate pierdută" a oamenilor, de a readuce nostalgia comunității, a unei lumi mai puțin decepționante, de a întări tendința spre o societate mai puțin individualistă, închegată sub puterea spiritualității.

"Ce stranie a fost încercarea la care s-a văzut supus sufletul omului în clipa în care i-a devenit limpede că trebuie să renunțe la geocentrism, așadar la fidelitatea față de Pământ! La fel de stranie apare sufletului pios orice dezmințire pe care vine să i-o aducă activitatea spiritului, atunci când acesta îi arată limpede că luptele sau supunerile lui au avut alt sens decât păruseră și că totul a fost altceva în perspectiva mai adevărată a timpului logic",4 scria Constantin Noica.

Aceeași uimire aduce și trezirea gândului că micul nostru univers, casa noastră căreia îi suntem centru, nu este decât una dintre case, că este un mic adăpost, dar nu tot ce ne poate apăra. Prin sfințire, casa noastră se deschide spre o dimensiune nouă care-i include pe toți creștinii, cei de un fel cu noi. Pe aceștia îi întâlnim mereu, ne aflăm alături de ei în multe situații. Sunt atât de prezenți și totuși îi uităm sau vrem să-i uităm. Ne reamintim de ei când... Iată ce scrie același filosof: "Stăteam de câtăva vreme într-un bloc. Deasupra mea era o nuntă. Dansau, dar fără nici un ritm parcă. Din când în când o voce răgușită se ridica peste celelalte; probabil cânta un refren. Un geam se spărgea cu zgomot. Ce haos - petrecere, ce absurditate".5

Ați trăit și dumeavoastră ceva asemănător? Desigur! Și noi toți ceilalți. Ce grozăvie să-ți amintești astfel de cei asemenea ție! Să-l ascultăm din nou pe filosoful citat până acum: "Dar așa (haos, absurditate n.n.) este și dinăuntru? (din casa în care se petrece nunta? n. n.) Totul se organizează privit de acolo, și ritmul dansului e ritm, iar vocile sunt una, ba chiar și geamul acela care se sparge intră în desfășurarea petrecerii, întocmai cum cresc lucrurile în scena în care se sparge, trebuie să se spargă vasul din "Idiotul" de Dostoevski. Cei dinăuntru cunosc legea aceasta de creștere (a lucrurilor n.n.), iar pentru ei totul se ține, chiar și excesul, în timp ce pentru cei de afară totul e haos. Așa trebuie să fie cu cei care judecă din afară orice acțiune, orice fapt de viață: stau la alt etaj".

Ritualul creștin ne reamintește însă că viața este frumoasă când revenim împreună și măcar pentru un timp, ne reamintim de semen și uităm de "etajul" la care dintr-o voință care nu este doar a noastră ne aflăm aici, în această lume a diferențelor. Dincolo de realitatea vizibilă a contururilor clare și a nuanțelor ireductibile se află realitatea spirituală care invocă generalitatea și ordinea în care toate devin aparențe dacă nu se lasă încadrate în legea firii. Sfințindu-se din nou casele noastre primim și noi gândul exprimat cândva dintr-o omenească uimire de Sfântul Augustin: există în noi ceva mai adânc decât noi înșine.

 

Am solicitat aceste două participări la meditația despre sfințirea locuințelor, gândindu-ne că un artist și un sociolog pot împărtăși experiența într-o complementaritate. Și am avut surpriza (noi și dumneavoastră, cititorii) să constatăm că scriitorul a scrutat istoria, resorturile simbolice și motivațiile umane - într-un registru aproape sociologic, iar sociologul a ales o reverberație subiectivă a ritualului creștin.

Nu căutăm un răspuns la această "schimbare" de roluri - între scriitor și sociolog - pentru că evenimentul sfințirii locuinței depășește stricta condiție "profesională", după cum existența fiecăruia dintre noi în spațiul familiei, ne dezvăluie vocația (de multe ori nebănuită și neobservată) de a fi noi înșine "oficianții" unei construcții dincolo de ziduri și obiecte, constructorii acelui edificiu misterios care aduce unicitate fiecărei locuințe: ecclesia domestica.

 

Note


1 constituția dogmatică despre Biserică, Lumen gentium 11, 35; Decretul despre apostolatul laicilor, Apostolicam actuositatem, 7, 11; Constituția pastorală despre Biserică în lumea contemporană, Gaudium et spes, 47-52

2 Ritualul Roman, Binecuvântările, Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, 2003; par. 69 și 74

3 "Biserica este subiect de literatură", în "Dialog teologic" - revista Institutului Teologic Romano-Catolic, anul IV, nr. 7/2001, Ed. Sapientia, Iași, p. 157.

4 Constantin Noica, "Trei introduceri la Devenirea întru ființă", Ed. Univers, București 1984, pag. 116

5 Constantin Noica, "Jurnal filosofic", Ed. Humanitas, București 1990, pag. 6
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire