pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - supliment la 02/2004 

DESPRE MOARTE ȘI ÎNVIERE, FĂRĂ OCOLIȘURI
Maria Goția

Timpul pascal oglindit in muzicaCuprinsTraditii si obiceiuri populare de Pasti

 

Întrebări grele

"Când și cum să le vorbim copiilor despre moarte?", se întreabă din când în când părinții, educatoarea sau învațătoarea, preoții.

O primă "citire" a întrebării ne spune din start ceva despre nesiguranța, stânjeneala și teama adulților. Copiii, în nevinovăția lor, sunt mult mai receptivi decât noi la realitățile spirituale, nevăzute. Sunt tulburați mai ales de tulburarea noastră: nu-i sperie într-atât să vadă trupul bunicului, nemișcat în sicriu, cât se înspăimânta de manifestarile noastre. S-ar putea să ne întrebe ei de astă dată: "De ce plângi, dacă bunicul e la Isus?"

Neliniștea care produce teama de a vorbi cu copiii despre moarte exprimă neliniștea în fața realității înseși. Trăim de atâta vreme conectați la lumea paralelă a vip-urilor care ne fascinează cu banii, cu succesul, cu iubirile lor sau prinși în lupta frenetică a realizării în carieră; sau, uitând de toate, izolați în cubul de argint al televizorului, privind anesteziați la lumea în care munca e ușoară, vacanțele și distracțiile nu se mai sfârșesc, mașinile strălucesc, îmbrăcămintea este elegantă, interioarele luxoase, corpul sănătos, armonios și bronzat, boala este doar schițată și atent cosmetizată, iar dramele, furtuni într-un pahar cu apă; violența ne dă iluzia acțiunii, cruzimea ne împietrește; știrile despre războaie sau atentate nu ne mai impresionează, nu ne revoltă, nu ne cutremură, fiindcă am învățat de la televizor că viața umană este ieftină și nesemnificativă, iar moartea banală. Când personal suntem confruntați cu o astfel de problemă, neliniștea ne spune că avem nevoie de adevăr, că nu putem să nu ne întrebăm despre sensul vieții și al morții: adevărul ne definește. Fără adevăr, ne veștejim ca oameni, decădem. Este substratul adânc al aceleiași întrebări.

Ca de atâtea ori, cei mici sunt cei care ne pun pe gânduri și ne îndrumă spre esențial. Chiar Isus ne spune că numai cine va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil va intra în ea (Mc 10,15). Copiii au încredere totală, nu în ei înșiși, cum cer sloganurile la modă, ci în oamenii mari, iar copiii creștini, de asemenea în Dumnezeu. Cu încredere totală, deci, să căutăm să aflăm care a fost atitudinea lui Isus față de moarte și să primim de la El răspunsul.

 

Isus vorbește despre moarte fără ocolișuri

Ne amintim fiecare din Evanghelii că Isus și-a anunțat de repetate ori pătimirea și moartea și, de fiecare dată, și învierea. Apostolii, zguduiți de arestarea Lui, de scandalul Crucii, de durerea despărțirii, au rămas copleșiți de moartea Învățătorului și nu și-au mai amintit de această promisiune, decât după Înviere. Prea des, la rândul nostru, fie nu reușim să ne mai smulgem din contemplarea Răstignirii, uitând să jubilăm pentru triumful biruinței lui Isus asupra morții și să ne bucurăm în fiecare zi, fie sărim cu prea mare grabă peste Vinerea Mare, din neplăcerea de a zăbovi în preajma suferinței și a morții.

Iată-L, deci, conștient de ceea ce se petrece, de urzelile mai marilor poporului, dar mai ales fidel în îndeplinirea planului Său de viață: scoaterea omenirii de sub puterea celui rău, eliberarea ei din robia păcatului și împăcarea omului cu Dumnezeu, iar pentru aceasta, este hotărât să ia toată vina asupra Lui și să plătească cea mai scumpă răscumpărare. "De aceea Mă iubește Tatăl, deoarece Eu Îmi dau viața, pentru a o relua. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau, de la Mine Insumi. Am putere să o dau și am putere să o iau dau din nou. Aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu." (In 10,17-18).

E important pentru noi să știm și că, înaintea Pătimirii, Isus este tulburat, întristat (In 12,2; Mt 26,38), întocmai ca noi. Deși Dumnezeu, a rămas om până la capăt. Ca om nu poți să nu fii descumpănit în fața nimicirii trupului, să nu te înfiori. "Acum sufletul Meu este tulburat, dar ce să zic? Scapă-Mă, Tată, de acest ceas?" (In 12,27). Dar El nu rămâne prizonierul tulburării. Ce-L smulge din frică, De unde Își ia curajul? Nu dintr-o înzestrare supranaturală, inaccesibilă nouă. Se încrede în dragostea Tatălui, iar dragostea pentru noi nu-L lasă să zăbovească, ci Îl împinge spre împlinirea grabnică a Mântuirii: "Tocmai pentru aceasta doar am ajuns la ceasul de față. Tată. Preamărește Numele Tău!" (In 12,28) Se încrede și iubește și de aceea, Se dăruiește. Dăruirea de Sine din iubire este adevărata realizare, împlinirea supremă: "A venit ceasul să fie preamărit Fiul omului. Dacă bobul de grâu ce cade în pământ nu moare, rămâne singur. Dar dacă moare, aduce rod mult. Cine ține la viața sa, o pierde, pe când cine nu pune preț pe viața sa în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică. Cine Mă servește, să Mă urmeze, iar unde sunt Eu, va fi și servitorul Meu" (In 12,23-26). Iată, ne deschide și nouă calea, să-L putem urma pe drumul iubirii, care înseamnă și Cruce, și Înviere: "Eu, când voi fi înălțat de la pământ, îi voi trage la Mine pe toți"(In 12,33).

Vorbește deschis despre moarte, dar mesajul cel mai puternic este că ne iubește și, pentru că nu vrea să rămână singur, ci pe toți ne vrea cu El, urmează să moară; rodul sacrificiului Său este mult: viața noastră cu Dumnezeu, care a început deja, la Botez.

Curajul nostru în fața morții se înrădăcinează în dragostea de Dumnezeu și în dorința de a fi cu El, în credința vie în Învierea lui Isus și în speranța în învierea noastră la sfârșitul timpului, după promisiunea lui Isus. De aici se naște și dorința de a împărtăși și altora dragostea, credința și speranța noastră.

 

Vestitori astăzi ai Învierii lui Isus

Meditarea, rugăciunea și celebrarea acestui mister ne este îmbiată de Biserică, de-a lungul perioadei Postului și de pomenirea morților, de vizitarea mormintelor și de multe obiceiuri pline de miez. Cu blândețe, bobul din colivă ne vorbește, nouă și alor noștri, despre Bobul de grâu căzut în pământ pentru a rodi viață veșnică, iar dulceața și aroma, despre bunătatea lui Dumnezeu; în timp ce grâul semănat din timp, pentru a răsări verde și proaspăt, plin de viață, la Paști și a împodobi biserica și casa, ne încurajează să ne gândim la moartea și îngroparea lui Isus și ne sporește nerăbdarea de a ne bucura de Înviere.

Avem prilejul să privim cu ochi noi, purificați și crucile de la morminte: Isus a învins cu moartea Sa moartea, ultimul dușman al omului și rodul păcatului, ne spun ele. Însemnează locul unde a fost sădită sămânța trupului pieritor, pentru a răsări îmbrăcată în nemurire la sfârșitul timpului, vorbind speranței noastre.

Mai mult, atâtea și atâtea întâmplări de-a lungul zilei ne oferă ocazia să conștientizăm câtă nevoie avem fiecare și împreună de Crucea Mântuitorului și să o vestim: înainte de culcare, semnul Crucii mărturisește cu Isus: "Tată, în mâinile Tale îmi încredințez sufletul!"; pe pâinea pe care urmează să o așezăm pe masă, mulțumita și recunoștința că Dumnezeu ne hrănește trupurile și sufletele. Înainte de începutul și încheierea oricărui lucru, ne aduce aminte să-l oferim cu dragoste și din dragoste; în momentele de cumpănă sau la începutul călătoriei, Crucea ne va îndemna să avem încredere și să îndrăznim, căci Cristos a biruit lumea, iar semnul Crucii pe fruntea celor dragi sau crucea purtată pe piept ne va spune: "Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor!"

Va fi mai ales o Cruce purtată în inimă, primită în suflet, dar va radia și va lumina în afară, dacă vom fi uniți cu Cristos. Dacă vom purta amprenta Crucii și a Învierii, adică a dragostei Sale, chiar dacă vreodată se va întâmpla să fie interzisă crucea sau haina preoțească, după cum s-a mai întâmplat în vremuri de prigoană și după cum se încearcă iarăși, în unele țări apusene, ea va vorbi prin viețile creștinilor, va străluci prin bucuria lor de a fi mântuiți și va birui.

"Cine ne va despărți de dragoste lui Cristos? Apăsarea, strâmtorarea sau prigoana sau foamea sau goliciunea sau sabia? (...). Dar din toate acestea ieșim mai mult decât biruitori, Datorită Aceluia care ne-a iubit. Da, eu sunt încredințat, nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici domniile, nici timpul de față, nici viitorul, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu ne va putea despărți de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru" (Rom 8,35-39).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire