pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - supliment la 02/2004 

TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE DE PAȘTI
Ioan Moldovan

Despre moarte si inviere, fara ocolisuriCuprinsCalea Crucii - Calea Mantuirii

 

În tradiția populară, marcată de memoria ancestrală a neamului, se păstrează o seamă de obiceiuri și credințe, unele adaptate pe parcursul timpului și preluate în practica bunului creștin, altele persistând chiar dacă nu au nimic de a face cu învățătura Bisericii.

Paștile sunt o sărbătoare a bucuriei. Dacă evreii sărbătoresc de Paști întoarcerea în Țara Făgăduită, sfârșitul exodului, creștinii sărbătoresc în această zi Învierea Domnului: "Cristos a înviat din morți/ Cu moartea pe moarte călcând/ Și celor din morminte/ Viață dăruindu-le". Sărbătoarea Paștilor este marcată și de anumite obiceiuri și legende răspândite în aproape toate zonele țării, transmise din generație în generație prin viu grai și prin practică vie.

Încă din Joia Mare se aprind lumânări și se oferă pomană pentru sufletele morților. Se crede că, începând din Joia Mare și până la Rusalii, raiul și iadul sunt deschise, iar sufletele morților pot circula libere. După datină, se fac focuri, anume pentru morți, în curtea gospodăriei; lângă focuri se pun scaune cu pături, iar pentru hrana celor răposați se lasă o pâine întreagă, un cuțit și o carafă cu apă. Și la morminte se aprinde câte o lumânare, pentru a da de știre că pregătirile sunt făcute. Femeile pregătesc colaci, pe care îi împart săracilor, alături de fiertură de varză sau fasole.

Tot în Joia Mare, fetele cele mari și nevestele tinere care doreau să fie jucate de flăcăi duceau câte o salbă cu bani pe care o ascundeau lângă o fântână, lăsând-o acolo peste noapte. Aceasta era apoi scoasă în duminica Paștilor și purtată la gât, pentru a fermeca flăcăii. La Denia celor 12 Evanghelii, datina era să se meargă cu o sfoară, pe care se făcea câte un nod după citirea fiecărei Evanghelii. Se credea că această sfoară cu 12 noduri este folositoare în combaterea febrei: bolnavul trebuia încins cu sfoara și lăsat peste noapte bine învelit. Fetele se culcau cu sfoara înnodată sub cap, pentru a-și vedea în vis viitorul lăsat de la Dumnezeu.

În Vinerea Mare se ține post negru. Este o zi a durerii. Se spune că dacă plouă în această zi, anul va fi roditor, însemnând că și cerul plânge în ziua Patimilor Mântuitorului. Cum clopotele nu se mai bat din Joia Mare până în noaptea de Înviere, un obicei păgân spunea că dacă o fată vrea să se îmbogățească prin măritiș, trebuie să se urce în turla bisericii în noaptea Vinerei Mari și să tragă clopotele pentru ca dorința să i se împlinească.

În popor se spune că acela care nu merge la biserică în ziua de Paști riscă să se îmbolnăvească și, în orice caz, lâncezește tot anul până la Paștile viitoare. De Paști se poartă haine noi, în special cămașă nouă, țesută și cusută în Postul Paștelui. Cine se naște de Paști, în timp ce trag clopotele la biserică, va fi un om norocos toată viața. Cine moare în ziua Paștilor este de asemenea un om norocos, fiindcă se crede că toate păcatele îi vor fi iertate, ajungând direct în rai. La țară se obișnuia să se pună o bucată de pământ cu iarbă încolțită în dosul ușii; copiii făceau apoi roată, dansând în jurul ei. În ziua de Paști nu se ia sare în mână "ca să nu asude palmele tot anul". Se spune că dacă grindina bate câmpurile în ziua de Paști, tot anul va fi norocos.

Toți cei care se întâlnesc după slujba de Înviere se îmbrățișează și se sărută, în semn de iertare și de dragoste creștinească. De când preotul a rostit întâia oară "Cristos a înviat" și până la Înălțarea Domnului, cei ce se întâlnesc își spun "Cristos a înviat", răspunzându-se "Adevărat a înviat!". Cu Duminica paștilor se încheie Postul Mare. Post lung și greu, la ieșirea din el bucuria fiind cu atât mai mare. Printre bucatele tradiționale de Paști, la români, nelipsite sunt ouăle roșii, mielul (drob, ciorbă de miel, friptură de miel cu tarhon, în unele zone chiar sărmăluțe de miel), cozonacul și pasca rotundă (mai rar dreptunghiulară ori cu colțurile răsucite).

Obiceiul înroșirii ouălor pare că este precreștin, datând din perioada în care Anul Nou se serba la echinocțiul de primăvară. Ouăle colorate, mai ales în roșu, erau oferite în semn de afecțiune. Acest obicei se mai păstrează și în prezent în Orientul Apropiat. Ulterior, Anul Nou mutându-se la solstițiul iernii, când găinile nu prea ouă, obiceiul a rămas legat de Paști. Multe popoare consideră oul un simbol al divinității. Pentru creștini, oul este o imagine sugestivă prin viața pe care o conține ascunsă de coajă, dar care se va sparge la ieșirea puiului, o imagine a învierii din mormânt a lui Cristos, a Vieții care a înviat, ieșind din mormântul închis. Tocmai de aceea, în dimineata zilei de Paști, credincioșii ciocnesc ouăle, spunând unul "Cristos a înviat!", iar celalalt raspunzând "Adevarat c-a înviat!"

Despre ouăle de Paști există multe legende. Potrivit unei credințe, acestea, aduse de femeile mironosițe la Sfânta Cruce, au fost înroșite de sângele Mântuitorului. Se mai spune că, venind o femeie la mormântul lui Isus, află a Acesta a înviat. Având femeia un coș cu ouă în mână, neîncrezătoare, spune: "Dacă Isus a înviat cu adevărat, să se facă roșii toate aceste ouă!" O altă legendă spune că ouăle roșii se fac în amintirea unui alt eveniment: evreii au aruncat cu pietre în Mântuitor, dar acesta le-a transformat în ouă roșii, spre marea uimire a dușmanilor săi. Conform altei legende, evreii, așezați la masă după înmormântarea lui Isus, se veseleau. Unul dintre ei, amintindu-și că Isus a spus că va învia, a început să râdă, spunând: "Când va învia cocoșul din ciorbă și ouăle aste se vor înroși, atunci va învia și Isus". Nici nu apucă să termine bine vorba că, spre marea spaimă a mesenilor, ouăle se înroșiră și cocoșul zbură din ciorbă și începu să cânte.

Este interesat de semnalat că, pe lângă culorile folosite tradițional la vopsirea ouălor de Paști - roșu, galben, verde, albastru - în unele zone se fac și ouă negre, prin recolorarea ouălor roșii cu infuzie de scoarță de arin negru sau scoarță de nuc. De asemenea, ouăle se împestrițează, se încondeiază cu motive grafice tradiționale, meșteșug dezvoltat mai ales în Bucovina. Se spune că nu este bine să se păstreze în casă găoacele de la ouăle de Paști, oricât de frumoase ar fi acestea, întrucât în ele se poate ascunde necuratul. Se mai spune, de asemenea, că trebuie aruncate cojile ouălor din care s-a făcut pasca, pe o apă curgătoare, pentru ca să nu vină uliul la găini. Tot legat de vopsirea ouălor mai circulă o legendă, potrivit căreia în a doua zi de Paști, dacă un bărbat își pune la curea lingura de lemn cu care s-a mestecat la înroșirea ouălor, acesta capătă o însușire aparte, putând vedea strigoii sub adevărata lor înfățișare.

În anumite regiuni ale țării, cojile ouălor vopsite se aruncă într-o apă curgătoare, pentru a da de știre Blajinilor că au sosit Paștile. În credințele românilor, Blajinii sunt un popor misterios, locuiesc la marginea mării, lângă Apa Sâmbetei, la umbra pomilor. Sunt foarte credincioși și plăcuți lui Dumnezeu. Până când cojile aruncate în apă ajung la ei, trece cam o săptămână și de aceea ei serbează Paștile mai târziu cu șapte zile: Paștile Blajinilor, pomenite și sărbătorite ca atare și de către români.

În mai multe zone ale țării există obiceiul ca a doua zi de Paști, tinerii să stropească fetele, iar acestea la rândul lor să le dea băieților de băut și să le ofere daruri, căci se crede că nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu este udată. Înainte vreme, stropitul se făcea cu apă de fântână; astăzi este datina ca fetele să fie udate cu apă de colonie. Una dintre legendele care explică acest obicei spune că a doua zi de Paști, o fată creștină vindea ouă. De la ea cumpără o fată păgână. Cele două intrând în vorbă, prima îi explică legea creștinească, dar cea de-a doua, neîncrezătoare, îi spune: "Te-oi crede dacă s-or înroși ouăle pe care mi le-ai vândut!" Pe dată, ouăle s-au înroșit, iar de spaimă, fetele au leșinat amândouă. Trecând pe acolo doi flăcăi, le-au văzut și le-au stropit cu apă de la fântână. Revenindu-și, fetele le-au dăruit drept răsplată ouă înroșite, iar păgâna s-a încreștinat.

În numeroase sate transilvănene există obiceiul ca, de Paști, porțile caselor unde se află fete nemăritate să fie împodobite cu extrem de bogate aranjamente florale pe structuri de cetină de brad, pentru a-i atrage pe stropitori.

Trecând peste laicitatea majorității obiceiurilor, fiecare creștin sărbătorește adevărul pascal: Cristos a înviat!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire