pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 06/2004 

EXISTĂ LIMITE ÎN EXPRIMAREA IUBIRII?
Christopher West

Din premierele lunii noiembrieCuprinsCarti pe care le recomandam

 

Eu și prietenul meu ne iubim foarte mult și ne simțim foarte atrași unul de altul. Nu am mers "până la capăt", dar ne este greu să identificăm limitele până unde putem merge. Ce ne puteți spune?

Probabil te gândești la sfaturile primite de la preotul paroh, profesoara de cateheză sau mama ta, ce trasau o limită într-o scală a comportamentelor fizice: "Dacă treci de linia aceasta, atunci ai păcătuit". Nu vreau să neg importanța unor astfel de "linii" în comportament, dar ele nu reușesc de multe ori să funcționeze în complexitatea inimilor oamenilor. Tocmai în inimi experimentăm lupta dintre iubire și pofta trupească. Aici decidem ce forță din noi va prevala în acțiunile noastre. Astfel, înainte de a trage o linie privind comportamentul fizic, trebuie să tragem o linie în inimile noastre. Această linie se aplică oricui, în orice situație și în orice tip de relație - căsătorie, logodnă ori prietenie.

În cartea sa Iubire și Responsabilitate, Papa Ioan Paul al II-lea vorbește despre principiul moral care trebuie să ghideze întreg comportamentul omului. El numește acest principiu norma personalistă. Formulată negativ, ea afirmă că persoanele au o demnitate atât de mare încât niciodată, în nici un context, nu este acceptabil să folosim o persoană ca mijloc pentru a atinge un scop. Formulată pozitiv, norma personalistă afirmă că singurul răspuns potrivit către o altă persoană este cel al iubirii. Astfel, în viziunea Papei Ioan Paul al II-lea, opusul iubirii nu este ura. Este folosirea celuilalt. Bătălia pentru puritate în manifestarea fizică a sentimentelor noastre constă astfel în rezistența pe care trebuie să o opunem fiecărui impuls din noi ce tinde să îi trateze pe alții ca mijloace pentru propria noastră plăcere, ca să învățăm să îi iubim pe ceilalți pentru ceea ce sunt ei, dorindu-le binele.

Pentru a reuși în această luptă este nevoie de o profundă convertire a inimii și, desigur, de harul lui Dumnezeu. Fără perspectiva planului lui Dumnezeu dintru începuturi și a mântuirii noastre în Cristos, aproape tot ceea ce știm sunt distorsiunile pe care păcatul le-a provocat în noi. Considerăm că este complet "normal" să ne folosim de alții pentru plăcerea fizică și emoțională a noastră, până acolo încât numim aceasta "iubire". Din păcate, societatea noastră promovează cu nerușinare această atitudine.

Manifestările fizice ale sentimentelor noastre, oriunde s-ar situa ele pe scală, de la ținutul de mână până la actul sexual, trebuie să fie semne exterioare ce exprimă, în mod fidel, realități interioare. Atunci când semnele exterioare exprimă cu adevărat realitățile interioare, satisfacția fizică și emoțională rezultată este una corespunzătoare. Să vedem niște exemple. Un cuplu căsătorit nu trece "dincolo" de limitele comportamentale atunci când întreține relații sexuale. Este ceva firesc în relația dintre cei doi. Dar dacă un cuplu are relații sexuale doar pentru că "este așa de bine" și nu pentru a declara prin această uniune sexuală: "Sunt al tău (a ta) de bună voie, în mod total și fidel, și, da, sunt deschis(ă) spre a avea copii", atunci ei au trecut de linia din inimile lor. La fel, doi tineri ce sunt prieteni nu trec linia gesturilor fizice atunci când se țin de mână ori se sărută. Dar dacă, de exemplu, el o ține pe ea de mână, în parc, doar pentru a se mândri cu "achiziția" ori "cucerirea" făcută, și nu pentru a-și exprima tandrețea, afecțiunea față ea, atunci tânărul a depășit linia.

Unele cupluri consideră că se iubesc atât de mult, încât se pot uni sexual. De fapt se păcălesc pe ei înșiși, și nu este vorba de un act de iubire, ci de unul de folosire. Dar nu este nevoie să se meargă până la contactul sexual. Depășiri ale liniei din comportament sunt și acele preludii, cu atingerea anumitor părți din trup, ori săruturi și îmbrățișări prelungite, ce conduc partenerii până aproape de punctul de unde, dacă ar fi căsătoriți, ar fi normal să înceapă uniunea sexuală. Nu este iubire, iar acel cuplu trebuie să facă o profundă examinare a inimilor lor și a motivelor care îi mână. Astfel de situații sunt la fel de stupide ca și pornirea motorului unei mașini fără să ai permisul de conducere. Și tentația care apare mai apoi, cel mai adesea, este cea a masturbării, adâncind degradarea morală.

O pot atesta mulți: chiar și cea mai simplă manifestare a afecțiunii noastre - o privire, o atingere sau un sărut delicat - aduce mai multă bucurie și împlinire decât cea mai intensă "partidă" ilicită de sex. De ce? Pentru că manifestarea este adevărată, are acoperire în sentimentele și stadiul relației, este reală, onestă. Nu caută să obțină ceva. În schimb caută să dea și să afirme ceva. Nu este spre propria satisfacție, ci este un act de dragul celuilalt.

Dacă dorim să atingem adevărata fericire, trebuie să avem o inimă curată și să ne conformăm gesturile cu sentimentele și cu starea de viață. Discernerea sentimentelor din inimile noastre poate fi confuză și dificilă. Datorită naturii noastre căzute, în mod inevitabil vom recunoaște elemente egoiste amestecate cu dorințe curate de iubire. Aceasta nu trebuie să ducă la înăbușirea exprimării afecțiunii, ci la o tot mai curată realizare a ei.

O astfel de puritate în exprimarea afecțiunii - de la ținutul de mână la actul sexual - este posibilă doar dacă ne abandonăm pe noi înșine, ca ființe sexuale, ca bărbați și femei, iubirii transformatoare a lui Cristos. Fără o astfel de abandonare, în mod inevitabil ne vom bloca în obiceiul de a-i folosi pe ceilalți, și, pentru că nu cunoaștem un alt mod, vom face greșeala tragică de a numi aceasta "iubire". Trebuie să parcurgem o cale a crucii, pentru a lăsa poftele trupești, mândria, căutarea binelui personal să moară, iar noi să înviem la iubire, la iubirea adevărată, pură.

 

Traducere și adaptare din cartea "Good News About Sex and Marriage", autor Christopher West, © 2004, Christopher West. Mulțumim pentru acordul de tipărire primit de la Servant Books, St. Anthony Messenger Press, Cincinnati, Ohio, USA. Toate drepturile rezervate. Mai multe fragmente din carte se găsesc pe situl www.profamilia.ro.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire