pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 06/2004 

POVESTE ȘCOLĂREASCĂ
Maria Goția

Activitati pentru copiiCuprinsNu va temeti

 

Ștefana, în clasa a treia, se bucură de ziua de miercuri, când și Daria termină orele mai devreme și pot pleca acasă împreună: nu doar că au întotdeauna ce să-și povestească, dar Ștefanei tare îi place să o vadă colegele cu o fată dintr-a opta și încă una atât de drăguță ca Daria: cu părul ei blond, ba prins cu agrafe colorate, ba cu un baticel năstrușnic, ba împletit în codițe, ba strâns la spate cu o fundă, e tare frumușică! Ștefana se uită de obicei să vadă dacă și alții sunt bine-dispuși la vederea ei.

Astăzi însă nu-și ridică ochii din pământ. Daria o simte tristă. Și ea are o piatră pe inimă, dar nu-i spune nimic surioarei, ci așteaptă să treacă primele oftaturi, să-și deschidă sufletul și să o împace.

- Noi suntem săraci? întreabă mezina cu glas puțin nesigur. Așa a zis Mirela. Când m-a chemat și pe mine Liana să merg la gheretă, Mirela i-a zis să mă lase cu sandvișul meu, că și așa nu am bani de ciocolată și apoi i-a șoptit la ureche, dar eu am auzit, că suntem săraci, pentru că suntem frați mulți... E adevărat?

Daria simțea un nod mare în gât și îi venea să plângă de supărare pentru nedreptate și pentru întristarea celei mici. Tăcu preț de câteva secunde, apoi zise repede:

- Nici vorbă! Până acasă o să te convingi singură și vei râde de o idee așa de caraghioasă! Hai să-ți spun ce facem: o apucăm astăzi pe aleea cu arțari și...

- Dar n-o să se supere mama că ocolim?

- Nu, pentru că nu întârziem mult și îi facem și o surpriză!

- Ce surpriză? Ștefana era moartă după surprize! Se învioră îndată, iar Daria mulțumi în gând că e mai mare și știe să o îmbuneze pe soră-sa.

- Uite, acum e plină aleea de frunze de toamnă. Culegem câte una pentru fiecare lucru frumos și bun pe care îl avem noi, familia noastră. Să vedem, câte adunăm?

Ștefana o zbughi înainte să culeagă prima:

- Pentru Mama și Tata!

- Pentru tine, pentru Dănuț, pentru Ștefan, pentru Andrei și pentru Ionuț...

- Și pentru tine! Și pentru Bunica, și pentru că învățăm bine, și pentru că Mama știe să ne deseneze...

- Și pentru că Tata ne citește povești... Fetele se porniseră: se întreceau să pomenească pe toți cei dragi, talentele fiecăruia, reușitele, necazurile peste care trecuseră cu bine, împăcările după câte o ceartă, mesele de duminică, jocurile, cărțile citite, muzica îndrăgită de unul sau de altul, serbările în familie... Nu mai pridideau! Frunzele de aur și aramă le scăpau din mâini, atât erau de multe! Și ar mai fi strâns, de nu ajungeau la intrarea în bloc.

- Ce bogăție! se bucură mama. Fetele râseră în același timp.

- Știi că fiecare e pentru un dar de la Dumnezeu pentru familia noastră? Mai trebuia să strângem multe, dar... Mama se uită lung de la una la alta și le îmbrățișă strâns, cu ochii umezi.

Daria începu să lipească frunzele pe geam, una câte una... Lumina de amiază trimitea prin ele un zâmbet larg, auriu, în toată camera. Nu mai era tristă, dar nu uitase afișul de la panoul din holul școlii: SÂMBĂTĂ SEARA LA 8, LA CLUBUL DIESEL, PETRECEREA DE CONSTITUIRE A GRUPULUI DE 10 MILIOANE. ȚINUTĂ OBLIGATORIE: NU MAI IEFTINĂ DE 10 MILIOANE!

Îi veni o idee strașnică. Scrise ceva pe o coală de bloc de desen și dădu fuga cu bicicleta la școală. După câteva minute, ieși din hol cu gura până la urechi.

A doua zi, colegii au putut citi la panou un anunț în culori vii: DUMINICĂ LA 11 SE CONSTITUIE GRUPUL VESEL (AL CELOR CE NU CHELTUIESC PE HAINE MAI MULT DE 2 MILIOANE)! SUNTEȚI AȘTEPTAȚI CU TOȚII LA CAPĂTUL LINIEI 1, PENTRU PICNIC ȘI CULES BRÂNDUȘE ÎN PĂDUREA FĂGET!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire