pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2004 

LA LOURDES ÎN FAMILIE
pr. Francisc Ungureanu

Horoscop 2004CuprinsPace acestei case!

 

Se spune că într-o comunitate, mergând preotul cu sfințirea caselor, a ajuns și la o familie care nu putea avea copii. "Suntem fericiți", spun ei, "dar dacă am avea și noi măcar un copil...!" L-au întrebat pe paroh dacă există vreun loc special unde pot merge sa ceară o minune ca să aibă și ei această bucurie. Părintele le-a povestit despre Lourdes unde mulți oameni merg în pelerinaj, se roagă, aprind o lumânare și foarte mulți primesc harul cerut. Auzind ei acestea, s-au hotărât să meargă și ei la Lourdes să aprindă o lumânare și să ceară ajutorul Sfintei Fecioare. Au mers, au aprins lumânarea, au înălțat rugi fierbinți și s-au întors cu mari speranțe de a avea măcar un copil. Ruga le-a fost ascultată. În următorii ani au fost binecuvântați cu mai mulți copii, chiar și gemeni. După vreo cinci ani de la pelerinajul amintit, fiind iarăși timpul sfințirii locuințelor, preotul găsește la casa familiei respective doar pe copiii mai mari. "Unde sunt părinții?", întreabă parohul. "Au plecat la Lourdes ca să stingă lumânarea", au răspuns în cor copiii.

Este doar o anecdotă, dar alegerea ei ca introducere pentru acest articol are un alt scop decât de a provoca râsul. Aș vrea să observăm împreună legătura strânsă care există între evenimentul, dacă vreți, fenomenul Lourdes și realitatea familiei. Vă invit să mergem și noi la Lourdes, ca familie, într-un pelerinaj imaginar și să vedem dacă găsim ceva pentru noi acolo.

Cum vreți să mergem? Putem merge pe jos, așa au mers veacuri de-a rândul creștinii spre locurile sfinte; cărările mai poartă încă amprenta tălpilor acestora, dar pare că ar dura prea mult drumul. Putem merge cu autocarul, destul de folosit de grupuri mai mari. Am putea alege trenul, din 1867, când s-a construit prima cale ferată care lega Lourdes de Bayonne, posibilitatea de a face un pelerinaj cu trenul a fost fructificată de foarte mulți, mai ales de cei infirmi. Dacă ne grăbim cu adevărat, am putea merge cu avionul, un mic aeroport este la dispoziția celor care vor să meargă în mica localitate franceză.

Am ajuns. Orașul nu este prea mare. Atunci când au avut loc aparițiile, localitatea avea ceva mai mult de 4 mii de locuitori, astăzi cei rezidenți nu sunt cu mult mai mulți. Dacă nu am venit cu cortul nu mai căutăm campingul; am fi avut de ales dintre cele șapte existente. Ne orientăm spre unul dintre cele 350 de hoteluri. Dar vom sta puțin. Decidem că nu avem neapărat nevoie de cazare. Sunt atât de multe alte lucruri de văzut decât interiorul hotelurilor, agreabil de altfel...

Vizităm casa unde s-a născut Bernadeta, la 7 ianuarie 1844. Tatăl ei, Francisc Soubirous, era propietarul unei mori, dar afacerile nu mergeau prea bine. În 1854, când Bernadeta avea doar 10 ani, a trebuit să renunțe la afacere și familia sa a început să ducă lipsă. Din cauza sărăciei ajunseseră să locuiască în "cachot", o veche închisoare abandonată din cauza insalubrității; iată-ne pe "rue des Petits Fossés", "cachot" este într-adevăr un loc foarte strâmt și întunecos. Mobilierul și panourile doresc să reconstituie atmosfera care exista în familia Bernadetei. Pe când stăteau aici, Francisc Soubirous a fost acuzat pe nedrept de către brutar ca a furat un pic de făină. Acuzația, declarată ulterior nefondată, se baza doar pe faptul că familia Soubirous era foarte săracă: "Mizeria în care trăia m-a făcut să mă gândesc la faptul că el ar putea fi autorul furtului", spunea la acea vreme brutarul.

De aici, din "cachot", în ziua de 11 februarie 1858, Bernadeta plecă să adune vreascuri pentru foc sau pentru a le vinde. Era împreună cu sora sa Maria și cu o prietenă. În fața grotei Massabielle, la confluența dintre râul Gave și canalul morii, un loc murdar unde pășteau porcii comunității, Bernadeta a auzit "un zgomot asemănător cu cel făcut de vânt". Imediat, văzu o lumină care desena trăsăturile unei tinere femei. Aceasta i-a zâmbit și a invitat-o la rugăciune.

Să ne îndreptăm și noi spre grota aparițiilor. Nu dați atenție magazinelor și vânzătorilor ambulanți de suveniruri. Poate ne vom opri la întoarcere. Totuși să cumpărăm un buchețel de flori, ne va fi de folos. Pentru a profita din plin de timpul scurt pe care îl avem la dispoziție ar fi bine să mergem pe la podul St. Michel. Deja de la intrare vedem impunătoarele bazilici de lângă grotă, în număr de trei, așezate una deasupra celeilalte. Parcurgem drumul pe care îl fac pelerinii, seară de seară, cu lumânări aprinse într-o procesiune la care ne vom alătura și noi spre seară. Acum suntem doar noi. Ceea ce vedem la stânga nu este o simplă movilă, este o biserică subterană. Construită prin anii '60 în stil modern, Bazilica Sf. Pius al X-lea readuce în memorie pe cel care în 1908 a decretat instituirea sărbătorii Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes pe 11 februarie, ziua primei apariții.

Pe dreapta vedem noul centru de primire pentru bolnavi. Clădirea principală a "Accueil Notre-Dame" este în spatele acesteia, dincolo de râu. Practic aceste structuri s-au ridicat pe fondul schimbării perspectivei pelerinajelor: oamenii nu vin să caute cu tot dinadinsul miracole fizice, dar doresc o alinare spirituală pentru a suporta mai ușor suferințele.

Pe stânga putem vedea centrul de conferințe, care la parter are un birou pentru obiecte pierdute. Imediat lângă el se află un birou de informații, "Forum Information". O clădire modernă, deschisă pe durata întregului an, în care nu numai că se găsesc o mulțime de materiale audio-vizuale care explică ceea ce se petrece la Lourdes, dar se pot organiza chiar și proiecții pentru grupuri pentru a înțelege mai bine spiritul locului.

Iată că am ajuns pe esplanada bazilicii inferioare, "a Rozariului", încadrată de arcadele ce alcătuiesc un cerc în jurul acestui spațiu deschis. Mulți fac fotografii în acest loc. Până acum nu am văzut decât din spate statuia Sfintei Fecioare de la Lourdes, plasată în fața pieței. Daca ne întoarcem privirea o putem admira și putem pune și noi buchețelul de flori, alături de celelalte, în gărdulețul ce înconjoară statuia. Această statuie a fost încoronată în iulie 1876, când a fost consacrată, iar biserica a fost cerută de Sfânta Fecioară în viziune. Bazilica Rozariului, pe care o vedem acum, a început să fie construită ceva mai târziu, la 16 iulie 1883, când s-a pus piatra de temelie. După ce admirăm interiorul splendid decorat cu misterele rozariului, urcăm treptele din partea stângă pentru a ajunge la "criptă", situată între bazilica superioară și cea inferioară. Aici nu putem să nu observăm că toți pereții sunt placați cu marmură pe care sunt gravate mulțumirile multor persoane și ale multor familii care au primit haruri în acest loc binecuvântat de Dumnezeu. Este ca și cum aceste biserici ar fi întemeiate pe rugăciunile familiilor de credincioși și, în același timp, ar da mărturie despre milostivirea Domnului experimentată prin mijlocirea Mamei Cerești.

După ce ne-am bucurat ochii și cu vitraliile Bazilicii Superioare, coborâm treptele din partea dreaptă a bazilicii și ajungem iarăși în brațele acestei mărețe construcții dedicate Preacuratei, brațe care poartă cu gândul la Bazilica Sfântul Petru din Vatican, deși sunt mult diferite ca arhitectură. Mai aruncăm o privire spre basorelieful de deasupra porților Bazilicii Rozariului, care o reprezintă pe Madona de la Pompei, și intrăm pe sub brațul stâng al bisericilor pentru a ajunge la grota aparițiilor. Între timp ne putem procura lumânări. Pentru a ajunge în fața grotei, trebuie să stăm un pic la rând. Întrezărim statuia Mariei din marmură de Carara a lui Fabisch, așezată în grotă cu ocazia primului pelerinaj oficial din 4 aprilie 1864. Suntem în inima Lourdes-ului. Se vede și se aude izvorul miraculos ieșit de sub degetele firave ale Bernadetei la porunca Maicii Domnului. Înălțăm o rugă. Nu putem sta mai mult, mai sunt și alții la rând.

Cum s-a făcut seară, flacăra lumânărilor este mult mai vizibilă, ca și fervoarea grupurilor, a familiilor și a persoanelor care le așează în locurile special amenajate dincolo de grotă, înspre băi. Încă se mai poate vedea, dincolo de Gave, biserica modernă dedicată Sfintei Bernadeta. Am putea merge până acolo pentru că alături este și o capelă pentru adorație euharistică, dar trebuie să înceapă procesiunea cu lumânările aprinse, "aux flambeaux". Este mai bine să rămânem pe loc recitând cu toți ceilalți rozariul, pentru ca apoi să ne înscriem în procesiunea ce merge spre podul St. Michel, pe unde am mai fost astăzi, pentru a ne întoarce în brațele Maicii Domnului reprezentată de cele trei bazilici suprapuse. Aproape că nu mai avem voce după ce am cântat din toate puterile Ave Maria de Lourdes, compus în 1873, dar nici nu prea mai avem nevoie de ea acum.

Să mergem să cumpărăm câteva suveniruri. Încă mai putem găsi deschis la magazine, măcar pentru a procura un bidonaș pentru apă de Lourdes. Cred că ni s-a făcut și foame. Chiar și în zi de pelerinaj se cade să mâncăm ceva.

Până la ora 23 se mai poate intra în teritoriul bazilicilor pentru a ajunge la grotă. Luăm și apă. Familiile de acasă nu ne-ar ierta dacă ne-am întoarce fără un pic de apă de la grota Sfintei Fecioare de la Lourdes, apă care a făcut mult bine celor care au folosit-o, de-a lungul timpului, cu credință. Ne apropiem iarăși, ca și Bernadeta acum 146 de ani, de locul de unde ne surâde Tânăra Doamnă invitându-ne la rugăciune. "Nu vă promit că veți fi fericit în această lume, ci în cealaltă!" Ați auzit și voi. Cât îmi doream să aud aceste cuvinte. O promisiune ca aceasta valorează mai mult decât orice.

A trecut de miezul nopții. Am rămas ultimii în fața grotei, parcă am reîntregit familia, cu Mama de față și în inimi. Până acum nu am exprimat în acest fel sentimentele trăite aici în Pirinei. Spuneam mereu că m-am simțit foarte bine, că atmosfera a fost extraordinară, că persoanele întâlnite au fost foarte drăguțe, că spiritualitatea este cu adevărat profundă etc. etc. ... De fapt, cel mai bine a fost și este la miezul nopții, când se aude doar susurul râului Gave, în fața grotei, când parcă simt mângâierea Mamei în scurgerea bobițelor rozariului printre degete. Sunt în familie, sunt cu mama, cu mama care m-a învățat să mă rog rozariul în genunchi lângă pat, în fața icoanei; mama, pe care o simt mereu lângă mine atunci când recit sfântul rozariu. Sunt în familie, sunt cu Mama, Mama pe care o cinstesc cu rugăciunea mea și care mă ajuta să cunosc bucuria recitării acestei rugăciuni, aici în fața grotei. Sunt convins că aceleași sentimente le-a trăit și Bernadeta și mulți dintre cei care și-au așezat genunchii pe lespedea din spatele ultimei bănci din fața grotei.

Nu mai doresc nimic altceva. Nu doresc decât să păstrez cât mai mult timp această bucurie de a redescoperi familia la picioarele Mamei Cerești.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire